Brasov, Romania +40 744 693 232, +40 770 919 909
Blog vacanțe și excursii

Budapesta

Ungaria

Budapesta orașul format din două cetăți, Buda și Pesta, a devenit capitala Ungariei din anul 1409, când regele Sigismund de Luxemburg stabilește la Buda, cetatea de scaun. Budapesta e un oraș frumos, cu o arhitectură care amintește de Napoli, cu locuri unde turiștii se pot bucura de vacanță. Budapesta gravitează în jurul turismului și nu degeaba este în sine o destinație turistică . De obicei când spui turism în Ungaria spui Budapesta.

Highlights

dealul Gellert, palatul regal, catedrala Matei Corvin, Bastionul Pescarilor, Clădirea Parlamentului, Podul Elisabeta, Catedrala Sf. Ștefan

Bastionul Pescarilor

pescarilor

Bastionul pescarilor (în maghiară Halászbástya, pronunțat /ˈhɒlaːsbaːʃtjɒ/) este o terasă în stil neogotic și neoromanic, situată la marginea cartierului Várkerület (vechea Cetate a Budei) din Budapesta, pe malul drept al Dunării. El a fost construit în apropiere de Biserica Mátyás.

Bastionul Pescarilor a fost proiectat și construit între 1895 și 1902, după planurile lui Frigyes Schulek. Bastionul a fost aproape distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind restaurat în perioada 1947-1948 de o echipă condusă de János Schulek, fiul lui Frigyes Schulek. Cele șapte turnuri reprezintă cele șapte triburi maghiare care s-au așezat în Câmpia Panonică în 896.

Numele bastionului provine de la breasla pescarilor care a fost responsabilă cu apărarea acestei porțiuni a zidurilor orașului în Evul Mediu. Aici se află o terasă de vizualizare, cu multe scări și poteci pietonale. De pe terasă și din turnuri se deschide o panoramă superbă asupra Dunării, Insulei Margareta și Pestei către est, precum și a Dealului Gellért.

O statuie ecvestră din bronz a regelui Ștefan I al Ungariei, realizată în anul 1906, se află între Bastion și Biserica Mátyás. Piedestalul a fost executat în stil neromanic de Alajos Stróbl, după planurile lui Frigyes Schulek, cu basoreliefuri ce ilustrează episoade din viața regelui.

În apropiere de Bastionul Pescarilor se află amplasată o copie a Statuii Sfântului Gheorghe din Praga (1373), prima statuie ecvestră de for public realizată din bronz în perioada medievală. La inițiativa împăratului Franz Joseph, au fost realizate două copii ale statuii, una din ele pentru Cluj, orașul natal al artiștilor Martin și Gheorghe, creatorii statuii originale, iar cea de-a doua pentru Budapesta.
Imagini

Biserica Matei Corvin

catedrala

Biserica Mátyás (în maghiară Mátyás-templom), mai precis Biserica Adormirea Maicii Domnului din Budapesta sau Biserica Încoronării din Budapesta (în maghiară Budavári Koronázó Főtemplom), este o biserică situată în Piața Sfintei Treimi din Budapesta, în fața Bastionului Pescarilor din sectorul Cetății Buda. În conformitate cu tradiția bisericii, ea a fost construită inițial în stil romanic în 1015. Clădirea actuală este realizată în stil gotic târziu în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și a fost restaurată la sfârșitul secolului al XIX-lea. După mărime, ea a fost cea de-a doua biserică din Buda medievală și a șaptea biserică din Regatul medieval al Ungariei.

Ea a fost biserica domnească a Regatului Ungariei, loc de botez, încoronare și prohodire a membrilor familiei regale. Își are denumirea de la faptul că aici a avut loc nunta regelui Ungariei, Matia Corvin (1458 - 1490). Este unul dintre cele mai importante sanctuare catolice din Budapesta.

