Orașul Roma

Castelul San Angelo

Mausoleul lui Hadrian cunoscut sub numele de Castelul San Angelo este situat în Parcul Adriano din Roma. Inițial, structura a fost destinată să fie mormânt împăratului Hadrian și familiei sale. Mai târziu papii l-au folosit ca fortăreață iar acum este muzeu.
Mormântul împăratului roman a fost ridicat pe malul drept al râului Tibru, între anii 134 și 139. Mormântul original a fost un cilindru decorat cu o grădină în vârf și o cuadrigă aurie. După acest moment, rămășițele mai multor împărați au fost îngropate aici ultima urnă depozitată fiind a lui Caracalla în anul 217. 

Multe dintre lucrurile aflate aici s-au pierdut în clipa în care s-a transformat într-o fortăreață cu scop militar de apărare în anul 401. Urnele cu cenușă au fost împrăștiate de Vizigoți pe vremea cuceririi Romeo de către Alaric în anul 410 iar statuile originale de bronz și piatră au fost distruse de Goții care au asediat Roma în anul 537. Ceea ce a rămas este o lespede de piatră care acoperea o urnă funerară probabil a lui Hadrian care a ajuns la Basilica Sf Petru să acopere mormântul lui Otoo al II-lea iar mai târziu a fost încorporată uui vas de botez.

Legenda spune că Arhanghelul Mihail a apărut pe vârful mausoleumum-ului băgând sabia în teacă, semn al încheierii epidemiei de ciumă din anul 590 ceea ce a dat castelului actualul nume. Papii au transformat mormântul antic într-un castel începând cu secolul al XIV-lea. Papa Nicolae al III-lea a legat castelul de Basicilica Sf Petru printr-un coridor fortificat numit Pasetto di Borgo. Castelul a fost refugiul Papei Clement VII în fața asediului cu Carol V în 1527. În anul 1537 Rafaello Montelupo a creat statuia Sf Mihai  din marmură care a fost înlocuită cu una din bronz exceutată în 1753. Acum, statuia de marmură poate fi văzută în curtea interioară a castelului. Papa Paul III a construit un apartament luxos pentru ase asigura că la un viitor asediu Papa va avea condiții potrivite de a sta acolo.
Statul papal a folosit castelul și ca închisoare. Giordano Bruno a stat aici 6 ani dar și Benvenuto Vellini, iar Pucini a folosit în 1900 castelul ca decor pentru al trilea act din opera Tosca.

Colliseum

Coliseum cunoscut și ca Amfiteatrul Flavian este un amfiteatru oval situat în mijlocul Romei. Are 189 metri lungime, 156 metri lungime, cu o arie de bază de 2,48 hectare. Arena este un oval cu 87 de metri lungime si 55 m latime. Zidul exterior are 48 d emetri înălțime. Construit din travertin și tuff are o fațadă din cărămizi făcute din beton. A fost cel mai mare amfiteatru consturit vreodată la acea vreme și putea primi între 50.000 - 80.000 de spectatori. Coliseum este situat la este de Forum-ul Roman. Construcția a început pe vremea împăratului Vespasian în anul 72 D.Hr. și a fost terminat în anul 80 pe vremea succesorului său Titus. Locul ales pentru construcție a fost într-o vale situată între dealurile Caelian, Esquiline și Palatine. Mai multe modificări au fost făcute sub împăratul Domițian (81-96) Cum acești trei împărați făceau parte din dinastia Flaviană amfiteatrul a fost asociat cu ei și s-a numit Flavian. 

După inceindiul ce a devastat Roma în anul 64 D.Hr. împăratul Nero și-a trecut în propietate multe terenuri din zonă pentru a dezvolta Domus Aurea adică „casa de Aur”. Aceasta nu era o casă , ci o propietate imensă cu o piscină întinsă cât o mare, cu o statuie a împăratului de 30 de metri, cu câmpuri de porumb în jur cu spații pentru animale și cu sute de camere destinate în mare parte petrecerilor. Nu s-a bucurat decât 4 ani de casa lui, fiindcă după ce s-a sinucis fiind condamnat de Senat să moară ca inamic public, casa lui a fost distrusă camerele umplute cu pământ pentru a face loc unor băi publice iar statuia s-a imeinsă așezată lângă Amfiteatrul Flavian. Numele actual de Coliseum se crede că provine de la  această statuie colosală, imensă, a lui Nero care a fost așezată în apropiere.  Această statuie a fost mai târziu modificată de succesorii lui Nero prin adăugarea unei coroane solare pentru a o transforma în statuia lui Apollo zeul soareului. 

De atunci lumea s-a referit la statuie ca la Colossus Solis, iar capul lui Nero a fost înlocuit de multe ori cu capetele succesorilor săi. Cu toate că era legată de trecutul păgân al Romei statuia a rămas acolo și pe vremea evului mediu creștin chiar crezându-se că are puteri magice. A ajuns un simbol al perenității Romei. Prin secolul al VIII-lea atribuită Venerabilului Bede, un călugăr benedictin în mănăstirea Sf. Petru și Sf. Paul în Wearmouth, în Anglia, și la Jarrow, Northumberland, venerat ca sfânt. Cărturar cu vederi multilaterale, a fost unul dintre cei mai învățați oameni din Europa acelei epoci. Această epigramă spune că atunci că : „Cât va exista Colossus va exista și Roma, când va cădea Colossus va cădea și Roma iar când va cădea Roma va cădea lumea” Firește că el se referea la statuie nu la amfiteatrul ce continua sa fie numit dupa dinastia Flaviană.
Aici s-au luptat gladiatorii și s-u recreat mari bătălii s-au prezentat piese de teatru. Mai târziu a fost folosit și ca loc pentru atelierele meșteșugărești, sedii pentru ordinele religioase, cetate, mină de marmură și Biserică Creștină. 

Coliseum-ul a fost prin sec VI, gazda unei mici capele construită în structura amfiteatrului, iar arena de luptă a fost transformată în cimitir. Prin anul 1200 familia Frangipani a preluat Coliseum-ul folosindu-l ca și castel. În 1349, cutremurul ce a lovit Roma a dărâmat partea de sud a construcției așezată pe un teren nu așa de stabil. Pietrele căzute s-au folosit la construcția de palate, biserici, spitale și altor clădiri prin oraș. De-a lungul secolelor 16-17, oficiali bisericii au căutat să dea acestei clădiri un scop productiv. Papa Sixtus V a propus ă se facă o fabrică de lână pentru a da de lucru prostituatelor din Roma dar nu a dus la capăt proiectul fiindcă a murit.. Prin 1749 Papap Benedict XIV a aprobat ideea că Cooliseum-ul este un loc sfânt unde au fost martirizați primii creștini. El a interzis folosirea clădirii ca carieră de piatră și a declarat-o loc sfânt. Papii din ultimele 200 de ani au făcut lucrări de restaurare și consolidare a edificiului.
Partea care a supraviețuit din zidul exterior, sau peretele exterior mai bine zis, are 3 etaje peste care vine o mansardă înaltă. Etajele au ferestre cu arcade strajuite de coloane aparținând stilurilor arhitecturale Doric, Ionic și Corintic, iar mansarda este decorată cu pilaștri corintici. Fiecare fereastră de la al doilea și al treilea etaj avea statuiu ale zeilor și eroilor din mitologie.

Pe vremea când era funcțional , existau 240 de cabluri care susțineau o copertină retractabilă cunoscută în latină ca „Velarium” și care avea rolul de a proteja spectatorii de ploaie și de soare. lăsând o mică gaură deasupra arenei care capta curenții de aer transformându-i într-o briză răcoroasă pentru spectatori.  Funcționa ca un acoperiș retractabil al marilor stadioane de astăzi. Pentru a vedea cât de mult seamănă stadioanele de astăzi cu Coliseum-ul am să vă mai spun că acest străvechi stadion avea un sistem de porți de intrare numerotate ca dealtfel și locurile spectatorilor ce primeau bilete cu locul destinat. Ei ajungeau la locurile lor prin așa numitul „vomitoria” adică un pasaj situat sub sau în spatele unui nivel de locuri într-un amfiteatru sau un stadion, prin care mulțimile mari pot ieși rapid la sfârșitul unei spectacole. Acest sistem permitea evacuarea rapidă a stadionului în caz de pericol. Cuvântul vomitorium avea sensul de descărcare rapidă de unde cunoscutul verb „a vomita” adică acțiunea de a-ți descărca rapid conținutul stomacului.

