Biserica Arbore

Despre Biserica Arbore

Biserica Arbore. Aspectul de ansamblu al monumentului invocă volumul unitar și silueta Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuți, edificiu ce amintește de bisericile – hală, gotice. Acoperișul înalt și cu poala largă, similar celor gotice, reprezintă o adaptare adecvată la conditțiile climatice cu multe precipitații.
Ctitoria lui Luca Arbore, îmbină planul dreptunghiular cu cel triconc , având în naos, o callotă în locul turlei și două nișe în locul absidelor laterae, specifice triconcului. Monumentul este mai lung văzut din exterior, întrucât pereții de nord și de sud ai pronaosului se prelungesc spre vest cu 2 contraforturi masive, legate cu o arcadă largă, creând o nișă folosită pentru pomeni. Același tip de nișă se folosește la unele biserici din Maramaureș unde, sub poala acoperișului, în special spre nord, este amenajat un spațiu cu această funcție.

Zonele în care nu s-a păstrat pictura ne oferă detalii despre tehnica de construcție. Astfel, cărămizile sunt mult mai mari și mai groase decât cele din aria balcanică-bizantină și sunt legate cu rosturi subțiri de mortar, specifice arhitecturii gotice, dar pandantivii sunt construiți din cărămizi așezate în rânduri orizontale, urmandu-se astfel, procedeul de construcție bizantin. 
Inițial, întreaga suprafață a pereților pare să fi fost acoperită de o tencuialaă subțire, ce a primit un decor pictat de simili . Acest sistem foarte uzitat în arhitectura ștefaniană este deasemenea specific arhitecturii gotice unde pe zonele largi, lipsite de pictură, se desenau și pictau asize de piatră sau cărămidă.

Pictura de la Arbore impresioneaza prin adaptarea stilului la discursul iconografic. Pictorul se comporta asemenea unui bun narator care, este capabil sa redea succint o idee și în același timp sa dezvolte cu multă vervă și detalii un episod narativ. Este exemplul ciclului Sf Ioan Botezătorul care în prima parte are o dezvoltare severă, concentrată, finaluloferind o amănunțită dezvoltare narativă. Spiritul narativ, specific picturii postbizantine este detectabil dar realizarea sa se face cu mijloace foarte diverse, variate, pline de fantezie. Pictorul pare să cunoască la fel de bine stilul și convențiile picturii bizantine și ale celei gotice dar nu le aplică mecanic sau stereotip. . Infuzia de sensibilitate gotică era conincidentă cu manierismul atins de pictura postbizantină, ca atare sinteza era posibilă. 

Cele două stiluri funționează într-o relație de complementaritate: pentru nișa de vest s- optat pentru soluții ce evocă pictura goticului internațional în expresia ei italiană, prin pitorescul peisajelor și costumelor. Grația personajelor amintește de contrapostul gotic. Varianta manieristă bizantina domină în Rugăciunea sfinților de pe absidă și în cea de pe fațada de sud ca și în Imnul Acatist. Cele două stiluri coexistă adesea. Alt element ce apropie pictura de la Arbore, de goticul internațional sunt vedutele  de cetăți din fundalul scenelor pictate în nișa vestică , ce amintesc faimoasele cetăți italiene din Toscana. Scenografia arhitecturală preia elemente din repertoriul occidental: cetăți, clădiri bazilicale, octogonale, case cu acoperișuri gotice la care se adaugă ansamblări ingenioase de elemente de arhitectură compuse în unități vizuale insolite, de mare varietate ca cele din jurul ferestrelor de nord și sud din naos.

Această sinteză este , până la un pucnt comparabilă cu fenomenul culturii cretane, dar subordonarea față de tradiția bizantină este mult mai suplă, mai savantă. Pictorul găsește o modalitate ingenioasă de a crea un stil propriu, mai bogat decât cel post bizantin fără a schimba în esență caracterul acestuia dar asigurându-i un plus de expresivitate. Ajutându-se de elementele occidentale stilul a dobândit o mai mare capacitate de a reda o gamă largă de subiecte și de expresii plastice diverse mai puțin convenționale și chiar uneori o mai bună adecvare între textul ce stă la baza scenelor și expresia lor vizuală.

