Cozia

Mănăstirea Cozia

Cand treci muntii dinspre Transilvania spre Ramnicu Valcea, ori in sens invers, opreste-te calatorule la Manastirea Cozia. Zidita la porunca lui Mircea I Basarab, cunoscut in istoriografia noastra ca “cel batran” (fiindca era primul cu numele Mircea, nu din cauza varstei ) sau “cel mare”, fiu al lui Radu I si nepot al lui Nicolae Alexandru, biserica manastirii ramane si astazi, la peste 700 de ani (1386), unul din monumentele exceptionale ale arhitecturii bisericesti romanesti. Ca o proba solida a ascendentei cumane a marelui voivod, sta insasi  numele locului, Cozia, insemnand in cumana “nucet”. Fara indoiala ca Mircea nu a zidit aceasta biserica in aceasta zona doar datorita frumusetii peisajului, ci si din ratiuni militare, biserica fiind intarita cu ziduri asemeni bisericilor fortifcate din Trasilvania vecina. 

In tinda bisericii, gasim pictata fresca Judecatii de Apoi, avand in stanga Raiul si in dreapta Iadul. Intrand in biserica, la imbinarea peretilor cu tavanul, gasim pictate cele 7 sinoade ecumenice, iar de jur imprejur sfintii cu papirusuri in mana, invatandu-ne cum sa ne inaltam spiritual. Pe peretele dintre naos si pronaos gasim pictate o serie de imagini reprezentand Sinaxarul ( calendarul bisericesc ) si imnul acatist al fecioarei Maria, cu imagini din viata acesteia. 
In partea de sud a bisericii, aflam doua morminte: unul al lui Mircea si altul al mamei lui Mihai Viteazul. Mircea a murit in Ianuarie 1418, la Curtea de Arges, si a fost inmormantat la Cozia, intr-o cripta modelata dupa tipicul occidental si sigilata cu o piatra funerara decorata. In timpul ocupatiei vremelnice a tarii din Primul Razboi Mondial, anii 1916 – 1918 , aceasta piatra originala a fost distrusa si inlocuita la initiativa lui Nicolae Iorga cu o alta, pe care sta scris: “ Aici odihneste Mircea, print al Valahiei, mort in anul 1418”.

Trecand mai departe, in Nartex, gasim in transeptul bisericii, pe abside, pictati, sfintii militari purtatori de arme, si de la sud la nord, pictat, drumul crucii lui Cristos, incepand din Gradina Ghetsimani pana la coborarea Sa de pe cruce. Mai gasim, deasemenea, pe peretele din dreapta, asa numita “pictura votiva”, in care apare domnitorul muntean alaturi de fiul sau, Alexandru – asociat la domnie – ambii purtand vesminte medievale, iar Mircea tine in palma miniatura bisericii, oferindu-i-o lui Cristos.
Iesind afara din biserica gasim o fantana, despre care, in 1657, vorbea si calatorul Paul de Alep, si care e decorata cu sculpturi reprezentand capete de oameni, iar din bratele crucii, situate in centru, curge apa. De aici, o luam pe latura de sud a bisericii, al carei stil constructiv , un amestesc intre arhitectura sarba si cea bizantina, marcheaza tranzitia spre o formula de arhitectura bisericeasca autohtona, avand Cozia ca prototip. Privind cercevelele ferestrelor,  precum si rozetele situate la nivelul superior acestora, vom observa ca motivele sculpturale si florale sunt complet diferite una de alta, formand un armonios model plastic.(vezi foto sus ) Daca va veti opri sa vizitati si muzeul manastirii, unde se pastreaza icoane pe lemn de sec XVIII, cat si valoroase documente, o sa vedeti, cu siguranta, o fotocopie al celui mai pretios document incredintat de Mircea cel Mare, Manastirii Cozia: titlul sau domnesc si granitele Tarii Romanesti. Continutul sau este urmatorul: “Io Mircea, Mare Voievod si Domn, cu mila lui Dumnezeu, a toata tara Ungrovlahiei si partile de peste munti si inca spre partile tatarasti si Almasului si Fagarasului herteg, si domn al Banatului de Severin si de amandoua partile peste toata Podunavia, inca pana la Marea cea Mare si singur stapanitor al cetatii Darstor”

Ganditi-va, deasemenea, ca, prin victoria de la 17 mai 1395 asupra lui Baiazid, sultanul turcilor, prezent in fruntea armatei sale pe campul de bataie de la “niste Rovine” (loc intarit cu santuri), care, observati, nu este subtantiv personal, ci comun, Mircea devine singurul print crestin care invinge o armata a Imperiului Otoman, condusa pe campul de bataie chiar de Sultan. 
La sfarsitul acestei prezentari vreau sa va pun o intrebare: cunoasteti desigur versurile scrise de Mihai Eminescu in poezia “Scrisoarea a III-a”. Ei bine, marele nostru poet a facut o greseala, voita, as zice eu, atunci cand a scris urmatoarele versuri : “...la Nicopole vazut-ai cate tabere s-au strans ca sa-mi steie inainte ca si zidul neinvins ?”.  Stiti care e greseala ?

Pentru ca tot vorbim despre o biserica va sunt dator cu o explicatie: locul celui de-al saptelea Iisus din fresca Bisericii Evanghelice din Sibiu. Ei bine, il gasiti pe partea dreapta a picturii, pe o coloana, invesmantat in alb, cu o sabie de culoare inchisa, iesindu-i din gura. Adica cuvantul sau era Adevarul care taia minciuna precum o sabie.