Viena

Despre Viena

Datorită suprafeței sale de numai 414,65 km², este cel mai mic land al Austriei și totodată singurul land care nu se învecinează pe nici una din granițele sale cu o altă țară. Întrucât este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafețe construite și de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafața sa. 

Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viță de vie. 1,7% din suprafață a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafața împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeței acestei regiuni.
Orașul se află între culmile nord-estice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Orașul istoric a fost ridicat numai în partea de sud a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naștere la intersecția dintre direcția vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe brațe, care cuprind numeroase insule fluviale.

Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sunt în Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi. Iernile sunt însă blânde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4 °C în centrul Vienei, coborând la 10,2 °C spre periferie. Precipitațiile sunt în medie de 600 mm, vienezii bucurându-se de numai 60 de zile de vară, față de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică (ZAMG).

În secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropierea Dunării, un castru și un oraș civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul/cartierul 3 al orașului de astăzi). Inițiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului roman. 

Detalii

Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg).

În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul primului război mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașului Praga, care fusese desemnată reședință imperială pentru Casa de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte Viena, pentru a ține pasul cu Praga. O contribuție remarcabilă a avut Rudolf IV, care, printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației.

În 1438 Viena a ajuns oraș de reședință al Sfântului Imperiu Roman, din dispoziția ducelui Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de deportare și omorâre a evreilor vienezi, în 1421-1422. În 1469 Viena a devenit reședință arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea Bazilicii Sfântul Ștefan la rang de catedrală.

Din 1551 a început recatolicizarea orașului, care căzuse repede sub influența protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiți, care au exercitat o influență majoră asupra poporului. Iezuiții au pus bazele unui colegiu, li s-a transferat conducerea universității din Viena, au practicat cenzura editorială, au implementat prin acțiunile lor la așa-zisa „contrareformă” a Sfântului Imperiu Roman. 

În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reușit să cucerească orașul. Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat Viena, în 1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.

Viena are multe palate aristocratice. Palatele Trautson, Auersperg, Schwarzenberg și Liechtenstein, pecum și palatul de iarnă al prințului Eugeniu sunt unele din clădirile cele mai cunoscute din baroc.

La cererea împăratului Leopold I (1640-1705), Johann Fischer von Erlach (1656-1723) a schițat primele planuri ale palatului Schönbrunn. Palatul, situate departe de portile orașului vechi, a fost căminul împărătesei Maria Tereza (1717-1780), care l-a pus pe Nikolaus Pacassi să refacă palatul între 1745 și 1749 după câteva din ideile ei.
Palatul Belvedere (de Sus și de Jos) a fost construit pentru prințul Eugeniu de Savoia (1663-1736) ca reședință vieneză. Arhitectul celor două clădiri, terminate în 1716 și respectiv 1723, considerate exemple de arhitectură în stil baroc, se numea Johann Lukas von Hildebrandt (1668-1745).

Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice și al operei. Christoph Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms și Anton Bruckner și alții, au lucrat la Viena, iar Antonio Vivaldi a murit aici. Johann Strauss-fiul și familia sa au creat valsurile în Viena, iar orașul a devenit casa așa-zisei „A Doua Școală Vieneză”, cu Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton Webern toți fiind născuți aici. Este și sediul Orchestrei Filarmonice Vieneze.

Viena este notabilă și pentru arhitectura sa. Există numeroase clădiri în stil baroc, dar sunt reprezentate si toate celelalte stiluri. Palatul de vară al împăraților, Palatul Schönbrunn, a fost conceput ca rival al celui de la Versailles, dar, deși imens și ornat, nu a devenit la fel de mare. Grădina Zoologică Schönbrunn se află în incinta palatului. Catedrala Sfântul Ștefan (Stephansdom), construită în secolul al XII-lea este de asemenea de o mare valoare. Arhitectul modern Friedensreich Hundertwasser a construit câteva clădiri în oraș în stilul său idiosincratic.

