Brasov, Romania +40 744 693 232, +40 770 919 909
Blog vacanțe și excursii

Barcelona

Spania

Barcelona este uneori mai strălucitor ca Madrid-ul. Orașul cred că e mai cunoscut în lume ca Madrid și un cuvânt de spus la asta are și echipa de fotbal dar și operele lui Gaudi. pe urmă, consider Barcelona o zonă unde se amestecă rigoarea germană, cu cumpătarea evreilor și cu spiritul liber al latinilor. barcelona este, fără îndoială o destinație turistică obligatorie pentru oricine.

Highlights

Catedrala Sf Eulalia, Catedrala Sagrada Familia, Casa Batlo , La Pedrera, Parcul Guell, Acvariul

Casa Batllo

casa batllo

Casa Batlló este o clădire din centrul orașului Barcelona. A fost desenată de Antonio Gaudi și este considerată una din capodoperele sale. Numele dat de localnici acestei case este acela de Casa Oaselor datorită calității sale organice aproape scheletice. Face aprte dintr-un ansamblu de case ce fac notă disonantă cu arhitectura aflată în jurul lor, motiv pentru a fi numite Insula Discordiei.

Ca tot ceea ce a creat Gaudi, Casa Batlo se poate defini din punct de vedere arhitectural ca si Modernism sau Art Nouveau. Parterul are cercevelelel ferestrelor de o formă neobișnuită, ferestre de un oval neregulat și sculpturi curgătoare. Sunt doar c\teva linii drepte , majoritatea fațadei fiind decorată cu mozaic colorat făcut din bucăți sparte de ceramică numite trencadis. Acoperișul este arcuit cu arcade catenare ( folosite în arhitectură la construcția podurilor, astfel încât forțele exercitate să nu ducă la momente de încovoiere.) și legat de ceea ce seamăn cu spatele unui dragon sau dinozaur. Una din teoriile despre clădire spune că una din carcateristicile din stâga centrului casei, terminate în vârf cu un turnuleț și o cruce reprezintă Lancea Sf Gheorghe ( patronul spiritual al Cataloniei) înfiptă în spatele dragonului. Construcția casei a fost cerută de către Lluis Sala Sanchez. A fost o construcție clasică fără carcateristici remarcabile, fără tradiționalul eclectism de la sfârșitul sec al XIX-lea. Clădirea are o pivniță, un parter, 4 etaje deasupra și o grădină în spate.
Revenind un pic asupra acoperișului casei, etajul acoperit de el, ultimul, fusese la un moment dat un spațiu destinat spălării sau uscării rufelor de către diverși chiriași ai casei iar terasa acoperișului este una din cele mai importante caracteristici ale întregii case datorită faimosului model cu spate de dragon pe care-l are.

Casa a fost cumpărată de către Josep Batllo în 1900. Felul în care arăta casa, a făcut-o de nedorit pentru cumpărători dar familia Batllo a decis să o cumpere fiindcă era situată central. În 1906, Joseph Batllo era încă proprietarul casei iar familia sa era foarte cunoscută în oraș din cauza implicării în industria textilă. Domnul Batllo se căsătorise cu Amalia Godo Belaunzaran din familia care fondase ziarul La Vanguardia. Josep a dorit un arhitect care să pată proiecta o casă fără pereche care să iasă în evidență prin îndrăzneală și creativitate neavând asemănare cu niciuna din casele deținute de familia sa în acel moment cum era spre exemplu Casa pia construită de arhitectul Josep Vilaseca. Atat Josep cât și soția sa erau niște oameni deschiși și au decis să nu-l limiteze pe Gaudi cu nimic. El l-a ales pe arhitectul Parcului Guell findcă dorea un plan aventuros. Familia Batllo a trăit la Etajul Nobil al casei până spre mijlocul anilor 1950.

În 1904 Gaudi a început să renoveze casa existentă, în loc să o dărâme și să facă alta nouă așa cum dorea proprietarul. gaudi a schimbat complet etajul principal care a devenit reședința familiei Batllo. Acest etaj principal sau Etaj Nobil cum mai este denumit, are mai mult de 700 de metri pătrați și reprezintă etajul principal al clădirii. adică primul peste parter. O să-l identificați ușor din exterior după ferestrele  largi, curbate. Pe partea cu strada paseig de Gracia se află sufrageria  și biroul domnului Batllo. Gaudi a extins fântâna centrală ca să aducă mai multă lumină în întreaga clădire și a făcut noi etaje. În acela an, 1906 casa a fost complet terminată și remobilată iar Primăria din Barcelona a selctat casa ca un candidat la titlul de „Casa Anului”. Ați putea crede că a câștigat casa ui Gaudi, dar în acel an nu a fost așa.

