Orașul Iași

Palatul Culturii

Palatul Culturii din Iași este o clădire emblematică, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei Curți Domnești medievale moldovenești, pe locul fostului Palat Domnesc. Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii este schimbată într-una culturală, devenind gazda unor importante instituții culturale din Iași.  De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului, s-a dezvoltat ansamblul Curții Domnești (atestată documentar începând cu 1434). In 1806 - 1812, prințul Alexandru Moruzi construiește un impunător palat în stil neoclasic. Afectat de incendii, Palatu l Domnesc va fi refăcut de prințul Mihail Sturdza în 1841 - 1843. Dupa Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București, Palatul Domnesc devine Palat Administrativ.

Mai multe incendii de la sfârșitul sec. al XIX-lea continuă sa afecteze clădirea, luându-se, la începutul secolului al XX-lea, decizia demantelării (1904) și reconstrucției, în locul refacerii vechiului palat. Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Stilul palatului e neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute. Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane, portretele domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află „Sala Henri Coandă”.  

La faima Palatului Culturii a contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii. Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului, erau luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exacta, "Hora Unirii", amintind acum nu doar "Unirea cea mica" din 1859, ci si "Unirea cea mare" din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi.  

Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36.000 m2. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuți la Iași ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit orașului proiectul „Monumentului Eroilor Români” din cartierul Galata și rețeta unui ciment special, care imită perfect culoarea și sunetul lemnului de stejar.

Până în 1955, aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile.

Ajungand la statuia Mariei Sale Stefan, am fotografiat-o din vreo 10 pozitii, pentru ca Stefan este personalitatea istorica care imi place cel mai mult, si acum aveam ocazia sa am cateva fotografii cu statuia sa, urmand ca peste cateva zile sa ii ating mormantul din Putna. Interesant este, ca, sculptorul in exces de zel, l-a sculptat cu barba pe voievod, desi acesta, nu a purtat aceasta podoaba faciala in timpul vietii sale.

Biserica Sf Nicolae Domnesc din Iași

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași este o biserică ortodoxă, construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în forma sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare. Este situată în centrul orașului, pe Str. Anastasie Panu nr. 65, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Casa cu arcade (Casa Dosoftei).  Fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți domnești și pentru faptul ca aici au fost unși aproape toți domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Grigore Alexandru Ghica, bisericii i s-a spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”, spre a o deosebi de alte construcții cu același hram. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pentru o perioadă de câțiva ani (1677-1682), Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană. Ctitoria lui Ștefan cel Mare
Începând din secolul al XV-lea, domnitorii Moldovei au construit curți domnești în principalele orașe ale țării. Acolo locuia domnitorul când poposea la Iași. Curtea domnească din Iași este menționată documentar pentru prima dată într-un document din 8 octombrie 1434. Orașul Iași a început să se dezvolte în vremea domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care a refăcut curțile și a poruncit construirea unei biserici cu hramul „Sfântul Nicolae”, în preajma curții domnești, înspre est.

După mutarea la Iași a capitalei țării, în această biserică au fost miruiți, după stilul ungerii împăraților bizantini, și încoronați aproape toți domnitorii Moldovei, fiind considerată ca biserică domnească. Dimitrie Cantemir descrie acest obicei în lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae (1714-1716). La o milă de Iași, alaiul domnitorului nou-ales era întâmpinat de caimacamii puși de el, prin scrisoare de la Constantinopol, împreună cu boieri, oșteni și târgoveți, după care intra cu pompă în oraș și se oprea în curtea Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”, unde descăleca. În fața ușii bisericii, mitropolitul îl întâmpina cu două lumânări mari, îl tămâia cu o cățuie și îi dădea să sărute crucea și evanghelia, după care era condus în biserică. Domnul pășea până la altar, îngenunchea în fața ușilor împărătești, iar mitropolitul îi punea  patrafirul pe cap și citea cu glas tare rugăciunea pentru înscăunarea domnilor drept-credincioși, ungându-i fruntea cu Sfântul Mir.

