Moisei
Satul Moisei este situat în partea de sud-est a județului Maramureș, la 136 de km față de Baia Mare, la 5 km de Borșa și la 7 km de orașul Vișeu de Sus. Este traversat de două artere principale, DN17 și DN18. Moiseiul se află în Depresiunea Maramureșului, pe valea Vișeului, la poalele Munților Rodnei, având Pietrosu, la sud, și Munților Maramureșului la nord. Tot aici se varsă Izvorul lui Dragoș și Izvorul Negru în râul Vișeu.
HighlightsManastirea moisei
Despre Moisei
Moiseiul se află în Depresiunea Maramureșului, pe valea Vișeului, la poalele Munților Rodnei, având Pietrosu, la sud, și Munților Maramureșului la nord. Tot aici se varsă Izvorul lui Dragoș și Izvorul Negru în râul Vișeu. Moiseiul a făcut parte din cnezatul lui Bogdan, înainte de 1353. La 1365, "Moyse" se află printre cele opt villae ținând de Cuhea, confiscate de la Bogdan și dăruite Drăgoșeștilor.
Localitatea este atestată documentar din 1213, fiind menționată în acel an sub numele de Moyzun. Acesta este textul primei mențiuni documentare a localității Moisei (2 februarie 1365): “Regele Ludovic dăruiește lui Balc, fiul lui Sas, și fraților sei, Drag, Dragomir și Ștefan în recompensa servituțiilor moșia Cuhnea cu pertinențiile sale: Jeud, ambele Vișae, MOYSENI, Borșa și ambele Seliște, confiscate dela Bogdan Vodă eșit la Moldova și căzut sub nota de infidelitate”
Moiseiul și moiseienii au participat la toate momentele importante din istoria județului și a țării, deovedindu-și de fiecare dată patriotismul, curajul și onoarea.
Moiseienii au luat parte,alături de alți maramureșeni, la bătălia cu tătarii din Moldova, din 1345. Bătălia este câștigată, iar toți vitejii sunt ridicați la rang de nobili. Tot ca răsplată pentru vitejia mai multor familii, au fost înființate composesoratele.
Moiseienii au făcut parte și din celebra armată de sumane negre a lui Matei Corvin.
La 1553 Moiseiul era stăpânit de familia Coman și Tomoiagă, veniți din Vișeu de Mijloc cu câte 44 nume, Ivașcu 9, Lușca 16, Gasztalya 17, Dancszl 9 și Szyima 3.
In 1773 a trecut prin Moisei împăratul Iosif al Il-lea, mergând la Borșa. Regele Ferdinand a trecut prin Moisei, la 21 iulie 1923, privind cu ochiul său de botanist masivul Pietrosul și celelalte împrejurimi.
Academicianul Ștefan Pascu arată că Moiseiul a avut conducător un voievod. Dacă voievodul era șeful cnejilor, înseamnă că un moiseian vrednic a fost ales voievod peste cnejii din Moisei sau pe mai multe sate.
Mihai, fiul voievodului Ștefan de Dolha, în 1450 se judecă cu cnejii din Săliștea de Sus pentru satul Moisei.
Simion Szaplonczay scria bistrițenilor din Moisei, la 3 iunie 1658, întrebându-i ce nădejde putea lega de sfânta pace și că poartă frică de hoțiile de la marginea Moldovei și Poloniei.
În anul 1700, Stoica convoacă un sobor la Moisei „pentru colectarea dajdiei, judecarea proceselor în apel și pentru examinarea preoților cu privire la cunoștințele lor în legătură cu sfintele taine, căci cei mai mulți dintre ei erau neștiutori de carte”
În 1650, Popa Lupu din Moisei avizează Bistrița că din cauza omătului mare nu a putut să meargă cu oile la muntele lor.
În 1672, boierii din Maramureș poftesc călugării din Putna la sfințirea Mănăstirii Moisei, afiliată Putnei, iar egumenul Sava din Putna cere Bistriței pașaport pentru doi călugări, care fiind trimiși să asiste la sfințirea Mănăstirii Moisei, nu pot să se reîntoarcă pe drumul pe care au mers din cauza omătului.
Totuși, bisericile maramureșene, ba chiar și Mănăstirea Moisei, cumpărau în tot acest timp (1647-1690) un impresionant număr de cărți bisericești slavone, precum și antimise rusești.
