Mănăstirea Voronet

Despre Biserica Mănăstirii

Manastirea Voronet.  Inainte insa de a va spune si voua despre ce e vorba acolo, vreau sa va supun atentiei cateva chestiuni legate de Voronet. Mai intai, zidirea manastirii a durat 3 luni, 3 saptamani si 3 zile, intre 26 mai si 14 septembrie, ceea ce, pentru acea vreme, a fost un record si nu  numai, pentru ca observati repetarea cifrei 3 ( sfanta treime) ca intr-o balada. Anul construirii a fost 1488 de la Nastere (observati inceputul perfect al unei serii), sau 6996 de la Facere (simetrie perfecta).  Munca a inceput, fireste, intr-o zi de Luni, in zorii zilei, simbolul unui inceput perfect ( luni, prima zi a saptamanii si zorii de zi, inceputul unei zile).

La constructia bisericii manastirii de la Voronet s-a folosit numarul de aur al lui Pitagora. Astfel, principalele dimennsiuni ale bisericii respecta numarul de aur. Rapoartele dintre lungimea  totala, lungimea pana la centrul turlei, latime, absida, interiorul absidei si, poate, multe altele, raman permanent constante si mereu egale cu acest numar de aur. Acest numar are mai multe particularitati. Mai intai, ridicat la patrat el este egal cu acelasi numar plus 1 ( 1,618034 + 1  = 2,618034). Un alt amanunt este acela ca inversul numarului de aur, adica 1: 1,618034 este de asemenea egal cu numarul de aur – 1. Privit din punctde vedere artistic, numarul de aur este raportul dintre lungimea si latimea unui dreptunghi, placut ochiului. Alte aspecte importante legate de Voronet, cat si de bisericile romanesti, in general, se refera la constructia acestora si la alcatuirea lor din incaperi distincte: altar, naos, pronaos si pridvor.

Functionalitatea acestora este bine precizata: in altar oficiaza preotul, in naos asista la slujba numai barbatii, in pronaos stau femeile, in timp ce pridvorul asigura legatura cu exteriorul si serveste pentru oficierea slujbelor celor care pleaca ( inmormantari) si a celor care vin ( botez), care numai dupa aceea sunt admisi in biserica si inchinati la icoane. Aceste patru camere corespund celor  patru centri vitali care defineau corpul uman si anume: capul, suflul, inima si ombilicul. In acest caz, conform corespondentelor specific orientale, in centrul energetic  creator al capului ( altarul ) este normal sa stea preotul, considerat reprezentant al divinitatii. Al doilea centru vital, suflul, este, deasemenea, un centru energetic  masculin, el corespunzand naosului. Al treilea centru vital , inima, era considerat in vechime un centru cu functii afective, deci femeiesti, si corespundea pronaosului. Al patrulea centru vital, ombilicul, avea atat rolul de centru cosmic (buricul pamantului), cat si cel de legatura cu lumea, si era reprezentat de pridvor.

Pictura exterioara cuprinde, pe peretele de sud, ( va amintiti desigur ca altarul e INTOTDEAUNA LA EST deci veti gasi usor sudul) Arborele lui Ieseu, adica genealogia lui Iisus, iar de-a stanga si de-a dreapta imagini din Vechiul si Noul Testament. Acest tot unitar este usor de identificat, deoarece pictura este incadrata de cei 12 intelepti ai Antichitatii, intre care amintim pe Pitagora, Sofocle, Socrate si Euripide, asezati cate 6 pe fiecare latura, de sus in jos, iar pe centrul acesteia, la baza picturii, se afla un barbat ce sta culcat. Acesta este Ieseu. Este urmat, pe verticala, de fiul sau David si apoi de nepotul sau, Solomon, ceilalti fiind, in ordine, Rohoam, Ozia, Manase, Ehonia ( aici sirul conducatorilor evrei s-a intrerupt, la 562, cand Nabucodonosor i-a inrobit si i-a dus in Egipt), Fecioara Maria si Iisus. Ca să vă fie mai ușor să-l găsiți l-am marcat cu  un chenar roșu pe fotografia de deasupra acestui text. Dacă-l vedeți aici unde e, să știți că la toate mănăstirile e în același loc și arată la fel.