După această ceremonie, domnul se ridica în picioare și intra în altar unde săruta Sfânta Masă și icoanele. Se ducea apoi în mijlocul bisericii unde mitropolitul îi punea pe cap o coroană de aur împodobită cu pietre scumpe, în timp ce psalții cântau „Axion estin” („Cuvine-se cu adevărat”), îl apuca de brațul drept, iar postelnicul de brațul stâng și îl urcau pe tronul domnesc cu trei trepte, care se afla în partea dreaptă a bisericii. În această vreme, în jurul cetății erau trase câteva salve de tun. Odată ce se sfârșea slujba religioasă, domnitorul era înveșmântat în tinda bisericii cu straie domnești, după care ieșea din biserică. Ajuns în curte, el încăleca pe cal și se ducea la curtea domnească, însoțit de mitropolit și de boierii din Sfatul Domnesc, unde se urca pe tronul domnesc din sala sfatului, iar boierii se așezau pe scaunele lor, după rânduială. 

Unii cercetători presupun că prima reparație a fost făcută după invazia turcilor din 1538, când este posibil ca lăcașul de cult să fi suferit ceva stricăciuni. Alte stricăciuni au fost provocate probabil de focul pus de tătari în 1650, când, după relatările lui Miron Costin, (...) au arsŭ atuncea tot orașul. Unde și unde au rămas câte o dugheniță. Curtea cea domnească, casele boierilor și tot orașul într-o mică de ceas cenușe au stătutŭ (...). Biserica a fost profanată în perioada 20-28 iulie 1672, cu prilejul trecerii prin Iași a sultanului Mehmed al IV-lea în drumul său spre Camenița, când a fost transformată temporar în moschee. În următorii trei ani, lăcașul de cult a rămas închis până la urcarea pe tron a domnitorului Antonie Ruset (1675-1678), când a fost resfințită. Cu privire la aceste evenimente, cronicarul Ion Neculce a relatat următoarele: Dzic atunce să fie strigat și hogea în clopotniță la Sfete Neculaiu, ș-au stătut beserica pecetluită păn’ la vinirea cu domnia lui Antonie-vodă. 

Tiparnița lui Dosoftei

Mitropolitul Dosoftei Barilă (1671-1674, 1675-1686) i-a scris boierului Nicolae Milescu, aflat în slujba țarului Feodor al III-lea, cerându-i să intervină pe lângă patriarhul Ioachim Savelov al Moscovei pentru a-i procura o mașină tipografică. La 15 august 1679, el îi scria direct patriarhului, scrisoarea sa fiindu-i dusă de boierul Ionașco Bilevici, agent al domnitorului pe lângă țar. Ca urmare, la începutul anului 1680, Ionașco Bilevici a dus în Moldova mașina tipografică, iar mitropolitul Dosoftei a instalat-o într-o clădire din incinta mănăstirii „Sf. Nicolae Domnesc”. În această tipografie au apărut cărți în limba română, printre care: 
Molitălvnic de-nțeles (1680) având, după prefață, un Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;

Viața și petrecerea sfinților în patru volume (1682-1686) - lucrare de compilație scrisă de Dosoftei, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) și slave;
Parimiile preste an (1683) - tradusă de Dosoftei;
Dumnezeiasca Liturghie (ed. a II-a, 1683);
Octoihul (1683).
Între anii 1687 și 1693 nu s-a mai tipărit aici nicio carte, dar în 1697 a apărut Tâlcuirea evangheliei, în traducere românească realizată de Ieremia Cacavella, profesorul lui Dimitrie Cantemir. 
Abia în anul 1753, mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760) a reînființat tipografia mitropolitană, dar nu în incinta Mănăstirii „Sf. Nicolae Domnesc”, ci în clădirile din curtea actualei mitropolii. 
Școala de la Sf. Nicolae