La ultima invazie a tătarilor, aceștia s-au retras pe Iza și de acolo la Borșa, fiind învinși în locul numit Preluca tătarilor. Legenda spune că un aport decisiv la victorie l-a avut un fecior al Moiseiului, care, la Podul Cisla, i-a sfătuit pe tătari să meargă pe Vișeuț, nu pe Cisla. Acolo, borșenii, conduși de Alexandru Lupu, i-au strivit, lăsând copacii peste ei. Dacă alegeau celălalt drum, istoria ar fi fost alta. În drumul spre Preluca tătarilor, năvălitorii au distrus mai multe biserici, printre care și cele două biserici din Moisei: Biserica de sus, a Vlongenilor, și Biserica de jos, a Pop Comăneștilor.
Mănăstirea Moisei cumpără în 1727 un Antologhion „în zilele Măriei Sale luminatul Domn Mihai Rakoviță”, iar în 1745 cumpără un triod „în zilele Măriei Sale luminatului Domn Nicolae Voievod (Mavrocordat)”.
Un Vasile Hojda din Maramureș (probabil din Moisei) cutreieră satele de pe Valea Someșului, pictând între altele biserica din Ilva Leșu, unde în 1785 compune un pomelnic al ctitorilor, scris în roșu și cu meșteșug, care se păstrează în Muzeul Grăniceresc din Năsăud, precum și un sfânt.
În anul 1912 , noul departament a fost reprezentat, prin Dr. Iuga, la serbările „Astrei”, ținute în 27-28 august la Blaj, la care a fost reprezentată și Asociațiunea prin Dr. V. Chindriș, iar poporul și clerul maramureșean, întrunit la Moisei, a expediat o telegramă de adeziune.
Moiseienii au participat și la primul război mondial și 12 dintre ei au căzut pe front: Tomoiagă Ioan Călbău, Coman Vasile a Luchii, Tomoiagă Ștefan Vasoc, Tomoiagă Ioan Ștepuțanu, Bozga Toader, Bozga Nicolae, Fluțar Vasile, Coman Ioan, Tomoiagă Gheorghe, Tomoiagă Ștefan, Tomoiagă Ioan și Ganea Grigore.
În 1918, fruntașii comunei participă, la Vișeu de Sus, la alegerea delagaților pentru Marea Unire de la Alba Iulia.
Între 1943-1944 au fost aduși din Ardealul ocupat românii în detașamentele de muncă forțată, care au construit cazemate de beton armat, triunghiuri de ciment care au fost puse la bifurcații ca să nu poată trece mașinile și tancurile. De asemenea, s-au construit porți de fier la intrarea dinspre Borșa, la Pecijna, Răscrucile Vechi, dincolo de calea ferată și la Izvorul Negru. Moiseiul era a doua linie de front, prima fiind Prislopul.
Moiseiul, ca și Depresiunea Maramureșului, are o temperatură medie anuală de 6 grade Celsius. Temperatura maximă a fost de 39 de grade Celsius în anul 1952, iar minima de minus 31 de grade Celsius, în 1954. Cel mai timpuriu îngheț a fost înregistrat în 8 septembrie, iar cel mai târziu în 3 iunie.
Comuna are soluri de păduri brune. brun-gălbui, podzolice și podzolite. Munții din jur au soluri humico-silicate, de pajiști alpine.
În comuna Moisei există aproape 1500 de specii de plante cu flori, ceea ce reprezintă 40 % din totalul plantelor care trăiesc în România.
Etajul alpin este cucerit de capra neagră, cocoșul de munte și marmota.
În pădurile de conifere trăiesc ursul, cerbul carpatin, râsul, căpriorul, jderul de copac, mistrețul și vulpea, iar în ape, păstrăvul, scobarul și lipanul.
În cadrul ocupațiilor tradiționale, cele mai importante sunt agricultura,creșterea animalelor și prelucrarea lemnului. De altfel, în comună sunt amintite fabrici de cherestea din timpuri vechi. În 1932, în locul numit Între Izvoare exista o astfel de fabrică la care lucrau mai mulți moiseieni.
Mănăstirea Moisei
Mănăstirea Moisei este atestată de la anul 1599, an în care s-a ridicat biserica de lemn, fiind târnosită mai târziu, în 1672, de Mitropolitul Sava Brancovici, și închinată Mănăstirii Putna pentru aproape 200 de ani. Pictura din interior s-a făcut la 1699, iar cea de pe iconostas în 1792, fiind scrisă cu litere chirilice. Mănăstirea mai are patru icoane cu pictura pe lemn din secolul al XVIII-lea. Biserica cea mare a fost construită la 1910, din piatră. Aici a fost unul din ultimele centre de rezistență a ortodoxiei maramureșene, Mănăstirea Moisei supraviețuind ca metoc al Mănăstirii Putna până spre anul 1900.