Brasov, Romania +40 744 693 232, +40 770 919 909
Blog vacanțe și excursii
Europa

Una dintre cele mai frumoase și mai puțin cunoscute destinații din Europa. O locație perfectă pentru expediții și vacanțe în zona Arctică. Orașe precum Oslo sau Bergen sunt destinații foarte cunoscute și populare. Norvegia este destinația perfectă pentru vacanțe în nordul Europei, pentru explorarea fiordurilor magice, a naturii și animalelor marine și terestre.

Highlights

Oslo, Bergen, Zona Arctica, Sognefjord , Tromsø, Insulele Lofoten, Cetatea Akerhus din Oslo, Lillehammer,

Atracții turistice

Muzeul Corăbiilor Vikinge de la Oslo, Peninsula Bygdoy, Debarcaderul hanseatic Bryggen, Muzeul Arctic din Tromsø, Fiordul Geiranger,

Istorie

Primii locuitori au fost cultura Ahrensburg (mileniile al XI-lea-al X-lea î.e.n.), o cultură a paleoliticului superior⁠ din timpul Dryasului recent, ultima perioadă de frig de la sfârșitul glaciațiunii Weichsel. Cultura este numită după satul Ahrensburg, aflat la 25 km nord-est de Hamburg în landul german Schleswig-Holstein, unde au fost descoperite teci de săgeți și bâte. Cele mai vechi urme de ocupație umană în Norvegia sunt găsite de-a lungul coastei, unde imensa banchiză de gheață din ultima eră glaciară s-a topit mai întâi între 11.000 și 8000 î.e.n. 

De la începutul epocii de Fier (ultimii 500 de ani î.e.n.) s-au găsit foarte puține artifacte. Morții erau incinerați, iar mormintele lor conțin doar câteva obiecte. În primele patru secole ale erei noastre, oamenii din Norvegia au fost în contact cu Galia ocupată de romani. S-au găsit circa 70 de cazane romane din bronz, de multe ori folosite ca urne funerare. Contactul cu țările civilizate din sud a adus cunoașterea runelor; cea mai veche inscripție runică norvegiană datează din secolul al III-lea. 
Distrugerea Imperiului Roman de Apus de către popoarele germanice, în secolul al V-lea este caracterizată de descoperiri bogate, inclusiv de morminte de șefi de trib ce conțin arme și obiecte de aur spectaculoase. Pe stânci înalte se construiau cetăți întărite pentru apărare. Excavațiunile au dezvăluit fundații de piatră la ferme cu lungime între 18 și 27 de metri—una chiar de 46 m—acoperisurile fiind sprijinite pe stâlpi de lemn. Aceste case erau ferme de familie unde mai multe generații trăiau împreună, oameni și vite sub un singur acoperiș.

Aceste state se bazau fie pe structură de clan⁠, fie de trib (de exemplu,  în Hordaland în Norvegia de Vest). Până în secolul al IX-lea, fiecare dintre aceste state mici avea thinguri (adunări locale sau regionale), unde se negociau și se soluționau disputele. Locurile de întrunire a thingurilor, fiecare având un hörgr⁠ (sanctuar în aer liber) sau hof păgân⁠ (templu; literal, „deal”), erau de obicei situate pe cele mai vechi și mai bune ferme, care aparțineau căpeteniei și celor mai bogați fermieri. Thingurile regionale se uneau pentru a forma unități și mai mari: adunări de țărani liberi din mai multe regiuni. În acest fel s-au dezvoltat lagtingurile (adunări pentru negociere și legiferare). Gulatingul se întrunea lângă Sognefjord și este posibil să fi fost centrul unei confederații aristocratice de-a lungul fiordurilor și insulelor din vest numite Gulatingslag. Frostating era adunarea căpeteniilor din zona Trondheimsfjord⁠; jarlii de Lade⁠, din apropiere de Trondheim, par să fi lărgit teritoriul Frostatingslagului prin adăugarea zonei de coastă din Romsdalsfjord⁠ până la Lofoten. Între secolele al VIII-lea și al X-lea, întreaga regiune a Scandinaviei a fost leagănul civilizației vikingilor. Prădarea mănăstirii de la Lindisfarne din nord-estul Angliei în 793 de către nordici⁠ a fost mult timp considerată a fi evenimentul care a marcat începutul Epocii Vikingilor. Această perioadă s-a caracterizat prin extinderea și emigrarea navigatorilor vikingi. Ei au colonizat, au prădat, și au făcut comerț în toate părțile Europei. Conform tradiției, Harald cel Blond a unificat în 872 toate micile regate norvegiene după bătălia de la Hafrsfjord⁠ din Stavanger, devenind astfel primul rege al Norvegiei unite. Țara lui Harald era în principal un stat de coastă al Norvegiei de Sud. El a fost un conducător autoritar și, potrivit legendelor, mulți norvegieni au părăsit țara pentru a trăi în Islanda, Insulele Feroe, Groenlanda, și în părți din Marea Britanie și Irlanda. Orașele irlandeze actuale Dublin, Limerick și Waterford au fost fondate de către coloniști norvegieni.

