Palatul Peles

O vizită la Palatul Peleș

Prima noastra excursie a aparut in octombrie 2006. Un australian, pe nume Andrew, avea sa viziteze Transilvania intr-o tura de 5 zile, care cuprindea Sinaia, Brasovul, Branul, Rasnovul Sighisoara si Sibiul. Am fost primul care s-a propus sa fie ghid si asa se face ca, intr-o dupa amiaza superba de octombrie, cum superba a fost dealtfel vremea in tot acel tur, am plecat spre Sinaia, de unde urma sa il preiau din gara si sa il duc la hotel. Cum traficul era infernal in acea dupa amiaza, am ajuns destul de greu la destinatie, mai precis la 3 minute dupa ce trenul cu care venise Andrew de la Bucuresti, tocmai plecase. Am parcat in fata garii si m-am napustit pe peron in cautarea turistului meu. Nu era acolo si atunci am intrat in cladire. L-am “mirosit” imediat care e desi nu il cunosteam si m-am dus direct spre el. I-am spus ca sunt ghidul lui si am pornit spre masina. L-am intrebat cum a fost drumul pana aici si mi-a zis ca trenul i s-a parut foarte elegant si curat. Mi-a zis ca era putin mai rece aici decat la el acasa in Melbourne, dar ca ii placea. L-am condus spre hotel in Sinaia si pe drum nu am vorbit prea multe. Eram extrem de emotionat si imi gaseam cu greu cuvintele. L-am lasat la hotelul ales de noi si ne-am inteles sa ne vedem a doua zi de dimineata la ora 9 pentru a incepe excursia propriu zisa.
A doua zi de dimineata, la 9, eram in fata hotelului, unde Andrew ma astepta. L-am ajutat sa-si urce bagajele si am plecat spre Brasov. L-am intrebat cum a ajuns in Romania si mi-a zis ca vazuse cam toata lumea pana in clipa de fata (si, retineti, era postas in Melbourne) si venise randul Europei de Est. Era curios sa viziteze aceste tari foste comuniste si incepuse cu Romania. Fireste ca in cazul Transilvaniei era si legenda lui Dracula ce-i starnise interesul. Pana acum ii placuse ceea ce vazuse si voia sa continue. Inainte sa plecam din Sinaia spre Brasov ne-am oprit la Castelul Peles. I-am spus despre castel cand si de ce s-a construit si a parut interesat. Cand l-a vazut, insa, a ramas impresionat . Adevarul e ca Pelesul e o frumusete de castel. 
Acuma, ca o mica observatie, cred ca ar fi mai corect Palatul Peles si nu Castelul Peles fiindca dupa toate regulile arhitecturii, castelul e o resedinta fortificata, iar palatul una aristocratica, iar Peles-ul se incadreaza in ultima categorie.
Tot amestecul acela de stiluri, si imbinarea fericita intre diferitele tipuri de arhitectura si materiale de constructii, ii confera un aer unic intre castelele de acelasi rang din Europa. 

Holul de Onoare și Sala armelor

Vizita la Peles, incepe din holul de onoare unde se gaseste intrarea principala unde avem 4 statui de ingerasi reprezentand anotimpurile. In capatul de sus al scarii regele isi astepta oaspetii. Urcand, scara, gasim, lambriurile din lemn de nuc, uriasul tavan mobil care se deschide intotdeauna de la razboi la pace, adica de la statuia lui Siegfried, purtator de sabie, la cea a Ingerului, masa florentina de sec. XV, Fecioara din Nurnberg, care era protectoarea familiei regale romane, pe Sf Gheorghe omorand dragonul, scara melcata agatata pe un perete care are doua sculpturi: de cea la baza reprezentandu-l pe decoratorul principal al castelului si urcand mai sus, un cap de barbat cu mustata reprezentandu-l pe arhitectul sef, cehul Karel Liman, apoi, de jur imprejur, o serie de tablouri asezate de jur imprejurul holului de onoare, reprezentand castele ale familiei de Hohenzollern – Sigmaringen. Acestea nu sunt pictate, ci realizate prin sistemul de marchetarie, adica bucati de lemn din esente si culori diferite, asezate  impreuna ca un puzzle.  
Sub ele, sculptate in alabastru ( material de culoare alba) imagini biblice si reprezentand jocuri de copii. Apoi, spre scara, avem doua statui eprezentand pe inaintasii regelui. Unul dintre ei, nu mai are decat o jumatate de barba, pare-se pentru ca a oscilat  intre catolicism si protestanstims iar cand s-a reantors la catolici acestia l-au pedepsit taindu-i jumatate din barba.
Imi amintesc ca toti clientii pe care i-am avut au fost placut impresionati de acest prim contact cu Pelesul. Plecand din holul de onoare, urmatoarea camera in care intram este colectia de arme a regelui  Carol I. Armele sunt prinse pe peretii incaperii in manunchiuri, iar piesa de rezistenta a colectiei o constituie o armura completa pentru cal si calaret, de tip Maximilian, cantarind 80 kg.
Deasemenea, avem semineul, care, ca toate semineele din castel e doar de frumusete, finidca existau si exista calorifere. Deasupra semineului, avem un basorelief de bronz reprezentand o scena de lupta din Cruciada de la Nicopole de la 1396 la care, a participat un stramos al regelui.

