El Tatio

El Tatio. Câmpul de gheizere.

El Tatio este un nume ce vine din vechea limbă a indigenilor Kunza, și se poate traduce ca „bunicul care plânge”. El Tatio este un câmp de gheizere, localizat în munții Anzi din zona de nord a statului chilian în regiunea Antofagasta la 4200 de metri peste nivelul mării. Este cel mai mare grup de gheizere din emisefera sudică și al treilea din lume după Parcul Național Yellowstone din USA, și Parcul Național Kronotski din Rusia.

El Tatio are aproape 80 de gheizere, adică, 8% din ceea ce există pe planetă. În ciuda numărului mare gheizere, erupțiile nu sunt foarte înalte având p dimensiune medie de 76 de cm. Apa iese la o temperatură de 86 de grade Celsius. Se estimează că locl este vizitat de aproape 100.000 de turiști ăn fiecare an. Aceștia se opresc în Deșertul Atacama la San Pedro de Atacama înainte de a veni aici.
Apa este depozitată înăuntrul rocilor vulcanice faliile fiind acelea care conduc apa fierbinte la suprafață. Câmpul geotermal de la Tatio are o suprafață de 10 km² formată din fântâni termale și terase fiind situat la o înălțime de 4290 m peste nivelul mării ceea ce-l face cel mai înalt din lume. El Tatio este amplasat în partea superioară a unei grabene ( Porțiune scufundată a scoarței terestre, de formă alungită și mărginită de falii paralele.) care are 4 km lățime și 6 km lungimem formând astfel Valea Tatio fiind flancată de un horst (desemnează un bloc elevat, în comparație cu un graben, format datorită faliilor terestre ) numit Serrania Tucle-Loma Lucero compus din andezit vlcanic, și care, fomrează limita geografică naturală cu Bolivia. Pe cealaltă parte, Valea Tatio este flancată de grupul Vulcanid El Tatio. 

Locul grabenului posedă o umplutură de roci vulcanice având o grosime de 800-2000 de metri. Mulțumită prezenței tufului vulcanic (rocă sedimentară având ca și caracteristică un grad înalt de porozitate) și a ignimbritului (Ignimbritul este o varietate de tufe întărite. Ignimbritele sunt roci igrene formate din fragmente de cristal și rocă dintr-o masă de sticlă, deși textura originală a masei de sol ar putea fi eliminată din cauza gradelor mari de sudare) impermeabile într-o mare măsură, apa fierbinte se deplasează până la locul unde poate țășni afară prin fracturile din scoarță dispuse pe direcția NE-SV și NV-SE

Câmpul geotermal Tatio se împarte în trei zone distincte: Terasa Principală aflată aproape de panta văii și este cea mai mare având o suprafață medie de 5km pătrați care permite ieșirea apei. Aici se găsesc cele mai mari conuri, active și inactive și desigur cel mai înalt gheizer de pe platou având țâșiri ale apei de 5 metri. Aici gheizerele au intervale de timp predctibile se țășnire a apei. 

Apoi, Terasa de Mijloc, care este o esplanadă aflată la sud de Terasa Principală, compusă în principal din siliciu aizi aflându-se piscinele care au până la 3 metri adâncime de unde apa erupe ca dintr-o fântână arteziană. Erupțiile de apă sunt scurte, dar continue, având caracter neregulat atât ca interval de timp cât și ca înălțime

Terasa Inferioară cunoscută și sub numele Grupul Râului, se găsește aproape de Rio Salado și se întinde până aproape de bazinul de mijloc.

Vegetația zonei este diversă și împărțită pe praguri de înălțime astfel: 

În zona San Pedro de Atacama și El Tatio, se găsește zona biogegrafică Stepa Andină Înaltă care se caracterizează prin altitudinecare se desfășoară între 3000-5000 de metri peste nivelul mării unde ariditatea este foarte accentuată, iar perioada vegetativă este extrem de scurtă. În lunile ianuarie și februarie, adică în plină vară, aici plouă foarte mult din cauza influenței climei tropicale.

Partea cea mai apropiată de San Pedro de Atacama, situată între 3000-4000 de metri peste nivelul mării, are formțiuni vegetale numite Stepa Arbustivă. Aici peisajul este caracterziat de prezența micilor arbuști izolați, câșiva cactși și așa numita iarbă galbenă de Stepă, o graminee care alternează cu Stipa Coiron. În România, specia Stipa pennata este cunoscută sub denumirea de colilie (cu variantele regionale: ceardaș, năgară, pănușiță, peniță, părul-zânelor) iar specia Stipa capillata este cunoscută sub numele năgară (mai rar: negară sau greșit: neghină, cu variantele regionale: bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-cu-rălei). Aici găsim în mod frecvent specii de cactuși cum sunt Kume sau Chuchampe Maihueniopsis, specie care crește și se găsește pe măsură ce urcați muntele.

El Tatio continuare

De-a lungul drumurilor e posibil să găsiți specii de mici plante suculente cum ar fi Basel Cistanthe care iese în evidență din cauza florilor sale viu colorate. La această altitudine e posibil să găsiți specii cum sunt Coralillo Lycium adica Rozmarin Fabiana sau o specie de trifoi ca și specii de Senecio sau arbuști Adesmia.

În apropiere de El Tatio se întâlnește frecvent specia Coiron Stipa Chrysophylla care este des utilizată pentru a acoperi casele tradiționale așa cum sunt cele din satul Machuca. Altă specie asemănătoare, este Paja Brava Festuca care se găsește pe la 4300 metri atitudine. În zona gheizerelor din Valea El Tatio găsim o altă specie de plante numite Stepă Sub Deșertică care se găsește între 4300 - 5000 metri peste nivelul mării. Este o zonă expusă la vânturi și viscole, cât și la căderi de zăpadă iarna. Aici vegetația formată din graminee se diminuează din cauza climei neprielnice.

Mamiferele care trăiesc în această zonă le puteți vedea pe drumul dintre El Tatio și satul Machuca. Aici putem întâlni Vizcachas o specie de rozător asemănptoare iepurilor care se află în pericol de dispariție și Vicunas o specie de rumegătoare din familia Lamelor. E posibil să vedeți vulpi care este un carnivor ce trăiește în această zonă de platou muntos și care mse hrănește cu păsări , rozătoare și reptile. 

Păsările cum sunt pescărușii, sunt ușor de observat în zona Tatio. În această zonă trăiesc 36 de specii de păsări, în marea lor majoritate poăsări acvatice care se găsesc ăn sectoarlee umede cum sunt Putana și Tocorpuri, enumerând printre el păsările flamingo. 

La această altitudine se găsesc reptile care trăiesc în tufărișuri și sunt caracterizate de cuoarea cafenie sau verde și liniile longitudinale. Aproape de pâraie e posibl să găsim Broasca spinoasă care are mici spini perceptibili la atingere cât și specii de broaște care trăiesc pe lângă apele calde.

Astăzi toate aceste minunății au fost protejate prin declararea parcului Național El Tatio în anul 2011.