Armenia

Geografia

Podișul Armeniei reprezintă continuarea mai înaltă a Podișului Asiei Mici până aproape de Marea Caspică.

Limite: Spre sud-est se leagă strâns cu Podișul Iranului, extins la sud de Lacul Urmia și Masivul Sahend, iar la nord, prin Caucazul Mic, domină depresiunea intramontană Rion-Kura.

Trăsături fizico-geografice: poziția de tranziție între Asia Mică și Podișul Iranului - de unde accentuarea continentalismului climatic; predominarea podișurilor înalte și a masivelor vulcanice, care alternează cu depresiuni adânci, tectono-erozive; formarea unui adevărat "castel de ape", cu rezervoare naturale permanente (lacurile tectonice Van, Sevan și Urmia), din care diverg numeroase râuri (Kura, Arax, Tigru, Eufrat, etc.)

Clima: caracter continental, cu ierni lungi și reci, veri calde. Precipitațiile cad mai ales primăvara și vara și cresc dinspre interior (300-600mm) spre versanții exteriori (1000-1200mm). Variază de la tipul subtropical la cel alpin din munți. Temperatura medie în mijlocul verii este de 25 °C. În mijlocul iernii temperatura atinge, în medie, 0 °C.

Apele: cu mari variații și debite, sunt intens folosite pentru irigații în depresiuni și pentru producerea de energie electrică, iar marile lacuri tectonice pentru navigație și pescuit. Principalul râu al Armeniei este Arax cu lungime totală de 1.070 km. Face graniță cu Turcia pe cca. 130 km. Râurile Armeniei au un important potențial hidroenergetic, în mare parte valorificat. În zona montană apar numeroase lacuri, cel mai mare fiind Lacul Sevan. Are o suprafață de 1.416 km², iar adâncimea maximă este de 98,7 m, fiind unul dintre cele mai adânci lacuri de altitudine din Asia și Europa (1.920 m).

Flora și fauna: Armenia este situată în Depresiunea Aral-Caspică. Țara are suprafețe nisipoase deșertice și podișuri joase acoperite de iarbă. Fauna este reprezentată de bizonul european, irbiși, gheparzi.

Istorie

În perioada preistorică, mai multe triburi au locuit pe teritoriul Armeniei moderne.

La jumătatea secolului I î.e.n. Armenia a devenit pentru o scurtă durată un imperiu regional cu o cultură bogată, de orientare elenistică și care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică și de la Caucazul Mare la Marea Mediterană. Se întâmpla în timpul domniei lui Tigranes cel Mare ce se intitula "rege al regilor" profitând de o slăbire temporară a Regatului Parților pe care îl înfrânge. Este la rândul său înfrânt de Roma, al cărei rege clientelar va deveni, împreună cu urmașii săi Artașizi. Situația geografică strategică a Armeniei la răscruce de drumuri comerciale și continente a îndemnat la invazia teritoriului său de către diferite imperii: Asiria, perși, Macedonia, romani, iar mai târziu de către arabi, turci și mongoli.

În anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul stat care a adoptat creștinismul ca religia sa de stat, cu doisprezece ani înainte de acordarea toleranței creștinilor Imperiului Roman de către Galerius, și 30-40 de ani înainte de botezul lui Constantin. Pe teritoriul Armeniei existau diverse comunități păgâne până la sosirea creștinismului, însă ei au acceptat creștinismul după un flux de misionari.

După ce Armenia a fost ocupată de către mai multe dinastii străine (iraniene, romane, arabe, mongole, etc), Armenia a fost grav slăbită. În secolul al 16-lea, Imperiul Otoman și Persia Safavidă și-au împărțit teritoriul Armeniei. Luptele dintre acești beligeranți au dus și la scăderea numerică a populației băștinașe armene al cărei loc a fost treptat luat de diverse populații de religie islamică.

În 1813 și 1828, Armenia modernă care consta din regiunele Erivan și Karabakh din Persia) a fost temporar încoroporată în Imperiul Rus. După scurta sa existență ca o republică independentă după Revoluția rusă, Armenia a fost anexată de către URSS. Între 1922 și 1936 ea a existat ca Republica Sovietică Socialistă Federală Transcaucaziană (împreună cu Georgia și Azerbaidjan), și din 1936 până în 1991 ca RSS Armeană.

În ultimii ani ai Imperiului Otoman (1915-1922), un număr mare de armeni din Anatolia au murit în Genocidul armean. Mulți au fost forțați să își părăsească casele și să pornească într-un "marș al morții" prin deșerturile Siriei fără hrană, fiind escortați de soldați turci care au "închis ochii" la atacul diverselor triburi muntene din regiune. Alții au fost omorâți în propriile case sau înecați în Eufrat și Marea Neagră. Guvernul turc refuză și astăzi să recunoască clasificarea acelor masacre drept genocid cu toate că însuși termenul de genocid a fost introdus de polonezul de origine ebraică Raphael Lemkin plecând de la masacrele comise împotriva Asirienilor și Armenilor în prima jumătate a secolului XX. Autoritățile turce continuă negarea deceselor și investesc milioane de dolari anual pentru a susține această istorie alternativă, declarând că decesele au fost provocate de războiul civil împreună cu bolile și foametea, ambele părți suferind pierderi de vieți. Numărul de armeni omorâți este estimat la circa 1 500 000, iar aceste evenimente sunt comemorate anual pe 24 aprilie. Armenii împreună cu multe alte țări cer recunoașterea oficială a evenimentelor drept genocid, dar există de asemenea numeroase țări aflate sub presiunea directă a Turciei pentru a nu caracteriza masacrul armean ca genocid.

