Brasov, Romania +40 744 693 232, +40 770 919 909
Blog vacanțe și excursii

Lisabona

Portugalia

Lisabona (în portugheză Lisboa) este capitala Portugaliei și are 550.000 locuitori (2.900.000 în zona metropolitană) conform statisticilor din anul 2001. Este plasată pe coasta de vest a țării, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo (Tagus), se varsă în ocean. Cele mai importante industrii active în Lisabona sunt cele ale oțelului, textilă, chimică, ceramică, construcției de nave și a pescuitului.

Highlights

Cartierul Alfama, Mănăstirea Ieronimilor, Turnul Belem

Despre Lisabona

lisabona centru

Lisabona, capitala Portugaliei este un oraș cu aprox 5 milionae de locuitori. Orașul este așezat la vestul Oceanului Atlantic și pe malul râului Tejo. Orașul este fundat de cpătre Imperiul Roman când aceștia creează provincia Lusitania cu capitala la Emerita Aug usta. După dezintegrarea Imperiului Roman de Vest, încep invaziile migratorilor. Între 409 și 429 orașul este ocupat de către Sarmați, Alani și Vandali. Lor li se vor adăuga mai târziu Suebii, trib germanic ce va controla orașul până în anul 585. În acel an regatul Suebilor va fi integrat în Regatul Vizigot de Toledoce cuprindea toată Peninsula Iberică. Atunci, Lisabona s-a numit Ulishbona.
Pe data de 6 august 711 orașul a fost cucerit de armatele maurilor. Acești cuceritori erau Berberi și Arabi din Nordul Africii și Orientul Mijlociu. Ei au constuirt majoritatea caselor și a moscheelor, au reconstruit zidul orașului cunoscut ca Cerca Moura, și au stabilit controlul administrativ permiîțînd diverselor populații cum sunt Muladi, Mozarabii, Berberii, Arabii, Evreii, Sagaliba să-și mențină stilul de viață. Mozaraba era limba oficială iar Islam-ul religia oficială. Influența islamică este încă vizibilă în cartierul Alfama acre își trage numele din arăbescul al-hamma. Pentru scurtă vreme între anii 1022 și 1094 Lisabona a fost un regat musulman independent numit Taifa. În 1108 este cucerit de cître Norvegieni, apoi de Almoravizi și în anul 1147 este recucerită de la arabi de către Alfonso I al Portugaliei în cadrul Reconquistei. De atunci, este înlăturată administrația, limba arabă, populația arabă care se va retrage în zonele controlate de către musulmani din Spania actuală. Moscheile sunt distruse sau transformate în Biserici.
Din cauza poziției sale centrale din mojlocul teritoriului portughez, Lisabona devine capitala în 1255, iar în 1290 s-a fundat prima universitate portugheză de către regele Denis I. Orașul se dezvoltă coercial și devin un important punct de negoț cu țările nord europene și orașele mediteraneene. Din Lisabona pornesc corăbiile în așa nuimita Perioadă a Descoperirilor cuprinsă între sfârșitul sec al XV_lea și începutul secolului al XVII-lea. Vorbim aici și de expediția peste ocean ale lui Vasco da Gama din 1498. Sec al XVI-lea este considerat Epoca de Aur a Lisabonei fiindcă orașul era principala placă turnantă pentru comerțul desfășurat între Africa, India, Estul Îndepărtat și mai târziu, Brazilia. Aceasta este perioada în care se ridică și se formează exuberantul stil arhitectural Manuelin care și-a lăsat amprenta pe multe clădiri ale sec XVI, incluzând aici celebrele Turn Belem și Mănăstirea Ieronimilor din oraș. 

pombal

La 1 noiembrie 1755 un cutremur cu magnitudinea de 8,5-9 pe scara Richter distruge 85% din oraș ucigând 40000 de oameni din totalul de 275000. Acest dezastru lasă o profundă impresie în psihicul colectiv european Voltaire scriind un Poem despre dezastrul Lisabonei.
După acest dezastru, orașul va fi reconsturit după planurile Primului Ministru de atunci pe numele său Sebastian Jose de Carvalho e Melo, Primul Marchiz de Pombal. Acesta, în loc să refacă vechiul oraș medieval decide să demoleze ceea ce a mai rămas în picioare și să reconstruiacă orașul după modele de design urban ale vremii sale.
Atunci se consturiesc două din marile și foarte frumoasele piețe ale orașului. Piața de Rossio și Piața de Comerț.

În timpul celui De-al doilea Război Mondial, Lisabona a fost unul dintre puținele porturi europene ce s-au menținut neutre astfel încât era plin de refugiați care doreau să ajungă în SUA și un Rai pentru spioni. Pe timpul regimului denumit Noul Stat 91926-1974) a primit noi clădiri grvernamentale și rezidențiale. Deasemenea, zona Belem a fost modificată pentru a găzdui Expoziția portugheză din 1940. Tot în aceeași perioadă se va inaugura podul peste Râul Tejo care va concecta mai bine cele două maluri ale râului.

