Valparaiso

Despre Valparaiso

Vaparaiso este un oraș și port în Chile capitală a provinciei și regiunii Valparaiso. este centrul istoric , administratoiv, universitar și principalul nucleu urban al zonei metropolitane din Valparaiso ce cuprinde orașele Viña del Mar, Quilpué, Villa Alemana y Concón. În anul 2017 populația număra 300.000 de locuitori având așadar mărimea Brașovului. În Valparaiso este sediul câtorva din insituțiile importante ale statului chilian: Congresul Național, Cartierul general al Armatei Chiliene, Ministerul Culturii și Artelor, Subsecretariatul Pescuitului, Serviciul de Vamă, Pescuit și Agricultură.

Orașul este recunoscut ca un centru universitar aici fiind stabilite cele mai importante universități din Chile cum sunt Universitatea din Valparaiso, UNiversitatea Tehnică Federico Santa Maria, Universitatea Pontificală Catolică din Valparaiso și Universitatea Plajei Înguste.

Geografic Valparaiso are forma unui mare amfiteatru natural fiind aplasat în golful omonim înconjurat de dealuri unde trăiește majoritatea populației. Între poalele dealurilor și mare se formează centrul administrativ, comercial și financiar la orașului numit El Plan. Malul mării este ocupat de port.
Una din explicațiile numelui acestu oraș este aceea că provine de la Valea Raiului „ Val del paradiso” combinat „Valparaiso”
În Chile Valparaiso mai este denumit și Pancho. Tradiția spune că în 1846 a început construcția bisericii San Francisco pe Dealul Baron, unde se ridică turnul cu ceas și cele 4 sfere care se pot vedea de oriunde în special de pe mare fiind un punct de referință pentru marinarii din zonș. Vazând clopotnița încoronată cu o cruce de fier marinarii au zis că acolo se află Pancho. UN alt nume folosit este Bijuteria Pacificului sau prescurtarea Valpo. 

Descoperirea oficială a Valparaíso pentru europeni a avut loc în cadrul expediției în Chile a spaniolului Diego de Almagro, care a organizat în 1534 de la Cuzco (după „diferențe” cu Francisco Pizarro) călătoria sa în această țară. La 3 iulie 1535, cuceritorul a pornit în căutarea marilor cantități de aur care, potrivit incasilor, se aflau în Chile. Pentru aceasta, în afară de expediția terestră pe care a comandat-o Almagro, a existat un altul, maritim, care să sprijine comanda lui Juan de Saavedra, care includea nava Santiaguillo. Această navă ancorată în golful Quintil în primele zile ale lunii septembrie 1536, iar Saavedra a redenumit-o Valparaíso în memoria orașului natal din Europa.

Deși misiunea sa de a găsi aur a fost un eșec răsunător (și călătoria în țară, atât de plecare, cât și de întoarcere, un calvar), a descoperit spre surprinderea sa doi spanioli care erau deja perfect așezați: Gonzalo Calvo de Barrientos și Antón Cerrada. Ambii au trăit în zona indigenă, în ceea ce este acum Quillota, în centrul Chile. Dându-și seama că mai la sud, exista un teritoriu rece, fără aur și populat de indigeni ostili, Almagro a decis să se întoarcă la Cuzco, unde a început o luptă fratricidă cu Pizarro. În conflict, căpitanul Pedro de Valdivia a ieșit în evidență de partea acestuia din urmă, a cărui prezență a ajutat victoria ulterioară asupra lui Almagro. La propria cerere, Pizarro a acordat lui Valdivia permisiunea de a „cuceri” Chile. Primul său act oficial a fost întemeierea orașului Santiago de la Nueva Extremadura în 1541; Valparaíso a fost desemnat drept portul său natural la 3 septembrie 1544.