În concluzie, pictura de la Arbore rămâne un ansamblu de excepție  în raport cu cele contemporane din Moldova, dar chiar și comparată cu prețioasele variante ale picturii post-bizantine din bisericile de pe insula Iaoninei sau de la Meteora și Athos putem spune că arta din Moldova nu este doar o sinteză a evoluției școlilor anterioare ea oferă exemplul unei școli de pictură tipice pentru sec al XVI-lea

Pictura Interioară. Naos-ul

Naosul, este locul unde, conform simbolisticii bisericii se întâlnește drumul nostru spre divinitate, reprezentat de o axa orizontală ( lumea pământeană) de la est la vest cu divinitatea însăși, proiectată vertical (lumea divină) de pe cupola naosului unde se află pictat Iisus Pantocrator. Această întrepătrundere a celor doua axe crează crucea. Așezarea acestei icoane în cel mai înalt loc din biserică are legătură cu numele de „Pantocrator”. Cuvântul provine din limba greacă și se traduce prin „Atotstăpânitorul” sau „Atotțiitorul”. Acest termen îl întâlnim și în Simbolul de Credință - atributul de a fi „stăpânitor a toate” fiind unul comun celor trei Persoane ale Sfintei Treimi: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul...”.

În această icoană, Iisus Hristos „Pantocrator” este înveșmântat într-o tunică de culoare roșie, peste care poartă o mantie de culoare albastră, ce îi acoperă un singur umăr. În mâna stângă poartă Evanghelia, de obicei închisă, în timp ce cu mâna dreaptă binecuvântează, în felul preoților Bisericii Ortodoxe. Ceea ce iese în evidență este aureola, în interiorul căreia, în semnul Sfintei Cruci, sunt dispuse trei litere grecești - „ὁ ὤν” - care se traduc prin „Cel ce este” (Ieș. 3,14).
La Arbore, Pantocratorul este înconjurat de serafimi, heruvimi și evangheliști. Sistemul de boltire moldovenesc cu turlele pe două rânduri de arce piezișe oferiseră pictorior spațiile suplimentare ale lunetelor și ale pandantivilor mari.

Ipostaza eshatologică  a Pantocratorului de la Arbore se profilează pe un pseudo Chrismon, crucea monogramatică , detaliu absent la alte redactări ale temei din picture vremii. Medalionul central, încadrat de trei cercuri concentrice diferit colorate și străbătute de raze , este susținut de îngeri și încadrat de un romb având în colțuri figurile apocaliptice ale evangheliștilor. Totul se înscrie într-un alt pătrat exterior susținut de serafimi, întreaga construcție apare ca purtată de arhangheli. Astfel, medalionul Pantocratoruluise înscrie în două romburi suprapuse formând o glorie cu 8 colțuri aluzie la ziua a opta adică la a doua venire. În jurul medalionului cu Pantocratorul se desfasoara 8 sinaxe de îngeri purtând fiecare medalioane reprezentând ipostae ale Divinității și diferite simboluri în următoarea succesiune: NE - Pantocratorul, E - Iisus Mare Arhiereu, SE - Iisus Emanuel , S – Phoenix, SV - Maica Domnului Orantă , V- Soarele și Luna, NV – Iisus Înger al mareului Sfat și N- Hetimasia .adăugarea explicită a unui mesaj suplimentar. Sub Deisis, pe fața arcului ce închide altarul , apar medalioane cu ierarhi  având în ax exact sub Mandylion , Tronul Etimasiei cu cartea, crucea si Mielul cu steagul cruciger, elemente ce adaugă o notă eshatologică suplimentară, mesajului. Lectura recentă a textelor purtate de profeții din turlele bisericilor moldovenești a identificat un mesaj eshatologic al acestora în concordanță cu reprezentarea Pantocratorului în tetramorph.

În această perspectivă, iconografia calotei de la Arbore se înscrie în realitatea culturală și spirituală a vremii, ilustrând cunoașterea unui rpertoriu iconografic larg ca și capacitatea de a-l dezvolta și de a formula un mesaj adaptat la situația particular a destinului dramatic al familiei Arbore. Deisis, de la baza calotei, este o temă neobișnuită în iconografia turlelor iar reluarea ei într-o formă concise în pronaos deasupra Vieții lui Constantin cel Mare, și apoi pe fațada de sud unde aceeași sfinți împărați apar ca intercesori secundari, ar indica un mesaj comun: invocarea protecției divine pentru membri defuncți, morți pe nedrept ai familiei Arbore. La Arbore, „rugăciunile” din tabloul votiv și cel funerar sunt completate, după mulți ani, de această serie de invocări , distribuite în diferite locuri ale bisericii. Chiar dacă pictura fost realizată după 20 de ani de la tragicele evenimente, împrejurările dramatice ale morții acestora au rămas în memoria familiei și a celor ce l-au cunoscut pe boierul Arbore.