Cruciada de la Nicopole

Vorbind despre aceasta cruciada antiotomana, trebuie spus ca, regele Sigismund de Luzemburg o organizeaza si aduna cavaleri din toata Europa. Astfel, casa de Cluny, se porneste de la Dijon prin Montbeliard, Strasbourg, Munchen, Viena, Budapesta, Timisoara si ajunge la Nicopole in Bulgaria, localitate aflata in dreptul localitatii Turnu Magurele din Romania. 
Inaintea, bataliei, Sigismund de Luxemburg, recomanda cavalerilor apuseni sa-l lase pe Mircea al Valahiei ( Mircea cel Batran) sa atace primul, deaoerece, el, invinsese armatele sultanului Baiazid cu doar un an inainte ( 17 mai 1395 si este singurul principe crestin, care invinge o armata otomana cu sultanul prezent pe campul de bataie) Fireste ca, conform, doctrinei militare apusene de atunci, onoarea primului atac trebuia sa o aiba cavaleria si francezii au refuzat sa lase pe acest principe necunscut sa le ia aceasta onoare. 
Ca urmare, au atacat primii, indreptandu-se in goana cailor inzauati ca si ei, spre zidul ienicerilor. Cand au ajuns la distanta potrivita, ienicerii s-au dat la o parte, si i-au lasat sa treaca. Apoi, s-au inchis la loc, i-au inconjurat, si i-au masacrat sistematic. Dupa aceea au adunat prizonierii si pe comandantii francezi i-au obligat sa priveasca decapitarea a 4000 dintre soldatii lor. 
Trecand in a doua camera a salii, turistii dau cu ochii de armele “exotice”, sa le zic asa, si anume armele orientale incrustate cu pietre pretioase, armele africane sau japoneze. O arma este jumatate pistol jumatate pumnal, o alta, un pumnal pentru ucis tigri, sabia originala a lui Gabriel Bathory, arme persane, japoneze, otomane, si dupa usa, un scut african de orez pentru parade. O mica statueta cu regina Elisabeta ingrijind un ostas roman din Razboiul de Independenta, se afla deasemenea in aceasta camera.

Biroul de lucru, biblioteca și sala de muzică

Parasind colectia de arme a regelui Carol, ajungem in biroul sau de lucru, deasupra caruia se  afla un portret al mamei sale, Elisabeta von Baden iar langa birou statuia tatalui sau Karl Anton von Hohenzollern – Sigmaringen. O incapere intima, as putea spune, in care regele lucra atunci cand se afla la Peles sau isi primea oaspetii, ori pe cei care veneau in audienta. Pentru acestia din urma exista un pupitru inalt, in spatele caruia regele statea in picioare, in semn de respect pentru oaspetele sau. Mai gasim aici, pe peretele opus, doua tablouri: unul al reginei Elisabeta cu unicul lor copil, Maria, care din nefericire a murit la varsta de 5 ani, de scarlatina, si al doilea, al regelui Carol I, in uniforma de general de artilerie al armatei romane de la 1877. Deasupra semineului  din birou, de fapt chiar pe semineu, in partea superioara a acestuia se afla asezata stema Regatului Romaniei impreuna cu deviza casei regale “Nihil Sine Deo” (nimic fara Dumnezeu). Stema este asezata pe un scut german pe care gasim stemele provinciilor Tara Romaneasca, Moldova, Oltenia si Dobrogea. Transilvania nu apare fiindca nu era parte a Romaniei in acel moment.
Mai departe, in biblioteca, vom gasi usa secreta ce duce la apartamentul regal si pe fereastra dinspre curte, doua vitralii infatisand castelul Sigmaringen, unde s-a nascut Carol, si cel de la Hohenzollern. Urmatoarea camera, ce vine pe partea stanga, este noua sala de audiente cu lambriuri obtinute din 18 tipuri diferit de lemn.
Camera de muzica este o incapere pe care Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei) o folosea pentru serate literare sau discutii in compania marilor  artisti ai Romaniei (George Enescu, Vasile Alecsandri etc).  Deasemenea, camera, are o deosebita importanta, aici avand loc consiliul de coroana din 1914, unde s-a decis neutralitatea Romaniei, in pofida dorintei regelui de a intra in Primul Razboi Mondial de partea Puterilor Centrale.
Vitraliile ferestrelor reprezinta imagini din basmele romanesti, iar alte tablouri reprezinta anotimpurile sau imagini din diverse basme scrise de regina Elisabeta. 

