Bogota

Biserica Nuestra Senora del Carmen

Biserica Sf Carmen este un lacaș de cult catolic dedicat Fecioarei Maria. Este situata în cartierul Candelaria, din centrul orasului Bogota, aproape de zona Catedralei Mitropolitane din Bogota si de Parohia Doamna Noastra din Belen. A fost desenata de arhitectul  Giovanni Buscaglione în stil gotic florentin cu influențe bizantine ?i arabesti. Edificiul este format din trei nave, dispuse in cruce pictura din interiorul bisericii avand culori dominante maron si crem, culorile carmelitanilor. 

Pe la mijlocul sec al XVII-lea s-a construit mica biserica a carmelitelor, ce a fost folosita ca edificiu de cult pentru Manstirea San Jose a Maicilor Carmelite Desculte din Bogota fondata de Elvira de Padilla in 1606. Pe data de 5 noiembrie 1881 din dispozitia președintelui Tomais Cipriano de Mosquera, mănăstirea a fost închisă și maicile izgonite. Apoi mănăstirea a fost distrusă de către armată pierzându-se numeroase obiecte de preț. După scurt timp deveni spital militar. În 18 decembrie 1884 maicile s-au întors a Bogota ridicând o nouă mănpstire în sectorul numit Chapinero. La 11 februarie 1890 cu acordul papei au venit din Italia călugări salezieni numiți și  Salezienii lui Don Bosco (sau Societatea Saleziană, cunoscută și cu numele original Societatea Sf. Francisc de Sales) este un ordin religios catolic întemeiat în secolul al XIX-lea de către Sf. Ioan Bosco pentru a veni în întâmpinarea necesităților tinerilor săraci și abandonați, înmulțiți în orașe ca efect al revoluției industriale. Scopul declarat al sfântului era ajutorarea acestor tineri pentru a deveni "buni creștini și cetățeni onești". Numele de „salezieni” a fost dat de fondator inspirându-se din bunătatea și zelul sf. Francisc de Sales, episcop de Geneva în secolul al XVII-lea. Între timp guevrnul recuperase vechea mănăstire care acum era abandonată și goală  și o oferă acestor călugări silezieni.

Pentru multe secole vechea biserică fusese centrul venerării Fecioarei Carmelite în Bogota. Pentru că aceast devotament pentru Maica Domnului se va răspândi la nivelul întregii țări  astfel încât numărul celor ce veneau la Bogota în timpul sărbătorilor legate de Maica Domnului era în creștere iar biserica devenise neâncăpătoare s-a hotărât mărirea ei. Astfel că se hotărî amplasarea noii biserici pe locul ruinelor fostei biserici. Construcția a început în august 1926
Planurile arhitecturale arătau o clădire în stil gotic florentin cu influențe bizantine și arabe iar construcția a durat 10 ani. El Bogotazo petrecut în 9 aprilie 1948 a afectat biserica în special fațada acestuia. El Bogotazo se referă la revoltele masive care au urmat asasinării la Bogotá, Columbia, a liderului liberal și a candidatului prezidențial, Jorge Eliécer Gaitán, la 9 aprilie 1948, în timpul guvernării președintelui Mariano Ospina Pérez. Revolta de 10 ore a lăsat o mare parte din centrul orașului Bogota distrusă. 
Abia în 1987 s-a decis restaurarea monumentului care s-au încheiat în 1994.

Capela Sagrariului

Capela tabernacolului de la Catedrala Mitropolitană din Bogota ( Un tabernacol este, într-o biserică romano-catolică sau greco-catolică, un dulăpior sau o cutie, în care se păstrează ciboriumul care conține  sfânta cuminecătură. Poate fi realizat din lemn, metal, piatră. Este așezat, de obicei, în spatele altarului ).

Această biserică catolică a fost construită din inițiativa și eforturile finainciare ale unui căpitan din armata spaniolă, pe numele lui Gabriel Gómez de Sandoval y Arratia, un om foarte credincios și în mod special apropiat de Sfânta Împărtășanie căreia a dorit să-i construiască o biserică și se află în zona Pieței Bolivar.
Biserica a fost consturită între anii 1660 - 1700 și este o clădire independentă din Catedrala Mitropolitană din Bogota, construită în plan de cruce cu o singură sală longitudinală întretăiată de un transept. Fațada este construită în stil baroc și păstrează în interior o colecție de pste 50 de tablouri ale pictorului Gabriel Vasquez de Arce y Ceballos care au ca temă Vechiul și Noul Testament. Pe perioada Săptămânii Mari capela este foarte vizitată de către pelerini.