Conform tradiției, biserica ar fi fost construită pentru prima dată de către regele Ștefan cel Sfânt în anul 1015, primind hramul Adormirea Maicii Domnului, dar a fost distrusă în urma invaziei mongolilor din anul 1241. Lucrările la actuala biserică gotică au avut loc între anii 1255-1370 în mai multe etape sub regi precum Béla al IV-lea și Ludovic I cel Mare. Biserica a fost folosită mai ales de etnicii germani. Denumirea sa populară de Biserica Mátyás provine de la numele regelui Matia Corvin, care a ordonat renovarea turnului sudic al acesteia. Biserica a fost locul unde au fost celebrate mai multe încoronări ale regilor Ungariei, inclusiv cea a lui Carol al IV-lea în 1916 (ultimul împărat habsburgic). Aici au avut loc cele două cununii ale regelui Matia (prima cu Ecaterina de Poděbrady și, după moartea ei, cu Beatrice de Napoli). În timpul unui secol și jumătate de ocupație turcească, marea majoritate a comorilor sale bisericești au fost expediate la Pressburg (Bratislava de astăzi) și, după ocuparea Budei în 1541, biserica a devenit principala moschee a orașului. Frescele bogat ornamentate, care împodobeau anterior pereții clădirii, au fost văruite, iar mobilierul interior a fost scos afară.

Biserica a fost locul unde a avut loc așa-numita Minune a Sfintei Fecioare Maria. Edificiul a suferit distrugeri în timpul luptelor pentru eliberarea Budei. În 1686 în timpul asedierii orașului de către Liga Sfântă un zid al bisericii s-a prăbușit din cauza proiectilelor trase de tunuri. S-a dovedit că o veche statuie a Sfintei Fecioare Maria era ascunsă în spatele zidului. Din cauza faptului că sculptura Fecioarei Maria a apărut în fața musulmanilor care se rugau, moralul garnizoanei a scăzut și orașul a fost eliberat în aceeași zi.

Deși după alungarea turcilor în 1686 s-a făcut o încercare de a restaura biserica în stil baroc, dovezile istorice arată că lucrarea a fost în mare măsură nesatisfăcătoare. La 8 iunie 1867, Elisabeta de Wittelsbach și Francisc Iosif au fost încoronați în Biserica Mátyás ca suverani ai Regatului Ungariei.

Construcția și-a recăpătat o mare parte din fosta sa splendoare în perioada marelui boom arhitectural de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Forma sa actuală i se datorează arhitectului Frigyes Schulek, care a condus o campanie de restaurare profundă a bisericii între anii 1873 și 1896. La reconstrucția ei în stil neogotic de la sfârșitul secolului al XIX-lea au lucrat cei mai renumiți artiști de epocă.

Biserica a fost restaurată după planul său inițial din secolul al XIII-lea, dar o serie de elemente originale gotice timpurii au fost scoase la iveală. Prin adăugarea, de asemenea, de motive noi (cum ar fi plăci de diamant pe acoperiș și garguie) Schulek s-a asigurat că munca sa, atunci când va fi terminată, va fi extrem de controversată.

În Biserica Mátyás se află Muzeul de Artă Bisericească, care începe din cripta medievală și duce până la Capela Sf. Ștefan. Galerie conține o serie de relicve sacre și sculpturi medievale din piatră, împreună cu o copie exactă a Sfintei Coroane a Ungariei și a bijuteriilor coroanei.[4] În capela funerară se află sarcofagul lui Béla al III-lea al Ungariei și cel al Anei de Châtillon.

În spatele său se află Bastionul Pescarilor (Halászbástya) din Piața Sf. Treimi (Szentháromság) - un sistem de bastioane cu șapte turnuri în stil neoromanic. 

catedralam
catedrala
catedrala456

Castelul Budapesta

castelul buda

Castelul Buda (în maghiară Budai Vár) este un castel istoric al regilor ungari din Budapesta, Ungaria. În trecut a fost denumit și Palatul Regal (Király-Palota) și Castelul Regal (Királyi Vár).

Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea pe marginea de sud a dealului aproximativ în locul unde se află astăzi, în apropiere de Sectorul Castelului (Várkerület), care este faimos pentru casele și edificiile publice medievale, baroce din secolul al XIX-lea. Este important de reținut că trăsăturile arhitecturale actuale sunt complet diferite de cele originale, din cauza nenumăratelor restaurări și a remodelărilor efectuate ca urmare a numeroaselor lupte de-a lungul secolelor. Castelul Buda este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO al Budapestei, proclamat în 1987.