Deasemenea Lisabona a fost locul a 3 revoluții în sec XX. Prima a avut loc pe 5 octombrie 1910 și a pus capăt monarhiei portugheze stabilind Prima Republică Portugheză. Aceasta, va fi abolită în 6 iunie 1926 și înlocuită cu Nol Stat sau cea dea doua Republică Portugheză. Pe 25 aprilie 1974 Statul Nou de dreapta, a fost înlocuit cu actualul regim numit A Treia Republică Portugheză.

Turnul Belem

tunrul belem turnul belem

Belem nu este doar numele turnului faimos al Lisabonei ci și al unei zone a capitalei portugheze. Aici aflăm monumente extrem de importante pentru această țară : Turnul Belem, Palatul nelem care este reședința președintelui portughez și Mănăstirea ieronimilor. Este zona cea mai vizitată de locuitorii orașului Lisabona din cauza așezării ei pe râul Tejo și a celei mai populare patiserii din oraș.  El a fost inițial o fortificație construită în sec XVI ce servea ca punct de îmbarcare și debarcare pentru exploratorii portughezi. A fost construit pe timpul Renașterii Portugheze și este un exemplu foarte important al stilului arhitectural Manuelin portughez. Structura a fost construită din calcar lioz și este formată dintr-un bastion de 30 de metri înălțime.

Construcția turnului începe în sec XV când Regele Ioan al II-lea imaginează un sistem de apărare a gurii râului Tejo care era dependent în acel moment de cetatea de la Cascais și de la San Sebastian aflate în zona de sud a râului. Cetățile acestea nu puteau apăra eficient gura râului așa că era nevoie de altceva. Regele Ioan nu a putut să-și vadă construcția, murind înainte de începerea ei. Regele Manuel I a cercetat douăeci de ani mai târziu, această propunere de apărare a gurii râului și găsind-o bună a ordonat începerea lucrărilor la fortificația dorită, pe malul nordic al râului, la Belem. 

Proiectul a fost demarat în 1516 și a durat 3 ani. A fost supravegheat de arhitexctul militar Francisco de Arruda care a primit piatra necesară construcției constând in 763 de blocuri mari de piatră și 504 pietre mai mici de la Diogo Rodrigues. Pe toată durata construcției o navă de război bine înarmată a supravegheat intrarea pe râu. În 1519 la terminarea fortului, când mai erau doi ani până la moartea Regelui Manuel I, comandant al garnizoanei a fost numit Gaspar da Paiva. 

În anul 1571 Francisco de Holanda, îl sfătuiește pe regele de atunci să îmbunătățească apărarea liniei de coastă pentru a proteja mai bine capitala regatului. Astfel s-a construit un bastion rectangular în jurul turnului inițial, acesta fiind înălțat dând turnului forma de astăzi.
În 1589, Filip I al Portugaliei a ordonat inginerului italian Vicenzio Casale să construiscă un fort bine apărat în loc de nefolositorul Castel san Vicente, dar acest proiect nu a fost niciodată început.
Din inscripțiile găsite pe structura de piatră a turnului știm că acesta a funcționat ca vamă și punct de control pentru navigarea pe Râul Tejo.
Regele Mihai I 91828-1834) a folosit subsolul turnului ca să întemnițeze pe opozanții săi liberali, iar între 1865-1867 a fost instalat un far de navigație pe terasa de sud a clădirii și un serviciu de telegraf. Apoi, în secolul XX turnul a trecut prin multe renovări cea mai importantă în 1953 ce a durat 3 ani, a integrat turnul în linia țărmului iar în 1983 a găzduit a XVII-a ediție a Expoziției Europene de Artă, Ștință și Cultură fiind totodată inclus pe lista monumentelor protejate de UNESCO.


Planul clădirii constă într-un turn rectangular și un bastion hexagonal neregulat, cu laturi alungite care protejează sudul râului. Este o clădire verticală articulată pe o placă mare de piatră acoperită de multe zone închise. Pe zona de nord a construcției se află un pod cu acces la bastion decorat cu motive vegetale având stema regală deasupra și mărginit de mici coloane ce au în vârf sfere armilare (model mecanic al principalelor corpuri cerești, format din inele concentrice metalice care reprezintă traiectoriile acestor corpuri)
Aceste sfere armilare manueline apar la intrarea în turn simbolizând descoperirile făcute de portughezi ăe timpul Regelui Manuel I. 
Pe exteriorul bastionului de jos, avem guri de tragere pentru 17 tunuri. Partea superioară a bastionului este încoronată de un mic zid cu bartizane (este o turelă înaltă, montată pe perete, care se proiectează din zidurile fortificațiilor medievale târzii și ale modernului timpuriu de la începutul secolului al XIV-lea și până în secolul al XVIII-lea) poziționate strategic și decorate cu scuturi rotunde având Crucea Ordinului lui Cristos ( fostul ordin al Templierilor) pe ele. Regele Manuel I a fost membru al acestui ordin, astfel că trebuia să-și arate puterea militară într-un fel. Bartizanele au console cu decorațiuni zoomorfe și cupole ce aveau pe vârf finiale (este un element care marchează vârful sau capătul unui obiect, adesea format pentru a fi o caracteristică decorativă) Baza acestor turnulețe au imagini de animale sălbatice mari, incluzând aici rinocerii care sunt considerați a fi prima sculptură a acestui animal în vestul Europei.

