Luxor

Templul Luxor

Templul de la Luxor se află pe malul de est al râului Nil din orașul antic Teba, cunoscut astăzi drept, Luxor și a fost construit ărin anul 1400 Î.HR. Templele de la Luxor sunt cel mai mare ansamblu de temple din Egipt, aici găsindu-se câteva temple foarte importante pe malurile de est și de vest. Astfel aici găsim templele lui Seti I la Gurnah, Templul lui Hatshepsut la Deir el Bahri, Templul lui Ramses II și templul lui Ramses III la Medinet HabuTemplul din Luxor nu este dedicat cultului vreunei zeități și nici nu este mormânt al vreunui faraon. El este dedicat renașterii regalității ca un loc al încoronării multor faraoni, putând să-l consideră drept un loc de încoronare.

În spatele templului se află capele construite de Amenhotep III în timpul celei de-a XVIII-a dinastii dar și de către Alexandru cel Mare. Alte părți ale templului au fost construit de către Tutankamon și Ramses II. În timpul ocupației romane, templele și împrejurimile lor au fost folosite ca și castru pentru legiunile romane dar și ca clădire a administrației. Pe timpul aceleași perioade de ocupație romană, interiorul templului de la Luxor dedicat inițial zeiței Mut a fost transformat într-o capelă de cult tetrarhică și mai târziu în biserică.

Templul de la Luxor a fost fabricat din gresie dein cariera de la Gebel al Sisila localizată în Egiptul de Sud Vest. Încă din timpurile medievale poulația musulmană s-a așezat în templu și împrejurul lui. Din păcate trecerea anului a făcut să se adune peste întreg templul nisip și dărâmături care au creat un deal artificial de 15 metri înălțime. Acest deal a fost exacavat în anul 1884 de către profesorul Gaston Masepro. 

Templul din Luxor a fost dedicat Treimii Tebane a cultului lui Royal Ka, Amun, Mut și Khonsu și a fost construit pe timpului Noului Regat, fiind centrul Festivalului Opet când, statuia lui Aum era purtată către Nil din vecinătatea Templului Karnak, unde rămânea o vreme împreună cu soția sa Mut ca o sărbătoare a fertilității. Existau deasemenea 6 opriri pe această cale a transportării statuii lui Ka spre Nil, fiecare oprire cu semnificația sa. De-a lungul acestui adevărat bulevard existau sfinxi cu capete omenești. Vorbind despre semnificațiile opririlor pot spune , spre exemplu că cea de-a patra oprire se numea Kamare reprezentând locul unde s-a răcit vâsla lui Amun. Stația a cincea era cea unde se primise frumusețea lui Amun și cea de a șasea era un altar dedicat lui Amun. Un mic altar din chirpici a fost construit în curtea regelui Nectanebo I fiind dedicat lui Serapis și Isis și a fost prezentat împăratiului roman Hadrian de ziua lui de naștere.

Aici mai există o moschee numită Abu Haggag situată în interiorul templului. Acea aparte a Templului de la Luxor a fost transformată de către romani mai întâi în biserică apoi de către ceilalți ocupanți în moschee la anul  existând astfel  de ani de slujire coninuă în acest templu. Prin urmare, Templul din Luxor este cea mai veche clădire din lume, care este folosită și în alte scopuri decât cele arheologice și turistice.

Coloșii lui Memnon

Coloșii lui Memnon sunt două statui imense din piatră ale faraonului Amenhotep al-III-lea care a domnit în Egipt pe timpul celei de a XVIII-a dinastii. Statuile gemene ale faraonului îl reprezintă pe acesta așezat, cu mâinile așezate în poală, și cu fața privind spre est. Două mici figurine sunt sculptate în fața tronului de-a lungul picioarelor lui: Acestea sunt soția lui Tiye și mama sa Mutemwiya. Panourile laterale o arată pe zeița Nilului, Hapi.

Statuile sunt făcute din gresie de cuarțit extrasă de la el-Gabal el Ahmar lângă Cairo și transportate cale de 675 km către Teba ( Luxor). Se crede că pietrele erau prea grele ca să fie transportate pe apă așa că le-au adus pe pământ. Pietrele folosite de către romani ca să recostruiască colosul din nord au fost aduse de la Edfu. ( nord de Assuan). Incluzând pietrele pe care stau statuile și care au 4 metri, coloșii ating 18 metri având o greutate de 720 de tone fiecare. Statuile în sine au cam 15 metri înălțime.

Ambele statui sunt destul de rău avariate. Statuia de la sud este făcută dintr-un singur bloc de piatrăiar cea de la nord are o crăpătură mare în jumătatea inferioară și deasupra taliei. Nivelurile superioare sunt făcute din diferite feluri de gresie și sunt rezutatul intervențiilor ulterioare atribuite lui Septimius Severus. Se crede că cele două statui erau la început identice una cu alta. Funcția de la început a statuilor a fost aceea de a sta de pază la intrarea în Templul lui Amenhotep o construcție masivă construită pe timpul vieții faraonului considerat un zeu pe pământ. La vremea sa, acest complex de temple era cel mai mare și mai opulent din întregul Egipt. Acoperea o suprafață totală de 35 de hectare, suprafață pe care nici ramses II sau ramses III nu au reușit să o depășească. Chiar și Tenplul din Karnak care exista pe vremea lui Amenhotep era mai mic. 

