Brasov, Romania +40 744 663 375, +40 744 693 232
Blog vacanțe și excursii

Berlin

Excursii prin lumea largă

Postat 22-05-2020

Berlin pentru mine a fost o supriză continuă. Cea mai mare surpriză a fost atunci când am realizat că, pe timpul Războiului Rece, era o jumătate de oraș, aparținând părții „lumii libere” în mijlocul Germaniei Socialiste. A doua surpriză a fost atunci când am mâncat celebra Soljanka despre care povestește Porta eroul lui Sven Hassel, iar a treia a fost atunci când am realizat cum se petrece în cea mai mare berărie din oraș. Citiți și-o să vedeți !

La Berlin

berlin123

Berlinul a fost pentru mine o surpriză. Am stat 5 zile acolo, prin martie 2018, la târgul international de turism, considerat a fi cel mai mare din lume. Era prima data când călcam în Germania, iar fosta capitală a lui Hitler și apoi orașul prin care s-a tras celebra „Cortină de Fier” a constituit pentru mine o atracție deosebită. Așadar, la început de Martie, ne-am urcat în avionul Tarom care ne-a dus pe mine și pe David la Berlin. Fiindcă stăteam 5 zile și nu știam exact cum ajungem de la hotelul unde ne cazaserăm până la centrul expozițional cât și de la aeroport în oraș și înapoi am decis să ne închiriem o mașină. Am aterizat pe o vreme însorită, nu călduroasă, așa cum stă bine unui început de primăvară. Ne-am dus la firma de rent a acar din aeroport să ne luăm mașina și de aici spre hotel.

Până în Alexander Platz unde se afla hotelul nostru am ajuns ușor, apoi ne-am cazat și am ieșit pe jos prin împrejurimi să ne plimbăm și să găsim ceva de mâncare. Am găsit repede un restaurant situat într-o casă veche, cu arhitectura binecunoscută, din satele săsești ale Transilvaniei. 
Restaurantul nu avea o sală de mese foarte mare, dar atmosfera liniștită, intima aș putea spune te îmbia să savurezi în liniște bucatele. Bineânțeles că, până să vină felul principal, am comandat o bere marca Berliner și-am ciocnit pentru reușita acțiunii noastre. Berea gustoasă, ca orice bere germane, plus sentimental că o bei la ea acasă ne-a făcut poftă de mâncare. De servit am servit un carnat classic cu cartofi fierti că doar eram la Berlin. Mărturisesc că nu mi s-a părut o foarte mare șmecherie și am considerat că ce preparam eu acasă din porcul propriu era mult mai gustos. David și-a luat niște pulpă la cuptor și ne-am pus pe treabă. Acest prim contact cu gastronomia germane, arhicunoscută unor brașoveni ca noi a fost unul bunicel. Nu ne-a dat pe spate dar nici nu a fost dezamăgitor.
În schimb, Turnul de televiziune mi s-a părut ceva impunător prin înălțimea sa. 

Am pornit apoi către hotel și ne-am luat mașina ca să mergem să vedem unde e centrul expozițional, să aflăm unde parcăm, pe unde intrăm, mă rog detalii necesare pentru a nu pierde vremea a doua zi de dimineață când începea tîrgul de turism.
Cum complexul expozițional se afla exact în partea opusă a orașului, am mers ceva cu mașina dar cu ocazia asta am văzut orașul. 

Berlinul nu e un oraș care să te încânte cu arhitectura clădirilor sale așa cum se întâmplă la Napoli, la Barcelona sau la Roma. E un oraș grav și țeapăn ca un ofițer prusac. Ținând cont de faptul că a suferit și 40 de ani de influență sovietică, nu prea avea cu ce să ne surprindă. Totuși am găsit lucruri frumoase în Berlin. Primul dintre ele este Berliner Dom și aproape de el Altes Museum o colecție de artefacte romane și grecești. De aici am ajuns foarte repede la Poarta Brandenburg pe lângă care am trecut îndreptându-ne spre ținta noastră. 

