Napoli

M-ai învins Napoli !

În dimineața celei de a opta zi a excursiei, am plecat din “aripa servitorilor” de la Vila Graziolli spre ultimele 3 zile de vacanta pe care urma sa le petrecem la Napoli !

Napoli,  mărturisesc ca pe mine m-a pus in fund definitiv. Am ajuns acolo, toti 4 avand in minte stereotipurile idioate pe care le are multa lume: mafioti, te omoara pe strada, gunoaie si cam atat. Ei bine, cand am intrat in oras mergand spre hotelul situat central, cum aveam sa descopar a doua zi, dar totusi in portul turistic, am parcurs strazi aflate in reparatii, gaurite si vai de mama lor chestie care, la prima vedere mi-a intarit stereotipurile cu care veneam. Am intrat in hotel, foarte fain dealtfel, si am iesit repede sa dam o tura prin zona. Asa, scurta, intrucat venea seara si, ne grabeam sa revenim la hotel sa mancam. Buun. 
Iesind am vazut acelasi peisaj mizerabil ceea ce m-a facut sa-i pun, întregului oraș, dupa o ora, stampila de “port imputit si jegos”!

Suntem în a noua zi a excursiei în Italia. Iesim dis de dimineata lânga castelul in care se dezvoltase dinastia de Anjou sa luam autobuzul turistic pe linia cea mai lunga. Urcam, plecam, si dupa 10 minute imi dau seama ce nedrept fusesem cu o seara inainte. Orasul era o adevarata “simfonie barocă” ! 

Clădirile si monumentele in stil baroc afisau in toata plinatatea lor frumusetea si majestatea acestui stil arhitectural ! Frumusetea marii, a cladirilor, a gradinilor, m-au facut sa ma dau jos din autobuz si sa-l parafrazez pe regretatul Eugen Barbu, dupa ce-l numise pe Rodion Cămătaru “Haplea in chiloti”, spunând, “M-ai invins, Napoli” !

Am urcat, confuz, in autobuzul ce pleca pe linia urmatoare si m-am pregatit de inca niste palme de la…Napoli. Dupa ce am plecat, au inceput iarasi sa defileze aceleasi cladiri si dupa ce am terminat, am marcat ca punct de revenit a doua zi, Catacombele orasului.

Am coborat si am luat-o pe jos spre ceea ce consideram și era,  centrul. Am ajuns la catedrala Nuovo Gesu care, dupa ce ca eram buimac de ceea ce vazusem, mi-a mai aplicat un pumn in plex ! Monumentală pe afara, ca si pe dinauntru, avea niste decoratiuni baroce la interior, niste coloane corintice in fata carora cu capul dat usor pe spate ma uitam pietrificat ! Toti eram pierduti in imensitatea bisericii si cascam gura la propriu la frumusetile ce decorau interiorul. 

Biserica Gesu Nuovo

Biserica Gesu Nuovo a fost la originile sale un palat construit în 1470 pentru Robert Sanseverino Prinț de Salerno. Iezuiții construiseră deja o biserică cu acest nume în Napoli așa că aceasta a fost numită Iisus cel Nou. Intrigile politice au dus la decăderea familiei Sanseverino iar proprietatea lor a ajuns la iezuiți care au consturit o biserică cu ajutorul arhitectului Giuseppe Valeriano. Au primit și ajutor pe plan local cum a fost cel al Contelui de Maddaloni Roberta Carafa. Construcția bisericii a început la 1584. Noua biserică a primit o fațadă neobișnuită, construită pentru palat initial, făcută din proecții de ashlar (Ashlar este cea mai fină unitate de zidărie din piatră, în general cuboidă dreptunghiulară, menționată de Vitruvius ca opus isodomum, sau mai puțin trapezoidală)

Atunci când, în anul 1767, iezuiții au fost expulzați din Napoli, biserica a ajuns la Franciscani. Iezuiții s-au întors în 1821 doar ca să fie iarăși izgoniți în 1848.
Frescele bolților reprezintă scene biblice. Pe spatele fațadei se află pictată Izgonirea lui Heliodorus din Templu(1725) o capodoperă barocă a lui Francesco Solimena. Pe cele patru coloane ce susțin templul se află fresce ale celor 4 evangheliști pictați de Giovanni Lanfranco așa cum sunt multe dintre picturile de pe cupola domului ce a fost distrusă de cutremur în 1688. Atunci domul a fost repictat de Paolo de Matteis. Frescele de deasupra altarului reprezentând Viața Fecioarei Maria sunt pictate de Massimo Stanzione. Înconjurând altarul stau trei basoreliefuri de bronze pe socluri de marmură neagră reprezentând: la nord Cina din Emaus, la sud Promisiunea împărtășaniei din Capernaum, și în mijloc o reproducere după Cina cea de Taină a lui Leonardo Da Vinci.