După moartea lui Haakon al V-lea, regele Norvegiei, în 1319, Magnus Erikson a moștenit, la doar trei ani, tronul ca regele Magnus VII-lea al Norvegiei. În același timp, au reușit și demersurile pentru a-l face pe Magnus rege al Suediei. (La acea dată, regii Suediei și Danemarcei erau aleși de către nobili.) Astfel, cu alegerea sa pe tronul Suediei, Suedia și Norvegia au fost unite sub regele Magnus al VII-lea. De-a lungul Primului Război Mondial, Norvegia a fost, în principiu, o țară neutră. În realitate, cu toate acestea, Norvegia a fost presată de britanici să predea acestora din ce în ce mai mari părți din flota sa comercială, la tarife reduse, precum și să adere la blocada comercială împotriva Germaniei. Navele marinei comerciale norvegiene, de multe ori cu marinari norvegieni la bord, navighau atunci sub pavilion britanic și erau expuse riscului de a fi scufundate de submarinele germane. Astfel, s-au pierdut mulți marinari și nave norvegiene. Ulterior, în clasamentul mondial al marinei comerciale, Norvegia a scăzut de pe locul al patrulea pe al șaselea din lume.

Norvegia și-a proclamat neutralitatea și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, dar în ciuda acestui fapt a fost invadată de forțele germane pe 9 aprilie 1940. Deși nu era pregătită pentru atacul-surpriză german (vezi: bătălia din Golful Drøbak, campania norvegiană, și Invazia Norvegiei), rezistența militară și navală a durat două luni. Forțele armate norvegiene din nord au lansat o ofensivă împotriva forțelor germane în bătăliile de la Narvik, până când au fost forțate să capituleze la 10 iunie, după ce au pierdut sprijinul britanic, deturnate către Franța în timpul invaziei germane a Franței. Din 1945 până în 1962, Partidul Laburist a deținut majoritatea absolută în parlament. Guvernul, condus de prim-ministrul Einar Gerhardsen, s-a lansat într-un program inspirat din teoria keynesiană, care punea accent pe industrializarea cu finanțare de stat și pe cooperarea între sindicate și organizațiile patronale⁠. Numeroasele măsuri de control al statului asupra economiei impuse în timpul războiului au continuat, deși raționalizarea⁠ produselor lactate a fost ridicată în anul 1949, în timp ce controlul asupra prețurilor și raționalizarea locuințelor și autovehiculelor au continuat până în 1960.

Prima femeie prim-ministru a Norvegiei, Gro Harlem Brundtland, de la Partidul Muncii, a continuat multe dintre reformele predecesorului ei conservator, sprijinind în același timp problematica tradițională laburistă, cum ar fi asigurările sociale⁠, impozitele mari, industrializarea naturii și feminismul. Până la sfârșitul anilor 1990, Norvegia își plătise datoriile externe și începuse acumularea unui fond suveran⁠. Începând cu anii 1990, o chestiune divizantă a politicii a fost cât de mult din venitul provenit din producția de petrol ar trebui să fie cheltuit de guvern, și cât de mult ar trebui economisit. 

Geografie

Norvegia cuprinde partea de vest a Scandinaviei din Europa de Nord. Coastele accidentate, întrerupte de fiorduri mari și mii de insule, se întind pe 25.000 km și 83.000 km. Norvegia are o frontieră terestră de 1619 km cu Suedia, una de 727 km cu Finlanda, și una de 196 km cu Rusia la est. La nord, vest și sud, Norvegia are coaste la Marea Barents, Marea Norvegiei, Marea Nordului și strâmtoarea Skagerrak. Munții Scandinaviei formează mare parte din frontiera cu Suedia.