La mica distanță de poartă, pe Bulevardul 17 iunie, am trecut prin locul unde în ziua de 28 august 1987, președintele American Ronald Reagan a ținut un discurs în care I s-a adresat la un moment dat președintelui Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov cu cuvintele : „Dacă doriți pacea, domnul e președinte Gorbaciov deschideți această poartă, domnul epreședinte Gorbaciov dărâmați acest zid” ! Celor mai tineri care vor citi această carte, le spun că exact în acel loc trecea „Zidul Berlinului” despre care pot căuta pe Google să vadă ce a însemnat. 

La 200 de metri de acest loc, avem un monument ridicat în memoria soldaților sovietici morți în luptele pentru cucerirea Berlinului, de la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial păit de clasicele tunuri și de două tancuri T34, care au purtat Armata Roșie în triumf pe tot parcursul războiului.
Restul zilei l-am petrecut la sala de expoziții pregătindu-ne pentru a doua zi, după care, seara, pe același drum ne-am întors la hotel. Tot în zona Porții Brandenburg avem Clădirea Reichstagului, primul sediu al parlamentului.

Cina am mâncat-o în același local, doar că de data asta, mi-am amintit, discutând cu David, de scrierile lui Sven Hassel, mai ales de eroul său berlinez, caporalul Jozsef Porta, care, atunci când nu ucidea dușmanii Germaniei și avea materie primă la îndemână gătea niște bunătăți de se lingeau toți cei care mîncau, pe degete. Așa am început să caut în memorie celebra ciorbă berlineză Solianka. Am căutat repede în meniu și ce credeți, am găsit-o !
Soljanka, o ciorbă de modă veche din Europa de Est, aproape la fel de faimoasă ca Borșul, ciorba de sfeclă rusească. Este o supă consistentă, dulce, picantă și acră, cu ardei roșu, roșii și varză murată. În zilele Republicii Democrate Germane, puteai găsi această supă în fiecare meniu din restaurantele din Berlinul de Est, așa cum, iată, o găsim și acum. Mi-a plăcut ciorba și friptura pe care am mâncat-o ca fel principal și după ce am udat totul cu bere, ne-am dus la somn, fiindcă a doua zi aveam de stat iar 8 ore la expoziție încercând să atragem turiști germani în România. 

Pentru că vă vorbesc despre cel mai mare târg de turism din lume vreau să vă spun câte ceva despre el. Spațiul expozițional este imens și împărțit îndeobște în Europa și restul lumii. Fiind un târg destinate și publicului nu doar profesioniștilor din turism cum e cel din Londra, standurile țărilor au pe lângă ele meșteri populari care-și expun produsele spre vânzare, sau bucătari care oferă vizitatorilor produse din gastronomia țării lor. Deasemenea, existau cel puțin 6 restaurante care ofereau de mâncare expozanților care stăteau acolo cam 8 ore pe zi, pentru a încheia contracte de colaborare cu agenții partenere din alte țări sau cu turiștii care vizitau târgul. Firește că nimeni nu putea sta legat de micul birou destinate agenției sale din cadrul stand-ului țării sale, astfel încât la răstimpuri mai plecai să colinzi expoziția, să mai lași o carte de vizită, să-ți prezinți produsele și să mai târguiești lucruri pentru acasă. Una peste alta, organizarea standului României din acel an a fost una excepțională. Standul nostru a fost unul foarte mare, astfel încât, a avut spații pe ambele părți ale culoarului pe unde circulau vizitatorii. 

La intrarea în stand era recreată poarta a IV-a a cetății Alba Carolina, iar birourile agențiilor, dispuse de jur împrejurul unui cub. Pe latura dinspre intrarea principală în stand, exista un ecran foarte mare, pe care, rulau permanent, filme de prezentare a agențiilor românești prezente la târg, astfel încât, standul nostru nu a avut o imagine principală, ci mai multe imagini din filmele prezentate așa cum v-am spus. Sigur că filmele aecestea atrăgeau mult mai ușor vizitatorii standului nostrum decât ar fi făcut-o o singură imagine.