În a treia domnie a lui Constantin Mavrocordat (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769-1769), mitropolitul Nechifor al Moldovei deschidea la 7 iulie 1749 școli românești cu un caracter elementar pe lângă bisericile Sf. Nicolae, Sf. Vineri și Sf. Sava, puse, toate trei, sub supravegherea unui preot. Aici puteau învăța și copiii orășenilor și, poate, ai unor țărani liberi, școlile având un caracter religios. Această școală a fost reorganizată de mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760), devenind una dintre cele mai renumite instituții de învățământ din Moldova, alături de școlile de la mănăstirile Neamț, Putna și Sf. Sava. 
Celelalte școli au fost reunite, după 1762, într-un local construit lângă Mitropolie, dar se pare că școala de la Sf. Nicolae a continuat să funcționeze până în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

În 1776, domnitorul Grigore Ghica al III-lea (1764-1767, 1774-1777) a plasat școala moldovenească de la „Sf. Nicolae Domnesc” sub controlul Epitropiei Școlilor, care urma să plătească și salariile profesorilor. Aici au predat ca profesori Gheorghe Evloghie (care a redactat în 1766 o trătadie ... cu osăbite regule asupra gramaticii în limba daco-română și a tradus un mare număr de documente din limba slavonă în limba română) și Ion Alboteanu (fost elev al lui Anton de Marki la școala preparandă din Cernăuți). După documente, în 1814 activau aici trei profesori care predau scrisul, cititul, aritmetica, elemente de teologie și muzica bisericească. 
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Gheorghe Asachi scria că Școala de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc, tupilată sub zidul ce înconjura biserica, era singura școală românească din Iași și se susținea din milostenie. 

Bojdeuca lui Creangă și Teiul lui Eminescu

In sfarsit, dupa multe incercari, ajung la Bojdeuca.(v. foto sus ) Parchez masina langa un gard de beton, dincolo de care se vedeau varfurile unor pomi. Dragii mei, nu va puteti imagina ce surpriza am avut cand am intrat in curtea marelui Ion Creanga, adica a locului unde acesta si-a scris, la indemnul lui Eminescu, Amintirile din Copilarie. De la picioarele mele pleca o poteca pietruita, care cobora pana la o casuta joasa, cu peretii albi si un cerdac de lemn, in cel mai pur stil romanesc. In stanga mea se afla un amfiteatru din piatra, pentru manifestarile artistice ce, cu siguranta, au loc din cand in cand. 
Pretul biletului si al taxei foto mi s-au parut bataie de joc insa. De ce? Fiindca sunt nerusinat de mici pentru importanta locului. Doi lei, taxa de intrare si 4 lei, cea foto, mi se par bataie de joc pentru un loc important al literaturii romane. Interiorul casei este unul tipic taranesc, insa are un farmec deosebit, iar atunci cand te gandesti ca aici, in acest spatiu, a gandit si a scris un scriitor de talia lui Creanga, simti cum te trec fiorii. 

Plecand de la bojdeuca m-am indreptat catre parcul Copou ca sa gasesc Teiul lui Eminescu.      L-am gasit destul de greu fiindca,  daca e sa te iei dupa numele strazilor din zona Sararie ,pentru a gasi directia corecta catre parc, o sa vezi ca tablitele cu denumirea acestora care, in mod normal, trebuie sa existe la capatul strazii, sunt ...inexistente. Oricum, am ajuns in parc si am gasit usor teiul eminescian, fiindca e situat perpendicular pe intrarea principala si e imposibil de ratat. Un copac cu o coroana bogata si de un verde placut vederii, cu un trunchi gros, strans de niste benzi metalice, imi evoca un mosneag sfatos cu tolba plina de povesti, incins cu un brau gros peste mijlocul atins de batranete, dar cu mintea inca verde ( agera). Parea sa stea acolo de secole si fosnetul frunzisului sau spunea, cui stia sa-l asculte, povesti din vremuri de demult apuse. Am stat si eu cateva minute pe o banca sa-i ascult povestile si doar privindu-l si ascultandu-l, m-am simtit revigorat si am pornit mai departe cu alt tonus. Va recomand cu multa caldura sa-i faceti o vizita teiului batran din Iasi, sa-i ascultati povestile si sa va lasati patrunsi de viata vegetala ce pulseaza peste tot in marele parc moldav. E o experienta pe care nu trebuie sa o ratati

