Big Ben Tower

Big Ben

Big Ben este porecla clopotului cel mare din turnul de nord al Palatului Westminster. Numele este folosit pentru a denumi atât clopotul cât și turnul însuși.
Turnul a fost desenat de Augustus Pugin în stil Neo-Gotic fiind terminat în anul 1859 iar ceasul său era la acel moment cel mai mare și mai precis din lume. Turnul are o înălțime de 96  metri, până în vârf având de urcat 334 de trepte. Baza sa este pătrată și măsoară 12 metri pe fiecare parte. Cadranele ceasului au 7 metri în diametru. Clopotul Big Ben și-a primit porecla fie după Sir benjamin Hall care a supravegheat instalalrea sa, fie după boxerul de categorie semigrea Benjamin Caunt. Ceasul folosește mecanismul original de pe vremea reginei Victoria, deși există un motor electric de rezervă.

Acest turn este un simbol cultural britanic recunoscut peste tot în lume fiind unul dintre cele mai proeminente simboluri ale Marii Britanii și ale democrației parlamentare. Materialul de construcție folosit a fost cărămida acoperită la exterior cu calcar Anston din Yorkshire de Sud. Tot în acest turn există un sistem de ventilație care poate fi considerat bunicul aerului condiționat.
Fundația turnului stă pe un strat de pietriș, ce are dedesubt argilă. Din cauza asta turnul este puțin înclinat și pentru a rezolva problema prin 1990 au fost introduse tone de beton sb turn ca să-l stabilizeze pe timpul cât s-a construit linia de metrou Jubilee pe dedesubt.  Pe timpul Reginei Victoria, ziariștii îl numeau Turnul Sf Ștefan fiindcă membrii Parlamentului stăteau de obicei în Sala Sf. Ștefan.

Înăuntrul turnului este o cameră acoperiă cu lambriu de stejar denumită Camera Închisorii unde se poate ajunge doar din Camera Comunelor. A fost folosită pentru ultima dată în anul 1880 când aici a fost întemnițat un parlamentar ateu care nu a dorit să depună un jurământ religios de credință Reginei Victoria. Altfel, camera este ocupată de Comisia de Petiții care discută petițiile primite de Parlament.

Augustus Pugin s-a inspirat de la Benjamin Lewis Vulliamy când a proiectat cadranele ceasului. Fiecare cadran este făcut din bucăți de fontă prinse una de cealaltă cu șuruburi. Întreaga ramă are 7 metri diametru și conține 312 piese din sticlă opalescentă. Inițial, cadranele erau iluminate din spate, folosind lămpi cu gaz, la început numai când parlamentarii lucrau, apoi au fost iluminate în mod obișnuit, de la amurg până în zori începând cu anul 1876. Împrejurimile ornamentate ale cadranelor sunt aurite. La baza fiecărui cadran se află inscripția latină DOMINE SALVAM FAC REGINAM NOSTRAM VICTORIAM PRIMAM, care înseamnă „O Doamne, ai grijă de Regina noastră Victoria I”. Spre deosebire de multe cadrane de ceas cu cifră romană, care arată poziția „4” ca IV, fețele Ceasului Mare reprezintă „4” ca IV. Când ceasul a fost terminat, rama cadranului și limbile au fost vopsite cu Albastru de Prusia, dar au fost pictate cu negru în 1930 ca să ascundă efectele poluării. Culorile originale au fost descoperite pe timpul lucrărilor de conservare ce au avut loc între anii 2017-2021 când au găsit nu mai puțin de 6 scheme de colorare folosite în ultimii 160 de ani. Geamurile din perioada victoriană au fost înlocuite cu reproduceri exacte făcute în Germania.

Ceasul din turn este celebru pentru precizia sa. Creatorii ceasului, au fost avocatul și ceasornicarul amator Edmund Beckett Denison cât și George Airy, astronomoul regal. Construcția a fost încredințată lui Edward John Dent care a murit î 1853 iar munca i-a fost continuată de către nepotul său Frederick Dent care a finalizat ceasul în anul 1854 cu 4 ani înainte de finalizarea turnului. Astfel, el a avut timp să experiementeze. În loc să folosească regulatorul clasic (o legătură mecanică a ceasurilor și ceasurilor mecanice care dă impulsuri elementului de cronometrare și eliberează periodic trenul de viteze pentru a avansa, mișcând acele ceasului. ) așa cum fusese proiectat inițial, Denison a inventat un regulator cu trei picioare. Acest regulator oferă cea mai bună separare între pendul și mecanismul ceasului. Pendulul este instalat într-o cutie închisă, rezistentă la vânt, sub sala de ceas. Are o lungime de 4,0 m, cântărește 300 kg, suspendat pe o bandă de oțel cu arc de 0,40 mm grosime și bate la fiecare două secunde. Mecanismul ceasului dintr-o cameră de mai jos cântărește cinci tone.

Deasupra sa, pendulul are o mică grămăjoară de monede care sunt folosite pentru a regla ceasul. Adăugarea unei monede are ca efect ridicarea minutioasă a poziției centrului de masă al pendulului, reducerea lungimii efective a tijei pendulului și, prin urmare, creșterea vitezei de pendulare a pendulului. Adăugarea sau eliminarea unui bănuț va schimba viteza ceasului cu 0,4 secunde pe zi. Ceasul este întors manual (durează aproximativ 1,5 ore) de trei ori pe săptămână. 

Pentru că turnul nu era gata când clopotul principal a fost fabricat, acesta a fost montat în New Palace Yard dar în timpul testărilor a crăpat și au trebuit să facă un al doilea clopot. Acesta a fost transportat spre turnul în care urmau să-l urce, pe o distanță de 61 de metri ce a fost acoperită în 18 ore. Odată urcat în turn în luna iulie a anului 1859, clopotul a crăpat din nou în luna septembrie fiindcă clopotarul a folosit un ciocan de două ori mai greu decât recomandările fabricantului. Timp de trei ani nu a fost utiliat pînă când s-a decupat din clopot o bucată pătrată de metal cu fisură cu tot iar clopotul a fost răsucit în locașul său cu o optime astfel încât ciocanul să-l lovească în altă parte. Clopotul a sunat diferit de atunci.