Marile Sărbători sunt reprezentate de scenele Bunei Vestiri, Întâmpinarea Domnului, Botezul, Vizita Mariei la Elisabeta, Intrarea Maicii Domnului în Templu, Întâlnirea lui Ioachim cu Ana, și Tăierea împrejur. Adormirea Maicii Domnului este o altă mare sărbătoare, prezentată la Arbore, având însă , o particularitate constând în aceea că în zona superioarăunde sunt de obicei reprezentați apostolii venind pe nori la funeraliile Maicii Domnului, apar profeți primii din ei purtând coroane, par a fi regii David și Solomon. Prezența lor subliniază legătura directă dintre Vechiul Testament și Noul Testament, prin Maica Domnului , reluând mesajul exprimat la alte ansambluri de Arborele lui Ieseu, temă absentă la Arbore. 

Ciclul Patimilor lui Hristos se încheie cu Anastasis  ce se află pe partea de vest a peretului ce închide altarul. Spre deosebire de Bălinești și Popăuți unde acest ciclu debutează și se încheie în altar, la Arbore, ciclul Patimilor începe în Altar și se termină în naos, în imediata vecinătate a alatarului, Învierea fiind plasată într-o zonă vizibilă.

În glaful ferestrei de sud a naosului, integrată câmpului vizual al Pogorârii Sf. Duh din absidă este înfățișată ”Duminica tuturor sfinților” , sărbătoare celebrată în prima duminică după Rusalii. Tema este aici dominată de Sf. Treime: Dumnezeu Tatăl, Iisus Emanuel și Sf. Duh, căreia li se închină Maica Domnului și Ioan Botezătorul, urmați de apostoli, ierarhi și prooroci. Temă cu caracter eshatologic echivalentă celei de-a doua veniri, Duminica tuturor sfinților de la Arbore, se integrează seriei de scene cu mesaj funerar semnalate deja în iconografia de la baza calotei ca și în pronaos și în pictura exterioară.
Cinstirea Sf. Treimi este reluată în zona învecinată prin ciclul Sfintei Troițe: ( Avram primește pe cei trei îngeri, Cina din Mamvri, Avram e binecuvântat) pictat pe intradosul de sud al arcului de vest. 

La Arbore un ciclu al Sf. Troițe reapare și în pictura exterioară, în zona superioară a fațadei de vest. Reluarea repetată a reprezentării Sf. Treimi la Arbore, s-ar putea explica prin deosebita cinstire a Sf. Treimi în mediul isihast al acestui lăcaș care continua tradiția mănăstirii Neamț. Insistența deosebită asupra Treimii este specific isihasmului plecând de la convingerea că unirea cu Dumnezeu are loc numai sub semnul celor trei ipostaze.
În timpanul ușii spre pronaos , adică în imediata vecinătate a tabloului votiv , reapare Mandylionul , iar deasupra mâna lui Dumnezeu ținând sufletele celor morți. Prezente și la alte ansambluri la trecerea dintre naos si gropniță , reprezentările subliniază relația dintre jertfa christică și mântuire, ele constituie teme introductive în spațiul funerar al bisericii: gropnița, aici pronaosul

Pictura Interioară. Pronaos-ul

La Arbore, programul iconografic urmează structura caracterisitcă ultimelor ansambluri ștefaniene de la Popăuți și Bălinești asociindu-se viața sfântului de hram cu cele 7 sinoade ecumenice. Bolta pronaosului este, ca de obicei dedicată, Maicii Domnului. Pe arcul de vest găsim un medaliot în care apare Sf. Ana ceea ce ne face să credem în prezența altuia cu Elisabeta pe arcul de est, astăzi fără suport pictural. Acest ultim detaliu iconografic se leagă de ilustrarea vietii Sf. Ioan Botezătorul, căruia îi este închinată biserica. Uciderea profetului Zaharia pictată deasupra ușii de la intrarea în biserică poate fi socotită o completare la Viața Înaintemergătorului și o posibilă aluzie la moartea năpraznică a  ctitorului și a fiilor săi, cum o consideră istoricul Constanța Costea.

