Brasov, Romania +40 744 663 375, +40 744 693 232
Blog vacanțe și excursii

Ravelo

Italia

Orășelul Ravelo este unul foarte vechi fiind construit de către romani atunci când imperiul lor din vest cădea sub loviturile triburilor germanice iar locuitorii au venit să găsească protecție în Munții Lattari bogați în apă și vegetație. De atunci și până în sec XI destinul localității s-a împletit cu cel al ducatului de Amalfi o organizație statală ce trăia din comerțul cu arabii și bizantinii.

Highlights

vila rufolo, gradinile vila rufolo, turnul maur din vila rufolo,

Despre Ravelo

dntru

A cincea zi a excursiei, ne-am trezit plini de energie dornici de fapte mărețe, fără să știm că urma să ne batem toate recordurile la mers pe jos de până atunci, parcurcgaând nu mai puțin de 25 de km pe jos. Prima data ne-am dus în apropiere la Ravelo, unde aveam să vizităm Vila Rufolo. Până am ajuns la Ravelo a trebuit să urcăm pe coasta muntelui, până la 350 metri peste nivelul mării. Asta a luat un pic de timp mai ales că drumurile nu sunt nici acolo extrem de largi, ci dimpotrivă. Ideea e că odată ajunși am fost norocoși să găsim un loc de parcare pentru a putea apoi să mergem la plimbare. Orășelul Ravelo este unul foarte vechi fiind construit de către romani atunci când imperiul lor din vest cădea sub loviturile triburilor germanice iar locuitorii au venit să găsească protecție în Munții Lattari bogați în apă și vegetație. De atunci și până în sec XI destinul localității s-a împletit cu cel al ducatului de Amalfi o organizație statală ce trăia din comerțul cu arabii și bizantinii. Din sec XI până prin sec XIV aritocrația normandă investește bani aici și apar case, grădini, biserici și comerțul înflorește. 

Odată cu sec al XVI-lea pentru 200 de ani localitatea trece sub ascultarea regatului de Napoli și e lovită de o serie de cutremure care o fac sa decadă extrem de mult pâna ce este descoperită la jumătatea sec al XIX-lea așa cum aveam să vedem un pic mai târziu. Mari artiști ai lumii, dar și politicieni ajung la Ravelo în special după cel de-al doilea război mondial. Am să enumăr pe cei mai importanți dintre aceștia. Astfel, Francois Mitterand, și Jaqueline Kenedy dintre politicieni. Apoi, Virginia Woolf, Andre Gide, J.M.Keynes, E Grieg, D.H. Lawrence, Greta Garbo, Igor Strawinsky, Eduardo de Filippo, Truman Capote, Humphrey Bogart, Geen Sanders, M. Rostand, Winston Churchill, Ingrid Bergman, Federrico Fellini, Ruby Schneider, Barbra Streisand, Leo Bernstein, Zubin Mehta, Peter O Toole.

deasupora

Am intrat  prima oară la Vila Rufolo construită de o familie de comercianți prin sec al XIII-lea. Boccaccio unul dintre primii autori ai renascentismului Italian, a scris o poveste despre vila aceasta și proprietarul ei în Decameronul publicat în 1353. A fost una cin cele mai mari vile de pe Coasta Amalfitană iar legendele despre ea nu continua să apară. Prin sec XV familia Rufolo a organizat aici petreceri pentru regale Robert II al Neapolelui. 

Firește că lucrurile acestea nu puteau ține o veșnicie așa că, la un moment dat, vila Rufolo ajunge să fie uitată pentru a reapărea aproape o ruină în anul 1851 când o găsește Sir Francis Neville Reid un botanist scoțian. Scoțianul se îndrăgostește de turnurile maure și de priveliștea superbă a mării. Preia vila și începe o renovare general a grădinilor și a camerelor rămase. Termină renovarea la timp pentru a-l găzdui pe Richard Wagner, celebrul compositor german care ajunge aici în anul 1880 când avea 67 de ani. Ei bine, știți că toate lucrurile sunt organizate de Dumnezeu așa cum este bine. Wagner va scrie aici actul al doilea al operei sale Parsifal la care lucre de 20 de ani și pe care nu ar fi terminat-o dacă nu venea aici, fiindcă avea să moara 3 ani mai târziu.
Poate și din cauza conexiunii lui Wagner cu Villa Rufolo avem astăzi, aici, o serie de concerte de vară. Aceste concrete de pian, de muzică de camera, cât și cu mari orchestra ce cântă pe o scenă construită deasupra hăului de peste mare, au dar localității Ravelo numele de „orașul muzicii”.
Desigur, lucrul ce atrage și place la Vila Rufolo, după priveliștea extraordinar de frumoasă a mării, este, grădina aceeași care l-a inspirit pe Wagner în terminarea operei sale. Frumoase sunt turnurile ce flanchează grădinile și mai ales turnul maor sau curtea maoră ce există acolo.
Ne-a plăcut Ravello foarte tare, și am plecat cu amintiri și fotografii frumoase de acolo. Am plecat spre localitatea Conca dei Marini, fiindcă dacă nu văzusem în Capri Grota Azzuro am zis să ne scoatem pârleala, cum vine vorba, cu Grota del Smeraldo.

 

 

 

 

ravelo gradina
vilarufolo