Fațada casei are trei secțiuni distincte care sunt armonios integrate una cu alta. 

Parterul cu primul etaj și două galerii de deasupra sunt prinse într-o structură de calcar de Montjuic cu linii ondulate. Formele rotunjite ale golurilor ferestrelor și marginile asemănătoare buzelor sculptate în piatra care le înconjoară creează un aspect al unei guri complet deschise, motiv pentru localnici ca să mai numească această casă și „Casa gurilor deschise”.

Partea centrală, care ajunge până la ultimul etaj, este o secțiune multicoloră cu balcoane proeminente. Această parte centrală a fațadei evocă suprafața unui lac cu flori de nufăr, având fragmente de ipsos și 330 de discuri de ceramică colorată Discurile au fost desenate de Gaudi pe timpul cât au locuit în Majorca lucrând la restaurarea Catedralei din Palma. 

Partea de deasupra a casei, este o coroană, ca un fronton uriaș care are același nivel cu acoperișul și ascunde camera spălătoriei. Balconul metalic aflat aici are două brațe metalice având drept scop ridicarea și coborârea mobilei.

Profilul arcuit al acoperișului reface spinarea dragonului. O fereastră triunghiulară așezată către dreapta structurii simulează ochiul dragonului. Țiglele colorate ao o lucie metalică pentru a simula mărimea diferită a balaurului pornind cu nuanțe de verde din partea dreaptă unde se află capul balaurului si transformându-se în albastru închis sau chiar violet spre centru ca să se termine cu roșu și roz spre partea stângă a clădirii unde se află coada balaurului.

Una dintre atracțiile fațadei o reprezintă turnul ce are o cruce în vârf ale cărei patru brațe sunt orieintate spre punctele cardinale. Structura arată ca rădăcina bulb a unei plante iar crucea din vârf ar putea fi asimilată petalelor care se deschid. Turnul poartă monograma lui Iisus JHS, a Mariei un M cu coroana ducală și Iosif JHP, făcute din piese ceramice aurii profilate pe verdele ce acoperă fațada. 

Bulbul a fost rupt la transport și, deși fabricanții au propus repararea, Gaudi  l-a pus așa cum era fiindcă i-a plăcut noua formă.
Josep Batllo a murit în 1934 și casa a fost întreținută de soția luipână la moartea sa din 1940. După moartea părinților, cei doi copii au avut grijă de casă până în 1954. În acel an, o companie de asigurări numită Seguros Iberia a preluat Casa Batllo ca sediu principal. Prin 1970 casa a fost remobilată iar în 1983 balcoanele exterioare au fost aduse la culoarea lor originală și un an mai târziu fațada casei a fost iluminată în cadrul ceremoniei La Merce.
 Din 1995 Casa Batllo a început să fie închiriată pentru organizarea diferitelor evenimente. Mai mult de 2500 de metri pătrați de camere ale clădirii au fost închiriate din cauza așezării și a frumuseții clădirii. 

 

 

casa batllo1
batllo2
gaudi 2

Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia

catedrala

Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia cunoscută și ca, Catedrala Catolică, este reședința Arhiepiscopatului de Barcelona. Catedrala din Barcelona a fost construită pe local unde au existat diferite biserici creștine prin sec al IV-lea după Cristos. În anul 1058 s-a construit pe acest loc o biserică în stil romanic și în 1298 a început construcția bisericii gotice ce a fost terminată la începutul sec XX.

Clădirea a fost construită în secolele XIII și XIV. Aici există și o mănăstire care conține și Fântâna Gâștelor și care a fost terminată în 1448. Gâștele sunt mereu în număr de vârsta la care a fost martirizată Sf. Eulalia.
 În a doua jumătate a sec al XIX-lea fațada a fost construită fără sculpturi și decorațiuni așa cum se făcea la toate bisericile catalane ale vremii. Acoperișul iese în evidență prin garguii săi oferind o gamă largă de animale domestice și de legendă. Forma sa are bolți ridicate asupra celor 5 culoare despărțite în două. Transeptul este incomplet. Partea de est a catedralei conține 9 capele legate de un ambulatoriu aflat în spatele altarului.