Conform unei legi din anul 354 spectatorii erau așezați pe secțiuni ce reflectau stratificarea socială romană. 
Astfel loje speciale au fost create pe partea de sud și nord pentru împărat și Vestale oferind cele mai bune locuri din arenă. pe laturile acestora, la același nivel, se afla o platformă largă pentru clasa socială a senatorilor cărora li se permitea să-și aducă propriile tronuri de acasă. Se mai pot vedea încă numele unor senatori din sec V, sculptate în piatră ca să arate că aceea era o zonă rezervată.

Nivelul situat deasupra senatorilor era ocupat de nobilii și cavalerii care nu erau senatori. 

Nivelul următor, era rezervat cetățenilor romani obișnuiți și era separat în două categorii: partea de jos era destinată cetățenilor mai bogați iar cea de sus celor săraci. 

Sectoare speciale erau destinate altor categorii sociale cum ar fi spre exemplu: băieții cu tutorii lor, soldați aflați în permisie, demintari străini, scribi, vestitori, preoți și alții. Locuri de piatră și mai târziu de marmură au fost asigurate pentru cetățeni și nobili care, se presupunea că aduc cu ei de acasă propriile perne. Existau inscripții care identificau zonele rezervate pentru grupurile specifice.

Pe timpul împăratului Domițian a fost adăugat la mansardă un alt nivel. Acesta se compunea dintr-o galerie destinată săracilor, sclavilor și femeilor. Era destinat statului în picioare sau pe niște bănci de lemn foarte înclinate. Deasemenea existau câteva categorii sociale care nu aveau voie să intre în Coliseum: groparii, actorii și foștii gladiatori.

Fiecare nivel era împărțit în secțiuni prin treceri curbate și mici ziduri permițând astfel , ca fiecare loc să fie găsit după Nivel, Secțiune și număr.

Arena stadionului acoperea o structură subterană extrem de elaborată numită în latină „hypogeum” tradus ca „subteran”. Acest subteran nu a făcut parte din arena inițială ci a fost consturit la ordinele lui Domițian. Înainte de consturirea lui , arena era inundată cu apă prin apeducte pentru a se reconstitui bătălii navale. 
Acest subteran, are două nivele de tuneluri și peșteri unde gladiatorii și animalele erau ținuți înainte de a începe jocurile. Opt lifturi verticale ce aveau sisteme hidraulice ofereau acces imediat la arenă animalelor și gladiatorilor. platforme cu balamale articulate ofereau acces elefanților. Gladiatorii și animalele ajungeau în acest subteran fiind aduși prin tuneluri ce se conectau cu zone din afara stadionului. Tuneluri separate permiteau împăratului și Vestalelor să ajungă pe stadion fără să aibă contact cu gloata.

Coliseum-ul a fost folosit nu doar pentru lupte de gladiatori ci și pentru spectacole numite munera ce aveau un puternic element religios  dar demonstrau și puterea și prestigiul familiei care le performau.
Un alt fel de spectacole erau cele de vânătoare unde se foloseau diverse rase de animale unele aduse din Africa și din Orientul Mijlociu incluzând firește rinoceri, hipopotami, elefanți, girafe, lei, pantere, leoparzi urși, Tirgi de la Marea caspică, crocodili. În pauzele luptelor aveau loc așa numitele execuții cu animale sălbatce care erau puse să omoare condamnții trimiși în arenă cu mâinile goale, fără apărare.

La Coliseum nu se desfășurau doar spectacole violente ci și unele pașnice. Acestea constau ăn recrearea unor scene naturale. Pictori, tehnicieni și arhitecți, construiau replica unei păduri în care existau chiar și animale. Scopul era acela de a oferi orășenilor posibilitatea unei plimbări în natură, sau de a juca scene mitologice sau drame. Spre exemplu, se juca o piesă mitologică unde eroul principal era ucis. Așa, că puneau un condamnat la moarte să-i joace rolul ca săa fie ucis de-adevăratelea, mâncat de animale sau ars oe rug, străpuns de sabie sau mai știu eu în ce alt mod macabru, dar autentic decideau scenariștii.

Deși este ruinat din cauza cutremurelor și a hoților de piatră, Coliseum este un simbol al Romei Imperiale. Deasemenea este una din cele mai populare atracții turistice ale Romei. 

Columna lui Traian

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.

Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.

În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În anul 1587, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar topită în Evul Mediu, a fost așezată din ordinul Papei Sixt al V-lea o statuie a Sfântului Petru.
Cuprins

Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). În total, sunt prezentate circa 2500 de figuri omenești, de circa 60-75 cm înălțime. Împăratul Traian este prezent de 60 de ori.

O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins: Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus.[1]

Dimensiuni
    Înălțimea bazei:1,70 m[2]
    Înălțimea arborelui: 26,92 m
    Înălțimea blocurilor: 1,521 m
    Diametrul arborelui: 3,695 m
    Înălțimea statuii: 1,16 m
    Înălțimea totală a columnei: 29,78 m
    Înălțimea scărilor elicoidale: 29,68 m (aproximativ 100 de picioare romane)
    Înălțimea columnei, cu excepția plintei: 28,91 m
    Înălțimea piedestalului, inclusiv plinta: 6,16 m
    Înălțimea columnei deasupra solului: 35,07 m

În Antichitatea romană monumentele arhitecturale și statuile erau reprezentate artistic în culori. Acest mod de percepere vizuală în societatea romană a avut probabil ca inspirație arta greacă care utiliza culorile pentru propriile monumente arhitecturale și artistice. Metoda fluorescenței razelor X a demonstrat științific că scenele de pe Columna lui Traian au fost pictate în Antichitate. Capacitatea spectrometriei fluorescenței X a determinat prezența infinitezimală a elementelor cu greutatea atomică care au putut recunoaște substanțele colorate ale tegumentelor marmurei, ajutând la reconstituirea fotografică a scenelor Columnei în aspectul lor inițial și colorizat.

Fontana di Trevi

Fântâna Trevi din cartierul Trevi, desenată de arhitectul italian Nicola Salvi și completată de Giuseppe Pannini cât și de alții. Înaltă de 26,3 metri și lată de 49,15 metri, este cea mai mare fântână barocă a orașului, una din cele mai celebre fântâni din lume și, în opinia mea, un exemplu perfect de artă barocă, reunind toate elementele constitutive ale stilului: monumentalitatea, senzația de mișcare și amestecarea regnurilor.

Fântâna se află situată la intersecția a trei drumuri, fiind punct terminus al unuia din apeductel care aduceau apa în Roma antică. Se numea apeductul fecioarei încât sursa de apă s-a descoperit cu ajutorul unei fecioare, iar această scenă a fost reprezentată pe fațada fântânii. Acest apeduct a adus apă în Roma timp de 400 de ani.

Prin anul 1629 Papa urban al VIII-lea găsea fântâna prea puțin dramatică așa că l-a pus pe Gian Lorenzo Bernini să facă niște modificări, dar proiectul s-a oprit cu moartea papei. Deși acest proiect al lui Bernini a fost abandonat, sunt multe intervenții ale lui Bernini care se pot vedea pe fântână astăzi.

Construcția a fost totuși dată spre realizare lui Nicola Salvi care a început lucrul în 1732. 
 Descriem fântâna în felul următor: 

Fundalul fântânii îl constituie Palatul Poli a cărui fațadă este decorată cu gigantici pilaștri corintici care leagă cele două povești principale. Îmblânzirea apelor este tema acestei uriașe fântîni. Tritonii conduc șareta trasă de hipocampi (caii de apă) făcută dintr-o scoică gigantică a lui Oceanus. De o parte și de alta la zeului mării, în două nișe stau zeița Abundenței care varsă apă din urna ei și Curățenia care ține o cupă din care bea un șarpe. Deasupra sunt basoreliefurile care descriu povestea fecioarei care a găsit sursa de apă.

Panteonul

Panteonul este construit pe timpul împăratului Agrippa ca un templu al tuturor zeilor. Clădirea, cilindrică are un portic din granit , cu coloane corintice grupate 8 în primul rând și 4 în spate. Un hol pătrat leagă cerdacul de clădirea principală care se află sub un tavan din beton casetat având o deschidere centrală numită oculus. După mai mult de 2000 de ani, dom-ul, acoperișul Panteonului este încă cel mai mare dom din lume nearmat. Adică betonul turnat nu e armat. Înălțimea oculus-ului este aceea ca diametrul cercului interior: 43 de metri.