Sălile de recepții

Mai departe, patrundem prin niste usi inalte, realizate in intregime din fonta, sculptate (de la stanga la dreapta de sus in jos) cu muzele muzicii, poeziei, dansului si teatrului. Incaperea in care intram este o sala de receptii in care se gasesc si doua tronuri decorative, si niciodata folosite, la picioarele carora se afla covoare de matase, lucrate cu 1000 de noduri pe cm patrat. Pe pereti reproduceri dupa Tizian, Tintoretto si Michelangelo, iar pe tavan o frumoasa pictura in stil renascentist, ce se poate vedea perfect intr-o oglinda de Murano, asezata pe peretele din stanga. De Murano sunt si candelabrele, podeaua este cea originala, iar tavanul este aurit. Continuandu-ne traseul, trecem pe langa camera in care se manca pranzul la o masa unde incapeau 24 de persoane, si care este aranjata astfel incat este gata sa isi primeasca oaspetii, avand vesela originala.

Urmatoarele camere sunt cea maora si cea turceasca, aranjate dupa tipicul oriental al acestor natiuni, cu mentiunea ca pe usile camerei turcesti, daca le privesti din interior, vei vedea scris in araba urmatorul text: “ in numele lui Mahomed cel atotputernic”.
Turul Pelesului se incheie, fireste, tot in holul de onoare, de unde oaspetii se scurg catre iesire inca impresionati de cele vazute aici. Vedem alte oglinzi din cristal de Murano si in capat cea mai inalta oglinda din castel: 5 metri. Ultima sala de la parter, este sala de teatru a castelului unde picturile sunt realizate de Gustav Klimt iar primul film romanesc a fost prezentat tot aici in 1912. Un film despre razboiul de independenta.
Etajul este ceva deosebit, fiindca patrunzi in intimitatea familiei regale a Romaniei, de la inceputul secolului XX. Nu o sa va descriu prea mult, fiindca aici se ajunge obligatoriu cu unul din ghizii castelului, si nu o sa va stric placerea sa-l auziti chiar pe el povestind.

Dormitoarele regale

Locul degaja o eleganta si o caldura cum nu intalnesti nicaieri in fostele resedinte princiare din tara. Se patrunde prin sala de concerte, unde totul este lucrat in lemn de nuc si in piele de Cordoba adica piele de vitel. Ce m-a surprins in aceasta sala de concerte este faptul ca exista o orga de 2000 de tuburi, la care se poate canta atat din sala de concerte cat si dintr-o incapere alaturata. Camera de care vorbesc acum, si care contine cea de a doua jumatate a orgii, este plina de vaze din Asia, in special China si Japonia. Deasemenea, mobilierul din lemn de tek, executat in trei generatii adica aproape 100 de ani de catre o familie din India si primit de catre Carol al doilea cadou de la un maharajah indian. Tot de aici, se intra in cabinetul de lucru al Reginei Elisabeta.
De acolo iesim intr-un hol de unde, se vede foarte bine holul de onoare aflat la etajul inferior, iar printr-o usa bine mascata in perete, patrundem printr-un garderob in apartamentele regale. Lucrate cu mult gust, aici se pastreaza patul in care a murit, dupa 48 de ani de domnie, regele Carol I. Nu-mi venea sa cred, uitandu-ma la acel obiect de mobilier in care se stinsese unul din oamenii care facusera istorie pentru tara asta castigandu-I independenta, si al carui mormant il vazusem la Curtea de Arges cu ceva vreme in urma.
Urmeaza o camera de baie ce pastreaza cada si chiuvetele pana si bideul originale, iar langa ea exista camera de relaxare dupa baie. Apoi, camera de mic dejun a familiei regale, decorata cu o soba superb pictata, insa doar de decor, asa cum spuneam, fiindca Peles-ul era inca de la 1900 un castel cu incalzire centrala si calorifere. De aici, camera ofiterului de garda, care in fiecare dimineata dadea raportul regelui, camera de baie dotata nu doar cu o cada de baie ci si, culmea luxului, (!), cu bideu. De aici ajungem in camera unde au locuit o vreme, Maria si Ferdinand viitorii regi ai Romaniei, si unde s-a nascut Carol al II-lea, o camera decorata in stil Roccoco, iar printr-un dulap imens patrundem in camera construita special pentru vizita lui Franz Josef al Austro Ungariei. Totul e lucrat cu foarte mult bun gust, iar dotarile pentru acea vreme sunt fenomenale, si era intr-adevar un adevarat palat prin vara lui 1914 cand a fost terminat definitiv, era ceva nemaivazut, tinand cont cum arata tara la acel moment. Pielea de Cordoba acopera peretii, iar motivele geometrice de pe tavan se regasesc in covor si pe usa dulapului.