Catedrala este dedicată Sfintei Eulalia din Barcelona, protectoare a orașului ce a fost martirizată pe vremea romanilor. După descrierea lui Prudenţiu, Eulalia este o fată de doar treisprezece ani, pe care tatăl, pentru a o feri de pericolele persecuţiei anticreştine, o duce departe de oraşul Merida, încredinţând-o unei familii prietene de la ţară.  Eulalia nutreşte în inimă speranţa de a fi numărată printre cei care au meritat victoria martiriului. A fugit în timpul nopţii din sat şi s-a prezentat judecătorului din Merida. Gâfâind şi frântă de oboseală datorită drumului lung, timidă şi curajoasă în acelaşi timp, pronunţă un singur cuvânt: „Cred!”. Mult mai vorbăreaţă este Eulalia de la Barcelona, care îl copleşeşte pe prefectul Dacian cu mustrări din cauza persecuţiei pe care a început-o. Este profesiunea sa de credinţă în Cristos. Magistratul este mişcat de compasiune şi, pentru a cruţa acea viaţă tânără, face o încercare zadarnică de a o seduce de partea idolatriei. Apoi încearcă să înduplece neaşteptata fermitate prin tortură. Vârfurile ascuţite care se înfig în tânărul trup nu lasă semnul durerii de nedescris.

Cuprins de flăcări arzând cu putere, trupul Eulaliei în vârstă de treisprezece ani se consumă ca o victimă de sacrificiu aşezată pe rug. În momentul în care curajoasa martiră înclină capul, un candid porumbel iese din gura ei şi se ridică în înaltul cerului plin de nori cenuşii. Apoi fulgi moi de zăpadă cad de sus, pentru a acoperi trupul chinuit şi înnegrit al martirei. Cultul Eulaliei, în dubla versiune hagiografică, este foarte răspândit în Spania şi în Franţa; la începutul secolului al V-lea era deja o bazilică măreaţă construită la Merida. Trupul sfintei este îngropat în cripta catedralei. Exceptând-o pe sfântă, aici mai găsim și alte morminte cum sunt cele ale Sf. Raymond din Penyfort, Contele Ramon Berenguer I și a treia sa soție Almodis de la Marche , Episcopul berenguer de Palou II, Salvador Casanas y pages, Arnau de Gurb îngropat în Capela Sf Lucia pe care tot el a construit-o.

Băncile de la altar au pe ele blazoanele cavalerilor Ordinului Lâna de Aur. La prima sa călătorie în Spania, Carol, viitorul împărat romano german, a ales Barcelona ca loc central al ordinului său. Regele a fost aici pentru investitura sa ca Conte de Barcelona findcpă orașul prin așezarea sa maritimă, comunicare cu alte poseiuni Habsburgice iar dimensiunile catedralei permiteau desfășurarea de mari ceremonii.

Capela Sf Împărtășaniiși Capela Sf Hristos din Lepanto este o mică capelă laterală construită de Arnau Bargues în 1407 și refăcută în sec al XVII-lea ca să găzduiască mormântul Episcopului de Barcelona San Olegarius. Crucifix-ul Sf Hristos din Lepanto este plasat pe peretele opus intrării în capelă. Forma curbă „întro parte” a trupului lui Hristos de pe cruce este explicată de legendele catalane prin aceea că crucifixul a fost transportat pe prova corăbiei conduse de Ioan de Austria , fratele vitreg al lui Filip al II-lea al Spaniei pe timpul Bătăliei de la Lepanto unde forțele Ligii Sfinte au învins categoric flota Otomană cu numai 22 de ani ca Mihai Viteazul să urce pe tronul Țării Românești pe care o va înscrie în Liga Sfântă.

Povestea spune că în timpul bătăliei o ghiulea de tun turcesc a zburat spre crucifix iar Iisus de pe cruce pentru a nu fi lovit, s-a mișcat într-o parte și a rămas așa până acum. O altă legendă spun că crucifixul se afla în cala corăbiei, iar Iisus s-a mișcat pentru a acoperi cu trupul o gaură pe unde intra apă și amenința să scufunde corabia. Astăzi, catedrala este unul din cele mai vizitate obiective turistice ale orașului iar, din pucntul meu de vedere una din cele mai frumoase catedrale gotice pe care le-am văzut.

