Orașul Teba

Despre Teba

Teba era aproape de Nubia și de desertul de est fiind deținător a numeroase resurse minerale și un important nod comercial. Orașul Teba are posesiuni pe ambele maluri ale Nilului. Astfel, pe partea de est se află Templul de la Luxor iar pe cel de vest o necropolă regală.

Conform lui George Modelski, Teba avea cam 40,000 de locuitori prin anul 2000 Î.Hr. comparativ cu Memfis ce avea 60.000 și era cel mai mare din lume la acel moment. Două sute de ani mai târziu populația orașului Memfis scăzuse la jumătate făcând din Teba cel mai mare oraș al lumii. Teba a și rămas cel mai mare oraș din lume până în anul 900 Î.Hr. având circa 75000 de locuitori. La un așa oraș mare nu e de mirare că festivalurile se țineau lanț. Din cele mai cunoscute vom aminti pe : Marele Banchet al lui Opet, Koiak-ul, Festivalul lui Shemu I și Festivalul lui Shemu al-II-lea. Aveau și un festival care sărbătorea pe cei morți, un fel de Halloween numit „Frumosul festival al Văii”

Sub conducerea reginei Hatshepsut care a domnit între anii 1479-1458 Î.Hr. economia tebei a înflorit din nou. Succesorul reginei, faraonul Tutmes al III-lea, a continuat această dezvoltare economică. Apoi, Akhenaten a mutat curtea regală și a interzis slăvirea zeului Amun. După moartea sa însă, fiul lui Tutankamon a mutat capitala la Memfis, dar, a constinuat să construiască temple și altare în Teba.

Ramses al II-lea, a domnit 66 de ani și în această perioadă a continuat să dezvolte teba ca centru comercial și pentru depozitarea grânelor din zonă. Deasemenea, Teba și Egiptul au atins un înalt grad de dezvoltare pe timpul acestui faraon.
Orașul a început însă să aibă probleme pe timpul lui Ramses III când a avut loc o grevă  a muncitorilor și o conspirație a femeilor din harem, ambele revolte finalizaându-se cu tăieri de capete. Pe timpul lui Ramses IX, a început declinul tebei odată cu dificultățile economice și corupția. Nubienii și mai târziu Asirienii vor ataca orașul. În anul 525 Î.Hr, persanii vor ataca și cuceri orașul conducătorul lor proclamându-se faraon. relațiile bune ale Tebei cu centrul de putere situat în Egiptul de Sus s-au încheiat odată cu terminarea dinastiilor locale de faraoni și înlocuirea lor cu grecii din dinastia Ptolemeilor numiți de Alexandru cel Mare devenind un centru al opoziției. Apoape de anul zero al istoriei, Teba va renaște iarăși, pentru o scurtă perioadă de timp pentru a fi cucerită de romani și a decădea complet.
Pe timpul ocupației romane, (30 Î.Hr. - 349 D.Hr.)comunitățile rămase aici s-au adunat în preajma templului de la Luxor.
Din anul 1979, Teba este parte a UNESCO.

Valea Regilor 1

Despre mormintele faraonilor  vă rog să citiți mai jos.

Valea Regilor (în arabă: وادي الملوك Wadi Biban el-Muluk; „Porțile regilor”) este o vale din Egipt unde de-a lungul unei perioade de aproape 500 de ani (sec. 16 î.Hr. - sec. 11 î.Hr.) au fost construite morminte pentru faraonii și nobilii din Noul Regat Egiptean. Valea se află situată pe malul de vest al Nilului, în dreptul orașului Theba (azi Luxor). Zona a fost cercetată arheologic începând cu sfârșitul secolului 18, mormintele sale fiind studiate și în prezent. Valea a devenit faimoasă după 1922, ca urmare a descoperirii mormântului lui Tutankhamon (cu al său „blestem”).

După înfrângerea hicsoșilor și reunificarea Egiptului sub conducerea lui Ahmose I, regii thebani au început să construiască morminte sofisticate, care să le reflecte puterea. Primele au fost cele ale lui Amenhotep I (deși identificarea lui este disputată) și al lui Tutmes I, al cărui sfetnic Ineni a lăsat scris că el l-a sfătuit pe rege să-si construiască mormântul acolo. În vale s-au construit morminte începând din 1539 î.Hr., până la 1075 î.Hr.; sunt cel puțin 63 de morminte importante, începând cu cel al lui Tutmes I (sau chiar mai devreme) și terminând cu cele ale lui Ramses X sau XI.

În ciuda numelui, Valea Regilor are și morminte ale nobililor, precum și ale soțiilor și copiilor faraonilor și nobililor. În vremea lui Ramses I (ca. 1301 î.Hr.) femeile au început să fie îngropate în Valea Reginelor, deși unele au continuat să fie îngropate împreună cu soții lor, în Valea Regilor. La începutul dinastiei a 18-a doar regii erau înmormântați în morminte mari, ceilalți în necropole mai mici, apropiate de mormântul stăpânului. Mormântul lui Amenhotep III a fost construit în Valea de vest; fiul său Akhenaten a mutat construcția de necropole la Amarna, deși se crede că mormântul neterminat WV25 a fost început pentru el. La sfârșitul dinastiei a 18-a, Tutankhamon, Ay și apoi Horeb s-au întors la vechea locație.

