Lacul Titicaca

Lacul Titicaca

Lacul Titicaca, este lacul navigabil aflat la cea mai mare înălțime din lume, localizat pe platforma andină, din Munții Anzi Centrali, în interiorul platoului Collao la o altitudine de 3812 m între teritoriile aparținând Bolivia și Peru. Are o suprafață de 8300 km² din care 56% aparțin Peru și 44% Boliviei iar 1125 km coastei oceanului. Adâncimea sa maximă este de 281 de metri iar cea medie 107 metri.

Lacul este format din două corpuri de apă separate de strâmtoarea Tiquina. Cel mai înalt corp al lacului este situat ăn nord și se numește Lacul cel Mare sau Chucuito și are o suprafață de 6450 km² unde se găsește cea mai mare adâncime a lacului aproape de insula Soto. Lacul Mic sau Huinamarca situat în partea de sud, are o suprafață de 2112 km² și o adâncime maximă de 45 de metri.  O mare parte din apa lacului se pierde prin evaporare iar un procent de 5% se scurge prin râul Desaguadero pentru a se vărsa în Lacul poopo care este mult mai sărat. Întrun final , apa, se pierde în sărătura Coipasa deunde mica cantitate de apă se va evapora în întregime.

Râurile care se varsă în Lacul Titicaca au o lungime mică cu excepția Râului Ramis care are 240 de km. O altă caracterstică a afluneților Lacului Titicaca este debitul de apă variabil în funcție de anotimpul ploios sau cel secetos.

Fauna Lacului Titicaca este compusă în special din rațe scufundătoare, pisica andină, chulumpi tiki, guallatas și parihuanas. Printre pești sunt suche (Trichomycterus rivulatus) și mai multe specii de orestii, printre cele mai cunoscute sunt carachi negru, carachi galben, carachi alb, carachi pitic, gringo carachi, ispi și pești din alte familii, cum ar fi mauri ( Trichumectarun dispar) și speciile introduse păstrăv și argintiu. Alpacaua, Lama, Vulpea, Porcușorii de Guineea formează fauna de uscat. Flora lacului se clasifică în: anfibiană, scufundată și plutitoare. Există 12 tipuri de plante acvatice, evidențiindu-se la totoa și yana llacho sau lintița.

Lacul este deasemenea un reglator al climei din zonă absorbind căldura solară pentru a o elibera noaptea. Din acest motiv, clima din jurul lacului nu este foarte friguroasă, așa cum s-ar putea crede influențând totodată și producția agricolă una din cele mai importante din Peru. Aici se găsesc 49% din alpaca, 32% dintre oi și 10 % din vacile din întreaga țară.

Pescuitul în lac este deasemenea extrem de important pentru locuitorii zonei. Exploaarea continuă a resurselor naturale ale lacului a constituit o piesă cheie în supraviețuirea milenară a civilizațiilor dezvoltate aici. Peștele este o hrană zilnică a locuitorilor și este în multe cazuri singurul aport de proteine din dieta loc. 

Arta textilă de pe lac, este parte a UNESCO. Hainele pe care le folosesc păstrează influențe ale vremurilor precolumbiene prin calitatea or, desene și simbolistică. Femeile poartă o bluză roșie și multe fuste vmulticolore, acoperite cu o fustă amplă de culoare neagră. Mijlocul este încins cu o curea de culoare roșie. Capul și fața sunt acoperite cu un voal negru care le protejează de soare.

Bărbații poartă pantaloni țesuți, negri, iar cămașa albă este acoperită de un ilic scurt care prin culorile sale și prin decorațiuni arată rolul bărbatului în comunitate. Poartă deasemenea un brâu lat, brodat, pe care sunt brodate evenimentele ce au marcat viața cuplului. pălăria deasemenea vrodată permite reprezentarea bărbaților căsătoriți de cei celibatari. Apoi, felul în care poartă așa numita coadă a căciulii, poate arăta că-și caută parteneră.

Insulele plutitoare ce există pe lac sunt construite de membrii etniei uru, ce se numesc pe ei înșiși populația lacului. Membrii se mai numesc „cei cu sânge negru” și se trag de pe vremea incașilor. Viața lor depinde de planta numită totora din careși fac bărcile numite „călușei de totora” dar și casele în care locuiesc.

Ajungând în golful Puno, găsim un mic port administrat de marina peruană. Pe apele golfului funcționează un vaporaș cumpărat din Europa, și transportat până aici pe bucăți pentru a fi reasamblat pe lac.