In mijlocul navei, ( nava este numele corpului unei catedrale gotice iar transeptul este incrucisarea celor doua corpuri principale pe directia nord - sud si est – vestal care impreuna dau forma de cruce a constructiei) se regaseste o impunatoare strana din lemn, opera a lui Bartolome Ordonez si Pedro Villar, imprejmuita de marmura lucrata in stil renascentist si care, a fost locul in care s-au adunat pentru prima data in 1519, membrii ordinului Lana de Aur. Ca orice catedrala gotica si catolica are cateva altare laterale inchinate sfintilor important, iar altarul lucrat in stil gotic este protejat de statuile sfintilor Petru si Pavel iar in unele cazuri si de ale evanghelistilor. Iesirea sau intrarea principala, este pe latura de vest, opusa altarului care se afla intotdeauna la est. Fatada si turlele bisericii ce dau spre o frumoasa piata, sunt de la sfarsitul secolului XIX si au la baza ziduri romane puternice in semn de omagiu adus genezei romane a orasului.

 

 

catedralabarcelona
catedraladinbarcelona
ctedraladininterior
catedralainterioara

Casa La Pedrera

lapedrera

Casa Milà cunoscută ca La Pedrera este o clădire modernă din Barcelona și a fost contruită de Gaudi între 1906 și 1912. Casa a fost construită pentru Pere Mila și soția sa Roser Segimon care era văduva bogată a lui Josep Guardiola un fost colonist întors din America de Sud care făcuse avere cu cafea prin Guatemala. În anul 1905, Roser Segimon a cumpărat o casă de 1835 metri pătrați cu grădina, în strada Paseo de Gracia și l-a angajat pe Gaudi să construiască o nouă casă fiindcă se gândeau să locuiască la etajul principal închiriindu-le pe celelalte. Așa că, Gaudi a dărâmat complet casa și s-a apucat de una nouă. 

Casa Mila e formată din două clădiri care sunt aranjate în jurul a două curți interioare ce oferă lumină naturală pentru toată clădirea. Aceasta e compusă din pivniță, parter, mezanin, etaj principal, etajele 2,3,4 și 5 și un pod. Pivnița se intenționase a servi drept garaj, etajul 1 sau principal, ca reședința familiei Mila restul fiind împărțit în 20 de apartamente. Forma casei este aceea de cifra „8” neregulată din cauza diferitelor forme și mărimi ale curților. Podul a găzduit spălătoria și uscătoria. Fiindcă am ajuns cu descrierea casei la acoperiș am să vă spun că acesta este cel care deține cele mai importante elemente ale clădirii. Antonio Gaudi a făcut în așa fel, încât a transformat luminatoarele, capetele scărilor, ventilatoarele și coșurile de fum în adevărate sculpturi integrate clădirii. Apartamentele au plafoane din ipsos, cu reliefuri dinamice, uși, ferestre și mobilier din lemn prelucrat manual, precum și plăci hidraulice și diverse elemente ornamentale. 

Scările au fost gândite ca intrări de serviciu, fiindcă accesul principal în apartamente se făcea cu ascensorul, exceptând etajul principal unde Gaudi adăugase o impunătoare scară interioară. Casa Milà se caracterizează prin fațada sa autoportantă din piatră, ceea ce înseamnă că nu are pereți portanți. Fațada se conectează la structura internă a fiecărui etaj cu ajutorul grinzilor curbate de fier care înconjoară perimetrul fiecărui etaj. Acest sistem de construcție permite, pe de o parte, deschideri mari în fațadă, care dau lumină locuințelor, iar pe de altă parte, structurarea liberă a diferitelor niveluri, astfel încât zidurile interne să poată fi adăugate și demolate fără a afecta stabilitatea clădirii. Acest lucru permite proprietarilor să se răzgândească în voie și să modifice, fără probleme, dispunerea interioară a caselor.

Fațada este compusă din blocuri mari de calcar din Masivul Garraf de la primul etaj și din cariera de la Villefranche pentru nivelurile superioare. Blocurile au fost tăiate pentru a urma traseul proiecției modelului, apoi au fost ridicate la locația lor și ajustate pentru a se alinia într-o curbă continuă la piesele din jurul lor.
Fațada originală a lui Gaudí a eliminat o parte din fierăria de nivel inferior. În 1928, croitorul Mosella a deschis primul magazin în La Pedrera, iar acesta a eliminat feroneria din fier forjat. Acest lucru nu a preocupat pe nimeni, deoarece la mijlocul secolului al XX-lea, fierăria forjată a avut o importanță redusă. Feroneria s-a pierdut până câțiva ani mai târziu, când americanii au donat unul dintre ei la MoMa, unde este expus.