Valea Regilor 2

Dinastiile a 19-a și a 20-a au marcat o mărire a mormintelor (atât aici cât și în Valea Reginelor), Ramses II și Ramses III construind necropole mari (KV55 și KV3) pentru înmormântarea fiilor lor. Câțiva regi nu au fost înmormântați aici (sau nu li s-a găsit mormântul). Tutmes II probabil a fost îngropat la Dra' Abu el-Naga', mormântul lui Smenkhkare nu a fost găsit, iar Ramses VIII se pare că a fost înmormântat în alt loc. Scriitorii antici greci Strabo (sec. 1 î.Hr.) și Diodorus Siculus (sec. 1 d.Hr.) au afirmat că numărul total de morminte este 47, din care, la acea dată, numai 17 erau nevandalizate. Valea a mai fost vizitată și de alții în acele timpuri, multe dintre morminte având înscrisuri în greacă și latină, uneori și feniciană, cipriotă, liciană, coptă și altele. Cea mai veche dintre ele a fost datată din 278 î.Hr.

Înainte de secolul 19 călătoria din Europa spre Theba (și de fapt orice loc din Egipt) era dificilă; înaintea călătoriilor preotului iezuit francez Claude Sicard, în 1726, nu se știa prea bine nici unde e Theba. Se știa ca e pe Nil, dar era des confundată cu Memphis sau alte locuri. Unul din primii călători care a transmis date despre Theba este aventurierul și artistul danez Frederic Louis Norden. A fost urmat de Richard Pococke, care a și publicat prima hartă modernă a văii, în 1743.

În 1799, odată cu campania din Egipt a lui Napoleon, savanții expediției (în special Dominique Vivant) au făcut hărți cu amplasarea mormintelor cunoscute, și pentru prima oară au cercetat Valea de vest, unde au descoperit mormântul lui Amenhotep III (WV22). Explorarea europenilor în zona Thebei a continuat în secolul 19, încurajată și de reușita lui Champollion, care, la începutul secolului, a descifrat scrisul hieroglific. Italianul Giovanni Battista Belzoni a descoperit câteva morminte, printre care cel al lui Ay (WV23), în Valea de vest în 1816, și cel al lui Seti I (KV17) anul următor. La sfârșitul explorărilor sale Belzoni a declarat că toate mormintele au fost descoperite și nu mai e nimic de căutat. În 1827, John Gardiner Wilkinson a primit sarcina de a picta tablouri cu intrările fiecărui mormânt și a le eticheta; mormintele au fost numerotate de la KV1 la KV21.

Champollion însuși a vizitat valea, împreună cu Ippolito Rosellini și Nestor L'Hôte, în expediția franco-toscană din 1829. Expediția a petrecut 2 luni acolo, vizitând 16 dintre morminte, la care au descifrat inscripțiile și au identificat ale cui morminte sunt. Ei au luat și decorațiile de pe pereții mormântului KV17, decorații care sunt în prezent la muzeul Louvre. În 1845-1846 valea a fost explorată de Karl Richard Lepsius.  În a doua jumătate a secolului eforturile s-au concentrat pe conservarea antichităților. Serviciul de antichități egiptene, condus de Auguste Mariette, a început să exploreze valea, la început cu Eugène Lefébure în 1883[3], apoi cu Jules Baillet și Georges Bénédite în 1888, și în sfârșit Victor Loret din 1898 până în 1899, care a descoperit 16 noi morminte.

Valea Regilor 3

Când Gaston Maspero a fost re-numit ca șef al Serviciul de antichități egiptene, acesta l-a numit pe Howard Carter ca inspector șef, iar acesta a descoperit câteva noi morminte și a explorat altele.

La începutul secolului 20, americanul Theodore M. Davis a primit permisiunea de explorare în vale, și echipa sa a descoperit câteva morminte regale și nobiliare (KV43, KV46 și KV57 fiind mai importante). În 1907 au descoperit posibila cameră ascunsă din perioada Amarna în KV55. După ce au descoperit presupusa cameră mortuară a lui Tutankamon (KV61), au anunțat că valea este explorată complet și nu vor mai fi descoperite noi morminte. În noiembrie 1922 Howard Carter a descoperit adevăratul mormânt al lui Tutankamon (KV62). La sfârșitul secolului, proiectul Theban Mapping Project a redescoperit și explorat mormântul KV5, care este probabil cel mai mare, având cel puțin 120 de camere.

În secolul al XX-lea,s-au descoperit multe morminte în Valea Regilor.Un bogat englez,lordul Carnavon a găsit mormântul lui Tutankamon în care a descoperit un tezaur deosebit.Mai multe cazuri de moarte nelămurită a celor ce au intrat in contact cu acest mormânt,publicate în ziarele din 1923,au îndreptătit pe oameni să creadă într-un blestem al faraonului.