Panteonul este una din clădirile cel mai bine păstrate din antichitatea romană, în mare parte fiindcă a fost folosit permanent de-a lungul istoriei. Piața din fața Panteonului este numită Piata de la Rotonda. 

În perioada Renașterii, această clădire a fost locul unor înmormântări importante: pictorii Rafael și Annibale Carracci sau arhitectul Baldassare Perussi. Deasemenea doi regi ai Italiei sunt îngropați aici: Vittorio Emanuelle II și Umberto I.

Papa Urban VIII (1623 - 1644) a topit ușile imense de bronz ale monumentului ca să facă din ele bombarde pentru apărarea Castelului San Angelo. S-a spus în epică, că o parte a bronzului a fost utilizat de Bernini pentru a sculpta celebrul baldachin de deasupra altarului principal al Bisericii Sf Petru dar conform experților, bronzul pentru baldachin a fost adus de la Veneția. Pentru această faptă a sa, (de a topi ușile) Papa Urban VIII pe numele său de familie Barberini a devenit eroul unei butade care spunea că, citez, „quod non fecerunt barbari, fecerunt Barberini”. Ușor de înțeles pentru orice român conținutul: „ce nu au făcut barbarii, a făcut Barberini”.

Domul de beton nearmat are 4,5 tone iar oculus-ul este făcut din bolțari care formează un cerc cu diametrul de 9,1 metri. Împingerile laterale ale domului sunt descărcate prin opt bolți romanice pe opt stâlpi groși de 6,4 metri. Grosimea acoperi;ului , sau domului cum i se mai spune din cauza formei semicirculare, este de 6.4 m la bază ăi se subțiază până la 1.2 metri în jurul găurii numită „oculus”. Materialele folosite în construcția domului sunt deasemenea diverse. La bază s-a folosit travertin , apoi țigle de terracotta, iar la vârf, tuff vulcanic și piatra ponce. 

Fiindcă prin acel oculus plouă și ninge, pardoseala a fost echipată cu șanțuri de scurgere. Vorbind despre interiorul templului vreau să știți că altarul principal a fost comandat de către Papa Clement XI (1700-1721) și desenat de Alessandro Specchi. Deasupra altarului principal există o icoana bizantină din sec al VII-lea a Maicii Domnului cu Pruncul dăruită papei Bonifaciu IV de către Patriarhul Constantinopolelului Focas.. Corul a fost construit în 1840. 

Cea dintâi nișă din dreapta intrării conține o pictură din seria  Brâul Maicii Domnului și pe Sf NIcolae din Bari 91686) pictată de un pictor anonim. Cea dintâi capelă de pe dreapta este Capela Bunei Vestiri are o frescă reprezentând Buna Vestire atribuită lui Melozzo da Forli. Pe stânga altarului capelei este o pictură de Clement Maioli reprezentând pe St. laurențiu și Sf. Agnes (1645 - 1650). Pe dreapta este tabloul numit Tom necredinciosul pictat la 1633 de Pietro Paolo Bonzi. A

A doua nișă din dreapta are o frescă din secolul 15 a Școlii din Toscana, reprezentând Încoronarea Fecioarei. În a doua capelă este mormântul regelui Vittorio Emanuel II mort în 1878. Capela fusese inițial dedicată Sf Duh. Mormântul a fost sculptat de către Manfredo Manfredi care a început munca în 1885. Mormântul constă într-o placă mare de bronz pe care se află vulturul romanși blazonul casei de Savoy. Lampa de aur de deasupra mormântului arde în onoarea lui Victor Emanuel III mort în exile în 1947.

A treia nișă are o sculptură de Il Lorenzone a Sf Ana și a Binecuvântatei Fecioare. În a treia capelă este o pictură din sec XV aparținând Școlii din Umbria numită Fecioara Milostivirii care este un subiect în arta creștină, arătând un grup de oameni adăpostiți pentru protecție sub mantia răspândită, sau paliu, a Fecioarei Maria. Aici, Maica Domnului se află pictată între sfinții Francesco și Ioan Botezătorul. Această pictură mai este cunoscută și ca Fecioara de la Balustradă fiindcă inițial se afla pe partea stângă a intrării într-o nișă protejată de o balustradă. Pe peretele din dreapta picturii se află tabloul reprezentându-l pe Împăratul Focas prezentând Panteonul Papei Bonifaciu IV. Aici se află trei plăci memoriale pe podea. În ultima nișă de pe partea dreaptă găsim statuia Sf Anastasio sculptată de Bernardino Cametti.

Prima nișă de pe partea stângă intrării este o icoană a Adormirii Maicii Domnului pictată de Andrea Camasi. Prima capelă din stânga intrării este Capela Sf Iosif în Pămîntul Sfînt. Ea aparține Frăției Virtuoșilor de la Panteon. Se referă la frăția muzicineilor și a artiștilor care s-au format aici în sec XVI. Printre primii membri putem număra printre alții pe Antonio Da Sangallo cel Tânăr. Jacopo Meneghino, Giovanni Magnone, Zuccari, Domenico Becafumi și Flaminio Vacca. Frăția a continuat să atragă membri dintre artiștii de elită ai orașului și arhitecților printre ultimii membri fiind nume celebre ca Bernini, Cortona, Algardi. Această frăție există încă, sub numele de Academia Pontificală de Arte Frumoase, cu sediul în Palatul Cancellaria. ALtarul din capelă este acoperit cu o imitație de marmură. Pe altar se află o statuie a Sf Iosif și a Sfântului Copil de Vincenzo de Rossi. Pe margine se găsesc picturi de Francesco Cozza reprezentând Adorația Magilor pe dreapta și Adorarea Păstorilor pe Stânga. Pe partea stîngă există din stucco Visul Sf Iosif și pe partea dreaptă pictura lui Carlo Monaldi intitulată „Pauză din zborul spre Egipt” Această temă ne prezintă Sf Familie, Iosif, Maria și Iisus bebeluș odihnindu-se în timpul drumului spre Egipt. Pe tavanul capelei avem de la stânga la dreapta următoarele picturi: Sibila Cumeană, Moise, Tatăl Etern, David și Sibila Eritreană.

A doua nișă pe partea stângă are o statuie a Sf Agnes. Statuia are în partea dreapta un bust reprezentând pe Baldassare Peruzzi inspirat după un portret al Lui Dupre. Sarcofagul regelui Umberto I și al soției sale Margherita di Savoia se află în următoarea capelă. Capela aceasta, a fost dedicată inițial Arhanghelului Mihail și apoi Apostolului Toma. Mormântul constă într-o placă de alabastru montată în bronz aurit. Friza (În arhitectura clasică, friza este o parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri) are reprezentări alegorice reprezentând Generozitatea. 

A treia nișă pe partea stângă conține rămășițele sub formă de oase și cenușă, așa cum spune inscripția de pe sarcofag, ale marelui artist Rafael. Logodnica lui, Maria Bibbiena este înmormântată la dreapta sarcofagului său. Ea a murit înainte să se căsătorească cu el. Sarcofagul pictorului a fost dăruit de către Papa Grigorie XVI. Pe sarcofag scrie în limba latină :„ ILLE HIC EST RAPHAEL TIMUIT QUO SOSPITE VINCI / RERUM MAGNA PARENS ET MORIENTE MORI”. Adica: „Aici zace Rafael, de care naturii i-a fost teamă că o va întrece iar acum că a murit ar vrea să moară cu el” În spatrele mormântului se află statuia Fecioarei de pe Piatră nnumită așa fiindcă-și odihnește un picior pe o piatră. Sculptura a fost plătită de rafael și făcută de Lorenzetto în 1524.

Ultima capelă pe partea stângă se numește Capela Crucificării și aici pteți vedea zidul roman prin nișe. Crucifixul de lemn de pe altar este din sec XV.Pe zidul din stânga este Pogorârea Sfântului Duh iar pe partea dreaptă un mic basorelief al Cardinalului Consalvi prezentând lui Papa Pius VII cele cinci provincii recuperate. Bustul e al Cardinalului Agostino Rivarola. Ultima nișă pe această parte are o statuie reprezentându-l pe Sf Evasio.