Demult, în locul unde se află astăzi orașul Budapesta a existat așezarea romană cunoscută sub numele de Aquincum. În jurul său au început să apară numeroase alte așezări, care au fost distruse înainte de sosirea hunilor, avarilor și, mai târziu, în 985, a maghiarilor. Nu se cunoaște cu certitudine locul precis, dar după sosirea maghiarilor în Câmpia Panonică, a fost fondată așezarea Buda în apropiere de dealul Kelenföld, pe malul Dunării.

În momentul creștinării ungurilor, care a avut loc la aproape un secol mai târziu, în anul 1000, orașul regal în care se afla curtea regală a fost Esztergom, locul de naștere al primului rege ungur Ștefan I. Cu toate acestea, la scurt timp după moartea sa, curtea regală a fost mutată în orașul Székesfehérvár, care fusese fondat în 972 de Marele Prinț Géza al Ungariei, tatăl lui Ștefan I.

La mijlocul secolului al XIII-lea, după invazia tătarilor din 1241, regele Béla al IV-lea al Ungariei a început un proces de reconstrucție a tuturor cetăților, consolidându-le cu ziduri de piatră și poruncind construirea a aproape o sută de castele noi. Astfel, el a ordonat în 1244 construirea unei fortărețe în Óbuda, într-o poziție apropiată de cea existentă la acel moment, care în curând a început să fie populată rapid de mulți oameni.

Începând de atunci, următorii regi maghiari au petrecut mult timp împreună cu curtea lor în această nouă fortăreață, fără a pierde legătura cu Székesfehérvár. Regele Andrei al III-lea al Ungariei a emis documente regale și și-a stabilit reședința permanentă în cetatea Óbuda, unde a murit în 1301. Astfel, importanța strategică, comercială și politică a Budei a continuat să crească până în timpul perioadei de interregnum de aproape șapte ani după moartea lui Andrei al III-lea, când toți pretendenții la tron ​​s-au luptat pentru ocuparea acestui oraș, împreună cu Esztergom și Székesfehérvár.

Pretendentul Carol Robert de Anjou-Sicilia s-a impus ca rege al Ungariei, iar încoronarea lui a avut loc la 27 august 1310 în Széfeshérvár. După acest eveniment, Buda a devenit reședința oficială a regelui maghiar și a curții sale.

În următoarele decenii, Carol Robert și apoi, după moartea sa, regele Ludovic I al Ungariei au extins în mod semnificativ castelul Buda. În acest oraș au avut loc întâlniri regale, întreceri sportive și turniruri medievale, întâlniri diplomatice și de aici a fost condus Regatul Ungariei, precum și toate statele vasale din Balcani și Bazinul Carpatic. Gradul de lux al castelului din Buda a sporit progresiv și în secolele XIV-XV, în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, au fost realizate cele mai semnificative refaceri, fiind aduse materiale de construcții din Austria și Boemia.

Apogeul splendorii castelului din Buda a fost atins în perioada Renașterii din secolul al XV-lea, atunci când regele maghiar Matia Corvin a îmbunătățit opera lui Sigismund de Luxemburg și a decorat fațadele exterioare și pereții interiori cu detalii renascentiste. Biserica Mátyás a fost renovată aproape în totalitate, păstrând o mare parte din trăsăturile sale gotice, dar evidențiindu-se în rândul operelor de arhitectură contemporane. Prin castel au trecut nenumărați muzicieni, scriitori, pictori, astronomi și tot felul de personalități din perioada Renașterii, clădirea devenind astfel unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire din întreaga Europă Centrală și de Est.

După moartea lui Matia, castelul și-a păstrat importanța sa proprie, până ce istoria maghiară a fost modificată în 1526, atunci când turcii otomani au învins oștile maghiare în Bătălia de la Mohács, iar regele Ludovic al II-lea al Ungariei a fost ucis în luptă. Coroana maghiară a fost disputată de către voievodul Transilvaniei, contele maghiar Ioan I Zápolya, și principele german Ferdinand I de Habsburg, cei doi fiind încoronați ca regi ai Ungariei.