În 2001 proiectul Theban Mapping Project, pornit în 1978, a continuat explorarea văii și catalogarea mormintelor.

La 8 februarie 2006, „Consiliul suprem al antichităților” a anunțat că o echipă americană, de la Universitatea Memphis, a descoperit un mormânt faraonic (KV63) aparținând dinastiei a 18-a. Se pare însă că este mai degrabă o cameră cu materiale funerare, decât un mormânt. Nu au fost găsite mumii.  La 31 iulie 2006, Nicholas Reeves, egiptolog englez, a anunțat că a descoperit o anomalie subterană, folosind un radar specializat.  El a denumit această anomalie KV64, ceea ce a generat o controversă, deoarece numai „Consiliul suprem al antichităților” are dreptul de a da nume; în plus, nici măcar nu se știe dacă acolo e într-adevăr un mormânt.

Primele morminte au fost amplasate în fațadele stâncilor, deasupra pietrișului de la baza dealurilor, sub cascadele temporare cauzate de ploi (ex. KV34 și KV43). După ce aceste locații s-au umplut, mormintele au început să fie construite pe fundul văii (KV62 și KV63), mutându-se apoi din nou spre locuri mai înalte, ca urmare a umplerii văii cu pietriș.

Modelul obișnuit de mormânt, este un coridor lung, în pantă, tăiat în stâncă, care trece prin una sau două săli, până ajunge la camera mortuară. La primele morminte coridorul face cel putin o dată un unghi de 90° (ex. KV43, al lui Tutmes IV), acest model purtând numele de „axa frântă”. După înmormântare coridoarele urmau să fie astupate cu pietriș și intrarea în mormânt camuflată.

Valea Regilor 4

După sfârșitul „perioadei Amarna”, coridorul începe să fie mai drept, cu o frântură dublă la mijloc (KV 57 al lui Horemheb este tipic în acest sens), până se ajunge la o axă dreaptă în întregime, la dinastiile 19 și 20 (mormintele lui Ramses III, KV11 și Ramses IX, KV6). Odată cu îndreptarea axei, și panta a început să fie mai mică, dispărând practic la sfârșitul dinastiei 20.

Altă caracteristică a multor morminte este puțul, care avea o cameră separată, și pare a fi fost gândit inițial ca mijloc de prevenire împotriva inundațiilor. Mai târziu se pare că a dobândit o semnificație magică. La sfârșitul dinastiei 20 puțul nu mai este excavat, dar camera puțului este încă prezentă. Majoritatea mormintelor au fost decorate cu texte religioase și imagini. Primele morminte au fost decorate cu scene din Amduat (Cel care este în lumea de dedesubt), povestea călătoriei regelui-soare în timpul nopții. Începând de la Horemheb, mormintele au fost decorate cu Cartea Porților, care îl arată pe zeul-soare trecând prin cele 12 porți care împart noaptea, și îi asigură celui înmormântat acolo siguranță în timpul nopții. La sfârșitul dinastiei a 19-a apare pictată Cartea Cavernelor, care împarte lumea subterană în caverne și în care stau zeitățile împreună cu cei morți, care așteaptă să treacă soarele și să fie aduși din nou la viață. Mormântul lui Ramses III are Cartea Pământului, unde lumea subterană este împărțită în patru, și în care discul soarelui este aruncat din pământ de Naunet.

Tavanele camerelor mortuare sunt pictate, începând de la Seti I, cu ceea ce se cheamă Cartea Cerurilor, care descrie de asemenea călătoria soarelui în timpul celor 12 ore ale nopții. Tot începând cu Seti I apare Rugăciunea lui Ra, un lung imn către zeul-soare.

Mormintele din XVIII-a Dinastie Egipteană variază în decorații, stil și localizare. Din această perioadă avem mormintele lui Hatshepsut (KV20, care are și o formă unică, culoarul de acces având 200m, camera funerară fiind la 97m sub pământ), ale lui Tutmes III (KV34) și Tutmes IV (KV43), cel mai impunător fiind al lui Amenhotep III (WV22), aflat în Valea de vest. În această perioadă nobilii importanți încep să fie îngropați cu familia regală, cel mai cunoscut mormânt fiind cel comun al lui Yuya și Tjuyu (KV46).

Reluarea vechii zone de amplasare a mormintelor de la Theba, la sfârșitul perioadei Amarna, marchează o schimbare în forma mormintelor, axa frântă la mijloc fiind abandonată în favoarea unei axe drepte. În Valea de vest există un mormânt început, care se crede că ar fi fost destinat lui Akhenaten, dar nu s-a construit decât o intrare și câteva trepte. În apropiere se află mormântul lui Ay, succesorul lui Tuthankamon, despre care se crede că a fost început pentru acesta din urmă, dar a fost în cele din urmă folosit de Ay. Astfel se poate explica mărimea mai mică a lui KV62, mormântul în care a fost găsit Tuthankamon, și care se presupune că a fost inițial destinat lui Ay.