Biserica Trei Ierarhi

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument de arhitectură de valoare din România (cod LMI IS-II-a-A-04076) fiind situată în centrul tradițional al Iașului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare). Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.

După cum rezultă și din studiul alcătuit de Gheorghe Balș, monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldovenești din secolul al XVI-lea - un plan triconic influențat de biserica Galata, având totuși o turlă suplimentară deasupra pronaosului. Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcție al bolților, cuprinde două registre suprapuse de patru și respectiv opt arce de boltă dispuse oblic și care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reușesc să reducă diametrul clopotniței. În exterior, pe fațade, aranjarea elementelor decorative ne amintește de biserica mănăstirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) și împărțirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influența goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor, chenarele cu baghete și arce în acoladă.

Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular și o așază între cele mai originale creații ale artei moldovenești, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate și proporționate, și decorațiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafața celor patru fațade, inclusiv contraforturile și arhivoltele de pe laturi și de la baza clopotnițelor". Ornamentațiile sunt din cele mai variate: nișe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor rusești, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite și în Georgia și Armenia, paramentul împărțit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjează într-o unitate căreia lumina pare să-i dea viață. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidență prin aurire, această decorație contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi și-a câștigat-o încă de la construcția sa. Pictura a fost realizată de cei mai vestiți meșteri: Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov, împreună cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravu cel Bătrân și Ștefan.

Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoțit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenție edificiul, și-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa "Călătorii" scrisă în arabă și publicată la București în 1900, în traducere românească.

În biserică au fost aduse în iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva, trimise de patriarhia și sinodul de la Constantinopol în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.[3] Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.[3] În ziua de 13 iunie 1641, moaștele au fost așezate în biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iași după sfințirea acesteia la 23 aprilie 1887.

Jefuită și arsă de năvălitorii din Est (1650) și din Nord (1686), zguduită de cutremure (1711, 1781, 1795, 1802) biserica va fi restaurată între anii 1882 - 1887 (arhitectura) iar pictura și amenajarea interiorului a durat până în anul 1898, resființirea lăcașului făcându-se în anul 1904. Alături de ctitori, la Trei Ierarhi își dorm somnul de veci cărturarul voievod pribeag Dimitrie Cantemir (1710-1711) și primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

În curtea bisericii a fost construită o mănăstire din care azi se mai poate vedea clădirea cu Sala Gotică, vechea Schola Basiliana, mărturie a bogăției vieții culturale din acea epocă. Tipografia ce a fost instalată aici, a cărei presă tipografică a fost adusă de la Kiev datorată ajutorului mitropolitului mitropolitul Petru Movilă, a fost condusă de starețul mănăstirii și director al școlii nou deschise, călugărul Sofronie. Aici a apărut prima lucrare tipărită (în limba greacă) din Moldova și, anul următor, celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam.

Cu ocazia lucrărilor de restaurare datorate arhitectului André Lecomte du Nouy între anii 1882-1890, biserica Trei Ierarhi și-a văzut distrusă pictura interioară originală. Anumite intervenții controversate au marcat atunci o etapă caracteristică în procesul restaurărilor în România, animată de acțiuni și dezbateri publice, de o luptă de opinii între intelectualii epocii și mediile oficiale, care au condus în final la afirmarea câtorva principii corecte privind protecția și restaurarea monumentelor istorice. Fără a putea fi totuși egalată, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosită ca sursă de inspirație pentru construcția și decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al mănăstirii de la Cetățuia (1669-1672) în imediata apropiere a Iașului precum și a bisericii mănăstirești de la Putna.