Mai târziu, a fost încheiat un pact secret prin care Zápolya ceda regatul după moartea sa lui Ferdinand, pact ce a fost aflat de către sultanul turc Soliman Magnificul. Enervat, el a ordonat în 1541 ca armatele otomane să distrugă întreaga rezistență maghiară și să ocupe Castelul Buda. Fortăreața a fost menținută apoi timp de aproape 160 de ani în mâinile turcilor, care au ocupat regiunea centrală a Ungariei și au păstrat Principatul Transilvaniei ca un stat vasal al lor.

După ce sultanul a încercat fără succes să ocupe Viena în anul 1683, armatele germane trimise de Leopold I de Habsburg, rege al Ungariei și împărat german, s-au mobilizat pe teritoriul Ungariei în 1686 și au reușit să-i alunge pe turci din Castelul Buda. Regatul ungar a fost reunificat și Buda a rămas cel mai important oraș, dar, cu toate acestea, regii habsburgici care conduceau Ungaria au locuit la Viena, curtea regală rămânând în acel oraș.

După recuperarea fortăreței și a orașului din mâinile turcilor, castelul a fost reconstruit și restaurat în profunzime, deoarece multe ziduri, edificii și turnuri fuseseră transformate în ruine de loviturile de tun din timpul Asediului Budei (1686). Maria Tereza a Austriei, Franz Joseph I și alți monarhi ai Casei de Habsburg au realizat schimbări profunde de-a lungul secolelor, investind cantități mari de resurse și bani în crearea unei reședințe regale în Castelul Buda. În secolul al XIX-lea, remodelările și restaurările au fost planificate și realizate mai întâi de Miklós Ybl și apoi de Alajos Hauszmann.

Castelul Buda a fost ultimul bastion al forțelor Axei din Regatul Ungariei în timpul asediului din Budapesta din 1944-1945. Luptele cu arme grele și focurile de artilerie au transformat din nou palatul într-un morman de ruine. Ca o ultimă soluție, apărătorii au încercat să spargă blocada sovietică, dar au eșuat complet, 90% dintre soldații lor rămânând în totalitate pe străzile din apropierea castelului. Probabil rușii le cunoșteau planurile și au plecat imediat în urmărirea lor cu arme grele pentru a le bloca posibilele căi de salvare. Aceasta este considerată de către mulți istorici ca una dintre cele mai mari catastrofe militare din istoria maghiară, comparabilă cu bătălia de la Stalingrad din 1943.

Una dintre cele mai simple căi de acces este din piața Széll Kálmán (unde se ajunge cu metroul 2/roșu sau cu tramvaiul 4/6) și de acolo cu autobuzul 16 care pleacă din strada Várfok. Acest autobuz este cunoscut sub numele de „várbusz”, adică „autobuzul castelului” și ajunge la partea de sus a complexului palatului. 

budacastle
castelul buda

Catedrala Sf Ștefan

sf stefan

Bazilica Sfântul Ștefan (în maghiară Szent István-bazilika) este o biserică romano-catolică din Budapesta, Ungaria. Este cea mai mare biserică din acest oraș și a treia cea mai mare din Ungaria, după catedralele din Esztergom și Eger.

Bazilica poartă hramul Sfântului Ștefan, primul rege și patronul spiritual al Ungariei, brațul său drept aflându-se într-o raclă din bazilică. De aceea aceasta este cea mai importantă biserică din Ungaria. Această bazilică a fost finalizată în anul 1905, după 54 de ani de la primele schițe ale arhitectului Miklós Ybl. O mare parte din această întârziere poate fi atribuită prăbușirii cupolei bazilicii în anul 1868, fapt care a dus la demolarea construcției și reconstruirea ei de la zero.