Curțile sunt cheia prin care se descarcă greutatea de pe fațadele interioare. Stâlpi de fontă susțin aceste curți interioare având o formă de spițe de bicicletă Acestea formează un punct în afara fasciculului în două puncte deasupra și dedesubt, făcând din funcția grinzii centrale să fie o piatră de boltă și să lucreze simultan la tensiune și compresie. Această structură susținută are diametrul de douăsprezece metri și este considerată „sufletul clădirii” cu o asemănare clară cu criptele gotice. Piesa centrală a fost construită într-un șantier național de către Josep Maria Carandell, care a copiat volanul, interpretând intenția lui Gaudí de a reprezenta cârma navei vieții.

Construcția a durat 5 ani până în 1910, când Consiliul Local din Barcelona și-a dat acordul ca proprietarii să poată locui la primul etaj. Casa, neobișnuită prin forma s-a arhitecturală sfida toate regulile timpului astfel încât a devenit obiect de glume în oraș.  Gaudi, care era un catolic practicant și devotat Maicii Domnului planificase pentru Casa Mila statutul de simbol dar nu a reușit să facă ce și-a propus, findcă autoritățile vremii au demolat elementele de pe clădire care depășeau greutatea permisă acesteia și l-au amendat pe Gaudi pentru încălcări ale codului construcțiilor. 

În anul 1940 Mila a murit iar soția sa a vândut casa în 1946 pentru suma de 18 milioane de pesetas lui Josep Ballve i Pellise care a permis vechii proprietare să locuiască în casă până la moarte în 1964. Noii proprietari au separat primul etaj care dădea în Carrer de Provenca în 5 apartamente în locul celor două inițiale. În 1953 au transformat cele 13 camere ale spălătoriei de la ultimul etaj în apartamente ce dădeau spre stradă.

Casa de Asigurări Northern a preluat etajul principal în 1966. Până atunci casa fusese sală de bingo, facultate și găzduise sediul birouri de firme. În 1969 casa a fost desemnată monument istoric și artistic și se afla într-o stare de cumplită stricăciune la începutul anilor 1980. În 1984clădirea este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, în 1986 banca caixa catalunya o cumpără pentru 900 milioane de pesetas iar în 1987 încep lucrări de restaurare și curățare a fațadei. În 1990 etajul principal a fost redeschis ca parte a Olimpiadei Culturale de la Barcelona devenind o expoziție modernistă.

Unii oameni spun că din exterior La Pedrera seamănă cu un munte, iar alții că interiorul a fost desenat după cel al unei cetăți medievake. dacă e așa sau nu, vă îndemn să mergeți și să vedeți.

lapedrera2
lapedrera
la pederea

Parcul Guell

guell

Parcul Guell este un parc public compus din grădini și elemente de arhitectură din Barcelona. 
Park Güell este reflectarea plenitudinii artistice a lui Gaudí, care aparține fazei sale naturaliste (prima decadă a secolului XX). În această perioadă, arhitectul și-a perfecționat stilul personal prin inspirația din forme organice. El a pus în practică o serie de soluții structurale noi înrădăcinate în analiza geometriei. La aceasta, artistul catalan adaugă libertate creatoare și o creație imaginativă, ornamentală. Pornind de la un soi de baroc, lucrările sale dobândesc o bogăție structurală de forme și volume, lipsită de rigiditatea rațională sau de orice fel de premise clasice. În proiectarea Park Güell, Gaudí și-a dezlănțuit tot geniul arhitectonic și a pus în practică o mare parte din soluțiile sale inovatoare structurale care ar deveni simbolul stilului său organic și care ar culmina cu crearea Bazilicii și a Bisericii Expiatorii a Sfintei Familii (Sagrada Familia).

Güell și Gaudí au conceput acest parc, situat în natură. Ei și-au imaginat o grupare organizată de case de înaltă calitate, amenajate cu cele mai noi cuceriri ale tehnicii pentru a asigura confortul maxim, finalizate cu o notă artistică. De asemenea, au avut în vedere o comunitate puternic influențată de simbolism, deoarece, în elementele comune ale parcului, încercau să sintetizeze multe dintre idealurile politice și religioase împărtășite de patron și arhitect: prin urmare, există concepte vizibile provenite din politica catalană - mai ales în scara de intrare în care sunt reprezentate zonele Cataluniei - și din catolicism - Monumento al Calvario, proiectat inițial pentru a fi o capelă. Elementele mitologice sunt deasemenea importante: aparent concepția despre parc a lui Güell și Gaudí a fost inspirată și de Templul lui Apollo din Delfi.