Viața Sf. Ioan Botezătorul este ilustrată pe 5 registre acoperind integral partea superioară a peretului estic al pronaosului. Constanta Costea a reconstituit versiunea iconografica de la Arbore pe baza unui text al Vieții Sfântului aflat într-un manuscris slavon din sec XV, poate de proveniență bulgară, ce a aparținut inițial mînîstirii Moldovița și care acum se află la Dragomirna. În ciuda numărului mare de scene multe din cele cu suport evanghelic sunt omise , acordîndu-se importanță vieții în pustie a profetului și mai ales operei sale de convertire și proorocire, de pregătire a venirii lui Iisus. Registrul 4 urmează mai de aproape textul  ce relatează întemnițarea sfântului, vizitele ucenicilor, îndemnurile profetului de a-l urma pe Iisus. Ultimul rând este dominat de scena Banchetului lui Irod, scena indicând complicitatea mesenilor la uciderea profetului, reprezentând o analogie cu tragedia familiei boierului Arbore. 

Ca în toate bisericile epocii lui Petru rareș, pe pereții de sud, vest și nordsunt reprezentate cele 7 sinoade ecumenice. Ordinea desfășurării lor este următoarea: primul sinod de la Niceea ( anul 325) este pictat în timpanul peretului de vest sub care a fost zugrăvit  al doilea conciliu de la Constantinopol condus de Teodosie cel Mare,       ( anul 381), urmate pe nord, de al treilea sinod din Efes ( anul 431) , apoi al patrulea, cel de la Calcedonia ( anul 451), condus de împăratul Marcian, al cincilea de la Constantinopol (anul 553), organizat din porunca lui Iustinian, pe registrul inferior al peretului nordic. Ultimele două concilii au fost pictate pe peretele de sud: în timpan sinodul din 680 de la Constantinopol condus de Constantin Pogonatul, și ultimul consiliu, cel din Niceea care a pus capăt iconoclasmului, fiind prezidat de împărpteasa Irina si fiul ei Constantin pe registrul de jos.

Sinoadele ecumenice sunt bine individualizate prin persoana împăratului, a anturajului său, a susținătorilor diferitelor erezii condamnate de concilii, ca și prin diversitatea participanților.

Un grup de scene , pictate sub primele două sinoade, pe peretele de vest evocă Apariția Sfintei Cruci împăratului Constantin înaintea bătăliei de la Ponte Malvio, apoi, Descoperirea Sfintei Cruci și înălțarea Sfintei Cruci. Reprezentarea scenei Descoperirea Sfintei Cruci, în vecinătatea primului consiliu Niceean ar permite interpretarea ei ca un gest sinodal sau ca pe o victorie a Ortodoxiei pe lângă cea a împăratului așa cum considera cronicarul bizantin Eusebiu.
Toate sinoadele sunt realizate într-o viziune aulică , sugerând la Arbore în mod special, unitatea doctrinală dintre biserică și împărat, condiție a concordiei generale , așa explicându-se numărul foarte mare și diversitatea participanților. Aceeași idee de concordie am identificat-o și în pictura exterioară, în scena centrală din ultimul registru al Vieții Sf. Gheorghe.

Legenda Sfintei Cruci  este rar reprezentată în pictura murală moldovenească. Ciclul a mai fost pictat în pronaosul bisericii de la Pătrăuți , ctitoria lui Ștefan, închinat Sfintei Cruci. Și la Pătrăuți, legenda Sf. Cruci se asociază cu scene din viața Sf. Ioan BotezătorulȘ Ospățul lui Irod și Tăierea Capului Sf Ioan.
Prin stilul picturii, prin realismul aparent ce-l conferă imaginilor individualizarea personajelor, redarea atenă a costumelor elegante și atmosfera aulică și solemnă a scenelor, acestea se apropie de viziunea în care sunt redate conciliile, având aparența unor episoade istorice.
Iconografia marială  a pronaosului se completează cu imaginile Mariei cu pruncul între îngeri și sfinți, din glaful ferestrei de vest și cu cea de pe peretele de răsărit al pronaosului, încadrată de îngeri și însoțită de câte trei profeți.

Alăturarea reprezentărilor mariale, specifice pronaosului , ciclului dedicat Sf. Ioan Botezătorul , sfântul de hram, readuce ideea de rugăciune către Mântuitor a celor două personaje care au cunoscut natura divină și pe cea umană a lui Iisus.

Pictura exterioară. Nișa de vest

Nișa de vest și contraforturile adăpostesc o foarte bogată desfășurare de teme: pe contrafortul de nord – Vămile vazduhului sub cornișă, în timpanul propriu zis câte 3 teme din Geneză, iar în centru Înălțarea care continua în ax cu reprezentarea lui Dumnezeu Tatăl la porțile cerului deschise de îngeri. Pe intradosul arcadei apare un scurt ciclu al Sf. Troițe din care se dsting Venirea îngerilor și Cina din Mamvri. În nișa propriu zisă pe 7 registre se desfășoară Viețile Sf. Gheorghe (3 registre) , Dumitru ( 1 registru) Nichita ( 2 registre) și Parascheva pe cate 1 registru. La Arbore, cele 4 cicluri  se încheie cu funeraliile mucenicilor , pe contrafortul de sud, avînd ca pandant Vămile Văzduhului pe contrafortul de nord. 