Stilul arhitectonic este neoclasicismul, iar planul bazilicii este în cruce greacă. Fațada este ancorată de două mari clopotnițe. Clopotnița din partea de sud a bazilicii are un clopot de 9 tone, fiind cel mai mare clopot din Ungaria. Inițial a fost un clopot de 8 tone, dar a fost înlocuit cu unul mai mare, deoarece cel de 8 tone a fost topit și folosit în scopuri militare pentru Al Doilea Război Mondial. Tot pe fațadă se găsesc numeroase statui reprezentând-o pe Sfânta Maria alături de sfinți precum Ștefan, Ladislau și Leopold.
Este de remarcat faptul că la construirea bazilicii s-a folosit marmură de Rușchița.

Construcția bazilicii a început în 1851, urmând planurile arhitectului József Hild. După moartea acestuia, arhitectul Miklós Ybl a luat conducerea lucrărilor în 1867 și i-a dat bazilicii o cupolă neorenascentistă după prăbușirea cupolei originale în 1868. Concepția sa, inspirată de Renaștere, se armoniza foarte bine cu planurile inițiale concepute în stilul neoclasic. A rezultat un edificiu cu un aspect echilibrat, în pofida contradicțiilor care proveneau din amestecul de stiluri. Un al treilea arhitect a lucrat, și el, la realizarea bazilicii. Este vorba de Jozsef Kauser, care a încheiat, în 1905, lucrările construcției începute în urmă cu 54 de ani.

Bazilica a fost inaugurată de împăratul Franz-Iosif și a primit demnitatea de Basilica Minor (în română bazilică minoră), în 1938, sub papa Pius al XI-lea, cu ocazia împlinirii a 900 de ani de la moartea lui Ștefan.

În prezent, Bazilica Sfântul Ștefan este un loc de pelerinaj, dar și o atracție culturală, aici ținându-se concerte de orgă. Importanța bazilicii ca loc de pelerinaj se datorează prezenței Mâinii Sfinte, mâna dreaptă a regelui Ștefan cel Sfânt, adusă aici în anul 1950. Anual au loc aici procesiuni religioase solemne, pe data de 20 august și 30 mai.

Mâna Sfântă este o relicvă a mâinii regelui Ștefan cel Sfânt, fondatorul statului ungar, care a murit la 15 august 1038 și a fost canonizat la Székesfehérvár la 20 august 1083. De atunci, mâna sa dreaptă, găsită întreagă, este venerată de popor. De-a lungul timpului, soarta relicvei a fost agitată: inițial, a fost păstrată la Biharia, în Transilvania, apoi la Ragusa (azi Dubrovnik), în Croația, apoi a fost transportată la Viena și a fost adusă la Buda, în 1771. În 1944, a fost transportată în Occident, iar la 19 august 1945 a fost predată Ungariei. Există chiar o sărbătoare specială dedicată Mâinii Sfinte a regelui Ștefan pe data de 30 mai. 

sf stefand
sf stefanedrf
sf stefan din fata

Dealul Gellert

gellert

Dealul Gellért, denumit impropriu și Muntele Gellért, (în maghiară Gellért-hegy; în germană Blocksberg; în latină Mons Sancti Gerhardi; în turcă Gürz Elyas bayiri) este un deal înalt de 235 de metri (139 m față de nivelul local al Dunarii) cu vedere asupra Dunării în Budapesta (Ungaria). El este inclus în sectoarele I. și XI.. Dealul Gellért a fost numit după Sfântul Gerard (în maghiară Gellért), care, conform legendei, a fost împins în anul 1046 de pe o stâncă abruptă de către păgânii maghiari ce luptau împotriva creștinătății. La poalele dealului se află trei dintre numeroasele băi termale ale Budapestei. La nord est, în cartierul Tabán se află Băile medicinale Rác; la est, în imediata vecinătate a podului Elisabeta, între peretele stâncos al dealului și faleza Dunarii se află Băile Rudas; faimosul Hotel Gellért și Băile Gellért se află în Piața Gellért, la poalele dealului, lângă Podul Libertății. Peștera din dealul Gellért este situată pe partea sudică a dealului, orientată spre Hotelul Gellért și fluviul Dunărea.
În vârful dealului se află Citadela (Fortăreața), de unde se deschide o panoramă superbă în ambele direcții ale Dunării.