Deplasandu-ne catre intrarea in biserica, gasim pictati sfintii razboinici, dintre care o atentie deosebita o merita Sf. Gheorghe, pentru ca viata acestui sfant nu justifica in nici un fel atributele ce ii sunt acordate, ca aparator al fecioarelor, mantuitor al celor nedreptatiti, stegar al marilor cauze nationale, ucigator al balaurului (raului ) etc, ba, din contra, a dus o viata mai mult decat linistita, iar minunile ce ii sunt atribuite au fost facute de moastele sale, adica dupa moarte.

Ce e interesant e ca aici avem de-a face cu un caz de sincretism, asa cum tot un caz de sincretism avem si la sarbatoarea nasterii lui Cristos, 25 decembrie, care, la Daci, cel putin, dar si la alte populatii europene, era ziua lui Mythra, un zeu solar, dar biserica a mai recurs la astfel de gesturi pentru a usura digerarea de catre oameni a noii religii. Revenind la Sfantul Gheorghe, pictat pe unul dintre contraforturile de sud vest ale bisericii, spunem ca aici este vorba despre suprapunerea peste imaginea, simbolul si legenda Cavalerului Trac, extrem de popular in zona Dunarii, a imaginii, simbolului si legendei Sf Gheorghe. In felul acesta, aparea o continuitate a religiilor asa zis pagane, in plin crestinism, prin asa numitul fenomen de sincretism.

In ceea ce priveste pictura, remarcam o laicizare a acesteia si o incalcare a canoanelor bisericesti. Astfel, avem reprezentarea in pictura interioara a lui Daniil Sihastrul, cu aureola de sfant, imediat dupa moartea sa, fapt ce nu era intocmai cu realitatea, fiindca duhovnicul Mariei Sale Stefan nu era recunoscut drept sfant de catre biserica. Alte incalcari ale canoanelor avem in redarea Soborului Sfintilor Apostoli, ce sunt, de fapt, taranii ostasi ai Moldovei, numeroasele figuri curat taranesti ce apar in pictura sinaxarului, prezentarea detaliata a plugului satenilor moldoveni cu care ara Adam, intr-o pictura de pe peretele de nord. Alaturi de acestea avem buciumul bucovinean, cu care ingerii din marea fresca trezesc mortii pentru judecata de apoi, cobza (in locul harpei) cu care canta regele David, sau preluarile din folclorul romanesc in Zapisul lui Adam sau la vamile Vazduhului. 

Astfel de “devieri” de la regulile bisericesti se puteau face, desigur, numai cu invoiala domnitorului. Un argument in plus ar fi acela ca, spre deosebire de alte manastiri din zona, care aveau din constructie prevazuta o camera a mormintelor, Biserica Manastirii Voronet a fost initial consacrata numai ca monument memorial. Deci, aici la Voronet, se pare ca avem de a face cu ceea ce astazi numim o capsula a timpului. Revenind un pic la pictura murala a manastirii si, in special, la marea fresca a Judecatii de Apoi, trebuie sa remarcam existenta unui balaur care este chemat sa redea pe oamenii mancati de-a lungul timpului, ca acestia sa poata fi judecati. Acest balaur sau Dragon, despre care se credea ca disparuse, ca intreaga sa specie, cu multe zeci de mii de ani in urma, se pare ca inca mai exista in padurile dese ale Moldovei, asa cum si acum se pare ca ar mai putea exista, pe fundul oceanelor sau prin muntii inalti, astfel de exemplare. 