Viețile de sfinți sunt o componentă nelipsită din programul iconografic al ansamblurilor de pictură exterioară, cel mai frecvent fiind ilustrate legendele Sf. Nicolae, Sf. Ioan de Suceava sau Sf. Gheorghe, dar la nicio biserică nu sunt ilustrate atâtea legende hagiografice. Ori, la Arbore, apar 3 cicluri hagiografice, ce le sunt închinate acestor protectori ai oamenilor de arme cum fusese si Luca Arbore. Opțiunea pictării acestor sfinți nu este întâmplătoare fiindcă Sf. Gheorghe era protectorul Moldovei, iar Sf Dumitru s-a bucurat de mare cinstire în lumea ortodoxă în calitatea sa de protector al Salonicului pe care l-a apărat de păgâni. Desigur, viața Sf Nichita, tot militar a fost zugrăvită în amintirea fiului hatmanului ucis și el la 1523. Registrul închinat Sf Parascheva evocă probabil popularitatea de care se bucura această muceniță.

În pictura sec al XVI-lea , viața Sf Gheorghe este pictată la mănăstirea Humor, cât și în pronaosul de la Voroneț și cel de la biserica episcopală din Roman. Nota particulară a picturii de la Arbore, o dă iconografia ultimului registru, ce debutează cu Lupta sfântului cu balaurul si salvarea prințesei, adică imaginea care este cel mai frecvent pictată pe icoane și reprezentată la începutul ciclului. În acest caz ea se află pe fața nordică a nișei fiind urmată  de Drumul Sfântului cu prințesa spre cetate, urmată de Întâlnirea cu împăratul și apoi de 3 scene ce lipsesc din cele două versiuni moldovenești menționate: Împăratul, Sfântul și un ierarh în fața unei biserici. Cei trei pe un syntron înconjurați de mulțimi și Banchetul oferit de împărat în cinstea sfântului salvator. Secvențele menționate au fost interpretate ca reprezentând convertirea împăratului deși legenda vorbește de convertirea împărătesei. Considerăm ca este vorba de o regândire a povestirii., poate valorificând date și accente din Legenda aurea cum ar fi scna cu prințesa sau scena din fața bisericii ilustrând episodul în care sfântul îl îndeamnă pe împărat să ridice biserici așa explicându-se prezența ierarhului.
Aici o să vedeți o imagine a Sf Gheorghe cu balaurul care este pictat cu coada pe peretele de nord al nișei și cu trupul pe peretele de est al nișei iar în scena banchetului mesenii stau cu spatele la privitor deși de regulă stau cu fața, aceste două scene fiind în mod cert rezultatul influențelor vest europene în pictură.

Viața Sf. Dumitru este relatată pe registrul al patrulea și cuprinde 11 scene. 

Ultimul registru narează viața Sf. Parascheva în 10 scene: Nașterea sfintei, Sfânta în pustiu ducând viață de înger, Sf. Binecuvântată de Dumnezeu, Paraschiva rugându-se în fața unei biserici, Moartea Sfintei în satul natal, deshumarea și sanctificarea ei, Moaștele păzite de un înger, Aducerea moaștelor la biserica din Epivat și Aducerea moaștelor la Târnovo.

Vieții Sf. Nichita , pictată desigur în memoria fiului hatmanului Arbore ucis împreună cu tatăl său îi sunt rezervate registrele 5 și 6 ce cuprind următoarele momente: Nașterea, Sf în fața lui Teofil, Dormind îi apare Iisus în vis, Sfântul purtând o icoană a lui Iisus, Sfântul rugându-se, Sfântul doborând idolii din templu Sfântul supus la cazne.
Cele patru vieți de sfinți sunt încununate de Înălțare, sărbătoare ce urmează Învierii lui Iisus oferind celor ce s-au sacrificat pentru credința lor în Cristos, speranța învierii și a adevăratei vieți. Pictorul sugerează aceasta prin poarta cerului deschisă deasupra întregii nișe.
La Arbore, suntem în fața unui caz singular în care iconografia picturii exterioare, complementară, ca de obicei celei din interior, se leagă de aceasta prin teme ca cea a Sf. Împărați și prin mesaj.