La acea vreme, jefuirea, distrugerea și uciderea oamenilor de către pirați erau relativ frecvente, în special cele de origine engleză precum Francis Drake în 1587 sau Richard Hawkins la sfârșitul secolului al XVI-lea. La 8 iulie 1730, a avut loc un cutremur mare (8,7 grade pe scara Richter) 10 care a afectat orașul Valparaíso, pe lângă alte orașe, cum ar fi Santiago sau Rancagua. Potrivit unor surse ale vremii, acesta a durat un sfert de oră și a generat un tsunami care a afectat zone care se întind de la orașul peruan Callao din nord, prin Valparaíso și Concepción, până la Valdivia din Chile, în sud. Până în prezent, acesta este singurul tsunami distructiv din Valparaíso, deoarece înregistrările istorice sunt disponibile. A inundat o zonă care merge de la biserica Matriz din sud până la actuala piață O'Higgins din nord. Acest tsunami a traversat Oceanul Pacific pentru a lovi provincia japoneză Sendai

Valparaíso a rămas un oraș port, locuit sporadic (din cauza atât a dezastrelor naturale, cât și a pagubelor cauzate de pirați), cu cel mult cinci mii de locuitori practic în toți anii erei coloniale, cu puține case, o biserică și o Dock construit pe inițiativă privată abia în 1810, cu puțin timp înainte de independența de facto a Chile. Așa se explică de ce în Valparaíso, spre deosebire de alte locuri din Chile și America Latină cu o antichitate similară, nu se păstrează nimic din ceea ce a fost construit în perioada colonială. Tot ce se poate vedea în oraș a fost ridicat după independența țării.

Secolul XX a început cu primul mare protest al muncitorilor portuari din Chile, la 15 aprilie 1903, din cauza pretențiilor oferite de patroni pentru orele lor excesive de muncă și pentru creșterea salariului, cereri care au fost ignorate de angajatori, creând o situație încordare care a dus la grave acte de violență pe 12 mai, cum ar fi preluarea de către protestatari a sfertului de comandă, arderea birourilor CSAV și împușcarea și moartea persoanelor din diferite părți ale orașului. Toate acestea au provocat intervenția la nivel de stat, aplicând starea de asediu timp de câteva zile în oraș. Acest protest a fost important pentru viitorul sindicalism din țară. În același an, au fost inaugurate tramvaie electrice, care au înlocuit căile ferate urbane anterioare trase de animale.

În cutremurul din 16 august 1906, acesta a provocat pagube grave în tot orașul, care era la acea vreme nucleul economiei chiliene. Pagubele au fost evaluate la sute de milioane de pesos la acea vreme, iar victimele umane au numărat 3.000 de morți și peste 20.000 de răniți. După îndepărtarea resturilor, au început lucrările de reconstrucție. Acestea includeau lărgirea străzilor, boltirea și pavajarea estuarelor Jaime și Delicias, creând căile actuale ale Franței și, respectiv, Argentina, s-a desenat strada principală a orașului: Pedro Montt, piața O'Higgins a fost creată, El a dinamitat un deal pentru a permite trecerea străzii Colón, conacul Edwards deteriorat a fost demolat și în locul său a fost proiectată catedrala actuală, printre multe alte lucrări care au dat formă actualului cartier El Almendral. Marea majoritate a lucrărilor de reconstrucție publică a orașului au fost încadrate în așa-numitul „Plan de reconstrucție Valparaíso”, promovat de președintele Pedro Montt, care a inclus în special partea inferioară a orașului (înainte de cutremur a fost numit familiar „Zonă înaltă” către dealuri și „zonă joasă” spre pământul plat dintre dealuri și mare), care după aceste lucrări au început să fie numite familiar de localnici drept „planul”. În 1910, au început lucrările de extindere în portul orașului, care s-au încheiat în 1930. Printre clădiri, se află o aluniță de adăpost (1 km lungime și 55 de metri adâncime), stâlpii și terminalele de andocare, Espigón și Pier baron. Deschiderea Canalului Panama în 1914 a provocat o scădere a activității portuare, deoarece și-a pierdut importanța ca nod de transport pentru traseul prin Strâmtoarea Magellan.

Orașul, având dealuri populate în apropierea pădurilor, este vulnerabil la incendiile forestiere, printre cele mai importante se numără incendiul Rodelillo, care a avut loc miercuri, 14 februarie 2013, unde au fost consumate peste 100 de case; și marele incendiu din Valparaíso, cel mai mare din istoria orașului, care a avut loc sâmbătă, 12 aprilie și duminică, 13 aprilie 2014, unde au fost 10 dealuri (Cerro Mariposas, Monjas, La Cruz, El Liter, Las Cañas, Merced, La Fecioara, Santa Elena, Ramaditas și Rocuant) au fost devastate, lăsând 15 oameni morți și 2.854 victime17.