Stilul Gotic

Primele constructii destinate slavirii Divinitatii sunt templele care au, indeobste, trei incaperi ce indica trecerea de la lumea laica , catre noua gradina a pamantului purificat si apoi la rai. Acum, regăsim întotdeauna suprapuse, cercul și pătratul. Cercul reprezintă Cerul, continuitatea fără început și fără sfârșit, cum este și miscarea planetelor pe bolta cereasca. Pătratul,este simbolul pîmântului pentru că cele patru laturi ale sale simbolizează cele 4 elemente fundamentale :apa, aerul, pământul și focul. Așa numitul „tetramorf”. Lângă acest pătrat stau de regulă un om, un leu, un vultur și un taur. Vă amintesc ca piramidele au o bază pătrată și sunt străjuite de un Sfinx care are cap de om, labe de leu, trup de taur (animal) și cu siguranță avea și aripi. Pentru a face paralela până la capăt, uita-ți-vă pe interior, la turlele bisericilor ortodoxe. 
Au baza rotundă și stau așezate pe o structura pătrata ce are întotdeauna pictate în colțuri imaginile celor patru evangheliști ale căror simboluri sunt omul, vulturul,leul și taurul. La bisericile moldovenesti din Bucovina, turnul se cladeste uneori peste un octogon, care s simbolizeaza prin colturile sale, cele 7 zile ale Creatiei si a 8-a zi a Invierii.

Mai departe am să vă spun că, coloanele ce sustin acoperisul templului sunt considérate multimea credinciosilor ce stau in fata Domnului zi si noapte slavindu-l, iar Iconostasul reprezinta perdeaua impodobita a templului care simbolizeaza separarea intre ceruri si pamant generand expresia “a trece în lumea de dincolo” de moarte. Sigur că in biserica ortodoxa iconostasul poarta icoanele cele mai importante reprezentând momentele cele mai semnificative din viața Mântuitorului Hristos, cele ale profetilor și ale celor 12 apostoli,ușile iconostasului fiind păzite de icoanele lui Iisus Hristos și ale Maicii Sale.
Decoratiunile cu ingerasi, flori și sfinti un fac decat sa incerce recrearea Raiului in Biserica. Numele de Biserica vine din latinul “basilica”, care era o cladire spatioasa in Roma Antica, cu multe coloane desigur,ce servea ca sala de audienta pentru imparat sau judecatori. Cand adunarile de crestini incep sa o foloseasca ca loc de intalnire si veneratie a lui Hristos, nou conducator si judecator apare noua institutie si edificiu fundamental al crestinilor, biserica.

Biserica Gotică se naște in clipa in care oamenii își dau seama că, in bisericile de tip romanic, lumina Domnului nu patrunde cum ar trebui si atunci, apar marile deschideri din peretii bisericilor pentru a pemrite luminii să intre în cantitate mai mare. 
In incheierea acestei mici introduceri vreau sa mai spun ca, cuvantul Catedrala , constructie monumentala típica stilului gotic, se trage de la latinul “catedra” ce descrie o constructie gazduitoare a scaunului episcopal.

Arta gotica e un termen conventional care desemneaza manifestarile artistice din sec XIII – XIV. Ea apare in clipa in care, un element arhitectural utilizat mai mult in criptele bisericilor romanice, ogiva, incepe sa fie folosit în încăperile principale ale lacaselor de cult. Ogiva inlocuieste arcul dublou si preia o parte din greutatea boltilor, descarcata pe zidurile groase. Ogiva descarca greutatea constructiei pe 4 puncte nu pe două, iar succesiunea de ogive va duce la o adevarată armătura a boltii. Ogiva este o structura de arce incrucisate facute din piatra iar spatiile dintre nervuri se puteau umple cu ceva mai usor, spre exemplu caramida. 
Pimul santier gotic apare intre 1137 – 1144 la Paris cu ocazia construirii bisericii Saint Denis. Aici, un pietrar a intuit ca ogivele vor repartiza impingerile laterale in cele patru unghiuri ale traveei permitand astfel realizarea unor deschideri in peretii laterali fara a compromite siguranta zidurilor. 
In forma sa tarzie, mai complexa, catedrala gotica devine o osatura uriasa purtand greutatea unui sistema urias de bolti in arc frant. Pentru ca mesterii sticlari un puteau produce ferestre de mari dimensiuni, au inventat vitraliul ce presupunea fixarea bucatilor de sticla colorata prin lame de plumb dispuse in asa fel incat sa contribuie la desenul figurilor si scenelor religioase ce decorau ferestrele unui edificiu.