Singurele imagini existente în cadrul standului nostru erau cele de pe o latură situate vis-à-vis de intrarea principală. Acolo erau imagini de la Sarmisegetusa și ale Castelului Hunedoara dacă-mi amintesc eu bine. Ei bine, una din acele imagini a stîrnit un imens scandal la întoarcerea în țară. Dar să nu anticipez. 
Deasemenea, aveam un meșter popular din Cluj Napoca, posesor al unei imense colecții de costume populare și o domnișoară campioană europeană la șah care juca cu cine dorea. Iar în a doua seară a târgului s-a organizat o seară folclorică românească cu dansuri populare ale tinerilor de la ansamblul Junii Sibiului și cu mâncare românească. Așa cum vă puteți imagina evenimentul a atras un mare număr de vizitatori, care au și consumat din bucatele noastre tradiționale și din vinul aflat pe masa. A fost un success al standului României la acel târg din cauza profesioniștilor de la Ministerul Turismului care au știut să-și facă foarte bine treaba.

De acolo am plecat la hotel și ne-am dus să vizităm pe îndelete împrejurimile Porții Brandenburg și ale centrului orașului. Mărturisesc că nu am apucat să vedem tot Berlinul fiindcă scopul prezenței noastre acolo nu era unul turistic, ci unul profesional, dar printre picături cum se spune am reușit să vedem câte ceva. 
Spre exemplu într-una din zile m-am dus cu David prin oraș, să vizităm Muzeul Spionajului
Înainte să ieșim din Alexander Platz și să pornim pe jos prin oraș, am trecut pe lângă Primăria Roșie cum e numită. Apoi, am trecut Râul Spree pentru ajunge în fața Berliner Dom, a Universității Humboldt și a   Alt Museum.

Bineânțeles că, de aici ne-am îndreptat spre unul din punctele de trecere din Berlinul de Est în Berlinul de Vest, controlat de armata americană și denumit „Punctul de trecere Charlie”, unde niște actori costumați în uniforme ale armatelor americană și sovietică se fotografiau cu turiștii. Vă dați seama că nu am putut scăpa ocazia să facem și noi același lucru. De aici, ne-am continuat plimbarea în căutarea buncărului lui Hitler, fără să reușim să-l găsim însă.
Las la urmă una din cele mai surprinzătoare experiențe trăite la Berlin. O seară la berăria Hofbräuhaus, filială a faimoasei berării muncheneze. Inutil să mai spun că a trebuit să ne facem rezervare prealabilă fiindcă locurile erau limitate. 

Atmosfera, ce să vă spun, a fost ceva exceptional pentru noi. O încăpere imensă, cu mese lungi, cu o scenă unde orchestra interpreta melodii bavareze, și cu acea rumoare specifică localurilor cu multă lume. Masa noastră era undeva lângă intrarea în local, ca un fel de separeu așa că am putut vedea și auzi foarte bine totul. Am mâncat, am băut și am cântat alături de ceilalți fiindcă atmosfera de veselie și antren te contamina fără să vrei. Așa de tare ne-a plăcut că abia ne-am dat duși de acolo, fiindcă cum comandam nota de plată, cum începeau alte cântece pe care voiam să le ascultăm și prin urmare mai comandam un rând și tot așa, de vreo 3 sau 4 ori, până când într-un final am plecat la somn.

Firește, într-un final ne-am întors acasă cu bagajele pline de amintiri și de lucruri pentru cei de acasă, cât și cu niște contracte turistice pentru viitor. Ajuns acasă, televiziunea și facebook-ul zbârnâiau de indignare despre proasta organizare a târgului de turism de la Berlin din 2018. Ce spunea știrea? Că fotografia principală de la standul nostru fusese cea a unui turist român așezat pe un trunchi de copac la sanctuarele dacice de la Sarmisegetusa cu burdihanul la vedere. Firește toată lumea era scandalizată și comenta intens. Am rămas trăznit de minciuna de presă și de fotografia prelucrată în photoshop care fusese așezată peste ecranul unde, așa cum v-am spus rulau filmele de prezentare ale agențiilor prezente la târg. Am încercat să le explic adevărul unora de prin grupurile de facebook care dezbăteau agitați problema și mi-am luat la înjurături cât nu vă putei imagina. Ăla a fost un moment în care încrederea mea în presa românească, care oricum era la un nivel destul de jos, s-a dus și mai abitir la vale.

Una peste alta, Berlinul e o destinație pe care o recommend pentru cei care vor să se bucure de gastronomia germană și să calce cu piciorul locuri din istoria europeană a ultimilor 60 de ani.

berlin4444
berlinerdom
brandenburg1
ostasulsovietiv
mancare1
berlin5555