Pe data de 15 august 1819 în capelă are loc un te Deum oficiat pentru a marca cu bucurie victoria eliberatorului Simon Bolivar în bătălia de la Boyaca. Anul 1827 a adus un puternic cutremur ce a zdruncinat orașul Bogota ce a avut ca rezultat o afectare puternică a acestei capele care a fost renovată în același an. Din păcate tabernacolul orginal făcut după planurile lui Miguel de Acuna, din fildeș și care costase echivalentul sumei de 6400 de doalri a fost distrus de cutremur. Noul tabernacol este ridicat deasupra unei cruci latine. renovarea a fost terminată în 1840 dar clădirea a fost din nou afectată de cutremurul din 1917. fațada era construită în stil plateresc (Platerescul, însemnând „în maniera unui argintar”, a fost o mișcare artistică, în special arhitecturală, dezvoltată în Spania și teritoriile sale, care a apărut între goticul târziu și începutul Renașterii la sfârșitul secolului 15 și s-a răspândit în următoarele două secole. ) În anul 1953 fațada a fost demontată piatră cu piatră și reconstruită la loc. 

Această fațadă este formată din două corpuri. În cadrul primului corp avem trei secțiuni sculptate ce se subțiază pe măsură ce urcă spre vârf. Prima secțiune are inclusă ușa de acces în biserică, acoperită cu un arc semicircular, flancată de coloane. În centrul celei de a doua secțiuni, apare sculptată stema Spaniei, una dintre puținele care au supraviețuit timpului, și coloane solomonice pe laturi, care se repetă în secțiunea a treia, iar deasupra acesteia este un oculus care luminează corul superior. 
Al doilea corp al fațadei este alcătuit din două clopotnițe (care servesc ca turnuri) cu șase clopote. Acoperișul menționat este acoperit de un tavan construit la sfârșitul secolului trecut. Mai mult, pentru a completa o fațadă excepțională, ușa capelei este realizată în întregime din bronz. Această poartă a fost fabricată în Florența, Italia, unde sculptorii au făcut 12 imagini despre Patimile și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Primul lucru pe care îl găsește vizitatorul atunci când intră în templu este un ecran sau o poartă sculptată cu reliefuri aluzie la Sacrament, acoperite de patru îngeri care afișează simbolurile Sfintei Împărtășanii. Amvonul, opera sculptorului în lemn de Santa Clara Marco Suárez, este un alt element care iese în evidență în interior.

Zidurile sunt groase de 1 metru și înalte de 14. Ele sunt construite din piatră și cărămidă cu ferestre din metal având ferestre micuțe, cu arcuri și pilaștri adosați și o cornișă simplă în interior având stucatura vopsită în alb. Acoperișul de lemn este construit și decorat în stil arab sub formă de boltă de tun a fost pictat cu roșu coral și susține un tavan în formă de coadă de lance cu rozete în cruce și octogoane de aur. Acoperișul este confecționat din țigle de lut spaniol, cu o cupolă pe transept de aproximativ 30 de metri înălțime totală, al cărei tambur are opt ferestre mari și șase în lanternă. În interior se află stemele Spaniei și a orașului Bogotá, iar numele de familie Sandoval și Arratia sunt trecute la loc de cinste.

Muntele și mănăstirea Montserrate

Muntele Montserrate a fost numit așa după muntele catalan omonim și domină centrul orașului Bogota capitala Columbiei. pe vârful acestui munte, la înălțimea de 3152 d emetri peste nivelul mării se ridică o biserică construită în sec al XVII-lea dedicată „Stăpânului Căzut”. Din timpurile precolumiene acest munte era considerat sacru de către băștinașii Muisca, este acum o destinație pentru pelerini și o importantă atracție turistică. Pe munte se ajunge cu o telecabină sau pe jos așa cum urcă pelerinii.

Istoria locului începe așa cum am spus deja, pe timpurile precolumbiene ale civilizației Muisca care numea muntele „piciorul bunicii”. la solstițiul din iunie soarele, care era zeul lor suprem răsărea chiar din spatele muntelui Montserrat. Cuceritorii spanioli, au eliminat toate templele populației indigene și le-au înlocuit cu biserici catolice. prima catedrală din Bogota a fost construită pe colțul nord estic al Pieței Bolivar în anul 1539 un an după ce s-a stabilit aici capitala Noului Regat de Granada cum era numit.