Un alt element ce va aparea odata cu elansarea catedralelor este arcul butant ce va propti zidurile foarte inalte sitúate la zeci de metri fata de sol. Sistemul constructiv se va raspandi mai intai in Franta si apoi in toata Europa occidentala in acelasi timp cu iradierea catolicismului. 

Impotriva stralucirii religioase romanice si a fastului benedictin care atragea donatiile oamenilor se va ridica Sf. Bernard ai carui adepti, calugarii Cistercieni, al caror nume se trage de la Cistercicum – numele latin al abatiei de Cateaux – si-au propus sa duca o viata austera intemeiata pe rugaciunea individuala si pe munca fizica. Ora et labora spuneau ei adică roagă-te și muincește.
Buni ingineri si tehnicieni, cistercienii vor prelua experiméntele gotice franceze intr-o varianta sobra ce le reflecta conduita.  

Frumos e ca, in 1550, Giorgio Vasari, pictor, architect și istoric de artă italian a considerat goticul o arta inspirata de o cultura, inferioara, barbara ca cea a goților cei mai cunoscuti barbari ai perioadei medievale timpurii si de la numele “got”,a apărut numele de  “stilul gotic”

Catedrala Sf Ștefan

Catedrala Sf. Stefan din Viena a supravietuit multor razboaie si a devenit un simbol al libertatii Vienei. Construcția a inceput in 1147 si cea mai cunoscuta caracteristica a sa, acoperisul diamantat a fost adaugata in 1952 adica au lucrat la ea 800 de ani si ceva.
Prima biserica,  ce a ocupat spatiul unde se afla acum Sfantul Stefan, a fost o biserica in stil romanic peste care, in 1147 s-a construit o biserica tot in stil romanic dar mai mare. Un mare incendiu in anul 1258 a distrus biserica si a inceput constructia actualei catedrale gotice, la inceputul sec al XIV-lea. 

Aceasta a suferit stricaciuni importante la asediul orasului Viena din 1683 cand doar interventia curajoasa a regelui Polonez Jan Sobieski i-a salvat pe Vienezi si pe europeni de un dezastru. Deasemenea in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial focul pornit de la luptele de strada a ajuns pana la acoperis. Catedrala a fost redeschisa in 1948, acoperisul a fost reparat si decorat cu tigle oferite de cetatenii vienezi in 1950.

Alaturi de aceste dezastre, alte doua evenimente au avut loc aici: nunta lui Wolfgang Amadeus Mozart in 1782 si funeraliile sale in 1791.
Catedrala este construita din piatra inchisa la culoare contrastand cu tiglele colorate ale acoperisului. Turnul de nosrd, se numeste Batranul Stefan si are 135 de metri. A fost construit intre 1359 – 1433 si a fost reconstruit dupa distrugerile provocate de razboi. Ca sa ajungi la varful turnului trebuie sa urci o scara in spirala de 343 de trepte.

Celalalt turn de nord numit chiar “Turnul de Nord” (Nordturm) nu a fost niciodata terminat si adus la inaltimea celuilalt turn de nord, insa a primit o coronita renascentista in 1529. Varful acestui turn are o vedere foarte frumoasa asupra orasului si asupra clopotului Pummerin unul din cele mai mari clopote din lume, fabricat din fonta unui tun capturat de la turci in asediul din 1683. Asta imi aduce aminte ca si Coroana Romaniei este fabricata tot din otelul obtinut de la un tun turcesc capturat in Razboiul de Independenta din 1877. Acest clopot este folosit doar in noaptea de Anul Nou.
In afara catedralei, in piatra este sculptat “O5” Cifra 5 reprezinta a cincea litera din alfabet, “E”. Astfel, intelesul inscriptiei este “OE” abrevierea de la Osterreich adica Austria si a fost scrisa de rezista anti nazista de dupa anexarea acestui stat de catre Germania lui Hitler.