Exceptând acești coloși , din Templul lui Amenhotep au rămas extrem de puține lucruri astăzi. La scurt timp după construirea sa, templul a fost distrus de un cutremur datat prin anul 1200 Î.Hr. care a lăsat doar cei doi coloși de la intrare. Acelti coloși au fost și ei distruși de alt cutremur din anul 27 Î.Hr. si apoi reconstruiți de autoritățile romane.
Cutremurul din anul 27 Î.Hr. a produs o ruptură în colosul din nord, prăbușind partea de deasupra taliei și crăpând jumătatea inferioară. După formarea acesteo crăpături statuia a început să emită sunete în diverse ocazii: întotdeauna cu o oră sau două înaintea răsăritului. Sunetul a fost observat mai des în Februarie și Martie dar asta probabil fiindcă atunci era sezon turistic nu fiindcă așa se întâmpla de obicei. Cel mai timpuriiu raport cu privire la acest sunet îl oferă geograful Strabon care spune că a auzit sunetul care era ca un suflu, Pausanias l-a comparat cu sunetul unei harpe rupte, dar s-a mai spus și că sună a fluierat. Pliniu, Tacitus, Filostratus au spus toți din auzite despre acest sunet. Baza statuii a fost inscripționată cu 90 de inscripții ale turiștilor contemporanicare spuneau dacă au auzit sau nu acest sunet.

Există câteva explicații pentru acest sunet: că ar fi natural sau provocat de om. Strabo la rândul său era prea departe ca să poată determina natura acestui sunet. El nu a putut să spună dacă acel sunet venea din crăpătură, din piedestal , din zona de deasupra sau de la oamenii care stăteau în jurul statuii. Dacă sunetul are cauze naturale, el vine probabil de la creșterea temperaturii și evaporarea apei (rouă) din interiorul statuii. Sunete similare, deși mult mai rare au fost auzite din alte monumente egiptene ( Karnak este locația obișnuită pentru multe dintre rapoartele moderne)

Templul reginei Hatshepsut

Templul de înmormântare al Reginei Hatshepsut, cunoscut și ca Djeseru-Djeseru în traducere „Sfânta sfintelor” se află în Egiptul de Sus Construit în aXVIII-a dinastie pentru faraoanca Hatshepsut care a murit în anul 1458 Î.Hr. templul se află sub stânca de la Deir-el Bahari, pe malul de vest al Nilului. Templul este dedicat lui Amun și Hatshepsut și se află lângă templul necropolă al lui Mentuhotep II.
Deși templul lui Mentuhotep II a servit ca model pentru cel al reginei Hatshepsut ele sunt destul de diferite. Spre exemplu colonada de la templul reginei deviază un pic de la centricitatea celei de la templul faraonului. Aici sunt trei terase în straturi una peste alta. Fiecare este articulată printr-o colonadă alcătuită din stâlpi pătrați cu excepția celei de pe latura de nord vest care are stâlpi proto-dorici. Aceste terase sunt conectate între ele prin rampe lungi care odată erau înconjurate de grădini cu plante aduse din alte locuri. templul are piloni, curți, proanos, curte solară, capel și altar.
Basoreliefurile din templul reginei hatsepsut spun povestea nașterii reginei faraon prima de acest fel din istorie. Mai sunt povestite în scris și în imagini călătoria reginei în Țara Puntului care era un regat străvechi. Un partener comercial al Egiptului, era cunoscut pentru producerea și exportul de aur, rășini aromatice, lemn negru, abanos, fildeș și animale sălbatice. Regiunea este cunoscută din evidențele egiptene antice ale expedițiilor comerciale către aceasta.  Multe dintre stauile reginei prezentată în diverse poziții ( în picioare, în genunchi sau așezată) cât și decorațiunile au fost distruse la porunca fiului său vitreg Tutmes al III-lea după moartea ei.

Templul a fost menionat de către călători încă din prima jumătate a sec al XVIII-lea când a fost menționat sanctuarul copt. În 1961 o echipă mixtă polonezo-egipteană a documentat și reconstruit mare parte din templu. Acest templu este aliniat cu răsăritul soarelui la solstițiu de iarnă care acum se întâmplă între 21 -22 decembrie în fiecare an. Atunci are loc un fenomen foarte interesant numit „cutia cu lumină”. Astfel, deasupra ușii de intrare în sanctuarul interior este o deschidere dreptunghiulară de aproximativ 44 x 44 cm situată la vreo 5,57 metri deasupra nivelului podelei. Lumina soarelui pătrunde prin această deschizătură proiectând o pată de lumină dreptughiulară ( de aceea se numește cutie de lumină , fiindcă are forma unei cutii) pe partea superioară a peretelui de est al primei capele interioare. Prima dată lumina cade pe zeul Amun, apoi se mișcă în jos spre faraonul Tutmes al III-lea îngenunchat în fața zeului, și la sfârșit pe zeul Nilului Hapi. Mai mult decât acest fenomen interesant există după 41 de zile de la solstițiu o altă proiecție luminoasă, de această dată prin a doua cutie de lumină  care proiectează lumina în a doua cameră.

Aceste aliniament solstițial are loc pentru că zeul Amun ra era tatăl ceresc al reginei Hatsepsut, iar aliniamentul din 1 februarie se explică prin aceea că este data când Amun ra a vorbit prin oracol că binevoiește întronarea lui Hatshepsut.

Templul Reginei Hatsepsut este cel mai apropiat de arhitectura clasică a Egiptului. Reprezintă arhitectura funerară a Noului Regat preamărind pe regi și pe zei deopotrivă. Acest templu a fost creat pentru a permite adunarea a mari mulțimi de oameni spre adorarea zeilor sau a faraonului aducând un plus de maiestuozitate ceremoniilor.