Uscatul este în mare parte format din granituri dure și gnais, dar sunt frecvente și ardezia, gresia și calcarul, iar la altitudinile mai mici există depozite marine. Din cauza Gulf Streamului și a vânturilor de vest predominante, Norvegia are temperaturi mai ridicate și precipitații mai abundente decât ar fi de așteptat la aceste latitudini nordice, mai ales de-a lungul coastei. Pe continent se observă patru anotimpuri distincte, cu ierni mai reci și cu precipitații mai puține spre interior. Partea cea mai nordică are un climat subarctic, în timp ce Svalbardul are climă arctică de tundră. 

Sudul și vestul Norvegiei, pe deplin expuse la fronturile ciclonice atlantice, primesc mai multe precipitații și au ierni mai blânde decât părțile de est și nordul extrem. Zonele de la est de munții de coastă sunt într-o umbra a ploilor, și primesc ploaie și zăpadă mai puțină decât vestul. Zonele joase din jurul orașului Oslo au cele mai calde și mai însorite veri, dar și vreme mai rece și mai multă zăpadă în timpul iernii.

Din cauza latitudinii mari la care se află Norvegia, există mari variații sezoniere ale luminei solare. De la sfârșitul lunii mai până la sfârșitul lunii iulie, soarele nu coboară sub linia orizontului în zonele situate la nord de Cercul Arctic (prin urmare, Norvegia este descrisă ca „Țara Soarelui de la Miezul Nopții⁠”, iar în restul țării sunt până la 20 de ore de lumină. În schimb, de la sfârșitul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie, soarele nu se ridică deasupra orizontului în partea de nord, iar durata zilei este foarte scurtă în restul țării. 

Numărul total de specii se ridică la 16.000 de specii de insecte (probabil peste 4.000 de specii care nu au fost descrise), 20.000 de specii de alge, 1800 de specii de licheni, 1050 de specii de mușchi, 2800 de specii de plante vasculare, până la 7.000 de specii de ciuperci, 450 de specii de păsări (250 de specii cuibăresc în Norvegia), 90 de specii de mamifere, 45 de specii de pești de apă dulce, 150 de specii de pești de apă sărată, 1000 de specii de nevertebrate de apă dulce și 3.500 de specii de nevertebrate de apă sărată. Aproximativ 40.000 de aceste specii au fost descrise științific. Lista roșie a anului 2010 cuprinde 4.599 de specii.
Recifele de corali de apă rege în Skagerrak în largul coastei de sud a Norvegiei.

Șaptesprezece specii sunt protejate, în principal deoarece sunt pe cale de dispariție la scară globală, cum ar fi castorul european, chiar dacă populația din Norvegia nu este văzută ca fiind periclitată. Numărul de specii periclitate și aproape periclitate este de 3682; acesta include 418 specii de fungi, dintre care multe sunt strâns asociate cu mici zone rămase de păduri seculare, 36 de specii de păsări și 16 specii de mamifere. În 2010, 2398 de specii au fost trecute pe listele de specii vulnerabile sau periclitate; dintre acestea, 1250 au fost enumerate ca fiind vulnerabile, 871 ca periclitate, și 276 specii critic periclitate(CR), între care se numără lupul cenușiu, vulpea polară (populația de pe Svalbard fiind sănătoasă) și broasca de baltă.

Cel mai mare prădător din apele norvegiene este cașalotul, și cel mai mare pește este rechinul pelerin. Cel mai mare prădător de uscat este ursul polar, în timp ce ursul brun este cel mai mare prădător din Norvegia continentală. Cel mai mare animal terestru de pe continent este elanul. Elanul este cunoscut în Norvegia pentru dimensiunea și forța sa și este adesea numit skogens konge, „regele pădurii”. 

Economie si altele.

Norvegia este considerată a fi una dintre cele mai dezvoltate democrații și state de drept din lume. Din 1814, circa 45% dintre bărbați (25 ani și mai în vârstă) au dreptul de a vota, într-o vreme când în Regatul Unit puteau vota doar 20% (1832), în Suedia circa 5% (1866), și în Belgia circa 1,15% (1840). Începând cu anul 2010, Norvegia a fost clasificată ca cea mai democratică țară din lume conform Indicelui Democrației.

Potrivit Constituției Norvegiei⁠, adoptată la 17 mai 1814 și inspirată din Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii și din Revoluția Franceză din 1776 și, respectiv, 1789, Norvegia este o monarhie constituțională unitară cu un sistem parlamentar de guvernare, în care regele Norvegiei⁠ este șeful statului și Prim-Ministrul⁠ este șeful guvernului. Puterea este separată între ramurile legislativă, executivă și judiciară ale guvernării, după cum este definit de Constituție, care servește ca lege supremă a țării.