Deasupra altarului de la nord la sud (adică de la stânga la dreapta privitorului fiindcă altarul este mereu orientat spre est) avem medalioane reprezentând pe Juliana din Leiege, Stanislaus Kostka, Thomas Aquinas, Francis Borgia, Gaetano Thiene, și Lanfranc of Canterbury
Capela Vizitei are un altar de Massimo Stanzione. Sub altar găsim o urnă de bronz conținând rămășițele Sf Josep Moscati (1880-1927) un biochemist, profesor la universitatea din Napoli și Director al Spitalului de Boli Incurabile. A fost canonizat de Ioan Paul al II-lea. Activitățile sale medicale sunt expuse în triptic-ul sculptat de Amedeo Garufi. Panoul stânga al tripticului ni-l arată pe profesor cu studenții săi, cel din mijloc pe sfânt iluminat de Sf Împărtășanie. iar pe panoul drept pe doctor oferind alinare bolnavilor săi. 
În Capela Sf Francisc Xavier altarul ni-l arată pe sfînt, având o vedenie a Fecioarei Maria. În partea superioară a altaruui avem imagini din viața sfântului.
Mai există Capela Sfintei Inimi, ce odionioară a fost dedicate Sf Treimi. Frescele de pe pereții laterali au fost pictate de Belisario Corenzio. Pictura reprezentând Sfânta Treime cu un grup de sfinți, a fost pictata de Guercino și acum se află pe o latură a Capelei Sf Ignatio.

Aș putea continua așa multă vreme fiindcă numărul capelelor și al operelor de artă adunate aici este foarte mare. Am să vă invit însă să vizitatți biserica și să vă bucurați de vederea ei împreună cu informațiile citite aici.
În fața bisericii stă statuia Preacuratei Iulia Fecioara. Este cel mai înalt și mai ornamentat monument din cele 3 coloane ale ciumei existente în Napoli. Acestea au fost consturite pentru a invoca protecția Fecioarei Maria în fața ciumei. A fost început lucrul la coloanal în sec XVI și terminate abia în 1750 după decenii de apuză la lucrare. Sculptorii care au lucrat la bogata decorațiune barocă sunt Francesco Pagani și Matteo Bottiglieri.

Mănăstirea Santa Chiara

Ieșind de aici am descoperit ca suntem in apropierea Manastirii Santa Chiara care este un dublu complex monastic, construit între 1313 – 1340 de către regina Sancha de Majorca și soțul ei, regale Robert de Neapole care a fost deasemenea înmormântat aici. Biserica originală a fost construită în stil Gotic Provensal dar decorate prin sec al XVII-lea în stil Baroc de către Domenio Antonio Vaccaro. După ce edificiul a fost partial distrus de foc în timpul bombardamentelor americane din cel de-al doilea război Mondial, a fost readus la starea inițială după multe dispute privind restaurarea care a fost terminată în 1953.

Marea clădire rectangulară are 110,5 metri lungime și 33 metri lățime. Zidurile navei au 47,5 m înălțime iar naca însăși 82 de metri lungime. Sunt 9 capele laterale pe fiecare parte a navei , acoperișurile capelelor sunt boltite și ele suportă galleria care susține centrul navei. Deasupra galeriei sunt ferestrele. O caracteristică a bisericii este aceea că, capelele laterale sunt incluse în corpul bisericii, dându-I acesteia aparența sa rectangulară. O altă caracteristică a St Chiara este aceea că biserica nu are absidă. Absida este o nișă semicirculară care închidea nava principală a unei bazilici romane și în care se așezau scaunele judecătorilor. În arhitectura creștină este o nișă boltită, semicirculară, pătrată sau poligonală, așezată în prelungirea navei mediane, opusă intrării și rezervată altarului. Aici, altarul este așezat în mijlocul bisericii fiind flancat de corurile  călugărilor și are în spatele său, sarcofagul regelui Robert de Neapole. Zidul dintre nava bisericii și altar este destinate seprării călugărițelor de restul bisericii și are girlaje prin care acestea pot privi. Deasemenea în această zonă există o fereastră cu vitralii deasupra altarului  deasupra ei fiind o fereatră trilobată. 

