Ieud - Maramureș
Ieudul este așezat pe Valea Izei, între Sighet, Vișeu și Borșa. A fost atestat documentar în anul 1365. Fost domeniu al voievodului Balc, nepotul lui Dragoș Vodă. La Ieud, biserica bătrână din deal a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului XVII. Biserica este cu un secol mai veche decât biserica de lemn din șes, a doua biserică de lemn din sat, și una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureș.
Highlightsbiserica de lemn din Ieud, Stefan Hrusca
Biserica de lemn din Ieud
Biserica din Ieud este considerata a fi cea mai veche din Maramures. Construita undeva la 1365 inca pastreaza elemente de constructie din acel an. Asta nu e un lucru de mirare daca am sa va dezvalui cateva secrete ale felului in care se construia atunci din lemn. Pe interior, biserica e renovata. Balconul lipseste intrucat l-au indepartat in cursul renovarilor, pentru a pune in valoare pictura. Nu regretati aveti balcon frumos in care va puteti urca la biserica din desesti Pictura clasica, cu Judecata de Apoi desfasurata pe 3 pereti, iar in interior, patimile, facerea lumii, minunile lui Iisus, sfinti si pustnici, toti cu niste figuri suspect de maramuresene :), cu o scara a clopotnitei facuta dintr-un singur lemn, tot acum 700 de ani, cu o intimitate si o frumusete care te faceau sa te simti mai aproape de divinitate. Intr-un cuvant, splendida.
Pe axul median al Naosului se regăsește figura lui Dumnezeu Tatăl „Cel Vechi de Zile” cu Sf Duh Porumbel pe piept, temă ce repreintă așa cum am văzut , pe făcătorul cerului și al pământului deci ilustrează primele capitole din Geneză.
În Altar, pe boltă apare o reprezentare a Sf-Duh – porumbel, iar imediat dedesubt, pe peretele estic, o figurare a Sf. Treimi, în redactare occidentală ( Iisus cu crucea, Dumnezeu Tatăl și Sf Duh – porumbel) căreia îi este închinată simbolic jertfa liturgică oficiată în altar. Tot pe peretele estic este reprezentată Buna Vestire, ( ca prevestire a întrupării) înfățișând-o pe Fecioara Maria în piioare, la o masă, cu cartea deschisă în față, în timp ce, Arhanghelul Mihail, vine din dreapta, ținând ăîn mână ramura bunei vestiri și indicând cu cealaltă cerul. Pe pereții altarului se desfășoară de jur împrejur teoria sfinților ierarhi. Semnificativă ni se pare reprezentarea sfinților Sava și Simeon, a mitropolitului Alexa al Rusiei, a lui Petru mitropolit de Kiev și a lui Ioan Mitropolitul Moscovei, alegeri care, sunt încă o dovadă a persistenței tradiției ortodoxe în Maramureș.
Pe latura nordică a altarului, în dreptul proscomidiei, apare scena cu sens euharistic Iisus Viță de Vie, iar pe locul diaconiconului este reprezentată viziunea Sf Petru din Alexandria alături de Sf. Nicolae, amâmdoi fiind considerați apărători de seamă ai credinței tradiționale.
Pictura naosului este și aici consacrată paralelismului cu sens moralizator dintre scenele „Vechiului testament” și „Noului Testament”. Pe extremitățile de nord și sud ale bolții și pe poalele bolții se desfășoară episoadele „genezei” și acele scene din „Vechiul Testament” care ilustrează consecințele păcatului originar: ispitirea șarpelui , alungarea din rai, Adam sapă și Eva toarce, etc. Aceleași note locale apar în costumul și uneltele personajelor ( năframa, șorțul, furca înaltă de tors)
Pe pereții Naosului este reprezentat , pe două registre în 18 episoade, ciclul Patimilor. Ne vom opri mai îndelung asupra lui deoarece aici întâlnim cea mai completă și detaliată reprezentare a sa. Ciclul debutează cu Cina cea de Taină și continuă cu Spălarea picioarelor, Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, Prinderea lui Iisus apoi Judecata lui Iisus ce cuprinde toate epidsoadele peregrinărilor sale. Amplu desfășurat, aproape pe toată lungimea peretului vestic, apare Drumul crucii ( Iisus încovoiat sub cruce și Veronica ce-i apare în cale cu năframa. Convoiul e urmat de demnitari călări cu Pilat, Ana și Caiafa îmbrăcați în costume din sec al XVIII-lea. Urmează scena Răstignirii , ciclul încheindu-se cu Învierea.