Azi, mănăstirea Trei Ierarhi are aproape de 380 de ani. Ea reprezintă un monument inconfundabil, care păstrează toată puterea tradiției. Patina timpului care estompează azi strălucirea decorației de altădată îi împrumută în schimb sobrietatea vârstei. Linia zveltă a siluetei sale și ornamentele dispuse în rânduri orizontale animă întreaga mănăstire. Dacă, după cum Anton Dumitru o amintește în a sa "Carte a întâlnirilor admirabile", Paideuma reprezintă în greacă 'cel care este cult', dar înseamnă și ''locul unde se învață'', ''locul unde se întâmplă ceva'', atunci, un astfel de loc este cel de la Trei Ierarhi din Iași deoarece el arată din plin în ce măsură se pot combina și coexista influențe provenind din culturi atât de variate cu condiția ca ele să găsească o înțelegere perfectă, într-o ambianță de sărbătoare, alături de o gazdă primitoare. 

Alte locuri din Iași

Municipiul Iași se află în partea de est a Moldovei, în Câmpia Moldovei, fiind așezat în calea vechilor drumuri comerciale care legau nordul și vestul Europei de sud-estul continental și de Orientul Apropiat. Orașul se află pe râul Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în râul Prut. În perioada medievală Târgul Ieșilor se afla situat pe una dintre cele mai importante artere comerciale din zonă, respectiv pe axa Lvov (Polonia) - Constantinopol, cel mai important oraș din acea perioadă. Situarea pe această axă a ajutat la dezvoltarea sa, deoarece pe aici treceau toți comercianții spre și dinspre Constantinopol.

Cea mai bogat documentată explicație este că numele orașului își are originea în Evul mediu timpuriu, de la poporul alanic al iașilor, dar istoricii protocroniști au altă teorie referitoare la originea numelui „Iași”. Ei afirmă că numele provine de la un trib sarmat mult mai vechi: iazigii din Antichitate, menționați de Ovidiu ca „Ipse vides onerata ferox ut ducata „Iasyx”/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” și „„Jazyges” et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”.

Atât iazigii cât și alanii (dintre care făceau parte iașii) erau două ramuri din cele trei ale sarmaților, a treia fiind roxolanii. Alanii (care erau creștinați) au dat în trecut Prutului denumirea de Alanus fluvius iar orașului Iași, Forum Philistinorum (posibil Târgul amatorilor de vin). De la această populație derivă forma la plural Iașii sau Târgu' Ieșilor. De asemenea, Moldova a fost numită și Alania la 1320 în harta lui Giovanni di Carignano.Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor conduși de Caciar Ogala (lângă Marea de Azov) și determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova. Alanii (iașii) se stabilesc în zona în care va fi menționat orașul Iași. După aproape 60 de ani, în 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova și trec în Imperiul Bizantin, conform unor date furnizate de bizantinul Nichifor Gregoras. Au mai trecut și alte triburi de alani prin Moldova dar s-au stabilit în final în Ungaria, împreună cu cumanii. Urmașii alanilor din Caucaz sunt osetinii.

Un alt istoric a arătat că Iașii au format un popor care a trăit printre Cumani și care a părăsit Caucazul după invazia mongolă terminată cu bătălia de la Kalka; de asemenea a arătat că numele este derivat din "Äs", un nume etnic din zona Osetiei. În limbile sanskrită și hindi, care au origine comună cu limba sarmaților, "yash" înseamnă "faimă". 