Circus Maximus

Înainte să ajungem la Colloseum, ne-am oprit la Circus Maximus că era în drum. 
Circus Maximus / CIRCVS MAXIMVS / („circul cel mai mare”, în italiană Circo Massimo) era un stadion roman destinat curselor cu cai, pentru amuzamentul maselor din Roma. Este situat între colinele Aventine și Palatine a fost primul stadion pentru cursele de cai din Roma. Circul putea găzdui aproximativ 250.000 de oameni (cca 1/4 din populația Romei). Circul măsura 621 m în lungime și 118 m în lățime. 
A fost folosit pentru prima oară de către regii etrusci ai Romei. Prima versiune a acestuia a fost construită din lemn. Se crede că primele jocuri romane (Ludi Romani) au fost găzduite de Tarquinus Priscus, al V-lea rege al Romei (au fost 7 regi). Izvoarele ne spun că ultimul rege al Romei, Tarquinus Superbus, a ordonat construcția băncilor în circ.

Având în vedere dorința cetățenilor romani de distracții și spectacole Iulius Caesar a extins circul in 50 î.Hr., lățindu-l cu aproximativ 30 m, putând primi acum 270.000 de oameni (poate chiar mai mulți, unii dintre ei stând pe dealurile din apropiere).

De-a lungul întregului secol I, Circus Maximus este în lucrări de modernizare, dar și de reparații, ca urmare a distrugerilor provocate de mai multe incendii. Pe la anul 10 d.Hr., împăratul Augustus a pus să se ridice primul obelisc pe hipodrom. Acest obelisc al lui Ramses al II-lea din Heliopolis (Egipt) se află reamplasat, în prezent, în Piazza del Popolo.

Pe la mijlocul secolului I d.Hr., împăratul Claudius a fost primul care a pus să se construiască tribune de piatră. Nero a protejat spectatorii, punând să se monteze o bară rotundă și continuă de lemn, acoperită cu fildeș. În anul 64, marele incendiu din Roma s-a declanșat în micile prăvălii palatine ținând de Circ. A făcut ravagii în întreg circul, iar tribunele au fost reconstruite în întregime din piatră și din marmură. În anul 81 d.Hr., Senatul a decis construirea unui arc de triumf triplu, în onoarea împăratului Titus. Mai târziu, Domițian a conectat noul său palat de pe colina Palatină cu Circul ca să poată vedea mai bine spectacolele.

Împăratul Traian a adăugat mai târziu încă 5.000 de locuri și a extins spațiul de vizionare a împăratului. În 140 d.Hr. partea superioară a circului s-a prăbușit, ceea ce a dus la moartea a 1.112 oameni. Cursele de care erau cele mai importante evenimente din Circ. Pista putea ține 12 care, cele două părți ale acesteia erau separate de o suprafata de pământ numita spina. Diferite statui ale zeilor erau construite pe aceasta, dar Augustus adăugase și un obelisc egiptean. Pe spina erau construiți delfini metalici ce se roteau. La capetele pistelor se aflau posturi de întoarcere numite meta; aici se făceau întoarceri la viteze mari.

În anul 354, după înmulțirea jocurilor (în latină ludi), la Roma, erau rezervate 109 zile pe an consacrate jocurilor, dintre care 62 de zile doar curselor de care; 20 până la 24 de curse aveau loc, în fiecare zi.

Cursele de care erau foarte periculoase provocând de obicei moartea sau rănirea celui ce conducea carul. Cursa se desfășura pe 6,5 km, iar primul ce reușea să facă 7 ture câștiga. Circus Maximus era popular pentru că a fost primul și cel mai mare circ din Roma, dar mai existau și altele: Circus Flaminus (unde erau organizate Ludii Plebeii), Circul lui Maxentius și Circul lui Nero.

În mai 357, împăratul Constanțiu al II-lea a pus să se transporte un al doilea obelisc monolit de 33 de metri înălțime (cel mai înalt dintre toate, cât un bloc de zece etaje): obeliscul, adus de la Karnak, tăiat din granit roz de Syena (Assuan) sub domnia lui Tutmes al IV-lea (1401 î.Hr. - 1390 î.Hr.) a fost deplasat la Roma, în 323: obeliscul de la Lateran. În 549, a avut loc ultima cursă, organizată de către Totila, după care Circus Maximus a fost abandonat și a căzut în ruină.

În cursul Evul Mediu, pietrele și marmura tribunelor au fost, în mod progresiv, refolosite la construirea diferitelor biserici și palate. După Renaștere, n-a mai rămas mai nimic din marea construcție.

În 1587, obeliscul adus de Constanțiu al II-lea a fost mutat. Spart în trei bucăți, a fost transportat și reasamblat, în 1588, în Piața Sf. Ioan din Lateran; obeliscul ridicat de Augustus a fost mutat, la rândul său, în Piazza del Popolo, în 1589.
Astăzi

Din edificiu, n-a mai rămas, astăzi, decât elemente de zidărie (o mică parte din tribunele din colțul de sud-est al circului) și o largă întindere care marchează întregul amplasament al monumentului. Săpături arheologice sunt în curs, în partea de sud, în scopul degajării vestigiilor tribunelor descoperite recent.

Circus Maximus rămâne, până în ziua de azi, cea mai vastă incintă sportivă pe care a avut-o lumea vreodată.

Cele două obeliscuri există și astăzi: în Piazza del Popolo, obeliscul adus de Augustus, iar în piața Sfântul Ioan din Lateran, obeliscul adus de Constanțiu al II-lea.

Valea înierbată, unde altădată se afla Circus Maximus, este folosită azi pentru mari evenimente: concerte (până la 200.000 de spectatori), adunare a suporterilor echipei de fotbal a Italiei, după victoria în Cupa Lumii la Fotbal, în 2006 (1 milion de spectatori), proiecții de cinema pe ecran uriaș, în aer liber, ș.a.m.d.

În ajunul zilei de 1 mai 2011, când a avut loc beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea (în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie 2011), în Circus Maximus, a avut loc o Veghe de rugăciune de pregătire pentru beatificare. La acest eveniment, au participat peste 200.000 de persoane.
După cum vedeți este un vast loc viran foarte util unui oraș ca Roma pe care, nu-l poți aprecia la justa valoare decît atunci când participi la astfel de evenimente. Altfel, e un loc gol cu iarbă. Atît.

Renovarea Circului Maximus s-a încheiat. Situl arheologic își redeschide, pentru public, porțile, joi, 17 noiembrie 2016, după mai mulți ani, în care a rămas închis parțial.

Piața Navonna

Piața Navona este un spațiu public deschis din Roma. A fost construită pe locul Stadionului lui Domițian din sec I D.Hr. Piața are forma ovală a unui stadion iar prin sec XV a devenit piață a orașului și un bun exemplu de arhitectură barocă pe timpul pontificatului lui Innocent X (1644-1655) al cărui palat, Palazzo Pamphili se află cu fațada către piață. Această piață conține importante creații artistice. În centru se află Fântâna Celor 4 Fluvii creată în 1651 de Gian Lorenzo Bernini depășită în înălțime de Obeliscul lui Domițian adus pe bucăți de la Circul lui Maxențius. O altă realizare artistică excepțională este Biserica Sf Agnese și Palatul Pamfili de care am spus mai devreme.
Piața Navona nu are doar Faântâna Celor 4 Fluvii a lui Bernini ci și alte două fântâni. În partea de sud a pieței găsim Fântâna Maurului cu un bazin și patru tritoni sculptată de Giacomo della Porta și Statuia lui Neptun creată ca să fie un echilibru cu Fântâna Maurului.

De-a lungul istoriei sale, biserica a găzduit spectacole de teatru și alte activități temporare.

Muzeul Vatican

Muzeele Vaticanului  sunt muzeele publice de artă și sculptură din Vatican. Afișează lucrări din imensa colecție comasată de Biserica Catolică și papalitate de-a lungul secolelor, inclusiv câteva dintre cele mai renumite sculpturi romane și cele mai importante capodopere ale artei renascentiste din lume. Muzeele conțin aproximativ 70.000 de lucrări, dintre care 20.000 sunt expuse, și angajează în prezent 640 de persoane care lucrează în 40 de departamente administrative, academice și de restaurare diferite. 