Pe de altă parte, oamenii au încercat să lege parcul de diverse simboluri, din cauza iconografiei complexe pe care Gaudí apicat-o proiectului urban. Astfel de referințe merg de la revindicația politică la exaltarea religioasă, trecând prin mitologie, istorie și filozofie. Mai exact, multe studii susțin că se referă la francmasonerie, în ciuda credințelor religioase profunde atât ale lui Gaudí, cât și ale contelui Güell. Aceste referințe nu au fost dovedite în istoriografia arhitectului modern. Multitudinea de simboluri găsite în Park Güell este, după cum am menționat anterior, asociată semnelor politice și religioase, cu o notă de mister în funcție de preferințele din acea vreme pentru enigme și puzzle-uri.

Parcul inițial făcea parte dintr-un proiect imobiliar nereușit  din punct de vedere comercial al contelui Eusebi Güell, după care parcul a fost numit. S-a inspirat în construcția parcului din tipul de grădina engleză și de aici numele original englezesc Park (în catalană numele „Parc Güell”). Locul se afla pe un deal stâncos, cu vegetație puțină numit Muntanya Pelada (Muntele Chel). Acesta includea deja o casă mare de țară numită Larrard House sau Muntaner de Dalt House și era lângă un cartier de case de clasă superioară numit La Salut (Sănătatea). 
Intenția era să se folosească de aerul curat ce exista în această zonă nepoluată de insdustria orașului primind șaizeci de loturi triunghiulare pentru case de lux. Contele Eusebi Güell a crescut prestigiul zonei, mutându-se el însuși pentru a locui în Larrard House. 

În cele din urmă, au fost construite doar două case. Una era destinată să fie o sală de spectacole, dar la finalizarea acesteia în 1904 a fost scoasă la vânzare și, întrucât niciun cumpărător nu a prezentat, Gaudí, la propunerea lui Güell, a cumpărat-o cu economiile și s-a mutat cu familia și tatăl său în 1906. Această casă, unde a trăit Gaudí din 1906 până în 1926, a fost construită de Francesc Berenguer în 1904. Conține lucrări originale ale lui Gaudí și ale mai multor colaboratori ai săi. Acum este Muzeul Casei Gaudi (Casa Museu Gaudí) din 1963. În 1969 a fost declarat monument artistic istoric de interes național.

De atunci a fost transformată într-o grădină municipală. Se poate ajunge cu metroul (deși stațiile sunt la o distanță de parc și la un nivel mult mai jos sub deal), cu autobuzele din oraș sau cu autobuze turistice. Din octombrie 2013 există o taxă de intrare pentru a vizita Zona Monumentală (intrarea principală, terasa și piesele care conțin mozaicuri), dar intrarea în parc rămâne gratuită. Casa lui Gaudí, "la Torre Rosa" - care conține mobilierul pe care l-a proiectat - poate fi vizitată numai pentru o altă taxă de intrare.

Park Güell este proiectat și compus pentru a aduce liniștea și calmul pe care cineva l-ar aștepta de la un parc. Clădirile care flanchează intrarea, deși sunt  originale și remarcabile, cu acoperișuri în formă fantastică, cu pinacule neobișnuite, se potrivesc foarte bine cu utilizarea parcului ca grădini de plăcere. Aceste două clădiri alcătuiesc pavilionul Porter's Lodge.  Una dintre aceste clădiri conține o cameră mică cu cabină telefonică. Cealaltă, deși era cândva casa portarului, este acum o expoziție permanentă a muzeului istoriei orașului Barcelona axată pe clădirea în sine, parcul și orașul. 

Punctul focal al parcului este terasa principală, înconjurată de o bancă lungă sub formă de șarpe de mare. Curbele trupului de șarpe formează o serie de alveole, creând o atmosferă intimă. Gaudí a încorporat în parc numeroase motive ale naționalismului catalan și elemente din misticismul religios și poezia antică. O mare parte din proiectarea băncilor nu a fost opera lui Gaudí, ci a colaboratorului său, de multe ori trecut cu vederea, Josep Maria Jujol.

Drumurile din jurul parcului pentru deservirea caselor destinate au fost proiectate de Gaudí ca structuri ieșind din dealul abrupt sau care circulă pe viaducte, cu căi separate în arcade, formate sub aceste structuri. Acest lucru a minimalizat intruziunea drumurilor, iar Gaudí le-a proiectat folosind piatră locală într-un mod care să le integreze îndeaproape în peisaj. Structurile sale reproduc forme naturale, cu coloane precum trunchiurile de copaci care susțin ramificația bolții sub șosea și curbele de boltire și aliniere a coloanelor înclinate proiectate în mod similar cu Biserica Sagrada Familia, astfel încât formele de arc catenar inversat formează structuri de compresiune perfectă.