Dormitorul imperial

Desigur, coloanele ce sustin patul imperial sunt de tip “solomonian” adica rasucite, si candelabrul are forma coroanei imperiale austrice In spatele patului imperial exista o baie si camera majordomului. Langa aceasta camera exista o alta pentru micul dejun.
Iesim in holul de unde avem camerele domnitelor de onoare ce insoteau musafirii de sange regal ai Pelesului cat si camera galbena unde locuiau musafirii de rang mai puin important cum era spre exmplu Primul Ministru. De aici, se coboara la parter si...gata !
In sfarsit, totul este caracterizat de un lux fara seaman astazi, apreciat, dar in anii `50 condamnat si dezaprobat de catre intreaga clasa muncitoare ce venea aici doar ca sa vada cum traia clasa exploatatoare, in timp ce muncitorii si taranii se zbateau in saracie. Mi-ar placea sa ascult o prezentare a Pelesului facuta de un ghid din acea perioada. Cred ca ar fi un bun prilej de a cunoaste o perioada cumplita in istoria acestei tari 

Plecand de la Peles, am zabovit cateva minute in micul bazar din apropiere si am inceput sa ii arata lui Andrew produsele autentic romanesti, pe care le putea achizitiona de aici. La un moment dat, tot uitandu-se la marfuri, m-a intrebat:” Tu primesti vreun comision de aici daca eu cumpar ceva?” M-am blocat cateva secunde, si i-am spus ca nu, nu primesc nimic, nici nu-i cunosc pe oamenii care vand. Atunci mi-a spus ca m-a intrebat fiindca in multe locuri in care a fost ghizii primeau comisioane din magazinele in care duceau turistii, din cumparaturile pe care acestia le faceau acolo. Ei bine, acesta a fost momentul in care m-am hotarat sa fiu cat mai impartial atunci cand le prezint turistilor bazarurile sau magazinele. De fapt, le si spun: “ eu doar va prezint marfurile autentic romanesti pe care le puteti cumpara sau va ajut (daca este cazul) sa va intelegeti cu vanzatorul. Daca le cumparati sau nu, este decizia dumneavoastra” , iar reactiile acestora au fost pozitive. Plecand de acolo, ne-am indreptat spre Brasov.
  Ca sa treaca timpul mai usor am inceput sa ii povestesc pe scurt istoria romanilor, asa cum o    stiu eu, plecand de la daci, de la romani, trecand prin cnezatele si voievodatele romanesti, vorbind despre marii nostri domnitori, Basarab, Mircea, Alexandru cel Bun, Iancu, Vlad, Stefan, Mihai si terminand cu luminatul domn Cuza. I s-a parut interesant, asa cum dealtfel li s-a parut tuturora, ca o natiune ca a noastra a reusit sa reziste aici, intre atatea imperii, fara sa isi piarda nationalitatea, limba, credinta, obiceiurile si mai ales constiinta nationala. Pe drum, s-a uitat cu luare aminte la peisaje, la munti si la masini. I-am aratat cateva exemplare de Dacia 1300 si i-am spus pe scurt istoria masinii emblematice pentru Romania anilor 1970-1989, iar mai tarziu aveam sa vedem o astfel de masina incarcata pana sus cu saltele de lana si tot felul de alte obiecte. Sa nu anticipam.