Papa Iulius al II-lea a fondat muzeele la începutul secolului al XVI-lea. Capela Sixtină cu tavanul decorat de Michelangelo și Stanze di Raffaello decorate de Rafael sunt pe traseul vizitatorilor prin Muzeele Vaticanului. În 2019, acestea au fost vizitate de 6.882.931 de persoane, ceea ce le-a făcut cel de-al treilea muzeu de artă cel mai vizitat din lume. Sunt unul dintre cele mai mari muzee din lume.

Muzeele Vaticanului își au originea într-o sculptură din marmură, cumpărată în secolul al XVI-lea: Laocoön și Fiii Săi au fost descoperite la 14 ianuarie 1506, într-o podgorie din apropierea bazilicii Santa Maria Maggiore din Roma. Papa Iulius al II-lea i-a trimis pe Giuliano da Sangallo și Michelangelo Buonarroti, care lucrau la Vatican, să examineze descoperirea. La recomandarea lor, papa a achiziționat imediat sculptura de la proprietarul viței de vie. Papa a pus sculptura, care îl înfățișează pe preotul troian Laocoön și pe cei doi fii ai săi, fiind atacați de șerpi uriași, pe afișul public la Vatican exact la o lună de la descoperirea sa.

Benedict al XIV-lea a fondat Muzeul Christianum, iar unele dintre colecțiile Vaticanului au format Muzeul Lateran, pe care Pius al IX-lea l-a fondat prin decret în 1854. 

Galeria de artă a fost adăpostită în apartamentul Borgia până când Papa Pius al XI-lea a ordonat construirea unei clădiri adecvate. Noua clădire, proiectată de Luca Beltrami, a fost inaugurată la 27 octombrie 1932. Picturile muzeului includ:

    Tripticul Stefaneschi al lui Giotto
    Olivuccio di Ciccarello, Opere di Misericordia
    Madonna lui Foligno, Retablul Oddi și transfigurarea lui Rafael
    Sfântul Ieronim din pustiu, Leonardo da Vinci
    Entombamentul lui Caravaggio
    Madonna și Copilul lui Perugino cu Sfinții și Învierea San Francesco al Prato
    Încoronarea Marsuppini a lui Filippo Lippi
    Sobieski al lui Jan Matejko la Viena

Colecția de artă religioasă modernă a fost adăugată în 1973 și adăpostește picturi și sculpturi de la artiști precum Carlo Carrà, Giorgio de Chirico, Vincent van Gogh, Paul Gauguin, Marc Chagall, Paul Klee, Salvador Dalí și Pablo Picasso. 

Muzeele de sculptură
Grupul de muzee include mai multe muzee de sculptură care înconjoară Cortile del Belvedere. Acestea sunt Muzeul Gregoriano Profano, cu sculptură clasică, și altele ca mai jos:
Muzeul Pio-Clementino
O statuie de marmură a împăratului Augustus. El stă cu un braț ridicat de parcă la comandă. Augustus este înfățișat ca un bărbat de aproximativ treizeci și cinci, cu părul scurt și bărbierit curat. Poartă uniforma militară romană cu o placă de piept, îmbrăcăminte din piele și o mantie peste o tunică scurtă. Pieptarul este decorat cu figuri simbolice. Ca o operă de artă, statuia prezintă o măiestrie tehnică ridicată.

Prima Porta Augustus
O birou navală romană înfățișată într-un relief din Templul Fortuna Primigenia din Praeneste (Palestrina), a construit c. 120 î.Hr. expusă în Muzeul Pio-Clementino din Vatican.

Muzeul își ia numele de la doi papi; Clement XIV, care a înființat muzeul și Pius al VI-lea, papa care a dus muzeul la finalizare. Clement al XIV-lea a venit cu ideea creării unui nou muzeu în Palatul Belvedere al lui Innocențiu VIII și a început lucrările de reamenajare. 

Papa Clement al XIV-lea a fondat muzeul Pio-Clementino în 1771 și inițial conținea lucrări renascentiste și antichități. Muzeul și colecția au fost lărgite de succesorul lui Clement Pius al VI-lea. Astăzi, muzeul găzduiește lucrări de sculptură greacă și romană. 

Unele galerii notabile sunt:

Galeria Crucii (Sala a Croce Greca): cu sarcofagele porfirice din Constanța și Sfânta Elena, fiica și mama lui Constantin cel Mare.
Sala Rotonda: în formă de panteon în miniatură, camera are mozaicuri străvechi impresionante pe podele și statui antice care acoperă perimetrul, inclusiv o statuie de bronz aurit a lui Hercule.
Galeria statuilor (Galleria delle Statue): după cum îi spune și numele, deține diferite statui importante, printre care Ariadna adormită și bustul lui Menander. De asemenea, conține Candelabra Barberini.
Galeria Busturilor (Galleria dei Busti) Sunt afișate multe busturi antice.
Cabinetul măștilor (Gabinetto delle Maschere). Numele provine de la mozaicul de pe podeaua galeriei, găsit în Vila Adriana, care prezintă măști de teatru antice. De-a lungul pereților sunt expuse statui, inclusiv cele Trei Haruri.
Sala delle Muse: găzduiește grupul de statui al lui Apollo și cele nouă muze, descoperite într-o vilă romană de lângă Tivoli în 1774, precum și statui ale unor importanți sculptori greci sau romani antici. Piesa centrală este Belvedere Torso, venerată de Michelangelo și alți oameni renascentisti. [16]
Sala degli Animali: numită astfel din cauza numeroaselor statui antice ale animalelor.

Muzeul Chiaramonti

Acest muzeu a fost fondat la începutul secolului al XIX-lea de papa Pius VII, al cărui prenume înainte de alegerea sa ca Papă era Chiaramonti. Muzeul este format dintr-o mare galerie arcuită în care sunt expuse mai multe statui, sarcofage și frize. Noua Aripă, Braccio Nuovo, construită de Raffaele Stern, găzduiește statui inclusiv Augustus din Prima Porta, Doryphoros și The Nile River. Este în stilul clasic și are un acoperiș arcuit larg cu luminatoare. Schema de culori este albastru-gri și alb, cu podea din marmură policromă. Pereții din fiecare parte a galeriei au un rând de nișe mari în care stau statui de marmură. Între nișe sunt plinte care susțin sculpturi de portret mai mici. 
Galeria Lapidaria face parte din Muzeul Chiaramonti și conține peste 3.000 de tablete și inscripții din piatră. Este accesibil numai cu permisiunea specială, de obicei în scopul studiului academic.

Muzeul Gregoriano Etrusco
Fondat de Papa Grigorie al XVI-lea în 1836, acest muzeu are opt galerii și găzduiește piese importante etrusce, provenite din săpături arheologice.  Piesele includ vaze, sarcofag, bronzuri și colecția Guglielmi.

Muzeul Gregoriano Egiziano
Acest muzeu găzduiește o mare colecție de artefacte din Egiptul Antic.  Un astfel de material include papirusuri, colecția Grassi, mumii de animale și reproduceri ale cărții morților. Muzeul Gregoriano Egiziano a fost inaugurat la 2 februarie 1839 pentru a comemora aniversarea aderării lui Grigorie al XVI-lea la papalitate. Crearea Muzeului Gregoriano Egiziano a fost deosebit de aproape de inima papei, deoarece el credea că înțelegerea civilizației egiptene antice a fost vitală din punct de vedere al importanței sale științifice, precum și a valorii sale în înțelegerea Vechiului Testament. Acest sentiment a fost exprimat într-o lucrare de către primul curator al muzeului, fiziologul și Barnabitul, părintele Luigi Maria Ungarelli. 
Statuia Nilului recucerită din secolul 1 - II d.Hr., de la Roma Muzeul Gregoriano Egiziano

Muzeul Istoric al Vaticanului (italian: Museo storico vaticano) a fost fondat în 1973 la îndemâna Papei Paul al VI-lea și a fost găzduit inițial în medii sub Grădina Pătrată. În 1987, s-a mutat la etajul principal al Palatului Apostolic din Lateran, unde s-a deschis în martie 1991.

Muzeul Istoric al Vaticanului are o colecție unică de portrete ale papilor din secolul al XVI-lea până în prezent, obiecte memorabile ale Corpului Militar Papal din secolele 16-17 și o parafernalie religioasă veche legate de ritualurile papalității. De asemenea, sunt afișate la etajul inferior papamobili (Popemobiles), trăsurile și automobilele Papilor și Cardinalelor, inclusiv primele mașini folosite de Papi.