În punctul înalt al parcului, există un deal de piatră compus din trepte care conduc spre o platformă care ține trei cruci mari. Denumirea oficială este "El Turó de les Tres Creus", oricum mulți turiști aleg să-l numească calvar. Două dintre cruci indică spre nord - sud și est - vest, a treia și cea mai înaltă cruce, indică spre cer. Acest punct de belvedere oferă cea mai completă vedere a Barcelonei și a golfului. Este posibilă vederea principală a orașului în panoramă, cu Sagrada Família (o alta dintre celebrele creații ale lui Antoni Guadí), Turnul Agbar și zona Montjuïc vizibile la distanță.

Parcul sprijină o mare varietate de animale sălbatice, în special mai multe dintre speciile non-native ale papagalului găsite în zona Barcelona. 

parculguell2
guelul
parcul guell2

Catedrala Sagrada Familia

sagradaf

Basílica Sagrada Família este o încă neterminată. La 19 martie 1882, a început construcția Sagrada Família sub conducerea arhitectului Francisco de Paula del Villar. În 1883, când Villar și-a dat demisia, Gaudí a preluat funcția de arhitect șef, transformând proiectul cu stilul său arhitectural și ingineresc, combinând forme de Art Nouveau gotice și curbiline. Gaudí și-a dedicat restul vieții proiectului și este înmormântat în criptă. La data morții sale în 1926, mai puțin de un sfert din proiect era finalizat. 

Biserica are următoarele dinensiuni: nava centrală are o înîlțime de 45 de metri, iar navele laterale 30 de metri. Transeptul are 3 altare. 
Bazându-se exclusiv pe donații private, construcția Sagrada Família a progresat încet și a fost întreruptă de Războiul civil spaniol. În iulie 1936, revoluționarii au dat foc criptei și au intrat în atelier, distrugând parțial planurile, desenele și modelele de tencuială ale lui Gaudí, ceea ce a dus la 16 ani de muncă pentru a strânge împreună fragmentele modelului inițial. Construcția a reluat progresul intermitent în anii '50. Avansarea tehnologică precum proiectarea asistată de computer și controlul numeric computerizat (CNC) au permis de atunci progresul mai rapid, iar construcția a trecut de mijlocul anului 2010. Cu toate acestea, unele dintre cele mai mari provocări ale proiectului rămân, inclusiv construcția a încă zece spire, fiecare simbolizând o importantă Figură biblică în Noul Testament. Se anticipează că clădirea poate fi finalizată până în 2026, centenarul morții lui Gaudí. 
Descriind Sagrada Família, criticul de artă Rainer Zerbst a spus că „este probabil imposibil să găsești o biserică construind ceva asemănător în întreaga istorie a artei”  iar Paul Goldberger o descrie drept „cea mai extraordinară interpretare personală a arhitecturii gotice din Evul Mediu ". 

Proiectul original al lui Gaudi prevăzuse un număr de 18 turnuri reprezentând e cei 12 apostoli în ordinea importanței lor, pe cei 4 evangheliști, pe Fecioara Maria și pe Iisus. Opt turnuri au fost deja construite, acum se caută coluții pentru următoarele 10.
Turnurile celor 4 evangheliști vor avea în vârf simbolurile fiecăruia dintre ei. Turnul central reprezentându-l pe Iisus Hristos, va avea o cruce în vârf dar nu va depăși ca înălțime muntele Montjuic din Barcelona fiindcă Gaudi era de părere că, creația unui om nu o poate depăși pe a Creatorului. Planurile originale includeau niște clopote tubulare puse în funcțiune de forța vântului, ce conducea sunetul spre interiorul bisericii. gaudi a făcut studii de acustică pentru a atinge cele mai bune rezultate. oricum, doar unul dintre clopote se află așezat la locul lui.

Biserica va avea trei mari fațade: fațada Nașterii la est, a Patimilor la vest, și a Gloriei la sud, pe cale de a fi completată. 
Fațada Nașterii a fost construită în 1935 și poartă influența directă a lui Gaudi. 
Fațada Patimilor a fost construită conform indicațiilor lui Gaudi din 1917. Construcția a început în 1954 și s-a terminat în 1976. Este șocantă prin personajele ascetice și chinuite care o populează, inclusiv figura descărnată a lui Iisus pe cruce. Aceste sculpturi sunt rezultatul muncii lui Josep Maria Subirachs. 
Fațada Slavei a cărei construcție a început în anul 2002 va fi cea mai mare din cele trei și va reprezenta Înălțarea. Va arăta scene din Iad, Purgatoriu și va include elemente ca cele 7 păcate capitale și cele 7 virtuți.