Valea Regilor 5

Celelalte morminte din perioada Amarna sunt situate într-o zonă restrânsă în centrul Văii de est, unde au fost probabil înmormântați faraonii Tiy și Semenkhkare sau Akhenaten. În apropiere se află KV62, al lui Tuthankamon, una din cele mai faimoase descoperiri arheologice, făcută la 4 noiembrie 1922 de către Howard Carter. Mormântul a fost găsit aproape intact, deși s-a mai intrat în el înainte de data descoperirii lui. Opulența mormântului este impresionantă, știindu-se că Tuthankamon a fost un faraon neimportant, putându-se presupune că alte morminte (jefuite de-a lungul timpului) au fost mult mai bogate.

Mormântul primului rege al dinastiei, Ramses I, (KV16) a fost finalizat în grabă (datorită morții regelui), totuși este frumos decorat și are sarcofagul regelui. E unul din cele mai vizitate morminte.Fiul său, care i-a succedat la tron, Seti I, are mormântul (KV17) considerat cel mai frumos din vale, cu basoreliefuri și picturi bine executate.
KV8

Fiul lui Seti, Ramses II, a construit un mormânt masiv (KV7), dar care se află într-o stare de degradare, fiind supus lucrărilor de conservare [7]. Are axa frântă, probabil ca urmare a calității proaste a solului din regiune.În același timp, în partea opusă propriului mormânt, Ramses II a mărit un mic mormânt anterior (KV5), al unui nobil necunoscut din timpul dinastiei a 18-a, cu scopul de a fi înmormântați acolo numeroșii săi fii. Având 120 de camere cunoscute, este probabil cel mai mare mormânt din vale. Mormântul fiului lui Ramses II, Merenptah (KV8), a fost deschis încă din antichitate; are o lungime de 160 m, terminându-se într-o cameră mortuară care a conținut odată un set de 4 sarcofage. Frumos decorat, este deschis publicului marea parte a anului. Ultimii regi al dinastiei au construit morminte asemănătoare, mai notabil fiind KV47 al lui Siptah, care e frumos decorat, mai ales tavanul.

KV11, mormântul lui Ramses al III-lea, este unul din cele mai mari și bogat decorate din vale, fiind deschis și publicului. Succesorii lui Ramses III au construit necropole cu axe drepte, decorate în stil asemănător. KV2, mormântul lui Ramses IV, deschis încă din antichitate, conține un mare număr de înscrisuri hieratice și este decorat cu diferite scene religioase. Mormântul comun al lui Ramses V și Ramses VI (KV9) (cunoscut și ca mormântul metempsihozei) este de asemenea decorat cu gravuri cu scene de natură religioasă. Deschis încă din antichitate, conține peste o mie de graffiti în greaca antică, latină și coptă.

Valea Regilor 6

Mormântul lui Ramses IX (KV6) a fost de asemenea explorat încă din antichitate. Se află situat între KV5 și KV55. Se extinde 105 m în interiorul dealului, incluzând camerele laterale, care nu au fost finisate. Aspectul incomplet finisat al mormântului sugerează că mormântul nu era terminat la moartea lui Ramses IX. Alt mormânt notabil din această dinastie este KV19, al lui Mentuherkhepshef, fiul lui Ramses IX. Mormântul e mic, în schimb cu decorații foarte frumoase, și a fost restaurat de curând, fiind deschis și turiștilor.

La sfârșitul Noului Regat, Egiptul a intrat într-o lungă perioadă de declin. Preoții thebani își sporesc puterea și administrează de facto Egiptul de Sus, în timp ce regii din Tanis controlează Egiptul de Jos. Mormintele încep să fie jefuite, astfel că în timpul celei de a XX-a dinastii, preoții lui Ammon deschid majoritatea mormintelor și mută mumiile în trei dintre ele, cu scopul de a le proteja. Mai târziu, multe din acestea au fost din nou mutate, într-o cameră funerară (TT320) lângă Deir el-Bahri [9][10]. Mumiile au fost descoperite într-o mare dezordine, multe puse în cosciugele altora, altele fiind încă neidentificate. Alte mumii au fost mutate în mormântul lui Amenhotep II. La sfârșitul celei de-a treia perioade intermediare și mai târziu, incinerări abuzive s-au făcut în mormintele deschise. În timpurile copților unele morminte au fost folosite ca biserici, grajduri sau chiar case de locuit.

Aproape toate mormintele au fost jefuite, inclusiv cel al lui Tutankhamon, din care totuși s-a furat puțin. Câteva papirusuri au fost găsite, în care sunt descrise procesele jefuitorilor, în special de la sfârșitul celei de-a douăzecea dinastii. Unul din aceste papirusuri (Mayer B) descrie jefuirea mormântului lui Ramses VI, și este datat aproximativ din anul 9 al domniei lui Ramses IX.