Interiorul

Intrand in catedrala, unul din lucrurile de vazut, se afla in capela din stanga altarului si este altarul bisericii de la 1447 aurit si pictat cu Fecioara Maria intre Sf Caterina si Sf Barbara, pictura absolut fireasca ce apare si pe la noi prin bisericile fortificate din Transilvania.
Amvonul de piatra construit la 1510 – 1550 la mijlocul navei catedralei, aduce in fata privitorului patru parinti ai bisericii catolice: Ambrozie, Gregorie, Augustin si Jerome. Un rar autoportret al artistului Anton Pilgram arhitect si sculptor nascut in Cehia la Brno apare sculptat sub scarile Amvonului, portret ce face tranzitia spre Renastere in clipa cand artistul a inceput sa devina faimos. Liniile amvonului sunt acoperite de importante simboluri: soparlele , animale ale luminii, broastele animale ale intunericului,  iar cainele domnului pe acoperis protejeaza preotul de influenta lor. Rotile cu trei parti reprezentand Sfanta Treime se rostogolesc in sus in timp ce rotile cu patru parti reprezentand cele patru anotimpuri, moarea si viata se rostogolesc in jos.

Deasemenea in Altarul Apostolilor aflat in partea de sud a catedralei, gasim spectaculosul mormant al imparatului Frederick al III-lea care a incercat sa readuca in granitele Austriei teritorii instrainate dar pe la 1480 a pierdut o batalie impotriva jumatate romanului Mathia Corvin al Ungariei. Constructia acestui sarcofag, cat si decorarea sa au durat 45 de ani incepand la 25 de ani dupa moartea lui. Sarcofagul este facut din marmura rosie extrasa din cariera Adnet. A fost sculptat de catre Nicolaes Gerharts van Leyden. Pe sarcofag este sculpatat ceremonia incoronarii imparatului, inconjurat fiind de toate blazoanele zonelor stapanite de el. Pe sarcofag se gasesc 240 de statui iar el insusi reprezinta o forma de varf a artei sculpturale medievale.

Pe Ring

Ring-ul un bulevard ce incercuieste centrul orasului. Este lung de 7 kilometri si pe marginile sale se gasesc locuri de importanta istorica. Acest bulevard face parte din vastele modificari aduse Vienei in a doua jumatate a sec al XIX-lea. 
Dupa sangerosul an revolutionar 1848, Viena a inceput o perioada de relativa prosperitate, ca si centru administrativ si cultural al marelui Imperiu Habsburgic, aflat atunci sub conducerea lui Franz Iozef I. 
In 1850 granitele orasului se maresc cuprinzand asezarile din afara zidurile si pune o noua problema : ce facem cu masivele fortificatii care pana atunci desenau limitele orasului ?  Odata cu inflorirea economiei, oamenii de afaceri au vrut sa inlocuiasca zidurile si santurile de aparare cu drumui si proprietati de vanzare. Fireste ca din cauza asta au aparut conflicte cu militarii ce doreau sa tina fortificatiile ca o ultima linie de aparare in caz ca saracimea ar putea sa se revolte din nou.
Dupa multe hartuieli de ambele parti, imparatul a decis demolarea fortificatiilor si umplerea santurilor de aparare cu pamant. In locul acestora a poruncit construirea unui bulevard care sa reflecte grandoarea imperiala a Vienei si a dinastiei sale.

Imparatul a insarcinat autoritatile sa construiasca drumuri si diferite cladiri nationale si municipale. Restul zonei a fost deschisa initiativei private fiindca banii pentru toate aceste cladiri municipale veneau din vanzarea de teren. Prima parte a bulevardului s-a inaugurat in 1865 si in anii urmatori s-au finalizat constructiile numeroaselor cladiri nationale de renume. De-a lungul bulevardului, se gasesc Rathaus, Burgtheater, Parlamentul, Burggarten, Stadtpark cu faimoasa statuie a lui Strauss, Opera de Stat, Muzeele de Arta si Istorie Naturala, Ringturm si multe altele. Toate aceste cladiri, fiecare faimoasa in felul ei au fost construite intre  1869 – 1888 impreuna cu zeci de cladiri ale celor bogati si faimosi.

