Brasov, Romania +40 744 663 375, +40 744 693 232
Blog vacanțe și excursii

Biserica forticata de la Prejmer

Ghid prin Romania

Postat 19-04-2020

Bisericile forticiate sunt o categorie aparte a fortificațiilor românești. Construite de sași pentru nevoile de apărare și religioase ale comunităților lor, ele au devenit în zilele noastre adevărate simboluri ale arhitecturii transilvănene.

BIsericile fortificate

Pentru a face trecerea de la goticul militar si civil la cel eclesiastic, va trebui sa ne aplecam asupra unui stil de constructie rurala cavalereasca care mai exista izolat in comnunitatile satesti din Austria, Germania si Franta : biserica fortificata. 
Acest stil de constructie apare in zonele de sud ale Transilvaniei din necesitatea comunitatilor de sasi de a se apara de otomanii care erau un pericol permanent pentru ei.
Fiindca constructia unui edificiu din piatra necesita eforturile tuturor membrilor comunitatii, au decis fortificarea bisericilor de care aveau nevoie oricum. Astfel au aparut in jurul bisericilor, ziduri, bastioane, turnuri. In unele situatii pe zidurile de incinta dublate astfel incat drumul de straja trecea prin interiorul zidului prevazut cu guri de tragere si de aruncare, au construit incaperi, cate una pentru fiecare familie din sat, unde acestea pastrau provizii, arme si munitii pentru a rezista cat mai mult in caz de asediu. In acest sens, exemplele cele mai bune sunt cele de la Prejmer si Harman.
Numarul mare al bisericilor fortificate concéntrate in zona de sud dar si in interiorul Transilvaniei confera arhitecturii bisericesti un aspect particular si ilustreaza amploarea acestui fenomen. Dintre bisericile fortificate va recomand sa vizitati pe cele din : 
Prejmer cea mai completa; Harman ( o frumosa pictura murala restaurata in unul din turnuri ), Malancrav ( singura cu pictura murala pe toata suprafata corului infatisand scene biblice si pe peretele de nord), Biertan ( resedinta episcopala intarita cu 3 randuri de ziduri, avand inchisoare matrimoniala, turn al slaninii si o usa a sacristiei premiata la Paris) si Axente Sever o splendoare cu un turn fabulor de unde se vad superb imprejurimile si cu un muzeu care va va ajuta sa intelegeti multe despre sasi.

Biserica fortificata Prejmer

In comuna Prejmer, langa Brasov, pe drumul spre Sf. Gheorghe, exista o biserica fortificata construita de cavalerii teutoni pe la 1212 si finalizata in forma actuala dupa 1535. E considerata cea mai mare si mai completa biserica fortificata din Transilvania. Am ajuns aici cu multi dintre turistii mei, asa ca trebuie sa va spun si dumneavoastra despre ea. O gasiti in centrul comunei, orientandu-va dupa turnul alb al bisericii. Se intra printr-o mica curte, adaugata bisericii initale prin sec XVII. De aici, prin barbacana cetatii, in fapt o galerie lunga ce se inchidea la mijloc cu un grilaj ce cadea din tavan, se ajunge in curtea interioara. Ce e cu adevarat minunat, este imaginea incaperilor existente in zidul  fortificatiei. Sunt 275. Fiecare din ele era destinata unei familii din sat. In caz de invazie, sau asediu, locuitorii se retrageau aici pentru a rezista inamicului, mai ales ca fiecare isi depozita din vreme in camera sa, mancare, bautura si munitie. Intram intai in biserica gotica, ce se vede ca e construita in primii ani ai sec XIII, prin piatra bruta, de rau, folosita in constructie. Forma e de cruce greaca, iar sus, pe cheia de bolta din fata altarului, se poate vedea stema comunei Prejmer. Altarul este cel mai vechi din Transilvania, fiind pictat in sec XV, iar imbracamintea femeilor ce apar pe el, este identica cu cea a sasoaicelor din zona. In apropierea sa gasim stranele personalitatilor care luau parte la slujbe, slujbe ce se tin si in prezent, in fiecare duminica, pentru comunitatea protestanta din zona. Gasim pe tavanul din partea de vest a navei acea plasa de caramida specifica goticului, si desigur, orga bisericii. E o biserica cu transept, avand, adica, forma de cruce, motiv ce i-a facut pe calugarii dominicani si franciscani sa inventeze bisericile nava, adica cu o singura incapere, in felul Bisericii Negre, fiindca doar astfel, credinciosii, putea vedea si auzi, cu totii, ce spunea preotul in altar, lucru imposibil in cazul bisericii cu transept pentru credinciosii din navele laterale. Daca doriti sa aflati mai multe despre sasi si organizarea lor, va invit sa descarcati cartea mea Transilvania Multiculturala pe care o gasiti aici: Transilvania Multiculturala
Iesind din biserica, urcam la primul nivel al camerelor pentru a vedea scoala, un interior taranesc sasesc din zona Transilvaniei si, tot urcand, ajungem la un moment dat sa intram in interiorul zidului de aparare. Aici, daca doriti, puteti da un tur complet, care o sa va ia cam 15 minute, sa vedeti gurile de tragere, de aruncat smoala si chiar latrinele amenajate pentru soldati, tot sub forma unor guri de aruncare... Un alt obiect interesant este o arma numita “orga mortii” si care exista la una din gurile de tragere sub forma unui stativ de lemn, pe care erau montate niste tevi metalice, prin care se aruncau proiectile. O bunica a mitralierei, daca vreti.
Asa cum se poate vedea, aici, ca si in alte biserici, fortificate sau nu, ale sasilor transilvaneni, nu exista fresca pe perete, decat daca a fost scoasa de sub vopseaua cu care a fost acoperita dupa reforma religioasa din sec XVI. Ei bine, o sa va dovedesc in continuare ca nu e deloc asa.