Primele nume ale dealului menționate în documentele din Evul Mediu au fost Kelen-hegy, Pesti-hegy și Blocksberg. El a fost numit Szent Gellért hegye (literal muntele Sfântului Gerard) începând cu secolul al XV-lea, cu referire la legenda despre moartea Sfântului Gerard. Episcopul sfânt a fost ucis de păgâni în timpul marii rebeliuni păgâne din 1046. El a fost pus într-un butoi, care a fost rostogolit la vale din vârful dealului. Fostul nume, Pesti-hegy (în latină Mons Pestiensis), se referă la peștera largă (acum Peștera din dealul Gellért) scobită în deal. Cuvântul este de origine slavă și înseamnă cuptor sau peșteră.

Turcii otomani au numit dealul Gürz Elyas bayiri. Gürz Elyas a fost un om sfânt din ordinul religios islamic Bektashi al cărui sanctuar și mormânt din vârful dealului a fost un loc de pelerinaj în secolul al XVII-lea.
Denumirea improprie de Muntele Gellért (traducerea literală a denumirii oficiale: Gellért-hegy) se datorează faptului că dealul, privit dinspre Dunăre, datorită versantului abrupt și stâncos amintește de un pisc de munte. Numele, grafiat prin Gellérthegy nu este identic cu numele dealului, ci desemnează cartierul care se întinde pe versanți și împrejurimi.

În secolul al XVIII-lea terenurile de pe Dealul Gellért au fost acoperite cu vii. Cartier Tabán de la poalele dealului a fost un important centru de vinificație din Buda. Conform registrului terenurilor din 1789, viile ocupau o suprafață de 128 de hectare pe deal (doar 7,62 hectare au fost folosite ca pășuni).
Vederea dealului Gellért, din 1844, văzut dinspre Pesta, cu observatorul astronomic universitar pe vârful dealului

În secolul al XVIII-lea a fost construit un calvariu în vârful dealului care a fost reconstruit în jurul anului 1820. În Lunea Luminată avea loc o procesiune pe drumul abrupt care ducea către calvariu pentru a sărbători învierea lui Cristos. Multe colibe și prăvălii au fost construite pe pajistea din apropiere. Emmausjárás (Calea Emausului) sau tojásbúcsú (pelerinajul oului) a fost una dintre cele mai populare sărbători catolice ale anului în perioada secolelor XVIII-XIX.

Fortăreața a fost construită după revolta maghiară din 1848-1849 împotriva guvernanților habsburgici austrieci, ca un loc strategică pentru apărarea Budei și Pestei în cazul unei revolte viitoare.

Pe dealul Gellért au avut loc acțiuni militare în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și apoi a Revoluțiuei ungare din 1956, când tancurile sovietice au tras de pe deal asupra orașului. Într-adevăr, urme de proiectile încă se mai zăresc pe unele clădiri din Budapesta. Pe teritoriul fortăreței se află un mic muzeu militar. La capătul Citadellei se află Statuia Libertății (în maghiară Szabadság Szobor), un monument înalt ridicat de Armata Roșie sovietică pentru a rememora victoria lor în al doilea război mondial.
Prezent

Pe străzile care urcă dealul se află în prezent ambasade și reședințe diplomatice, transformând zona într-o importantă zonă rezidențială. Din 1987, zona este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca parte a obiectivului „Malurile Dunării”. O mare parte din deal este format dintr-un parc. Lilieci și arici sunt frecvent observați aici în nopțile de vară.

În ianuarie 2007, o nouă peșteră a fost descoperită sub dealul Gellért în timpul realizării unei construcții private. Peștera are 60 m lungime și 18 m adâncime cu 3 încăperi. Interiorul este acoperit cu cristale albe compuse din gips, calcit și aragonit. Peștera a fost formată cu 300.000-500.000 de ani în urmă de către un izvor termal în prezent dispărut. Peștera de cristal a fost imediat pusă sub protecția legii.