FAȚADA NAȘTERII
A fost construită între 1894 - 1930 fiind prima terminată. A fost dedicată Nașterii lui Iisus este decorată cu scene care amintesc elementele vieții. Tipic pentru stilul naturalist al lui Gaudi, sculpturile sunt decorate cu scene și imagini din natură, fiecare simbolizată într-un fel aparte. De exemplu, cele trei portaluri reprezentând Nădejdea, Credința și Mila, sunt separate de două mari coloane iar la baza fiecăreia se află o broască țestoasă una pentru a reprezenta marea și alta uscatul fiecare din ele simbolizând permanența timpului. În contrast cu figurile țestoaselor avem sculpturile a doi cameleoni pe cealaltă față a fațadei ce simbolizează schimbarea. fațada nașterii este poziționată spre nord est locul de unde răsare soarele, ca un simbol al nașterii lui Cristos.
La început, Gaudi a vrut ca această fațadă să fie policromă și a ales această fațadă ca să încorporeze structura și decorațiunile întregii biserici. A fost atenționat ca e posibil ca el să nu poată finaliza biserica și să lase urmașilor un set de indicații artistice și arhitecturale care să fie urmate de cei ce vor veni după el. El a ales ca această fațadă să fie prima la care va începe lucrul și să fie cea mai atractivă și mai accesibilă publicului. S-a gândit că dacă începea cu fațada Patimilor lumea nu ar fi fost alături de proiectul său. 

FAȚADA PATIMILOR
Construcția acesteia a început în anul 1954 urmând desenele , planurile și instrucțiunile lăsate de Gaudi pentru arhitecți și sculptori. Această fațadă constrastează cu cea a Nașterii, fiind mai austeră, sculptată fiind cu linii dure, drepte, care amintesc oasele unui schelet și personifică mai bine durerea. Acest efect dramatic al durerii lui iisus pe cruce și al durerii oamenilor pentru păcatele lor este obținut prin formele unghiulare și rigide ale personajelor. Gaudi a dorit ca această fațadă să stârnească teama în privitor. El a dorit să „rupă” arcele și să „taie” coloanele, folosindu-se de efectul „clar-obscur” (umbre întunecate în unghi ascuțit contrastând cu lumina dură) ca să arate duritatea și brutalitatea sacrificiului lui Hristos.
Această fațadă este orientată spre vest, spre apus, simbolizând moartea, apusul vieții pământești a lui Hristos. Fațada este susținută de șase coloane înclinate, care simbolizează trunchiuri de copaci Sequoia. Deasupra este un fronton triunghiular, pe marginea căruia se poate citi de la stânga la dreapta, de jos în sus, numele „Iesus Nazarenus, Rex Iudeiorum” ,făcut din optsprezece coloane ce seamănă cu oasele ce au deasupra o cruce cu o coroană de spini. Cele patru turnuri care susțin fațada sunt dedicate apostolilor Ioan, Toma, Filip și Bartolomeu.
Scenele sculptate pe această fațadă urcă de jos în sus, pe trei niveluri așezate sub forma literei S. Ele reproduc opririle de pe Drumul Crucii. Nivelul cel mai de jos ne arată scene reprezentând Ultima Cină, Sărutul lui Iuda, Judecata lui Iisus. Nivelul de mijloc, ne arată scenele de pe Dealul Golgotei cu Maica Domnului, Longinus, și Vălul Veronicăi. Ultimul nivel de prezintă moartea lui Iisus, Așezarea Sa în Mormânt și Învierea Sa. Înălțarea lui Iisus apare între două din turnurile ce susțin fațada de vest.

FAȚADA SLAVEI
Cea mai mare și mai impresionantă fațadă este cea a Slavei a cărei construcție a început în 2002. Va fi fațada principală oferind acces în biserică. Dedicată Slavei Cerești a lui Iisus, reprezintă drumul spre Dumnezeu. Moartea, Judecata de Apoi și Slava. Temând-se că nu va trăi suficient ca să-și vadă această fațadă terminată. Gaudi a făcut un model distrus în 1936. Ca să ajugi la Poarta Slavei, o scară foarte mare te va conduce către pasajul subteran construit sub strada Mallorca, având decorațiuni reprezntând iadul și viciile. Această fațadă va avea 7 coloane mari la usă reprezentând darurile  SF Duh, La baza ușii vor fi inițialele lui Antonio Gaudi. Fațada va avea 5 uși fiecare corezpunzând celor 5 nave ale bisericii.