Dragomirești

Muzeul Țărăncii Române din Maramureș

Muzeul Tarancii Romance din Maramures, se afla intr-o gospodarie tipic maramureseana care apartinuse cu ceva ani in urma unei femei. Gospodaria a fost preluata de catre autoritatile locale dupa moartea proprietarei si transformata in muzeu. De cum am intrat in curte, am fost luati in primire de ghid, o doamna a locului, care a  inceput sa ne prezinte muzeul. Erau acolo statui ale femeii in diferite ipostaze: mama, iubita, sotie, muncitoare, luptatoare.

Langa acest grup statuar realizat, cum altfel, din lemn, se afla un fus de tors de dimensiuni impresionante. Dar nu orice fel de fus, ci un fus cu tzurgalau. Legenda acestui fus spune ca mergeau fetele si baietii in sezatoare, si unuia dintre baieti i-a placut o fata. Fetei ii era cam indiferent flacaul, insa acesta i-a facut cadou un fus cu tzurgalau si i-a spus fetei ca daca va reusi sa gaseasca acea parte care, scoasa din fus, l-ar fi desfacut pe acesta in bucati, el o va lasa in pace, dar, daca nu, il va lua de barbat. Fireste ca fata nu a stiut sa gaseasca bucata aceea de lemn si a devenit soata baiatului, iar secretul fusului a ramas pana in zilele noastre.

Mai departe, langa intrarea in casa, era un copac ce avea pe fiecare creanga oale, strachini, ulcele, iar in varf o oala rosie. Secretul acelei oale rosii era ca se punea in varf, daca la acea casa exista o fata de maritat, astfel incat flacaul, cand se intorcea din armata, se uita sa vada daca mai e in curtea iubitei sale oala rosie in varful copacului sau nu. Un mod foarte practic de a verifica starea civila a domnisoarelor din zilele acelea. Tot in curte se aflau, sub un acoperis, toate uneltele necesare in procesul de fabricatie al firelor pentru tesut.  Se vedeau acolo toaca pentru inmuiat tulpinile de canepa, tesala si tot felul de alte instrumente care transformau planta in fire de tesut. Foarte interesant, cu atat mai mult cu cat si in ziua de azi, in unele gospodarii, se mai pastreaza acest stravechi mijloc de prelucrare al canepii.

Ca un secret, canepa nu se mai planteaza pe suprafete mari findca nu mai e productiva si, astfel, dispare materia prima pentru tesut,  si, ca o consecinta, ar putea sa dispara traditia frumoaselor lucraturi maramuresene si a costumelor atat de cunoscute in toata lumea. Continuand  vizitarea, am intrat in tinda casei. Aici, expuse pe o masa diferite tipuri de colaci, cozonaci, paini, prescuri avand diferite forme si impletite in felurite moduri, in ton cu destinatia lor: pentru nastere, botez, nunta, inmormantare, de Paste, de Craciun, si de toate sarbatorile pe care noi romanii le avem. Din acea tinda se intra in camara. De remarcat faptul ca toate incaperile aveau niste praguri extrem de inalte, cu dublu rol. Impiedica frigul sa intre in casa/camera si, in acelasi timp, impiedica copilul mic, bebelusul, sa iasa afara din camera si sa pateasca cine stie ce. In camara,  atarnate pe pereti sau asezate langa acestia, toate ustensilele necesare unei gospodarii serioase.

Putinei de unt, ciubare de branza, carlige pentru carnati si slanina, balanta pentru cantarit diverse, covata de framantat aluatul. Toate cate trebuie sa le aiba intr-o casa o gazdoaie - cum se numeste gazda in Maramures. Intrand in unica incapere ce juca rol si de living si de dormitor, am ramas coplesiti de multimea carpetelor a covoarelor, a lepedeelor asezate pe rafturi sau pe pat, a ceramicii agatate de grinzi sau prinse pe perete. De asemenea, costumele traditionale se aflau peste tot. Inainte de a ne pierde in aceasta mare de culori vii si forme frumoase, gazdoaia noastra a inceput sa ne explice ca oalele si ulcele se pastrau pe pereti si pe grinda in primul rand din lipsa de spatiu.

Ca toate cuverturile, cearceafurile si fetele de perna, ori pernele in sine, constituaiu zestrea bogata a unei fete. Ne-a prezentat cuptorul care era dotat cu loc de dormit, despre care eu unul imi aminteam din Ion, dar pe care nu mi-l putusem imagina cum arata, iar acum, vazandu-l, ma "luminasem" intr-un final si mi s-a parut o idee foarte inteleapta sa faci un loc de domit pe cuptor, mai ales in iernile lungi si geroase. Am vazut si anticul ticlazau, adica fierul de calcat cu carbuni si multe alte lucruri minunate pe care le puteti vedea si voi aici. La final, am imbracat cu totii costumele maramuresene si am fost pentru cateva clipe maramureseni, macar in port, daca nu si altfel.