În anul 1620 „Frăția de la Veracruz” a început să folosească vârful muntelui Montserrat pentru sărbători religioase. În anul 1650 4 domni din înalta societate s-au întâlnit cu arhiepiscopul Juan de Borja ca să-i ceară aprobarea de a construi o mică capelă pe vârful muntelui. Cei patru inițiatori au decis să facă pe munte un schit în numlee Fecioarei Negre de la Montserrat. Altarul dedicat acesteia se afla la Barcelona dar se crede că muntele a fost numit la fel ca cel din barcelona fiindcă unul dintre inițiatori avea un unchi care slujise ca stareț al mănăstirii din Catalunia.

Până în 1656 Părintele Rojas a fost desemnat administratorului schitului și a comandat sculptarea unui crucifix. Când sculptura lui Hristos a fost dată jos de pe cruce. a primit numele ”Dumnezeu cel căzut de pe cruce„. Inițial aceste sculpturi erau așeate în interiprul unei mici capele dedicate venerării lui Cristos. Cu trecerea timpului tot mai mulți oameni au vizitat locul pentru a vedea statuia lui Iisus în dauna celei a Fecioarei care proteja schitul. Până în sec al XIX-lea statuia lui „Dumnezeu cel căzut de pe cruce” a primit mai multă atenție decât statuia Fecioarei din Montserrat care a fost înlocuită de aceasta pe vârful muntelui.

Muzeul aurului

Muzeul Aurului de la Banca Republicii Columbia este o instituție publică a cărui scop este acela de a colecționa și a expune piesele de orfevrărie și argintărie ale culturilor indeigene din perioada pre columbiană care înseumează mai mult de 30,000 de piese de aur, 20.000 de obiecte din piatră, ceramică, textile care aparțin culturilor Quimbaya, Calima, Tayrona, Zenú, Muisca, Tolima, Tumaco și altele. Muzeul se află situat pe partea de est a Parcului Santander, din centrul vechi al orașului Bogota în apropierea stației TransMilenio Museo de Oro.

Muzeul posedă colecția de orfevrărie hispanică cea mai mare din lume, având aproximativ 34000 de piese de aur și din monturi fragile de aur pe suport de cupru numite în limba locală, „tumbaga”. Deasemenea găsim aici aproape 25000 de obiecte din ceramica, piatră, coajă, os și textile. Sunt expuse piese fin diferite culturi indigene existente în Columbia cu mult înainte de a ajunge aici europenii printre acre remarcăm pe calima, muiscos, Narino, Quimbaya, Zenu, Tairona, Tolima, etc. 

Muzeul a fost fondat ăn anul 1939, când Banca republicii a dobândit o excepțională piesă a culturii Quimbaya cu care s-a început colecția inițială. În 1940 a a vut loc pria expoziție în sala de întâlniri a băncii. În 1947 a fost desemnată o sală specială unde să poată fi văzută și apreciată de către specialiști. În 1959, muzeul și-a deschis porțile pentru publicul larg. Actualul sediu al muzeului a fost inaugurat în anul 1968.

Muzeul Botero

Muzeul Botero se află în Bogota. Găzduiește una din cele mai importante colecții de artă sud americană având 500.000 de vizitatpri anual. Se află în cartierul Candelaria al capitalei columbiene fiind aproape de unele din cele mai importante locuri de aici cum sunt Biblioteca Luis Angel Arango și Muzeul Aurului.

În anul 2000, artistul columbian Fernando Botero a donat 208 piese de artă către Banca republicii. Muzeul are 123 de tablouri pictatee Botero însuși și 85 pictate de alți artiști. Atracțiile muzeului sunt tablourile pictorilor Balthus, Georges Braque, Marc Chagall, Salvador Dali, Joan Miró, Pablo Picasso, Sonia Delaunay, Claude Monet and Henri Matisse.