Invatatul german Athanassius Kircher afirmase, in 1665, ca in urma cu 5 ani fusese ucis, langa Roma, un astfel de dragon zburator.  Conrad Gessner, in Historia Animallum, afirma ca, in sec al XVI-lea, astfel de animale mai vietuiau in sudul Europei. Balaurul Voronetian se prea poate sa fi fost pictat dupa un exemplar real, care traia pe atunci in zona, asa cum si in basme si povesti prezenta balaurilor si a dragonilor zburatori e mult prea densa si vie ca sa fie doar un element de folclor popular, transmis din generatie in generatie. Astfel, iata cum pictura de la Voronet ne transmite peste vreme ca o veritabila capsula a timpului, marturia ca, in acea perioada, un astfel de dragon exista in padurile Moldovei.

Fresca Judecata de Apoi

Fatada de vest, cu impresionanta  scena a Judecatii de Apoi, este alcatuita, compozitional, pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal, in lateralele sale ingeri desfasoara bolta cereasca ce cuprinde semnele zodiacului.

Registrul al doilea cuprinde scena Deisis, incadrata de apostoli asezati pe banci decorate cu motive moldovenesti in dreapta lui Cristos Fecioara Maria si in stanga Sa, Ioan Botezatorul rugandu-se pentru noi. De la picioarele Mintuitorului porneste un rau de foc in care pacatosii isi afla chinurile.

Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh, simbolizat in forma unui porumbel, Sfinta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc – avind, spre nord, un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel, iar spre sud, grupurile de necredinciosi evrei si musulmani in frunte cu, desigur, Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, care primesc dojana lui Moise. Acum, pe verticala, avem pe Dumnezeu Tatal, Iisus si Sfantul Duh, adica Sfanta Treime.

In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cantareste faptele bune si pe cele rele, fiind tinuta de mana lui Dumnezeu, in palma caruia se afla sufletele oamenilor, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete, in zona de nord, raiul, iar in cea de sud, iadul. Dedesubtul balantei se afla un om care este judecat si puteti observa cum dracii se urca pe partea lor de balanta ca sa traga spre ei iar ingerii cu suliti ii indeparteaza. In dreapta raului de foc, se intampla invierea mortilor, si puteti observa cum acestia se ridica din morminte, iar diferite animale scot pe gura parti din oamenii care au fost mancati de ele, pentru ca si acestia sa-si poata reface trupurile si sa se prezinte la judecata. Singurul animal care nu scoate pe gura parti de oameni este cerbul , animal prin excelenta ierbivor si legatura spirituala intre cer si pamant. Tot acolo o sa vedeti si un dragon despre care am scris un pic mai jos. Pe mare exista doi pesti care deasemenea dau afara oamenii mancati, precum si un panzar moldovenesc, o corabie utilizata de moldovenii lui Stefan pentru navigat si comert.

Registrul al cincilea, prezinta in partea stanga pe Apostolul Petru urmat de credinciosi in fata portii raiului pe care o va deschide cu cheia ce o tine in mana. Deasupra portii exista pictat cu rosu un arhanghel, asta fiindca portile Raiului sunt pazite de un arhanghel de foc si de aici culoarea rosie ( a focului ) folosita. Inauntru, in Rai, sta Fecioara Maria impreuna cu doi ingeri, gasim pomul vietii cu Iisus Emanuel in el, pe Abraham, Isaac si Iacob tinand in stergare cu motive moldovenesti sufletele oamenilor si un om cu o cruce pe umar. Sunt convins ca majoritatea dumneavoastra veti spune ca omul e Iisus. Ei bine nu e. Va las sa va ganditi cine e si am sa va spun putin mai jos.

Continuand, inspre raul de foc il vom gasi pe David cantand nu la harpa, asa cum ne obisnuise, ci la cobza, instrument neaos romanesc, precum si alte doua scene. Spre pictura Raiului din stanga noastra un om imbracat in alb care are in dreptul gurii desenat un alt omulet alb , este omul credincios care-si da sufletul ( omuletul alb ) in mainile unui inger, pe cand, spre Iad, avem moartea unui pacatos inconjurat de draci.