Prin extinderea lui, Iașiul este legendara „urbe a celor 7 coline", comparat în 1691 de italianul Marco Bandini ca fiind „O nouă Romă". Cele șapte coline sunt Cetățuia, Galata, Copou, Bucium-Păun, Șorogari, Repedea și Breazu, cu altitudini variind între 50 m în Lunca Bahluiului și 400 m pe Dealul Păun și Dealul Repedea. Principalele coline sunt Copou, Cetățuia, Tătărași și Galata. Orașul mai este traversat de râul Nicolina, râul Bahlui și de pârâul Șorogari (numit în evul mediu Cacaina, deoarece aici se aruncau gunoaiele); la răsărit de oraș, curge pârâul Ciric, pe care sunt create artificial trei lacuri cu scop de agrement. 
Iași este un centru economic important al României. Industriile principale sunt metalurgia (SC Arcelor Mittal Tubular Products, SC Tehno Steel), medicamentele (SC Antibiotice SA), textilele (SC IasiConf SA, SC Iasitex SA), componente auto ( SC Delphi Diesel Systems Romania) și industria alimentară. Sectorul bancar și cel al informației au luat avânt în ultimii ani, numeroase bănci și companii de software fiind prezente în oraș.

Iași este de asemenea un centru comercial regional important, aici existând numeroase centre comerciale (Iulius Mall, Moldova Center, Ansamblul Palas, Felicia Shopping Center, Era Shopping Center, Hala Centrală, Axa Niciman etc.) și mai multe hyper și supermarket-uri (Arabesque, Auchan, Carrefour, Dedeman, Kaufland, Leroy Merlin, Lidl, Metro, Mobexpert, Mr. Bricolage, Praktiker, Selgros). Alte proiecte sunt în curs de realizare (Maximall, Green Plaza Iași etc.). 

În Iași, se află Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oraș, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, restaurată integral la sfârșitul secolului XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi și Mănăstirea Golia, mărturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu „Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei și cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu și Muzeul "Mihai Eminescu"), Casele memoriale „Mihail Sadoveanu”, „George Topârceanu”, „Mihai Codreanu”, „Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, fondată ca bibliotecă a Academiei Mihăilene. Alte monumente importante din perioada medievală sunt: Mănăstirea Galata, din timpul lui Petru Șchiopul, Biserica Sfântul Sava, (înc. sec. XVII), bisericile Bărboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Mănăstirea Cetățuia - ctitorie a lui Gheorghe Duca - sau Mănăstirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oraș a fost întemeiat la jumătatea sec. XVIII în jurul Mănăstirii Sfântul Spiridon, al cărui nume îl poartă și astăzi. Spitalul Sfântul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei.

În zona de sud a orașului, în cartierul C.U.G.2 se află Parcul Tehnologic Iași și Centrul Expozițional Moldova. Din punct de vedere arhitectonic, Iașii de azi se prezintă ca un adevărat amestec de nou și vechi, de istorie și modernitate, de iarbă, beton și sticlă. Clădiri cu mare valoare istorică se află printre blocuri noi de locuințe (mai mult sau mai puțin moderne). În perioada anterioară regimului comunist s-au pierdut în elanul modernizator clădiri importante precum turnul mânăstirii Trei Ierarhi sau bisericile Dancu si Sf. Vineri. Însă adevăratele ravagii orașul le-a suferit în perioada comunistă, când s-a distrus o bună parte a centrului vechi, fără a se ține cont de faptul că multe din clădirile demolate dădeau o personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piața Unirii (grav afectată de bombardamentele din 1943-1944), Târgu Cucu, fost cartier evreiesc, Bulevardul Ștefan cel Mare și altele. Unele demolări aveau ca scop curățirea orașului de clădirile insalubre și mizere sau rămase în ruină de pe urma războiului, altele aveau alte scopuri. Chiar și în aceste condiții, au rămas în picioare multe clădiri importante și, pe bună dreptate, Iașii este considerat un adevărat muzeu; în fiecare colț al său se simt urmele trecerii unei personalități de seamă a literaturii, științei, filozofiei, istoriei sau politicii românești.