Fernando Botero (n. 19 aprilie 1932, Medellin/Columbia) este un pictor și sculptor columbian. Asemenea lui Astor Piazzolla în muzică sau lui Gabriel García Márquez în literatură, Botero reprezintă în cel mai înalt grad cultura latinoamericană modernă. El însuși se definește drept "cel mai columbian dintre pictorii columbieni". Figurile sale naive, supradimensionate în mod grotesc sunt înțelese ca simboluri ale burgheziei coloniale degenerate. Este imposibil să nu recunoști, de la prima aruncătură de privire, un tablou al lui Botero cu personajele sale floride și opulente, reprezentând în mod metaforic anumite caracteristice ale societății contemporane hipertrofice.

Pentru a umple câmpuri vaste de culoare, artistul dilată formele: oamenii și peisajele capătă dimensiuni insolite, aparent ireale, unde detaliul devine expresia maximă a volumelor. Personajele lui Botero nu reflectă nici bucurie, nici durere, au privirea pierdută în gol și sunt imobile, parcă ar fi reprezentări sculpturale. Când pastișează artiști clasici, ca Velázquez sau Caravaggio, tablourile lui sunt executate în spirit de frondă, până la caricatură, ca "Mona Lisa" după Leonardo da Vinci. 

Palatul Narino

Casa Narino sau Palatul Narino  este reședința oficială a Președintelui Columbiei. Găzduiește birourile Președenției deasemenea.A fost numit Palatul Narino, fiind construit în 1908 pe locul unde existase casa în care se născuse Narino. Antonio Amador José de Nariño y Álvarez del Casal a fost un precursor ideologic columbian al mișcării de independență din Noua Granada, precum și unul dintre primii săi lideri politici și militari.

În 1980, strucutra a fost îmbogățită cu unele anexe. Clădirea găzduiește deasemenea, mobile și obiecte de artă din perioade diferite ale istoriei artei. În grădina palatului vom găsi Observatorul Astronomic din Bogota construit între anii 1802-1803. 
Clădirea palatului are două etaje și holuri largi, iar fațada e făcută din pietre sculptate. Ornamentația clădirii a fost executată de sculptorul elvețian Lugi RamelliPe data de 20 iulie 1908 guvernul a revenit în această clădire iar pe timpul guvernării lui Eduardo Santos s-a adăugat al treilea etaj și un heliport. Guvernul și-a desfășurat lucrările în Casa Narino până în anul 1954 când generalul Gustavo Pinillaa mutat aici Președenția.

În anul 1972, s-a sugerat o extindere și o remodelare a casei dar aceste modificări au avut loc doar pe timpul președintelui Alfondso Michelsen (1974-1978). Munca de restaurare a fost coordonată de Fernando Alsina, arhitect. Ca să se poată renova palatul cum se cuvenea, au trebuit demolate niște case din apropiere cum erau spre exemplu Expoziția Grădinii Botanice, administrația poștelor și casa lui Camillo Torres printre altele.

Casa Norino este situată pe Strada Șapte. La est de Strada Șapte, găsim Casa Republicii fostul Hotel Imperial, Piața Ayacucho și Clădirea Administrației Prezidențiale. Pe partea de vest a Străzii Opt, este Mănăstirea Sf Augustin și clădirea Vice președenției.
Pa partea de vest a Casei Narino, în fața porticului neo clasic este Piața Armelor, statuia lui Antonio Narino și Curtea lui Rafael Nunez, care se află peste drum de Capitoliul Național și a fost construit între 1847 - 1926.

Pe partea de nord a Pieței Armelor sunt două sculpturi: o replică a unei statui antropomorfe columbiene numită „Zeul Morții” și o sculpturiă de Edgard Negret în 1979 intitulată Paznicii. Pe partea de vest a pieței este catargul pe care flutură drapelul țării și o fântână.

Pe partea vestică a Pieței Armelor se găsește Observatorul Național , desenat și consturit de către arhitectul capucin Domingo de Petres între 1802 -1803. Observatorul Astronomic este cel mai vechi din America de Sud și locul unde a început revoluția de eliberare națională.
 În Piața Armelor există ceremonialul Schimbării Gărzii la Palat de către Batalionul 37 de Infanterie care asigură garda la președinte. Parada militară este unul din cele mai celebre acte organziate aici, fiindcă tot batalionul participă.