Scala realizarilor este chiar extraordinara si nu-si gaseste echivalent astazi nicaieri in lume. Cu toate acestea, niciodata planurile acestui bulevard nu au fost implementate in totalitate din cauza declinului influentei Vienei, a lipsei banilor si a sfarsitului dinastiei.
Astazi toate cladirile importante si-au pastrat destinatia lor initiala iar multe dintre ele cum ar fi Opera sau Muzeul de Istorie a Artei sunt cele mai bune din lume in domeniul lor. Casele si palatele de odinioara servesc drept birouri sau hoteluri de 5 stele.
Ca sa vizitezi Ring-ul trebuie doar sa iei un autobuz turistic sau unul din tramvaiele turistice ce circula pe Ring

Primaria “Die Ratthaus”, o constructie indrazneata, avantata spre cer cu turle inalte si ascutite deasemenea foarte bine iluminata si pusa in valoare. Primaria a fost contruita in stil gotic, cu un turn asemanator cu cel al catedralelor gotice. Epoca gotica a coincis cu dezvoltarea accelerata a oraselor si cu aparitia unei clase sociale numita burghezie urbana. In varful turnului se afla statuia unui om cunoscuta sub numele de Rathausmann, unul dintre simbolurile Vienei. Statuia celui ce vegheaza asupra Vienei are o inaltime de 5.4 m (3.4 m fara steagul pe care il poarta) si cantareste 650 de kilograme. Statuia acestui cavaler medieval a fost modelata pe armura Imparatului Maximilian I. O sfera ce cantareste peste 800 de kg si care actioneaza ca un fel de contragreutate, ajuta statuia sa ramana in picioare chiar si in conditii de vant puternic sau furtuna. In 1985 un atelier din Viena a fost contractat pentru restaurarea statuii Rathausmann. Ca o surpriza la sfarsitul lucrarilor de restaurare, mesterii atelierului au prezentat o replica exacta a statuii care poate fi vazuta in Rathauspark, parcul din fata Primariei.
Astazi cladirea Primariei din Viena este sediul central al administratiei municipale a orasului si peste 2000 de oameni lucreaza aici. Vizitatorii vor fi impresionati de salile impozante ale primariei care destul de des asigura un cadru placut pentru diverse evenimente cum ar fi: conferinte de presa, concerte sau baluri. 
Am luat-o gospodareste la pas, sa le vedem pe toate, pana cand ne-am oprit in fata primariei unde existau casute de lemn pline cu tot felul de bunatati si mai ales cu Punch care se voia un fel de vin fiert de pe la noi dar care nu are nici o treaba cu nimic. Singurul lucru bun era, ca temperatura bauturii ne-a ajutat sa ne mai incalzim, findca asa cum spuneam era foarte frig. Am pornit mai departe sa vedem si cladirea Parlamentului o constructie mica in comparatie cu paltele si celelate constructii, dar cu o arhitectura neoclasica ce aminteste de templele grecesti si ornata extrem de discret cu cateva statuete ce erau asezate exact in locul potrivit. Totul simplu fara multimea de lucruri inutile care exista in alte locuri. 

Ce mi-a placut fataindu-ma prin zona, a fost tramvaiul, care arata mai degraba ca un metrou si implicit avea statiile ridicate la inaltimea podelei sale, ceea ce mi s-a parut un lucru de mult bun simt ca sa nu trebuiasca sa te cateri precum Tarzan pe liane, in mijloacele de transport in comun. Incheindu-ne plimbrea prin centrul Vienei asa ca sa “luam pulsul” locului  cum se zice, ne-am intors  la hotel unde ne-am bagat rapid in pat findca eram sfarsiti de oboseala si a doua zi aveam de umblat.

Palatul Schönbrunn

Trecem asadar de poarta strajuita de cei 2 vulturi bicefali al Autsro Ungariei, intram in curtea imensa a palatului si ni se impiedica privirea de o coada imensa care era formata pe doua laturi ale curtii pana la poarta pe care intraseram noi. Mai mult ca sa ma aflu in treaba, am aruncat o intrebare generala :
   - Aia e cumva coada la bilete ?  

   - Ca n-o fi la paine mi s-a raspuns.

Edificat, am pornit mai departe. Ne-am indreptat spre gradinile palatului, aflate cum e si firesc in spatele cladirii. Mi-am imaginat niste gradini normale de cativa metri patrati insa dupa ce am trecut de coltul palatului si am putut vedea ce inseamna alea gradini, mi-am dat seama ca cine le denumise gradini avea o problema cu estimarea suprafetelor. Alea nu erau gradini, era o padure intrega !!!