Valea pare să fi fost jefuită organizat în timpul „războiului civil virtual”, care a început în timpul lui Ramses XI. Mormintele au fost deschise, tot ce era de valoare a fost luat, iar mumiile strânse și mutate în două locuri: mormintele lui Amenhotep II și Amenhotep I. Câțiva ani mai târziu majoritatea (40 de mumii) au fost mutate în Deir el-Bahri. Au scăpat de acest jaf numai mormintele a căror locație fusese pierdută (KV62, KV63 și KV46).

Majoritatea mormintelor nu sunt deschise turiștilor (16 dintre ele pot fi deschise, dar foarte rar în același timp), oficialitățile închizându-le pentru lucrări de restaurare. Ghizilor nu le este permis să vorbească iar vizitatorii sunt rugați să nu facă zgomot și să meargă în șir indian. Fotografiatul nu este de asemenea permis în interiorul mormintelor.

Ca urmare a atentatului islamist din 17 noiembrie 1997, turismul în zonă a scăzut semnificativ.

În 2005 valea a fost vizitată de aproximativ 4-5000 de turiști zilnic. 

Templul lui Amnhotep III

Templul lui Amenhotep III a fost consturit de către arhitectul principal al lui Amenhotep, pe timpul celei de a 18-a dinastii din Noul Regat. templul este situta pe malul de vest al râului Nil, vis a vis de Templul de la Luxor. Pe timpul său, acest templu era cel mai mare din Teba. În zilele noastre, au rămas puține fragmente din temple, unele din ele fiind Coloșii lui Memnon aflați la una dintre porți,apoi Lungul hol al pronaos-ului duce către Curtea Soarelui, întreaga zonă fiind înconjurată de trei piloni, cunoscuți ca fiind parte a unor străvechi porți. Curtea Soarelui este separată în zona de nord și cea de sud având în ele statui ale lui Amenhotep al III-lea și ale zeilor. Partea de nord are statui făcute din cuarțit maron adus din Egiptul de Jos , în vreme ce partea de sud are statui făcute din granit roșu adus de la Assuan.

 Ceramica găsită aici este reprezentată de cupe, halbe de bere și amfore de vin care au fost găsite în pronaos-ul templului. Câteva stele au fost găsite la intrarea în Curtea Soarelui care erau de fapt niște pisanii referitoare la construcția templului de către faraon. Aici există sute de statui, sfincși, și stele prin zona temlpului mormânt. Unele din acestea aparțin zeiței cu cap de leu Sekhemet, animalelor diverse, cum sunt: sfinxul leu-crocodil, șacali, scarabei și un hipopotam alb. Găsim deasemenea zei egipteni cât și pe faraon-ul Amenhotep III ca zeu. Unul din arheologii ce au făcut săpături aici, a sugerat că, Amenhotep III a organizat animalele și statuile lui Sekhemet sub forma hărții cerului, încercând să aducă cerul pe pământ. Deasemenea a fost explicat numărul foarte mare de statui ale lui Sekhemet prin aceea că, zeița , era o protectoare a beției dar avea și puteri tămăduitoare de care ar fi fost nevoie pentru a vindeca bolile faraonului. Mai avea rol de protectoare a regelui soare de dușmanii săi.

Beneficiind de materiale de construcție din ambele zone ale Egiptului Amenhotep a săvârșit o unificare a țării. El a adus dreptatea și pacea peste haosul din jur, având statui ale faunei pe care astfel, simbolic, o controla, ca și pe inamicii săi Nubieni, Asiatici, Mesopotamieni, Greci, Hitiți printre multe sale statui. Întregul templu simbolizează o movilă și începutul lumii din primele ape ale creației așa cum credeau egiptenii că începuse lumea. Amenhotep III dorea să fie considerat un zeu pe pământ nu doar în viața de după moarte. El a construit acest templu ca o moștenire și o dovadă a faptului că fusese un zeu pe pământ.

AMENHOTEP II

Amenhotep II numit câteodată și Amenophis II ceea ce se traduce prin „Amun este mulțumit”, a fost al VII-lea faraon din a XVIII-a dinastie egipteană. Amenhotep a moștenit un vast teritoriu de la tatăș său Tutmes al III-lea și l-a păstrat grație câtorva campanii militare în Siria. oricum, Amenhotep a luptat mult mai puțin ca tatăl său iar regimul săau a adus încheierea ostilităților dintre egipteni și mitanni. El a domnit între 1427Î.Hr. și 1401 Î.Hr. Amenhotep Ii a fost căcsătorit cu o femeie dintr-o familie al cărei nume nu-l cunoaștem. Au avut 10 fii și o fiică. Cel mai important fiu și succesor al lui Amenhotep II a fost Tutmes al IV-lea.
Cum Tutmes al III-lea și a consumat energia prin lupte, proiectele constructive ale lui Amenhotep au vizat extinderea micilor temple din Egipt, și în Nubia unde Amenhotep a construit Qasr Ibrim și a ordonat decorarea templului de la Kalabsha.
Mumia lui a fost descoperită în Valea Regilor în anul 1898. Amenhotep Ii nu a dorit să înregistreze public numele reginelor sale. Unii egiptologi spun că femeile deveneau prea puternice când primeau numele de Soție a Zeului Amun. Ei spun că a participat la efortul tatălui săau de a șterge numele reginei Hatshepsut și imaginea ei. Această distrugere a imaginii lui Hatshepsut a a vut loc pe timpul co regenței lui Amenhotep II dar s-a oprit pe timpul domniei sale.