La intrarea principală din palat, există Holul Drapelelor unde drapelurile aparținând forțelor militare columbiene sunt expuse după cum urmează: Drapelul Forțelor Aeriene Columbiene, Drapelul Forțelor Navale, Drapelul Poliției Naționale și DrapelulStatului Major.
În fața drapelelor militare sunt cele ale Cartagena, Cundinamarca, Spania și cel creat de Francisco de Miranda pentru Provinciile UNite ale Granadei cât și drapelul revoluției de la 20 iulie, acum steagul orașului Bogota.

După ce trecem de Holul Steagurilor, găsim o altă încăpere numită Camera Cuferelor, care servește ca sală de așteptare pentru vizitatori. Aceste cufere au fost proprietatea lui Simon Bolivar și au fost utilizate de celebrul revoluționar pentru a transporta documentele importante. Există deasemenea un tablou mare al lui Iisus, de Gregorio Vasquez de Arce și Ceballos. 

O altă parte interesantă a Palatului este sala Ludovic al XV-lea sau Salonul Carlos Holguin, numit așa după tabloul în ulei al fostului președinte Carlos Holguin. Mai există o pictură mare a unui alt fost președinte , Generalul Rafael Reyes. Mobila acestei camere, este în stil Ludovic al XV-lea. Tot aici există un candelabru de Murano cu incrustații de bronz.

Palatul mai deține o curt interioară denumită Curtea Pretendenților, unde se opreau caleștile pe timpuri. În centrul curții există o fântână și o sculptură numită „înnodarea”. În spatele curții interioare există portretele celor 25 de președinți, iar la parterul acestei galerii se află o sală de conferințe. 
Palatul este o importantă destinație turistică din Bogota.

Piața Bolivar

Piața Bolivar este piața centrală din Bogota, este situată în centrul orașului între străzile a șaptea și a opta, iar înjurul săau se găsesc cele mai importante clădiri din oraș: la nord se găsește palatul de Justiție, la sud Parlamentul, la est Capela Tabernacolului ( Capilla del Sagrario), Catedrala Metropolitană și palatul Arhiepiscopal iar la vest palatul Llevano unde se află Primăria Bogota. La sud est găsim Colegiul Național Iezuit San Bartolomeu.

Imaginea pieței s-a schimbat mult de la începuturile sale când era înconjurată de case în stil colonial și era centrul agroalimentar unde țăranii aducea la vânzare produsele muncii lor. A fost desenată de primii coloniști spanioli și posedă în mijlocul ei, încă de la înființare, o coloană de lemn care avea rolul de stâlp de pedeapsă. Această coloană a stat în piață până în anul 1583 când un judecător de la Curtea Supremă de Justiție a Spaniei cere reamplasarea stâlpului și înlocuirea lui cu o fântână care să dea apă populației. În anul 1681 a fost înlocuită cu o altă fântână mai mare și mai frumos ornată cunoscută de oameni ca „grămada de maimuțe” și care acum se găsește la muzeul de artă colonială. Singura construcție din jurul pieței care datează din epoca colonială este Capilla del Sagrario ( capela tabernacolului).
După proclamarea independenței, această piață a fost denumită „PIața Constituției”, nume primit în 1821 deși unele referințe istorice spun că, între cetățenii orașului Bogota continua să fie folosit numele de Piața Centrală.

În data de 20 iulie 1846, Parlamentul Republicii a dispus amplasarea în piață a unei staui de bronz a generalului Simon Bolivar, donată de Jose Ignacio Paris, și sculptată de pietro tenerani. Din acest motiv piața a primit numele de „Libertății”, hotărâre oficializată prin Acordul Municipal semnat la 20 iulie 1847.
În anul 1861 s-a suspendat activitatea de piață agro-alimentară cât și petrecerile cu tauri. În anul 1880 s- instalat un nou soclu statuii lui Simon Bolivar și i s-a schimbat poziția original din care privea către est unde era catedrala, către nordul pieței ude se află Palatil de Justiție. Anul următor Ministrul Educației a dispus instalarea unei grădini englezești împrejurul statuii lui Bolivar.

În anul 1927 au instalat patru stâlpi pe unde țâșnea apa din fântână, și s-a pus un soclu și mai înalt statuii lui Bolivar din centrul pieței. Lucrările s-au încheiat la 19 iulie 1929. Ultima modificare a pieței a avut loc pe cheltuiala firmei Martinez și Avendano care a fost aleasă prin licitație publică în 1959 să transforme piața într-o zonă pietonală cum este acum. Inaugurarea a avut loc în anul 1961.