Turnul are aproximativ 12 metri lățime și 30 de metri înălțime. Primul etaj este amenajat ca Sala Guvernatorului un spațiu octogonal ce se deschide în cisternă în timp ce nordul și nord vestul conțin coridoare ce unesc bartizanele. O ușă oferă acces la o scară melcată către etajele de jos. 
La etajul al doilea Sala Regilor, se deschide spre loggia cu vedere la râu. Tot aici găsim un mic șemineu ce comunică cu șemineul de la următorul etaj care se numește Sala de Audiențe. PLafoanele celor trei etaje sunt acoperite cu plăci de ciment casetate. Al patrulea etaj conține o capelă care are un tavan boltit susținut de arcuri de piatră sculptate în stilul manuelin.

turnul
belem3
belemul

Mosteiro dos Jeronimos

Mănăstirea Ieronimilor

Actuala construcție a fost începută în 1501 fiind terminată 100 de ani mai târziu. Stilul architectural al mănăstirii este cel Manuelin constând din teme sculpturale complexe încorporând elemente marine și obiecte descoperite pe timpul expedițiilor navale. Diogo de Boitaca arhitectul este cel care a început să construiască în acest stil la mănpstirea din Setubal. Pentru construcție a folosit calcar colorat de la cariera din Aiuda , valea din Alcantara. Boitaca a fost urmat de spaniolul Juan de Castillo care a început prin 1517 să construiască mănpstirea. Castilho a început încet încet să modifice decorațiunea de la stilul Manuelin la cel  spaniel, o ornamentație ce presupunea o bogată ornamentație  sugerând caratceristicile decoartice ale argintăriei. Construcția se oprește atunci când moare Manuel I.
După acest eveniment mai mulți sculproti și-au pus amprenta pe clădire. Astfel, Nicolau Chanterene a aplicat teme reanscentiste iar Diogo Torralva a adăugat capela principalî și corul. El a fost urmat în 1571 de Jerome de Rouen, care a venit cu elemente clasice. Construcția s-a oprit în 1580 din cauza Unirii cu Spania care-și construia cldirea Escorial unde se duceau acum toate fondurile. Pe data de 16 iulie 604, Filip al Spaniei, a transformat mănpstirea într-un monument funerar regal interzicând tuturor cu excepția familiei regale și a ieronimilor să intre în clădire. Un nou portal a fost construit în 1625 ca și ușa principală, casa portarului , apoi o scară și un hol care erau intrarea către partea superioară a altarului desenată de către arhitectul regal  Teodosio Frias și construită de Diogo Vaz. Î

În anul 1640 starețul mănăstirii dispune construcția librăriei unde adduce toate cărțile fiului regelui Manuel I, pe nume Luis.
Odată cu recâștigarea independenței de către portughezi contra Spaniei, mănăstirea își recâștigă importanța de odinioară devenind loc de înmormântare pentru familia regală portugheză. Patru din copii regelui Ioan al IV-lea al Portugaliei, Cardinalul Henrique îngropat în transept, pe 29 sept 1855, trupul regelui Alfonso VI a fost aduc aici dimpreună cu frații și surorile sale. 

Cutremurul din 1755 nu a avariat foarte tare clădirea mănpstirii. Pe 28 decembrie 1833 mănpstirea a trecut în proprietatea statului pentru a servi ca biserica civilă. În aceste conditții multe din obiectele de artă au trecut în proprietatea casei regale sau au fost pierdute. Ori deteriorate.
În anul 1860 începe o altă complex restaurare iar pentru a sărbători în 1898 400 de ani de la sosirea lui Vasco da gama în India s-a decis restaurarea mormântului exploratorului în 1894. Mormintele lui Vasco da gama și ale Lui Louis Camoes, poetul portughez au fost așezate în capela sudică. La mănăstire s-au mai făcut modificări pană în anul 1940 iar în  1951 Oscar Carmona președintele țării este înmormântat în Sala del capitulo. În 1966 vor fi transportate la Panteonul Național unde sunt îngropați alți președinți sau eroi literari ai țării.

vasco da gama
ieronimii
ieronimii32

Monumentul descoperirilor

monumentul

Monumentul Descoperirilor dedicat celor ce au participat la marile descoperiri geografice . Monumentul a fost construrt în 1939 de către arhitectul portughez Jose Angelo Cottinelli Telmo și sculptorul Leopoldo de Almeida ca exponat al Expoziției portigheze din 1940.

Monumentul reprezintă o idealizare romantică a expedițiilor portigheze , monument tipic regimului de dreapta al Noului Stat întemeiat de Antonio Salazar. În 1943 monumentul a fost demolat. Din 1958 până în 1962 a fost refăcut complet de data asta ca ceva permanent.

S-a folosit piatră roșie din Leiria și calcar de Sintra. Reprezintă pe Henry Navigatorul cel care a susținut marile expediții de descoperiri geografice împreună cu soldați, oameni de știință, prepți și călugări după cum vedeți în poză.