Pe o distanta de, sa zicem, 700 de metri adica de la zidul palatului pana pe un deal aflat in capatul opus acestuia, se intindeau straturi cu flori, doua fantani arteziene cu niste bazine imense ale caror ghizduri erau impodobite cu tot felul de animale mitologice sau cu zeitati grecesti si romane, iar pe varful dealului, o alta constructie impresionanta, ca un fel de foisor, numai ca la baietii astia cu vocatie imperiala, foisorul ala avea obligatoriu scari de marmura, o lungime de vreo 100 de metri, o inaltime respectabila si niste grupuri statuare cu soldati romani si fiinte fantastice gen Grifoni, postate de o parte si de alta a intrarii.

Asta era pe linie directa intre palat si varful dealului din fata. Pe laterale o padure intreaga cu gradina zoologica, labirint creat din arbusti si gard viu, ba chiar si o pestera si tot felul de astfel de lucruri. Totul impresionant.  Am luat-o si ne-am dus pana la “foisorul” ala de-i zicea Gloriette si fusese construit de maria sa Franz Joszef si de Maria Teresa. Pana sa ajungem acolo, am urmat exemplul celorlalti turisti si ne-am dat pe gheata ce se formase in bazinul uneia dintre fantanile arteziene, desi semnele spuneau foarte clar ca nu e voie. Da` le-am vazut tarziu… 
Asta a fost ce am perceput atunci. Acum , dupa 10 ani, pot sa mai adaug cateva date.

În anul 1569, împăratul Maximilian al II-lea a cumpărat o întinsă luncă inundabilă a râului Wien aflată sub un deal situat între Meidling și Hietzing, în care fostul proprietar construise în 1548 un conac numit Katterburg. Împăratul a poruncit ca zona să fie împrejmuită și a dispus să se aducă acolo fazani, rațe, cerbi și mistreți, pentru a se organiza acolo vânători de agrement. Într-o parte separată mai mică a zonei, au fost aduse păsări "exotice", păuni și curcani. Au fost construite acolo și bazine acvatice.
Numele Schönbrunn (însemnând "fântână frumoasă") provine de la o fântână arteziană a cărei apă a fost consumată de către curteni.
În cursul secolului următor, zona a fost folosită ca teren de vânătoare și de recreere. Mai ales Eleonora Gonzaga, căreia îi plăcea vânătoarea, a petrecut mult timp acolo și a moștenit zona ca reședință a văduvei, după moartea soțului ei, Ferdinand al II-lea. În perioada 1638-1643, ea a construit un palat alături de conacil Katterburg, prima menționare a numelui "Schönbrunn" apărând în 1642 pe o factură. Originile orangeriei Schönbrunn par să provină tot din timpul Eleonorei Gonzaga.

Palatul a fost distrus în 1683 de către turci. Împăratul Leopold I i-a cerut arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach să îl ridice din nou (îl începe în 1692 și îl termină în 1713). Împăratul, a cărui autoritate era în continuă creștere, se considera egalul Regelui Soare și își dorea o reședință care să rivalizeze Versailles-ul francezilor.
În 1752 împăratul Francisc I Ștefan, soțul Mariei Tereza a dat ordin ca lângă palat să fie construită Grădina Zoologică Schönbrunn. Pe scena faimosului teatru al palatului, apar Haydn și Mozart. Aflat în trecere prin Viena în 1805 și 1809, Napoleon a stat o scurtă perioadă în refugiile îndepărtate ale castelului.

În 1830 se năştea la Palatul Schönbrunn, Împăratul Franz Josef. Monarhul şi-a petrecut în acest loc ultimii ani din viaţă. Palatul Schönbrunn are 1.441 de încăperi, din care se pot vizita 45. Dotările interioare sunt în stil Rococo. În Sala Oglinzilor a Palatului Schönbrunn a concertat Mozart, copilul-minune ce avea pe atunci şase ani. În Cabinetul Chinezesc Rotund, Maria Tereza îşi ţinea consfătuirile sale secrete cu Cancelarul de Stat, Principele Kaunitz. În Camera Vieux Lacque a dus tratative Napoleon. Iar în Salonul Chinezesc Albastru, Împăratul Carol I semna în 1918 renunţarea sa la tron (sfârşitul monarhiei). Camera Milioanelor, placată cu panouri din lemn de trandafir, decorată cu miniaturi preţioase din India şi Persia se numără printre cele mai frumoase încăperi în stil Rococo. În Galeria Mare a avut loc Congresul de la Viena, în anii 1814-1815.
După căderea monarhiei în 1918, nou-înființata Republica Austria a devenit proprietarul Palatului Schönbrunn și a conservat camerele, palatul devenind muzeu.