Unul dintre motivele pentru care guvernul turc refuză să recunoască acest așa zis genocid, este că termenul de genocid a fost creat în anul 1944 iar ONU a votat rezoluția privind Genocidul în 1946. Așa cum nu se poate vorbi de genocid când vine vorba de exterminarea poporului armean deoarece s-a petrecut cu mult înainte de votarea rezoluției ONU (iar legile nu se pot aplica retroactiv), sau nu se poate vorbi de genocid când vorbim de crimele comise de Franța în Africa, sau de Marea Britanie în India, și exemplele pot să continue, nici Turcia nu poate să fie acuzată pentru o faptă care s-ar fi petrecut în trecut. Armenia cheltuie milioane de dolari pentru a-și acoperi crimele comise în Azerbaidjan din 1988 până în ziua de azi. Din cauza acțiunilor guvernului de la Erevan în jur de 1.000.000 de oameni și-au părăsit casele sau au fost omorâte de soldații armatei Armeniei.

Armenia a fost antrenată într-un conflict prelungit cu Azerbaidjanul pentru regiunea Nagorno-Karabah, o regiune cu populație majoritar armeană și aparținând teritoriului Armeniei Mari pe care Stalin a transformat-o într-o enclavă și a anexat-o Azerbaidjanului sovietic în speranța că va obține sprijinul Turciei Kemaliste și al populației islamice în construirea socialismului în lume. Conflictul militar dintre Armenia și Azerbaidjan a început în 1988, iar luptele au luat amploare după ce ambele țări și-au declarat independența de Uniunea Sovietică în 1991. Până în mai 1994, când a intrat în vigoare un armistițiu, forțele armene au ocupat nu doar Nagorno-Karabah, ci și o centură de securitate formată din teritoriile înconjurătoare ale Azerbaidjanului propriu-zis. Economiile ambelor țări au avut de suferit în absența unei soluții pașnice. 

Economie & altele

Politica Armeniei are loc în cadrul unei republici democratice reprezentative semi-prezidențiale. Potrivit Constituției Armeniei⁠, președintele este șeful statului, prim-ministrul⁠ este șeful guvernului, iar sistemul este multi-partid. Puterea executivă este exercitată de președinte și de guvern. Puterea legislativă este învestită atât guvernului, cât și Parlamentului.
Parlamentul unicameral (numit și Azgayin Zhoghov sau Adunarea Națională) este controlat de o coaliție formată din patru partide politice: conservatorul Partid Republican⁠, Armenia Prosperă⁠, Regula Legii și Federația Revoluționară Armeană. Princpalul partid de opoziție este Moștenirea, condus de Raffi Hovannisian⁠, care susține aderarea Armeniei la Uniunea Europeană și NATO.

Obiectivul declarat al guvernului armean este dezvoltarea unei democrației reprezentative de tip occidental ca bază a formei sale de guvernare. Parlamentul este ales prin vot universal la care au acces toți cetățenii care au minim optsprezece ani. 

În prezent, Armenia păstrează relații pozitive cu aproape fiecare țară din lume, două excepții importante fiind vecinii săi, Turcia și Azerbaidjan. Au avut loc tensiuni mari între armeni și azerbaidjani în ultimii ani ai Uniunii Sovietce. Războiul din Nagorno-Karabah a dominat politica regiunii de-a lungul anilor 1990. Până în zilele noastre, hotarele Armeniei cu Turcia și Azerbaidjan sunt sub blocadă severă. În plus, o soluție permanentă pentru conflictul din Nagorno-Karabah n-a fost găsită, în ciuda medierii unor organizații precum OSCE.

Armenia este membru a peste 40 de organizații internaționale, inclusiv Națiunile Unite, Consiliul Europei, Banca Asiatică de Dezvoltare, Comunitatea Statelor Independente, Organizația Mondială a Comerțului, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră și La Francophonie. Este membru al alianței militare CSTO și participă de asemenea la programul Parteneriatul pentru Pace al NATO. 

Armata Armeană, Forța Aeriană, Apărarea Aeriană și Garda de Hotar sunt cele patru ramurile al Forțelor Armate ale Republicii Armenia. Armata Armeniei s-a format după căderea Uniunii Sovietice din 1991, Ministerul Apărării fiind înființat în 1992. Comandatul suprem⁠ al forțelor armate este președintele Armeniei⁠, Armen Sarkissian⁠. Ministerul Apărării are funcția de autoritate politică, capul său fiind în prezent David Tonoyan, în timp ce comanda militară rămâne în mâinile statului major, condus de șeful statului major, care este în prezent Artak Davtyan. 

Armenia este divizată în zece provincii (marzer, singular marz), la care se adaugă orașul (kaghak) Erevan (Երևան), care are un statut administrativ special ca capitală a țării. Administratorul delegat în fiecare din cele zece provincii este numit marzpet (marz guvernator) și este desemnat de guvernul Armeniei. La Erevan, administratorul delegat este primarul, care este numit de președinte.

În fiecare provincie sunt comunități(hamaynkner, singular hamaynk). Fiecare comunitate se autoguvernează și este alcătuită din una sau mai multe localități (bnakavayrer, singular bnakavayr). Localitățile sunt clasficate în orașe (kaghakner, singular kaghak) și sate (gyugher, singular gyugh). În 2007, Armenia avea 915 comunități, dintre care 49 sunt considerate urbane, iar 866 - rurale. Capitala, Erevan, are de asemenea statut de comunitate. În plus, Erevanul este împărțit în doisprezece districte autonome.