HATOR

Hator a fost o zeiță egipteană care a jucat o largă varietate de roluri. ca zeitate a cerului ea a fost soția și mama zeului cerului Horus, și zeu al soarelui Ra ambii fiind asimilați regalității, așa că ea a fost și mamă simbolică a faraonilor. A fost una din multele zeițe care au jucat rol de jumătate a lui Ra, avîând un aspect răzbunător protejându-l astfel pe Ra. partea sa bună, reprezenta muzica, dansul, bucuria, iubirea, sexualitatea și grija maternă așa că a jucat rol de soție a câtorva zei și de mamă a copiilor lor. Aceste două aspecte ale zeiței reflectă concepția egipteană despre feminitate. Hathor a fost deseori reprezentată ca o vacă, simbolizând astfel aspectul său material și ceresc deși forma ei cea mai obișnuită este aceea a unei femei purtând un acoperământ de cap cu coarne de vacă și ținând în mână discul soarelui. Mai poate fi reprezentată ca o leaoică, o cobră sau un sicomor.

Neferura

Neferura a fost o prințesă egipteană din a XVIII-a dinastie. Ea a fost fiica faraonilor Hatshepsut și Tutmes al II-lea. A avut funcții înalte în administrația și serviciile religioase egiptene. Neferura a fost deasemenea soră vitregă a lui Tutmes al III-lea cu care se presupune că s-ar fi măritat. 
Unul din tutorii lui Neferure a fost Senenmut cunoscut pentru multele statui care-l reprezintă având grijă de Neferure.

În urma urcării mamei sale pe tronul egiptean, Neferura a avut un rol neobișnuit de important în curte, depășind rolul normal al unei prințese. Pe măsură ce Hatshepsut a preluat rolul de faraon, tot așa Neferura a preluat un rol important în viața publică. Există multe reprezentări ale ei în aceste roluri. I s-au acordat titlurile Doamna Egiptului de Sus și de Jos, Stăpână a Țărilor și Soția lui dumnezeu din Amun. Ultimul titlu fiind unul pe care Hatshepsut a trebuit să-l abandoneze după ce a devenit faraon.  Aceste oficii trebuiau să fie ocupate de o femeie cu sânge regal pentru a îndeplini îndatoririle religioase și ceremoniale, ce reveneau în mod normal  reginei, în guvern și în temple. 

Interpretarea unei scene scrise pe Chapelle Rouge a lui Hatshepsut (Capela Roșie) din templul Karnak o înfățișează îndeplinind ritualurile necesare soției lui dumnezeu din Amun. Poate în mod semnificativ, acest titlu regal a fost deținut de mai multe regine din dinastia ei, inclusiv de mama ei, iar această femeie a jucat un rol important în ritualurile templului cu faraonul. Întrucât Neferura este înfățișată în templul funerar al mamei sale, există unii autori care cred că Neferure a fost încă în viață în primii ani ai domniei lui Tutmes III ca faraon și că fiul său cel mai mare, Amenemhat, a fost copilul ei.  Cu toate acestea, nu există dovezi concrete care să demonstreze că a supraviețuit mamei sale în timpul domniei lui Tutmes III. 

Tutankhamon 1

Tutankhamon (n. 1341 î.Hr. - d. 1323 î.Hr.) a fost un faraon din dinastia a 18-a, conducătorul Egiptului între anii 1332 î.Hr. - 1323 î.Hr, urcând pe tron la 9 ani. El este fiul faraonului Amenhotep IV (Akhenaton) și al reginei Kiya, făcând parte din Noul Regat, dinastia a 18-a, numită și Epoca de aur a faraonilor.

Băiatul faraon s-a născut în anul 1341 î.Hr. în orașul Aketaton ("Orizontul lui Aton"). La vârsta de 7 ani Tutankhamon a luat-o de soție pe frumoasa Ankesenamon ("Ea trăiește pentru Amon"), sora sa vitregă. Doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare moare, tronul revenindu-i lui. A abandonat cultul tatălui său, revenind la zeii tradiționali. În al doilea an de domnie, Tutankhamon părăsește Tel al-Amarna, efemera capitală întemeiată de Akhenaton, și se instalează la Memfis, aproape de actualul Cairo. Face din el centrul administrativ și, în același timp, își schimbă numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton", în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon", marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba, capitala religioasă. Demolarea monumentelor închinate lui Aton începe. Sanctuarele sunt demontate rând pe rând, blocurile lor de piatră fiind refolosite în noile construcții. Tutankhamon pune să se decoreze unii pereți ai templelor de la Karnak și Luxor, închinate lui Amon, și să se ridice numeroase statui ale zeului și ale lui însuși. Pe plan extern, au avut poate loc două expediții militare, una în Orientul Apropiat, cealaltă în Nubia.