După al doilea război mondial și în timpul ocupației aliate din Austria (1945-1955), Palatul Schönbrunn, care era gol în acel timp, a fost rechiziționat pentru birourile Delegației britanice la Comisia Aliată pentru Austria și pentru sediul central al micii garnizoane militare britanice din Viena.
Mai târziu, el a fost folosit pentru evenimente importante cum ar fi întâlnirea dintre John F. Kennedy și Nikita Hrușciov din 1961.

În anul 1996 Palatul Schönbrunn și grădinile sale au fost înscrise pe Lista patrimoniului mondial UNESCO, ca un ansamblu baroc remarcabil și exemplu de sinteză a artelor (Gesamtkunstwerk).
Grădina cu sculpturi aflată între palat și Fântâna Soarelui este numită Marele Parter. Grădină franceză, care ocupă o mare parte a zonei, a fost planificată de către Jean Trehet, un discipol al lui André Le Nôtre, în 1695. Ea conține, printre altele, un labirint.
Complexul include și multe alte atracții: în afară de Grădina Zoologică, o orangerie construită în jurul anului 1755 și o seră cu palmieri (înlocuită prin 1882 de aproximativ zece sere mai mici în partea de vest a parcului) merită a fi remarcate. Partea de vest a fost transformată într-o grădină în stil englezesc în perioada 1828-1852. În extremitatea de vest a fost amenajată o grădină botanică în 1828, atunci când a fost construită Vechea Seră cu palmieri.

Palatul Hoffburg

Plecand de la Schonbrunn ne-am transportat catre Hoffburg. Pe drum ne-am mai oprit pentru niste fotografii in fata la Primarie si apoi ne-am dus catre palatul imperial.

Am stat un piculet la coada la bilete si am ajuns intr-un final sa intram. Dupa ce am cumparat biletele, intram intr-o anticamera in care se dadeau telefoane fara fir. Ce era cu ele? Pai ti le programau in ce limba de circulatie internationala voiai matale, dupa care, apasand butoanele de pe tastatura aflai o multime de chestiuni intersante despre exponate. In felul asta ghidajul era unul extrem de civilizat si se evita rumoarea produsa in astfel de vizite cand ghidul de multe ori vorbeste singur finidca in grup se comenteaza si explicatiile sunt luate doar asa din zbor. Aici daca te interesa ceva anume, trebuia sa taci, ca sa intelegi ce iti explica ghidul din telefon iar daca nu te interesa, nu aveai decat sa nu pornesti aparatul si sa te plimbi de nebun, dar tot cu gura inchisa fiindca 95% dintre turisti aveau aparatele la urechi si oricum nu ar fi intrat in vorba cu tine. In concluzie, o forma super civilizata de prezentare unui obiectiv turistic.

Altfel ce sa va spun? Trebuie sa vedeti findca nu va puteti imagina vesela din cristal sau portelan cu borduri aurite, sau tavile de mancare facute din aur masiv si slefuite atat de bine incat reflectau si sporeau lumina lumanarilor ca sa nu arate casa imparatului ca bordeiul unui supus de pe curpinsul imperiului. Dupa cum e incredibil fastul, calitatea materialelor folosite cum ar fi marmura, sticla de Murano, pielea cea mai fina si altele asemenea. 

Pe de alta parte, castelul Hoffburg trebuia sa isi lege numele de o personalitate si aceasta personalitate, de care pana la urma toata Viena isi leaga numele fiind un brand foarte puternic acolo, este printesa Sissi de care sunt convins ca ati auzit cu totii. E Dracula al Vienei daca vreti. O femeie frumoasa, deschisa la minte pentru vremurile acelea care a sfarsit asasinata la Budapesta.

