Botiza

Nuntă la Botiza

Botiza. Auzisem de aceasta localitate, dar nu crezusem ca putea fi atat de frumoasa si de linistita. Ne-am invartit prin sat cateva minute bune cautand din priviri o pensiune care sa arate bine. Am gasit una intr-un final, si ne-am dus sa discutam cu gazda, de fapt fetele s-au dus si s-au intors foarte entuziasmate de raportul calitate - pret. Casa Dorina se numea, si inca se mai numeste, si o gasiti usor: din centrul comunei, lasati in dreapta Primaria , treceti un pod si, imediat pe stanga, dupa pod, e Casa Dorina.

 Intram in casa printr-un pridvor, si inauntru gasim un living imens, un televizor cu ecran lat, blanuri de vulpi pe jos, o masa de 12 persoane si o canapea. De undeva, dintr-o latura a livingului, o scara melcata se urca pana sus la dormitoare. Am urcat la randul nostru si am ramas impresionati de curatenie si de eleganta camerelor. De pe coridorul dintre camere se iesea pe o terasa destul de lunga, ce dadea spre curte, si unde puteai sta la un pahar de palinca, ceea ce am si facut in acea seara. Urma sa stam doua zile in Botiza, asa ca aveam timp pentru toate. Gazdele, foarte primitoare, ne-au si servit cina, preparata bineinteles doar din produse de casa si stropita cu vreun litru din cea mai buna si mai usoara palinca din cate am servit vreodata.

Ei bine, catre seara am plecat impreuna cu  gazda noastra si fetita ei ( amandoua imbracate in portul maramuresan) catre casa miresei.  Ajunsi acolo, am gasit lumea in curte, band si petrecand. Membrii orchestrei stateau pe scaune intr-o parte si cantau la viori si cetere, in timp ce nuntasii dansau si se bucurau. Curtea, plina de lume, si nu numai prieteni, rude sau cunoscuti ai miresei, cat mai ales TURISTI ! inclusiv japonezi, veniti pentru nunta aceasta in mod special sa filmeze si sa fotografieze traditiile romanesti. Nu ne-a venit sa credem cand am vazut cati erau.

Intre timp, mireasa si-a spus iertaciunile catre parinti si apoi, dupa ce au ciocnit cateva pahare de palinca cu nasul, s-au incolonat si au plecat cu totii catre primarie, unde urmau sa se intalneasca cu alaiul mirelui. Incet, incet cele doua grupuri de nuntasi, ai mirelui si ai miresei, s-au intalnit in fata primariei venind din doua directii opuse. Nasul a baut cateva guri de palinca cu mirele, schimband sticlele intre ei, ca am uitat sa va spun ca aproape toti nuntasii de parte barbateasca aveau in mana o sticla de palinca pe care o ciocneau cu altii si, bineinteles, beau atat din palinca lor, cat si din cea a celuilalt, facand apoi aprecieri asupra calitatii licorii. Totul se desfasura pe fundalul musical asigurat de ceterasi.

Dupa ce mirii au intrat in Primarie pentru cununia civila, insotiti de parinti si martori, restul nuntasilor au incins  dansul chiar in mijlocul drumului, continuand petrecerea ce avea sa tina pana dimineata. Noi ne-am continuat drumul spre biserica unde stiam ca avea sa se savarseasca serviciul religios spre a filma si fotografia cate ceva inainte de sosirea alaiului. Slujba cununiei se tinea in biserica noua a satului, asezata ca in mai toate satele maramuresene, langa cea veche, din lemn, pastrata ca monument istoric. Fireste ca biserica ortodoxa din Botiza era mare si frumoasa, fiindca potrivit obiceiului locului, biserica reflecta bogatia asezarii, harnicia si buna chivernisire a locuitorilor, iar despre Botiza nu poti spune ca nu e un sat de frunte al Maramuresului, ba dimpotriva. Biserica, una foarte spatioasa pe interior, avea, spre surprinderea noastra, o logie care inconjura biserica pe cele trei laturi pana aproape de altar, fapt neobisnuit la bisericile ortodoxe. Frumoase stergare albe incadrau icoanele si masa preotilor, precum si usile altarului. Picturi foarte frumoase, atat bisericesti, cat si laice, exista peste tot.