Numele oficial Tut-ankh-Amon era Nebkheperure numele Tutankhamon fiind unul foarte personal și mai puțin important.

Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat și nejefuit. Tutankhamon a murit la vârsta de 18 ani. Se presupune că ar fi fost ucis printr-o lovitură la cap,dar există mai multe teorii. Suspectul principal ar fi fost Ay, succesorul său, al cărui motiv consta în preluarea tronului. O radiografie indică un cheag de sânge în craniul său.

În anul 1925, mumia lui Tutankhamon a fost deschisă și analizată de către echipa lui Howard Carter. În 1969 și 1986, ea a fost supusă razelor X; în anul 2005, mumia a fost testată cu scanerul. Radiografiile indică mai multe fracturi, dar se presupune că acestea au fost produse de către echipa lui Carter. Radiografiile arată că Tutankhamon era sănătos și nu avea nici o urmă de infecție, ceea ce indică faptul că el nu a murit din cauze naturale. O radiografie a capului său prezintă un cheag de sânge în zona cefei, ceea ce ar dovedi presupusa lovitură la cap.

Dar cine a fost ucigașul? Mulți consideră că suspectul principal era chiar soția sa, Ankesekhamon. În apropierea mumiei sale s-au găsit doi fetuși morți, probabil fiii săi (unul ar fi murit la naștere; celălalt - la câteva zile după naștere). 
O tomografie a mumiei indică faptul că Tutankhamon avea coloana strâmbă, ceea ce ar putea însemna că faraonul nu-și putea mișca capul. Acest fapt ar putea reprezenta cauza care a dus la moartea fiilor săi. O variantă este aceea că faraonul ar fi fost ucis de către soția sa deoarece nu putea să aibă copii sănătoși din cauza stării sale de sănătate.

Însă, bazat pe imaginile transmise de-a lungul vremii, aceasta își iubea soțul foarte mult, fapt care face imposibilă crima. Deviația coloanei ar fi putut fi provocată la îmbălsămare. Un alt suspect este Maya, un servitor al faraonului. Dar și despre acesta se presupune în unele teorii că ținea la faraon și că este cel care a distrus documentele care indicau locul mormântului său. Un alt suspect este generalul Horhemheb. Totuși, dacă acesta ar fi fost ucigașul, i-ar fi luat imediat locul pe tron; în plus, acesta era cel care îl instruia pe faraon. În fine, un alt suspect este vizirul său, Ay. Acesta l-ar fi ucis pentru a prelua puterea, fapt care s-a și întâmplat.

Tutankhamon 2

În anul 2005, o echipă de la 'National Geographic' condusă de către arheologul Zahi Hawass, a analizat mumia prin scanare. S-au descoperit foarte multe fracturi produse de către Carter. Cutia toracică lipsea, mumia avea o gaură la cap, o gleznă de-a sa era înfășurată, posibil datorită unei fracturi, iar un dinte sănătos era ieșit lateral. Pe lângă asta, s-a descoperit că piciorul stâng era fracturat, iar rotula lipsea, ceea ce poate indica o căzătură. Rana de la picior s-a cangrenat, provocându-i moartea. Căzătura i-ar fi afectat și cutia toracică, ceea ce înseamnă că i-a fost scoasă la îmbălsămare. Gaura de la cap ar fi putut fi produsă la îmbălsămare. Atunci când creierul i-a fost scos, ar mai fi rămas o cantitate mică în interiorul craniului; restul creierului a fost scos prin peretele craniului, iar cheagul de sânge nu e altceva decât o urmă de rășină, de ulei.

Însă unii cercetători cred că fractura s-ar fi produs la îmbălsămare și că teoriile cum că Tutankhamon ar fi fost lovit în cap sau că a fost otrăvit sunt false. Chiar dacă a avut coloana strâmbă sau s-a accidentat la piciorul stâng, Tutankhamon ar fi rezistat, fiind foarte sănătos și viguros, afirmă cercetătorii. Moartea sa rămâne în mare parte un mister. Recent, grație unui studiu genetic major, efectuat pe mai mulți membri din familia lui Tutankhamon, cercetătorii au descoperit că acesta avea anumite malformații la nivelul picioarelor.

În afară de o afecțiune a oaselor picioarelor de care suferea, numită maladia Kohler II, faraonul Tutankhamon avea picioarele grav deformate, astfel încât era nevoit să se deplaseze cu ajutorul unui baston.  Celui de-al doilea deget de la piciorul drept al faraonului îi lipsea osul mijlociu, fiind astfel mai scurt, iar laba piciorului stâng era îndoită înspre interior, faraonul călcând pe gleznă, nu pe talpă.