Continuare la Biserica din Ieud
Pronaosul bisericii din Ieud este dedicat Judecății de Apoi, și temeor adiacente. Redactarea icoografică este cea tradițională grupând personajele ierarhic, în registre suprapuse. Separarea registrelor nu se face prin benzi sau cadre, ci compoziția se desfășoară liber pe întreg peretele. În centrul primului registru se află Iisus judecător în veșmântul Patimilor , încadrat de doi îngeri catre trâmbițează; de o parte și de alta, Maria și Ioan în intercesiune ( Deisis) , apoi apostolii alșzezati în jilțuri; un brâu de nori marchează această zonă celestă; dedesubt mâna dumnezeiască ține balanța judecății încadrată de Adam și Eva în rugăciune; apoi în stânga și în dreapta, se înșiruie cetele păcătoșilor (Moise urmat de evrei, turci, tătari și harapi) și ale celor drepți. În registrul de jos, focul iadului îi cuprinde pe cei damnați , notat fiecare cu păcatul său :duhănașul, crâșmarul, care lucră în duminică, cine nu-i cu dreptatea, mincinosul, cijmarul care lucră rău, tâlhar, bețivu, care au omorât, care doarme Duminica și n-au vinit la biserică. În extrema stângă a peretului vestic este reprezentată Moartea sub forma unui schelet cu coasă și greblă precum și învierea morților.
În partea dreaptă se succed cetele celor drepți:sihaștri, călugări, călugărițe. Urmează Vămile Văzduhului, temă prescurtată: doi îngeri în zbor cu câte un suflet în brațe răspund acuzațiilor diavolului iar al treilea înger cu sulița în mână apaără un grup de oameni confruntându-se cu un diavol așezat pe cupola unei biserici. Imediat, dedesubt începe iadul reprezentat de un diavol care duce damnați într-o roabă. Pe peretele sudic sunt reprezentați cei trei patriarhi – Avraam Isaac și Iacob în rai, ținând în brațe sufletele celor aleși. În registrul inferior Parabola fecioarelor este asociată metaforic cu semnificația Judecății de Apoi care domina pronaosul. Pe ușa pronaosului este zugrăvit Sf Cristofor , temă prin excelență occidentală căruia credințele populare îi atribuiau un rol protector împotriva morții subite. Judecata de Apoi, Cântărirea sufletelor, Sf. Cristofor și parabola fecioarelor sunt scene legate prin sensul lor exhatologic.
Vesmintele sunt puțin diferențiate elemente de port popular apărând și aici. Personajele negative li se atribuie piese de îmbrăcăminte nespecifice portului țărănesc. Din spirit decorativ , pictorul subliniază grafic , cu simplitate și echilibru , liniile principale ale costumului: cu alb marginile hainelor, cu contur dublu desenul cizmelor , poalele mantalei sau bordura mînecilor; o astfel de reprezentare minuțioasă alternează cu alta mai sobră , în care apar numai cutele într-un ton acromat, pe fondul local.
Animalele reprezentate în câteva scene au aerul unor jucării ca și în pictura de la Budești – Susani. În Rai șarpele o privește cu ochi umani pe Eva. Alături mai apar, un leu, un țap și un centaur cu arc și cu săgeată. Când ies din rai oamenii sunt însoțiți de un elefant și de un cîine care-i așteaptă așezat cuminte. Caii rotați care trag asupra eunucului sunt acoperiți cu o mulțime de pete decorative. În sfârșit leul pe care-l biruie Samson are o figură stranie, descinsă din vreo descriere literara. Fundalul scenelor este și aici predominant arhitectonic, dar de această dată clădirile sunt rareori izolate ori simplu juxtapuse , ci se aglomerează în cele mai variate și mai pitoreșști forme de tipul aranjamentelor scenografice din miniaturi; alături de tradiționalele turnuri piramidale se înmulțesc acoperișurile baroce , în diverse forme de bulbi, iar printre frontoanele triunghiulare apare, „atica poloneză” compusă dintr-o succesiune de volute.
Suprafața fațadelor e la rândul ei vibrată prin forma și așezarea deschiderilor , cornișele sunt și ele împodobite cu modele simple, grafice, în timp ce acoperișurile sunt ritmate prin forme și așezarea șirurilor de șindrilă. Spiritul decorativ intervine pretutindeni și acoperă suprafețele disponibile cu mici accente ornamentale. Apar și câteva notații de peisaj, coline cu traseu îndulcit ca în peisajul maramureșan in scena Raiului; trei copaci cu frunzele consemnate minuțios în spatele celor trei patriarhi din Ierusalimul ceresc.