Aflat in centrul Vienei, Palatul Hofburg, cu cele 18 aripi, 54 de scari, 19 curti si in jur de 2600 de camere, a servit drept resedinta imperiala pana in anul 1918. Astazi, acest vast complex arhitectonic adaposteste pe langa muzee si colectii, destul de numeroase, Scoala de Echitatie Spaniola si Biblioteca Nationala a Austriei. În aripa „Leopold” se afla resedinta oficiala a presedintelui Republicii. De-a lungul secolelor, palatul a suferit numeroase extinderi, asa cum se vede din stilurile diferite ale ansamblului.
 
Constructia a inceput in 1275 sub regele Boemiei, Ottokar al II-lea si a fost terminata sub Rudolf al II-lea de Habsbourg. In urmatoarele secole nici un imparat nu a ocupat locul folosit de predecesorul sau. Fiecare a incercat sa-si creeze propriile apartamente si, in acest fel, sa largeasca intregul edificiu.  In acest palat au avut loc o serie de evenimente urmate de baluri somptuoase a caror traditie se pastreaza si astazi, balurile avand loc in sala „Reduta”. 

In timpul domniei lui Franz Joseph a fost construit Noul Hofburg. Fatada acestuia este impodobita de 20 de statui reprezentand episoade cruciale din istoria austriaca, cladirea gazduind Muzeul de etnologie. Tot aici pot fi admirate cea mai mare colectie de arme din lume, colectia de instrumente de muzica veche si muzeul de cultura austriaca.

Mergand in directia Vechiului Palat se ajunge in curtea interioara numita „In der Burg”, construita de Imparatul Maximilian al II-lea, in 1545. Aici se inalta statuia imparatului Franz I, reprezentat ca „Imparatul Augustus”, avand pe soclu inscriptia latina: „amorem meum populis meis” (toata dragostea mea pentru poporul meu). Locul respectiv este supranumit „Curtea elvetiana” pentru ca era „pazita” de trupele elvetiene ale Mariei Tereza. Mentionata intr-un document din 1296 este restaurata in 1449. Aripa numita Stelburg dateaza din secolul al XVI-lea si este folosita in parte de Scoala de Echitatie Spaniola pentru creseterea cailor lipitani. In aripa cancelariilor se afla cabinetele de lucru ale lui Franz Joseph, iar apartamentele imparatesei Elisabeth se gasesc in zona Amalientakt.
    
Comoara imperiala (Schtzkammer) constituie o parte esentiala din Hofburg. Colectia magnifica, de o valoare artistica inestimabila, provine din Comoara Artistica (Kunskammer), fondata de imparatul Ferdinand I in 1533. A fost imbogatita de-a lungul secolelor cu precadere de obiecte colectionate de Casa de Habsburg.
   
 Pe poarta de la intrare se pot vedea initialele imparatului Carol al VI-lea. Acesta a transferat comoara la parterul Vechiului Palat. Colectia se imparte in comoara sacra si comoara laica, iar nucleul central este constituit din Comorile Sfantului Imperiu Romano-Germanic si coroana imperiala. Pot fi admirate de asemenea, bijuteriile imparatesei Maria Tereza, obiecte de pret ale Ordinului Lanii de Aur, emblemele arhiducilor austrieci si multe alte bijuterii. Impresionante sunt, de asemenea, portretele in marime naturala ale lui Franz Joseph si ale imparatesei Elisabeth, pictate de Winterhalter in 1865.
  
„Sfantul Imperiu Romano-Germanic” n-a fost niciodata denumit astfel in mod oficial. El se numea de fapt „Imperium Romanum” sau „Imperium sacrum” si era definit ca succesor politic si spiritual al Imperiului Roman. Ideea s-a concretizat odata cu incoronarea lui Carol cel Mare (Charlemagne) de catre papa in anul 800, fara a exista insa consecinte legale. Regele germanic era ales de electori si cu exceptia lui Carol al VII-lea de Wittelsbach (1742-1745) doar familia Habsburg a avut acces la tron. De aceea palatul Hofburg devine un simbol al puterii imperiale a acestei dinastii care si-au pus amprenta pe istoria tarilor si a intregului continent.