        Hotelul Danubius și Băile Medicinale Gellért – este un complex balnear medicinal, situat la adresa Piața Gellért (Piața Gerard) nr 1., la sud de piciorul sud-estic al dealului Gellért. Construit în stil Art Nouveau, este una din cele mai reprezentative edificii de acest stil din Ungaria și una din cele mai cunoscute băi de acest tip din Europa.
        Băile Medicinale Rác – este un complex balnear situat în cartierul Taban de la poalele dealului și la nord-est de acesta. Atestat documentar din secolul al XVI-lea, este, în prezent, una din cele mai apreciate băi terapeutice din Budapesta și se află în incinta unei clădiri monument de arhitectură.
        Biserica-Grotă Sf. Gerard (Szent Gellért-sziklatemplom) – este o biserică rupestră, de rit romano-catolic, aparținând mănăstirii pauline din imediata ei vecinătate. A fost amenajată în anul 1935 într-o grotă naturală care a fost extins în acest scop, în peretele de stâncă al pintenului sud-estic al dealului.
        Statuia Regelui Sfântul Ștefan (Szent István-szobor) – opera sculptorului Kő Pál din 2001.
        Mănăstirea Ordinului Paulin (Pálos Rendház) –
        Citadela ( Citadella) – este o fortăreață situată pe vârful dealului; construită în anul 1854; la ora actuală, este un monument istoric și un reper turistic apreciat, de unde se deschide o panoramă splendidă asupra întregului oraș.
        Statuia Libertății (Szabadság-szobor) – este un ansamblu statuar finalizat în 1947 pentru a rememora eliberarea Ungariei de către trupele sovietice în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Situat la extremitatea estică a platoului, în timp, a devenit un monument emblematic al orașului Budapesta.
        Statuia Episcopului Sf. Gerard (Szent Gellért püspök szobra) – Monument ridicat în 1904 prin finanțarea de către „Consiliul Lucrărilor Publice a Budapestei”, figura centrală este opera sculptorului Gyula Jankovits, figura alegorică a păgânului este creația lui Aladar Gajdos, arhitectura ansamblului e semnată de Imre Francsek.

        Băile Rudas (Rudas gyógyfürdő) – este un complex balnear medical, aflat la poalele dealului Gellért, în imediata vecinătate a peretelui de stâncă dinspre piața Döbrentei. O parte a complexului este un monument istoric reprezentativ al arhitecturii otomane din Ungaria.
        Rezervorul de apă de pe Dealul Gellért (Gellérthegyi víztározó) –
        Observatorul astronomic Urania (TIT Uránia Csillagvizsgáló) –
        Parcul Jubileului (Jubileumi Park) – este un parc de mari dimensiuni pe versantul sud-vestic al dealului, amenajat și inaugurat în anul 1965 cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la eliberarea Ungariei de sub ocupația germană.
        Grădina filosofică (Filozófiai kert) – grup statuar din bronz, opera celebrului sculptor Nándor Wagner, donat de către artist, municipalității din Budapesta, amplasat în parcul de deasupra rezervorului de apă (inaugurat în 2001 și restaurat în 2010, după vandalizarea lui din 2006) 
        Statuia Piatra-Belvedere (Kilátókő-szobor) – Prințul Buda și Prințesa Pesta (Buda királyfi és Pest kirá

spre deal
gellert 3

Ștefan I Cel Sfânt

stefan 1

Ștefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „sfântul rege Ștefan”, n. 969, Strigoniu – d. 15 august 1038, Alba Regia) a fost un rege al Ungariei, considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică.

Ștefan s-a născut în 969 la Strigoniu, fiind fiul lui Géza, ducele Principatului Ungar din Dinastia Arpadiană. Era al patrulea (sau - conform unor surse - al cincilea) descendent al lui Árpád. Pe linie maternă era nepotul voievodului ardelean Gyula, mama sa fiind Sarolt (sau Sarolta). Potrivit cronicilor (începând cu aceea a lui Anonymus), numele mamei regelui este de origine turcică, șaroldu „jder alb”.[3]
Conform unor surse bizantine (precum și Ἰωάννης Σκυλίτζης), Gyula a trecut la creștinism în 953, primind botezul la Constantinopol, de unde îl va aduce pe grecul Ierotei (Hieroteus) pe scaunul unui episcopat bizantin de Alba Iulia.