San Paolo Fuori Le Mura

Sf Pavel din afara zidurilor sau cum se spune în italiană, San Paolo Fuori le Mura. În afara căror ziduri se va întreba oricine. Păi în afara zidurilor orașului Roma firește. Biserica a fost construită prin sec al IV-lea după Cristos, cînd, Roma, era încă un oraș înconjurat de ziduri. Este considerată a doua biserică ca mprime din Roma, după, desigur, catedrala Sf Petru. Împăratul care ordonă construcția sa este însuși Constantin. El decide construcția bisericii chiar pe locul unde fusese înmormântat Sf. Pavel. A fost extinsă această biserică sub domnia lui Valentinian I. În anul 386 împaratul Teodosiu I a început ridicarea unei bazilici mai mari, însa lucrarea, incluzând mozaicurile, nu a fost terminată până la pontificatul lui Leon I. Poetul Prudențiu a descris monumentul în câteva fraze expresive. Fiind dedicată și sfinților Taurinus și Herculanus, martiri în Ostia secolului al V-lea, aceasta poartă și denumirea de „bazilica celor trei domni”.

Din bazilica antică nu s-au păstrat decât partea interioară a absidei, cu arcul triumfal și mozaicurile din interiorul acestuia. Mozaicurile din absida și din tabernacolul marturisirii lui Arnolfo di Cambio apartin secolului al XIII-lea. În vechea bazilică fiecare papă își avea propriul portret într-o porțiune ce se întindea deasupra coloanelor, despărțind cele patru arcade de navă. Sunt tot felul de povești care spun că atunci când locul destinate portretelor papale se va termina va veni Apocalipsa. Aici merită să discutăm un pic plecând de la faptul că, în Biblie se spune extrem de clar că momentul Celei de a doua Veniri pe pământ a lui Cristos îl știe doar Tatăl. Atunci cum ar putea să știe asta și încă cu precizie niște oameni ? Bineânțeles totul pleacă de la mândria Bisericii Catolice de a-l avea în frunte pe Episcopul Romei, pe care ei, îl consideră locțiitorul lui Hristos pe pământ și deci, infailibil în materie de credință. Cum spuneam mai sus o poveste. Totuși portretele episcopilor Romei, aflate aici, mi-au păstrat în minte această biserică fiindcă sunt o bună trecere în revistă a istoriei pentru a vedea ce corespondent aveau aceștia în istoria noastră fiindcă anii de pontificat ai acestor episcopi sunt trecuți pe portrete.

Timp de 400 de ani a fost cea mai mare biserică din Europa până când a fost prădată de musulmani prin anul 846. A fost reconstruită și întărită cu ziduri incinta rezultată primind numele de Giovanipolli sau Orașul lui Ioan după numele lui Papa Ioan al VII-lea. 
În 937, când Odo de Cluny a venit la Roma, Alberic II de Spoleto, patrician din Roma, a încredințat mănăstirea și bazilica congregatiei acestuia, iar Odo l-a asezat la conducere pe Balduino de Monte Cassino. Papa Grigore al VII-lea a fost abate al manastirii. În timpul lui au fost executate porțile de bronz ale bazilicii, de către un artist constantinopolitan. Papa Martin al V-lea a încredințat mănăstirea călugarilor benedictini de la Monte Cassino. Jurisdictia abatelui se va intinde si asupra altor zone precum districtul Civitella San Paolo, Leprignano si Nazzano. 

Curtea interioara a manastirii a fost realizata intre anii 1220 si 1241. Sacristeriul pastreaza o frumoasa statuie a papei Bonifaciu IX. În timpul papei Grigore cel Mare, langa bazilica se aflau doua manastiri: Sfântul Aristus pentru calugari si Sfântul Ștefan pentru maici. Slujbele erau tinute de un sobor de preoti special alesi de papa Simplicius. De-a lungul timpului, manastirile si clerul basilicii au decazut; papa Grigore al II-lea a restaurat manastirile si a incredintat calugarilor ingrijirea basilicii. 
Între anii 1251 si 1964 basilica a servit ca resedinta a patriarhului latin de Alexandria. 
În 1832, un foc ce a pornit din cauza neglijentei lucratorilor care reparau acoperisul a cuprins intreaga basilica. Intreaga lume a contribuit la renovarea acesteia. Conducătorul Egiptului a trimis pilastri de alabastru, tarul Rusiei a trimis pretioasele malafituri din tabernacol. Lucrarile de pe fatada principala, indreptata spre râul Tibru, au fost terminate de catre Guvernul Italian, care a si declarat-o monument national. Interiorul peretilor navei sunt așternuți cu mozaicuri pe doua rânduri prezentând scene din viața Sfântului Pavel. 

Bazilica, infiintata de imparatul Constantin I, a fost construita deasupra a ce se considera a fi mormantul Sfantului Pavel, unde se zice ca, imediat dupa executia acestuia, urmasii sai au ridicat un monument memorial, numit "cella memoriae" deasupra mormantului sau. Cum am spus mai sus, aceasta basilica constantiniana a fost inlocuita in anul 386 de catre o cladire si mai mare. La randul ei, aceasta a fost distrusa de incendiul din 1823, iar actuala basilica a Sfantului Pavel din-afara zidurilor a fost ridicata in locul aceleia. 
La data de 6 decembrie 2006 s-a anuntat ca arheologii au descoperit, sub altar, un sarcofag ce se crede a pastra moastele apostolului Pavel. O conferinta de presa tinuta la 11 decembrie 2006 a oferit mai multe detalii in privinta lucrarilor de excavatie, care au durat din anul 2002 pana in 22 septembrie 2006. Sarcofagul nu a fost mutat din locul sau, ceea ce se poate vedea din el fiind doar o laterala. 

O linie curba din caramizi indicand marginea absidei bazilicii lui Constantin a fost descoperită în apropierea vestică a sarcofagului, arătând că vechea bazilică își avea intrarea dinspre est, ca și Bazilica Sfântul Petru din Vatican. 
Să vă mai descriu mărimea și bogăția decorațiunilor sau materialele folosite ? Nu cred că are rost fiindcă internetul abundă de fotografii.
De la această biserică am pornit mai departe. Eram în a doua zi de Roma și urma să petrecem încă două zile pline, întorcându-ne acasă abia în cea de a cincea zi.
Ca o mica paranteză, trebuie să vă spun că de la hotel spre obiectivele de vizitat, drumurile noastre treceau mereu prin stația Roma Termini și prin fața sau pe lângă Colloseum. Astfel , acest monument a fost cel pe care l-am văzut de cele mai multe ori în drumurile noastre prin Roma.

San Giovanni in Laterano

Următorul obiectiv al zilei a fost San Giovanni in Laterano. Bazilica este ridicată pe locul palatului Lateran, de la începutul Imperiului Roman. Piața din fața palatului păstrează un obelisc construit de faraonul Tuthmosis III în Karnak, pentru a fi poziționat în Circus Maximus, obelisc care mai apoi a fost adus aici. 
Palatul Lateran a căzut în mâna împăratului în momentul în care Constantin cel Mare s-a căsătorit cu a doua sa soție, Fausta, sora lui Maxențiu. Cunoscut în lumea vremii ca "Domul Faustan" sau "Casa Faustei", palatul Lateran a fost în cele din urmă oferit episcopului Romei de către Constantin. Data exactă a donării nu este cunoscută, însă se crede că s-a realizat sub pontificatul papei Miltiade, pentru a găzdui un sinod în anul 313 ce a alunecat în declanșarea schizmei donatiste, prin declararea donatismului ca erezie. Bazilica palatului a fost lărgită și înfrumusețată, devenind în cele din urmă catedrala Romei, scaunul papilor ca patriarhi ai Romei. 
Sfințirea oficială a bisericii cât și a anexelor a fost prezidată de papa Silvestru I în anul 324, declarându-o ca Domul lui Dumnezeu. În interiorul acesteia a fost așezat scaunul papal, făcând din aceasta catedrala Romei. 