Această afecțiune a piciorului necesită încălțăminte special fabricată. Cu ajutorul unor curelușe din piele, piciorul faraonului era menținut în poziția corectă, pentru ca acesta să nu se deplaseze târându-și piciorul bolnav. O “autopsie virtuală” realizată asupra rămășițelor faraonului egiptean Tutankhamon a arătat că părinții săi au fost frate și soră și că, din cauza incestului, el s-a născut cu o deformație la picior și avea șolduri feminine. Aceste informații au fost dezvăluite în filmul documentar “Tutankhamun: The Truth Uncovered”, care va fi difuzat de BBC One pe 26 octombrie.

Masca mortuară a lui Tutankhamon, acoperită cu aur, arată imaginea unui faraon care sugerează putere și frumusețe regală, însă în realitate el avea dinții ieșiți în exterior, o deformație la picior (la talpă) și șolduri feminine. Mai mult, în loc să fie pasionat de cursele carelor de război, el mergea șchiopătând, sprijinindu-se mereu într-un baston, în tot timpul domniei sale din secolul al 14-lea Î.Hr.

“Autopsia virtuală” realizată de oamenii de știință a fost compusă din analiza a peste 2.000 de scanări computerizate și a fost combinată cu analizele genetice ale familiei lui Tutankhamon. Astfel s-a constatat că părinții săi au fost rude de gradul 1, adică frate și soră, fapt care a dus la apariția unor dereglări hormonale în cazul său. De asemenea, este posibil ca istoria familiei sale să fi dus la moartea lui prematură, în timpul adolescenței, scrie Daily Mail.

Până în prezent, conform miturilor, faraonul ar fi murit din cauza unor accidente în timpul curselor de care de război sau chiar ar fi fost ucis, deoarece în craniul său fuseseră găsite fracturi care sugerau aceste ipoteze. Acum însă, oamenii de știință cred ca Tutankhamon ar fi murit din cauza unor boli, deoarece handicapul de la picior nu îi permitea să participe la curse.

Albert Zink, cercetător de la un institut din Italia, este cel care a folosit amprentele genetice și a făcut teste ADN, descoperind astfel că mama lui Tutankhamon a fost sora lui Akhenaten, care a fost tatăl său. În Egiptul antic, incestul era tolerat, iar oamenii nu știau că există urmări genetice asupra copiilor rezultați din astfel de relații. “De asemenea, el dezvoltase boala Kohler, adică moartea oaselor, în timpul adolescenței, fapt care i-a provocat probabil dureri foarte mari. Știm că acest om a avut 130 de bastoane pe care le folosea și că obișnuia sa tragă cu arcul atunci când stătea pe un scaun”, a declarat Zahi Hawass, secretar general al Consiliului Suprem de Antichități din Egipt.

Tutankhamon a fost îngropat într-un mormȃnt din Valea Regilor, care probabil nu era destinat lui. Intrarea în mormȃnt se află topografic la cota cea mai scăzută din Valea Regilor. A murit primăvara (martie-aprilie), în mormȃnt fiind descoperite resturi vegetale ale unor plante care cresc numai primăvara. La scurt timp după înmormȃntare, lăcașul a fost jefuit, fiind sustrase însă numai obiecte mici, ușor vandabile. După cercetările recente ale englezului Stephen (Steve) Cross, după cca 7 luni (octombrie-noiembrie ale aceluiași an) a avut loc în zonă o rupere de nori catastrofală. Torenții care s-au scurs pe 3 văi s-au unit în Valea Regilor, aducȃnd cantități mari de sedimente, depuse deasupra intrării în mormȃntul lui Tutankhamon, unde au depus un strat gros de 1-2 m. După ploaie, terenul s-a uscat, iar sedimentele s-au cimentat. Acesta a fost motivul pentru care jefuitorii de morminte n-au mai găsit și deschis acest mormȃnt, rămas practic neatins pȃnă în 1922.  Mormȃntul poartă numele KV62, KV fiind acronimul de la King’s Valley, iar 62 numărul de ordine al mormȃntului descoperit în Valea Regilor.

Atunci când Carter și Carnavon au coborât treptele, Carnavon s-a îngrijorat de o înțepătură de insectă, iar când a tăiat-o cu o lamă, înțepătura s-a infectat, provocându-i o pneumonie, astfel pe 5 aprilie 1923, a decedat. Înainte de asta, canarul lui a fost mâncat de un șarpe (simbolul faraonului), chiar în ziua când mormântul a fost deschis. Apoi, alte zeci de oameni au murit în următorii 20 de ani. Unii cred că a fost de vină blestemul. Foarte multe inscripții spun despre acest blestem: "cel ce va atinge mormântul faraonului, va fi răzbunat de leu, crocodil și de către hipopotam" sau "Moartea îi va secera pe cei care vor tulbura liniștea faraonului". Unii cred că moartea lui Carnavon ar avea legatură cu profanarea mormântului. Când l-au deschis, ca să scoată masca de aur, Carter ar fi trebuit să-i profaneze mumia. Mulți îl acuză pe Carter, deoarece ar fi distrus toate dovezile morții sale și ar fi produs acel blestem.