Numele viitorului rege a fost inițial Vajk, considerat de unii istorici maghiari fiind un nume păgân turcic, iar de alții de origine slavonă.

Învățătorul tânărului Vajk a fost Adalbert, episcopul de Praga. El i-a influențat pe Géza (încă păgân) și pe Sarolt (provenită dintr-o familie creștină de rit bizantin) să treacă la catolicism, împreună cu copiii lor. Vajk a fost botezat în 994 (sau cândva între 994 și 996[9]) de acest episcop la Esztergom, și a primit numele primului martir, Sfântul Ștefan. Ștefan s-a căsătorit în 995 cu Ghizela de Bavaria, sora împăratului Henric al II-lea.

După moartea lui Géza a izbucnit un conflict între Ștefan și Koppány (ruda păgână a lui Géza) în legătură cu moștenirea funcției de conducător. Koppány s-a declarat ca fiind noul conducător al maghiarilor, conform vechilor tradiții păgâne maghiare. Până la adoptarea de către maghiari a crestinismului, succesiunea puterii se stabilea conform principiului senioratului și al leviratului, practică ce a fost înlocuită definitiv de principiul primogeniturii abia spre sfârșitul secolului al XI-lea. Corespunzător acestor tradiții, Koppány era îndreptățit, în baza senioratului, să moștenească titlurile lui Géza, iar potrivit leviratului trebuia să se căsătorească cu văduva defunctului principe, Sarolt. Géza însă, fiind creștin și dorind să-și consolideze politic principatul prin instaurarea sistemului feudal a ales să aplice principiul primogeniturii numind-ul prinț moștenitor pe primul său născut, Ștefan. Din conflictul pentru moștenire Ștefan a ieșit învingător cu ajutorul tatălui Giselei și a altor domnitori germani. Koppány a fost ucis de către căpitanul german Vecelin, iar rămășițele lui au fost expuse la porțile cetăților din Győr, Veszprém, Strigoniu și Alba Iulia ca un gest de intimidare a păgânilor rebeli care refuzau adoptarea creștinismului și acceptarea noului sistem feudal.

După consolidarea puterii lui ca principe, Ștefan a început creștinarea țării și l-a trimis pe călugărul benedictin Asztrik la Roma cu misiunea de a obține binecuvântarea Papei și coroana regală. Vajk a fost încoronat ca rege pe 25 decembrie 1000 sau 1 ianuarie 1001 sub numele de Ștefan I. Conform tradiției, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis o coroană de aur cu nestemate, iar în ianuarie 1001 o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege creștin al Ungariei. „Sfânta coroană a Ungariei”, cunoscută drept Coroana Sfântului Ștefan, este o lucrare artistică realizată ulterior, în mai multe faze, în secolele XI-XIII.

Între anii 997-1006 Ștefan a reușit să unească în jurul său întregul popor maghiar[necesită citare], nu înainte de consumarea unui violent conflict armat care a opus proaspăt unsul rege Ștefan cel Sfânt și pe Gyula cel Tânăr (în maghiară Gyula; latinizat Iulus (nu Iulius)), Voievodul Transilvaniei, cu sediul la Alba Iulia (Bălgrad, în maghiară Gyulafehérvár).

Regele Ștefan a avut trei copii: doi fii, Imre (adaptat de la „Heinrich”) și Otto, precum și o fiică, Hedvig, deci botezați cu nume în tradiție germană. Prințul moștenitor Imre s-a accidentat la vânătoare și a murit în 1031. Petru Orseolo (Petru I) a fost desemnat, în locul lui, prinț moștenitor. La moartea sa, în 1038, Ștefan nu a mai avut urmași direcți de parte bărbătească. La preluarea tronului aspirau verii regelui. După nouă ani de instabilitate, în 1047, ca rege al Ungariei a fost încoronat Andrei I, menținându-se astfel dinastia arpadiană.