Palatul și bazilica au mai fost închinate de două ori: Papa Sergiu al III-lea le-a dedicat Sfântului Ioan Botezătorul în secolul al X-lea, cu ocazia sfințirii noului baptisteriu al bazilicii. Papa Lucius al II-lea le-a dedicat și Sfântului Ioan Evanghelistul, în secolul al XII-lea. 
Acești doi sfinți sunt considerați drept ocrotitori ai locașului, ocrotitorul prim fiind Hristos însuși. Mai târziu, bazilica va ajunge sub conducerea unor călugări benedictini, ce se vor ocupa cu îngrijirea acesteia și cu cinstirea celor doi sfinți. 
Toți papii de la Miltiade încoace au ocupat scaunul papal din Lateran până la domnia papei francez Clement al V-lea, care în anul 1309 a decis să transfere scaunul oficial al bisericii catolice la Avignon. În timpul vicariatului de la Avignon, palatul și basilica din Lateran au intrat într-un declin. Două incendii devastatoare au cuprins Lateranul - unul în anul 1307 și altul în anul 1361. În ambele cazuri, papii din Avignon au trimis fonduri pentru reparațiile necesare. Lateranul își va pierde strălucirea inițială. 

Papa Sixtus al V-lea a eliminat palatul original cât și bazilica ordonând înlocuirea lor. Reconstruirea Palatului și a Bazilicii au devenit două lucruri separate. Astăzi, palatul Lateran este locașul muzeului pontifical și al creștinismului antic. Obeliscul din fața palatului este din granit roșu fiind cel mai mare din lume. A fost ridicat de Thutmose al III-lea în Karnak. A fost mutat de Constantin al II-lea în anul 357 și ridicat din nou în Circus Maximus. Sixtus al V-lea l-a așezat în locul său actual în anul 1587. Palatul Lateran a folosit drept loc de întrunire a multor sinoade. 
Au existat mai multe tentative de reconstrucție a bazilicii înainte de papa Sixtus al V-lea. Sixtus l-a angajat pe arhitectul său favorit - Domenico Fontana - pentru a revedea proiectul. O continuare a renovării a avut loc sub Francesco Borromini, angajat de Papa Inocențiu al X-lea. Cele 12 nișe create de acesta vor fi umplute abia în anul 1718 cu statuile Apostolilor. 

Viziunea papei Clement al XII-lea în privința reconstruirii era una ambițioasă: acesta a realizat un concurs de proiecte în privința ridicării fațadei. S-au strâns peste 23 de arhitecți, dintre care cel care s-a distins evident a fost Alessandro Galilei. Fațada actuală datează din anul 1753. Fațada lui Galilei a înlocuit toate elementele antice ale originalei bazilici, impunând un stil noe-clasic. Catedra papală sau tronul episcopal face din această basilică singura catedrală a Romei. Aceasta e așezată în absidă. 
În bazilică se află mormintele a șase papi: Alexandru al III-lea, Sergiu al IV-lea, Clement al XIII-lea, Martin al V-lea, Inocențiu al III-lea și Leon al XIII-lea. Acest ultim papă a fost și ultimul neîngropat în Bazilica Sfântul Petru.  Biserica Sf Ion din Laterano e o adevărată opera de artă. Un muzeu la propriu. De fapt, cred că asta este și problema bisericilor catolice: sunt prea mult muzee și prea puțin biserici.

Santa Maria Sopra Minerva

O altă biserică ce mi-a rămas în minte a fost Santa Maria Sopra Minerva. De ce ? Din cauza faptului inedit de a fi construită pe un temple al zeiței înțelepciunii, Minerva, și a frumoaselor picture din interior. Biserica este singura biserică gotică florentină din Roma fiind construită în jurul anului 1280. Se găsește în Piazza della Minerva în spatele Panteonului. În perioada când alte biserici medieval din Roma erau transformate după noile tendințe baroce din artă, această biserică este singura, ce a rămas gotică. Bolțile gotice din interior pictate cu albastru și stele strălucitoare sunt o mărturie a restaurării neo gotice din sec al XIX-lea. Atât biserica cât și corpul mănăstirii aflat lângă ea, au fost un centru al oridunului Dominican. Astăzi, centrul ordinului Dominican se află în locația originală de la Santa Sabina. Pe vremea romanilor, aici au existat trei temple : ale Minervei, al lui Isis și al lui Serapis. Prin 1665 a fost găsit îngropat în grădină un obelisc egiptean. Ruinele templului Minervei au rezistat pînă în vremea Papei Zaharia ( sec VIII).

În anul 1225 Papa Alexandru al IV-lea a format o comunitate de creștine în acest loc. Zece ani mai târziu, această comunitate a fost mutată la Biserica San Pacranzio, în locul acestora venind o comunitate dominicană de călugări.
Dominicanii sunt cei care au încpeut construcția actualei biserici gotice în anul 1280 așa cum spuneam mai sus. Ei s-au inspirat în construcția acestei biserici de la Biserica lor din Florența numită Santa Maria Novella. Planurile de arhitectură au fost desenate în perioada pontificatului lui Nicolae al III-lea de către doi frați dominicani Sisto Fioretino și Fra Ristoro da Campi.
În anul 1453 interiorul bisericii a fost finalizatdupă ce cardinalul Juan Torquemada a dat ordin ca nava principal a bisericii să fie acoperită de bolți care să reducă din greutatea bisericii. În același an, Contele Francesco Orsini a sponsorizat construcția fațadei. Oricum aceasta a rămas neterminată până în anul 1725 când a fost în sfârșit terminate din ordinal papei Benedict al XIII-lea.

În 1431 aici se desfășoară ședința de alegere a noului papa după moartea lui Martin V a cărui familie dominase viața politică a Romei pentru 15 ani. Pe data de 3 martie cei 14 cardinali l-au ales pe Gabriele Condulmaro ca nou papa sub numele de Eugeniu al IV-lea. Tot aici, peste numai 16 ani se desfășoară un alt convlac pentru alegerea unui nou papa când cei 18 cardinali dintr-un total de 26 aleg pe cardinalul Tommaso Perentucelli de Sarzana, sa fie noul papa Nicolae al V-lea.
În sec XVI Giuliano da Sangallo a modificat zona altarului iar în 1600 Carlo Maderno, a mărit biserica, a adăugat decorațiuni baroce și a create actuala fațadă în stil renascentist. 
Între 1848 și 1855 Girolamo Bianchedi a condus un important program de renovare ocazie cu care a și îndepărtat unele din adaugirile baroce iar zidurile able au fost acoperite cu fresce în stil neo gotic dând bisericii înfățișarea de astăzi.
Vitraliile s-au pus în sec XIX iar pe la 1909 marea orgă a fost reconsturită de compania lui Carlo Bossi fiind restaurată în 1999.
Eram deja extenuați după atâtea zile în care umblasem kilometrii, dar mai aveam puțin.

San Pietro in Vincoli

San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în lanțuri) este o biserică titulară romano-catolică și o bazilică minoră din Roma, Italia, cea mai cunoscută pentru faptul că este casa statuii lui Moise, a lui Michelangelo, parte a mormântului papei Julie al II-lea.

Lângă biserică este găzduită Facultatea de Inginerie a Universității La Sapienza, în fosta clădire a mănăstirii. Acesta este numit „San Pietro in Vincoli” pe antonomazie. Biserica este situată pe Dealul Oppian, lângă stația de metrou Cavour, la mică distanță de Colosseum.

Cunoscută și sub denumirea de Bazilica Eudoxiana, a fost reconstruită pentru prima dată pe fundații mai vechi  în 432–440 pentru a adăposti lanțurile care l-au legat pe Sfântul Petru când a fost închis la Ierusalim, episodul numit „Eliberarea Sfântului Petru”. Împărăteasa Eudoxia (soția împăratului Valentinian al III-lea), care le-a primit drept cadou de la mama ei, Aelia Eudocia, consoarta lui Valentinian al II-lea, a prezentat lanțurile papei Leon I. Aelia Eudocia a primit aceste lanțuri ca dar de la Iuvenalis, episcop din Ierusalim.

Conform legendei, când Leon le-a comparat cu lanțurile Sfântului Petru din închisoarea Mamertine, la Roma, cele două lanțuri s-au contopit miraculos. Lanțurile sunt acum păstrate într-un relicvar sub altarul principal din bazilică.  

Bazilica, consacrată în anul 439 de Sixtus al III-lea, a suferit mai multe restaurări, printre care o restaurare a Papei Adrian I, și lucrări ulterioare în secolul al XI-lea. Din 1471 până în 1503, an în care a fost ales papa Iuliu al II-lea, cardinalul Della Rovere, nepotul papei Sixtus al IV-lea, a efectuat o reconstrucție notabilă. Porticul frontal, atribuit lui Baccio Pontelli, a fost adăugat în 1475. Claustrul (1493-1503) a fost atribuit lui Giuliano da Sangallo. Lucrări ulterioare au fost realizate la începutul secolului al XVIII-lea, sub numele de Francesco Fontana, și a existat și o renovare în 1875.