Pictura tâmplelor pictată de Alexandru Ponehalski merită o analiză aparte, întrucât aici se descifrează poate cel mai clar tendințele evoluției lui stilistice , ceea ce ne poate ajuta la receptarea adecvată a operelor sale. Având în vedere, că, în majoritatea bisericilor din Maramureș tâmplei îi este rezervat un perete întregpictura acestuia împrumută caracteristici și din pictura de icoane și din cea murală. Astfel, peretele respectiv ste împărțit în panouri care păstrează formatul și dimensiunile obișnuite ale icoanelor și se înregistrează în registre suprapuse, după un program iconografic îmbunătățit. Pe tâmpla bisericii din Ieud – deal, este reprezentată în centrul registrului superior Crucificarea, cu Iisus între cei doi tâlhari. Sub colina Golgotei apare deosebit de mare craniul lui Adam .
La stânga acestei scene este reprezentat episodul următor al Coborârii de pe Cruce cu personajele mai mici sugerând astfel rolul auxiliar al acestui moment față de tema principală aflată în centru. Trupul lui Iisus dispus în diagonală față de cruce este susținut de trei personaje ce sunt Nicodim, Ioan si Iosif din Arimateea. Registrul al doilea o reprezintă pe Maica Domnului a întrupării, înconjurată de prooroci purtându-l pe Iisus copil într-un medalion pe piept. În sfârșit în cel de-al treilea registru, în centru, apare Iisus binecuvântând cu dreapta și ținând în stânga cartea deschisă între Maica Domnului și Ioan Botezătorul în Deisis , încadrați de apostoli.
Despre construcția bisericii de lemn
Cea mai reprezentativa zona romaneasca pentru arhitectura din lemn o gasim in Maramures si Gorj. Aceste zone se ridica peste orice arie europeana a arhitecturii lemnului ( poate doar exceptand anumite zone din Suedia , sudul Poloniei si Slovacia).
In Maramures si in Gorj, pentru constructii se foloseste intregul copac: triunchiul, ramurile, coaja si frunza. Importanta era si perioada recoltarii copacilor pentru constructii: rasinoasele taiate in prima decada a lunii decembrie si ultima decada a lunii ianuarie nu putrezeau iar mesteacanul exploatat intre 16-21 ianuarie nu se cojea putand fi utilizat la confectionarea diferitelor obiecte ornamentale. De asemenea, mesterii stiau ca lemnul recoltat in primele zile ale lunii decembrie si primele zile ale lunii ianuarie nu era atacat de insecte. Invechindu-se el capata o mai mare duritate de la un an la altul.
Peste tot la romani, copacii se taie iarna cand au seva putina si astfel esenta lemnului va fi mai rezistenta. Intitdeauna, talpile erau din lemnul cel mai tare ( gorun, garnita-specie de stejar- sau cer – alta specie de stejar avand fibre contrastante ca nuante)
Coaja de mesteacan, cires sau tei a fost folosita drept izolant la inveliturile constructiillor care se faceau din lut ( bordeiele). Crengile erau sectionate si incluse in partea pasiva a peretelui de paianta din ingraditura de nuiele si crengi ori in tavane drept suport. Frunzele , dar mai ales ramurelele de cetina de rasinoase intrau in alternanta in stratul invelitorii acoperisului impreuna cu paiele de secara, de ovaz si mai rar de grau. Incepand cu sec al XIV-lea se raspandeste acoperisul de dranita sau de sindrila fiind mai practic, mai aspectuos si mai rezistent.
Lemnul folosit la confectionarea dranitei sau sindrilei, brad sau molid, trebuie sa fie de foarte buna calitate. Fibrele sa fie drepte, si sa nu aiba noduri. Din aceasta cauza se ia o proba de lemn de la radacina copacului pentru a se vedea daca fibrele sunt drepte. El e taiat in butuci de 55-60 cm si despicat cu ajutorul custurii , obtinandu-se doagele din care se confectioneaza dranita.
Dranitele sunt scanduri simple nehorjite care se pun una peste alta pentru a tine mai mult acoperisul. Din Dranita se obtine Sindrila asa ca Dranita este si produs finit dar si materie prima. Sindrila este un produs mai evoluat deoarece scandurile de dranita, fatuite in scaunul de mezdrit cu ,mezdreaua se scobesc cu horjul pe latura mai lata si se ascut pe cea mai ingusta pentru a se imbina una cu alta si a nu lasa apa de ploaie sa patrunda.