Arm ai trebui să spun că această biseriă a Sf Clara este cea mai mare biserică aparținând ordinului clariselor construită vreodată și prima unde călugărițele puteau participa la Sf Liturghie. Sf Clara a fost o femeie care i-a urmat Sf Farncisc și a înființat replica ordinului Franciscan dar pentru femei.
Clopotnița este separate de restul clădirii , a fost începută în 1328 și terminate pe vremea Renașterii. 
În spatele altarului principal, există sarcofagul regelui Robert de Neapole care a fost scuptat de către Pacio și Giovanni Bertini în 1343. Pe laterala capelei sunt mormintele lui Grancis al IIlea de Bourbon și a soției sale Maria Sofia de Bavaria, ca și ale Reginei Maria Cristina de Savoya și a eroului national un jandarm Salvo D Aquisto care și-a sacrificat viața spre a salva viețile a 22 de civili pe timpul ocupației naziste. Biserica a fost folosită pentru a păstra moaștele Sf Luisa din Touluse, sora mai mare a regelui Robert de Neapole. Una dintre moaște era creierul Sf Luisa. 

În a șasea capelă pe partea stângă sunt basoreliefuri din sec al XIV-lea reprezentând Martiriul soției lui Masenzio în timp ce a șaptea capelă are mormântul lui Louis fiul lui Charles, Duce de Durazzo o altă sculptură de sec XIV a lui Pacio Bertini.
În partea dreaptă a prezbiteriului ( parte a unei biserici romano clatolice între naos și altar unde stau preoții pe timpul slujbei religioase) se găsește ușa decorate în stil Baroc a sacristiei ce are fresce din 1692. Prin sacristie se poate ajunge la corul maicilor. Corul acestora are fragmente de fresce cu povești biblice pictate de Giotto.

Piazza del Pebiscito

Piața este numită după plebiscitul care a avut loc la 2 octombrie 1863, prin care Regatul Neapolelui a devenit parte a Regatului unificat al Italiei sub stăpânirea Casei de Savoia. Situată foarte aproape de golful Napoli, ea este delimitată la est de Palatul Regal și la vest de Basilica Sfântul Francisc de Paola, cu colonade care se întind de-o parte și de alta a acesteia. Printre alte clădiri aflate în jur sunt Palatul Salerno și Palatul Prefecturii (pe latura stângă a bisericii) 

În primii ani ai secolului al XIX-lea, regele Neapolelui, Murat (cumnatul lui Napoleon), a planificat realizarea acestei piețe (precum și clădirile care urmau să o mărginească) ca un tribut adus împăratului. La scurt timp după ce Napoleon a fost trimis în cele din urmă în Insula Sfânta Elena, Bourbonii au fost restaurați pe tron, iar regele Ferdinand I a continuat construcția, dar a transformat clădirea omagială în biserica pe care o vedem astăzi și pe care a dedicat-o Sfântului Francisc din Paola, care a viețuit în secolul al XV-lea într-o mănăstire aflată pe acest loc. Biserica este asemănătoare cu Panteonul din Roma. Fațada este decorată cu un portic sprijinit pe șase coloane și doi pilaștri ionici. În interior, biserica este circulară, cu două capele laterale. Cupola are o înălțime de 53 de metri.
 
În centrul pieței, mai exact în fața basilicii, se află statuile ecvestre ale regilor Carol al VII-lea al Neapolelui (1734-1759) (realizată în anii 1816-1819 de Antonio Canova) și Ferdinand I al celor Două Sicilii (1815-1825) (monumentul datează din anii 1819-1822; calul este realizat de Antonio Canova, iar corpul regelui de Antonio Calì). 

Ocazional, piața este folosită pentru concerte în aer liber. Printre artiștii care au cântat aici se numără Elton John, Maroon 5 și Muse. În mai 2013, Bruce Springsteen & The E-Street Band au susținut un concert în această piață.