Interiorul are un naos și două culoare, cu trei abside împărțite prin coloane dorice antice. Coamele sunt înconjurate de bolți încrucișate, în timp ce naosul are un tavan din cofertă din secolul al XVIII-lea, pictat în centru de Giovanni Battista Parodi, înfățișând Miracolul Lanțurilor (1706). În această scenă, papa Alexandru vindecă pe Sfântul Balbina atingându-l cu lanțurile care l-au legat pe Sfântul Petru.

Moise al lui Michelangelo (finalizat în 1515), în timp ce inițial a fost conceput ca parte a unui masiv monument de înmormântare de 47 de statui, de sine stătător pentru Papa Iulius al II-lea, a devenit piesa centrală a monumentului funerar și a mormântului Papei în această biserică a familiei della Rovere. Moise este înfățișat cu coarne, conținând „strălucirea Domnului”, datorită asemănării din cuvintele ebraice pentru „fascicule de lumină” și „coarne”. Acest tip de simbolism iconografic era comun în arta sacră timpurie, iar pentru un artist coarnele sunt mai ușor de sculptat decât razele de lumină.

Alte opere de artă includ două pânze ale Sfântului Augustin și ale Sfintei Margarete de Guercino, monumentul cardinalului Girolamo Agucchi proiectat de Domenichino, care este, de asemenea, pictorul unei fresce sacristice înfățișând Eliberarea Sf. Petru (1604). Retablul de pe prima capelă din stânga este o depunere de Cristoforo Roncalli. Mormântul cardinalului Nicolae din Kues (d. 1464), cu relieful său, cardinalul Nicolae înainte de Sf. Petru, este de Andrea Bregno. Pictorul și sculptorul Antonio Pollaiuolo este îngropat în partea stângă a intrării. El este sculptorul florentin care a adăugat figurile lui Romulus și Remus la sculptura Lupului Capitolină de pe Capitoliu. 

Monumentul mormântului cardinalului Cinzio Aldobrandini a fost ridicat 1705-07 de către prințul Giovanni Battista Pamphili Aldobrandini, la un design al arhitectului său Carlo Francesco Bizzaccheri și cu sculpturile din putti și un schelet înaripat de Pierre Le Gros cel Tânăr. 

În 1876, arheologii au descoperit mormintele celor care se credeau cândva cei șapte martiri maccabe înfățișați în 2 Macabei 7–41.  Este foarte puțin probabil ca aceștia să fie, de fapt, martirii evrei care și-au oferit viața în Ierusalim. Sunt amintiți în fiecare an de 1 august, în aceeași zi cu miracolul contopirii celor două lanțuri. Al treilea altar din culoarul stâng păstrează un mozaic al Sfântului Sebastian din secolul al șaptelea. Acest mozaic este legat de un focar de ciumă în Pavia, în nordul Italiei. Moaștele lui Sebastian au fost duse acolo pentru a opri o izbucnire a ciumei de 680, din moment ce se credea că Sebastian se născuse în Lombardia, iar un altar a fost construit pentru moaștele sale la un San Pietro in Vincoli din Pavia. Ca simbol al relației ulterioare consolidată între Pavia și Roma, un altar identic cu Sebastian

Biserica Capucinilor

La Biserica Capucinilor  a fost rândul meu să mă fac de baftă de parcă nu mai judecam. Gazetarul Ion Cristoiu, spune într-una din cărțile lui de călătorii intitulate „În Vestă printre fracuri” că, turistul , e un om obișnuit care, atunci când călătorește face lucruri pe care în mod normal nu le-ar face acasă fiindcă își suspendă gândirea. Dintre lucrurile amintite de renumitul gazetar, redau din memorie următoarele: apasă toate butoanele întâlnire în avion , autocar sau camera de hotel ca să vadă „ce fac”, se cațără pe toate înălțimile pentru că așa fac și alții care cine știe de ce experiențe au parte, cumpără toate prostiile pe care acasă nici măcar nu s-ar obosi să le privească, face poze la mâncare, încearcă să fotografieze chiar și atunci când nu e permis, și multe altele de acest fel. Ei bine, Biserica Capucinilor a fost desenată de Antonio Casoni, și construită între 1626-1631. Este compusă dintr-o navă mică și câteva capele laterale. Aceste capele conțin oasele Sf Felix din Cantalice și Saint Crispin de Viterbo.

Prima capelă are o icoana a arhanghelui Mihai pictată de Guido Reni cât și icoana Batjocorirea lui Iisus de Gherardo delle Notti. Însă nu aceste icoane atrag oamenii aici în număr mare ci altceva: cripta.

Cripta este aflată chiar sub biserică. Cardinalul Antonio Brberini, care a fost membru al ordinului Capucinilor, a dispus în 1631 ca resturile a mii de călugări capucini să fie exhumate și transferat în criptă. Oasele au fost așezate de-a lungul pereților iar călugării au început să-și înmormânteze proprii morți aici la fel cum erau îngropați romanii săraci al căroro mormânt comun se află sub podeaua actualei capele. Aici era locul de reflecție și rugăciune al capucinilor. Cripta sau osuarul cum mai este numit, conține returile a 4000 de călugări capucini înmormântați între anul 1500 și anul 1870 pe timpul când Biserica Catolică permitea înmormântarea în subteranele bisericilor.

Cripta subterană este împărțită în 5 capele iluminate cu lumina naturală ce intră prin crăpătri și cu mici lămpi fluorescente. Pereții criptei sunt decorați cu oase în forme elaborate transformând cripta într-o operă de artă macabră. Unele din aceste schelete sunt intacte și sunt îmbrăcate în hainele franciscanilor dar pentru cei mai mulți oasele sunt folosite ca să formeze decorațiuni ornamentale.
Ei bine, ce credeți că am făcut eu, deși scria clar peste tot „fotografiatul interzis” ? Exact. Am făcut poze cu telefonul. Poate că nu ar fi zis nimic la o poză sau doua dar m-am lăcomit așa că m-am trezit cu o doamnă că mă ia de braț și mă dă politicos afară. M-a pus să șterg pozele din aparat și mi-a decalnșat o stare de rușine îngrozitoare !

Santa Maria Maggiore

La Santa Maria Maggiore s-au întâmplat desigur alt lucru: când am ajuns la ceea ce credeam noi că este intrarea principală ne-am apucat să așezîm trepiedele, aparatele ca să ne facem poze. După am ocolit biserica și am realizat că, de fapt, ne pozasem, în spatele bisericii nu în față !
Despre biserica am să vă spun pe scurt următoarele : este una din cele 4 catedrale patriarhale ale orașului Roma. A fost construită prin sec al V-lea pe dealul Esquiline într-un loc în care se spune că în vara anului 358 după Cristos a început să ningă. Anual, pe 5 august, evenimentul este recreat printr-un spectacol de lumini în Piazza Santa Maria Maggiore. Construcția inițială a fost alterată de-a lungul timpului astfel că, acum este un hibrid arhitectural  format din piese romanice, renascentiste și baroce. Fațada exterioară este decorată cu mozaicuri strălucitoare din sec al XIII-lea. Interiorul este foarte mare și respectă structura originală. În special atrag atenția mozaicurile paleo creștine din sec V ce se găsesc în navă reprezentând scene din Vechiul Testament.
Peste altarul principal există un baldachin din sec al XVIII-lea care este decorat cu heruvimi. Altarul însuși este un sarcofac de porfir care , se spune, conține moaștele Sf Matei și ale altor martiri. În dreapta altarului există o placă așezată pe podea care marchează locul unde este înmormântat Gian Lorenzo Bernini și tatăl său Pietro. Treptele ne conduc spre o criptă în fața căreia există o statuie a Papei Pis al IX-lea rugându-se în genunchi în fața cutiei de moaște.
În partea de sud a altarului avem o somptuoasa Capela Sixtină decorată extrem de bogat și construită în sec XVI de Domenico Fontana, conținând mormintele pailor Sixtus V și Pius V. La fel de frumoasă este Capela Sforza aflată la nordul bisericii.
Cam asta am văzut noi prin Roma în acea zi.