Orașul Arad

Despre Arad

Numele de Arad pentru actualul oraș, reședință de județ are o origine contestată astfel e posibilă proveniența ca o formă adaptată a numelui Orod/Urod, un presupus cavaler maghiar al regelui Ștefan I al Ungariei, posibil primul ișpan al zonei.

Prima atestare documentară a zonei Aradului era făcută în secolul al XI - lea în contextul luptelor localnicilor cu armatele regatului feudal maghiar. În Gesta Hungarorum este descrisă activitatea regelui maghiar Ștefan I, de supunere a unui conducător local, recunoscut ca și Ajtony/Ahtum, care este înfrânt, astfel permițând formarea comitatului Aradului, care administra un teritoriu aflat la nord de râul Mureș. Administrarea se făcea de la un „castel” aflat pe actualul teritoriu al comunei Vladimirescu (cunoscută mai ales sub denumirea veche de Glogovăț, sau în maghiară Öthalom), menționat la 1132 și ulterior înaintea invaziei tătare și distrugerea repetată a orașului la 1241 și 1258.

Regele Bela al II-lea înființa în 1135 Capitulul de Arad după ce decapitase 68 de nobili adversari la Arad din ordinul reginei Elena de Rascia și înzestrând capitulul cu bunurile confiscate ale celor executați. În perioada maximă de glorie a capitulului arădean, devenise „loc de autentificare” pentru trei comitate - Arad, Zărand și Cenad - iar mănăstirea deținea proprietăți în șapte comitate.

Municipiul Arad este așezat în extremitatea vestică a României, în sudul Crișanei și în nordul Banatului, în șesul întins al Tisei, la 46°11' lat. N și 21°19' long. E, în câmpia aluvionară a Aradului, parte a Câmpiei de Vest. Este primul oraș important din România la intrarea dinspre Europa Centrală, fiind situat pe malul râului Mureș, în apropierea ieșirii acestuia din culoarul Deva-Lipova. Teritoriul administrativ al municipiului este de 252,85 kmp.

Orașul se află la o altitudine de 107 m, fiind amplasat la intersecția unor importante rețele de comunicații rutiere, respectiv Coridorul european rutier IV cu traseul șoselei rapide ce va lega Ucraina cu Serbia. Situarea la intersecția drumurilor europene E 68/60 la 594 km de București (E) și 275 km de Budapesta (V), precum și E 671 la 50 km de Timișoara (S) și 117 km de Oradea (N), constituie un factor favorizant pentru dezvoltarea sa economică și urbană.

Municipiul Arad este principala poartă de intrare în România, fiind cel mai important nod rutier și feroviar din vestul țării. Astfel, Aradul se află situat la 17 km de Curtici - cel mai mare punct vamal pe căi ferate din vestul țării. De asemenea, Aradul beneficiază de un acces extrem de facil în ceea ce privește punctele de frontieră pe cale rutieră și aeriană. Cele mai apropiate puncte de frontieră sunt pe cale rutieră, respectiv: localitatea Turnu la o distanță de 20,3 km, orașul Nădlac la o distanță de 54 km, precum și Vărșand la o distanță de 68 km. Un important punct de frontieră este cel pe cale aeriană este Aeroportul Internațional Arad, acesta având o pistă de 2.000 metri.

Câmpia Aradului este situată între Munții Zarandului și albiile Ierului și Mureșului Mort, în continuarea Câmpiei Crișurilor la sud de linia localităților Pâncota, Caporal Alexa, Olari, Șimand și Sânmartin până în valea Mureșului între Păuliș și Pecica. Spre rama muntoasă are altitudini de aproape 120 m, iar în vest puțin peste 100 m. La poalele munților Zarandului se distinge o fâșie de câmpie piemontană care nu ajunge pană la Mureș și care trece treptat într-o fâșie ceva mai joasă (puțin peste 100 m) cu caractere de câmpie de divagare vizibilă la Curtici.

Ca urmare a extinderii conului de dejectie al Mureșului, Câmpia Aradului este formată din pietrișuri, nisipuri și argile. La est de Arad apar loessuri și depozite loessoide, iar în împrejurimile localității Curtici, nisipuri eoliene cu relief de dune fixate. În cuprinsul câmpiei de divagare sunt frecvente albii și meandre părăsite, grinduri, lăcoviști și sărături.

Cetatea Arad

Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al Mureșului, fiind ridicată pe vremea împărătesei Maria Tereza. Cetatea a fost construită după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille, iar construcția s-a realizat între anii 1762-1783. A fost proiectată sub forma de stea cu șase colțuri și a fost prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi la nevoie ușor inundate,[1] având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Mureșului o înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri orientate spre cartierele orașului. Podurile erau apărate, fiecare, de un val de pământ în formă de semilună.  Poarta principală și clădirile din interior au fost construite în stil baroc.

În interiorul cetății există Biserica Franciscană, de asemenea monument istoric și de arhitectură. Ultimii patru călugări franciscani au locuit în cetate până în anul 1861.

Până în 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar. În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din armata franceză, între anii 1790 - 1815.

În timpul revoluției din 1848 – 1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni. În vara lui 1849, armata revoluționară maghiară a reușit să ocupe cetatea timp de 46 de zile, până ce a fost încercuită de armatele rusești și austriece și obligată să se predea.

După revoluție, revoluționarul pașoptist Eftimie Murgu a fost închis în 1849. Trupele habsburgice au mai încarcerat 500 de luptători ai armatei revoluționare între anii 1849 - 1857, majoritatea fiind condamnați la moarte. Printre ei au fost executați prin spânzurare sau împușcare cei 13 generali conducători ai revoluției maghiare pe 6 octombrie 1849.

În 1852 împăratul Franz Josef I a vizitat cetatea și a redus din sentințele unor ofițeri închiși.  În deceniile următoare, cetatea Aradului a fost închisoare pentru mulți prizonieri de război, printre care militari turci, luați prizonieri în 1881.

Între 1914 și 1918 s-a făcut o tabără în meterezele exterioare care a adăpostit prizonieri din Bosnia și Herțegovina, printre care și Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg (Sarajevo, 1914). Datorită condițiilor grele de detenție au murit 4317 prizonieri, iar în memoria lor a fost pusă la poarta de intrare o placă comemorativă. Despre condițiile inumane în care sunt ținuți prizonierii în cetatea Aradului a atras atenția și deputatul Partidului Național Român, Ștefan Cicio Pop, într-o interpelare în parlamentul de la Budapesta în cursul anului 1917.

În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco – sârbe, iar din iulie 1919 a fost preluată de armata română.

În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat de România în 12 septembrie 1944 și ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în anul 1958. Locul sovieticilor a fost luat apoi de un regiment de tancuri românesc. În prezent în cetate se află Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, batalion înființat la 20 martie 1998 și devenit operațional din anul 1999.