 Monarhul își păstrează oficial puterea executivă. Cu toate acestea, ca urmare a introducerii unui sistem parlamentar de guvernare, atribuțiile instituției monarhice au devenit strict reprezentative și ceremoniale, cum ar fi numirea oficială și eliberarea din funcție a prim-ministrului și a altor miniștri în guvernul executiv. În consecință, monarhul este comandant suprem al Forțelor Armate Norvegiene, și șef al diplomației oficiale în străinătate, ca un simbol al unității. Harald V din Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg a fost încoronat rege al Norvegiei în 1991, și a fost primul rege născut în țară după secolul al XIV-lea. Haakon, prințul moștenitor al Norvegiei, este moștenitor de drept al tronului și Regatului.

În practică, prim-ministrul exercită puterea executivă. Din punct de vedere constituțional, puterea legislativă este deținută atât de guvern, cât și de Parlamentul Norvegiei, dar acesta din urmă este organul legislativ suprem, având o structură unicamerală. Norvegia este fundamental structurată ca democrație reprezentativă. Parlamentul poate adopta o lege cu majoritate simplă din cei 169 de deputați, care sunt aleși pe baza reprezentării proporționale în 19 circumscripții pentru mandate de patru ani. 

Norvegia este un stat unitar împărțit administrativ în optsprezece județe (fylke). Județele sunt administrate prin adunări alese direct, care la rândul lor aleg un guvernator. În plus, Regele și guvernul sunt reprezentați în fiecare județ de către un fylkesmann. Ca atare, Guvernul este reprezentat în mod direct la nivel local prin birourile acestui fylkesmann. Județele sunt apoi sub-împărțite în 356 de comune (kommunar), care la rândul lor sunt administrate de către un consiliu local ales direct și condus de un primar și un mic cabinet executiv. Capitala Oslo este administrată atât ca județ cât și ca comună.

Norvegia are deține două teritorii de peste mări, care fac parte integrantă a țării: Jan Mayen și Svalbard, ultima fiind singura insulă dezvoltată din arhipelagul cu același nume, situat la mulți kilometri spre nord. Există trei teritorii dependente în Antarctica și în zona subantarctică⁠: Insula Bouvet, Insula Petru I și Țara Regina Maud. Pe majoritatea hărților apare o zonă nerevendicată între Țara Regina Maud și Polul Sud, zonă pe care Norvegia o revendică de la 12 iunie 2015. 96 de localități au statut de oraș în Norvegia. În cele mai multe cazuri, limitele orașelor coincid cu cele ale comunelor ce le cuprind. De multe ori, comunele norvegiene centrate pe un oraș cuprind zone mari care nu sunt dezvoltate; de exemplu, comuna Oslo conține păduri mari, situate la nord și la sud-est de oraș, și peste jumătate din comuna Bergen este formată din zone montane. 

Norvegienii se bucură de al doilea cel mai mare PIB pe cap de locuitor între țările europene (după Luxemburg), și al șaselea cel mai mare PIB  pe cap de locuitor din lume. Astăzi, Norvegia este a doua cea mai bogată țară din lume în valoare monetară, cu cea mai mare rezervă de capital pe cap de locuitor din toate țările. Conform CIA World Factbook, Norvegia este un creditor extern net. Norvegia s-a menținut pe primul loc în lume după Indicele Dezvoltării Umane (IDU) timp de șase ani consecutivi (2001-2006), și apoi a recuperat această poziție în anul 2009, până în 2015. Nivelul de trai din Norvegia este printre cele mai ridicate din lume. Foreign Policy Magazine⁠ clasa Norvegia pe ultimul loc în Indicele Statelor Eșuate⁠ pentru anul 2009, considerând Norvegia a fi statul cel mai funcțional și stabil. OCDE clasează Norvegia pe locul patru pe 2013 după Indicele de Viață mai Bună și pe locul trei la elasticitatea veniturilor între generații.
Zonele economice exclusive ale Norvegiei

Economia norvegiană este un exemplu de economie mixtă, un stat social capitalist prosper dispunând de o combinație de piață liberă cu mari proprietăți ale statului în anumite sectoare-cheie. Sănătatea publică în Norvegia⁠ este gratuită (cu o taxă anuală de aproximativ 230 dolari pentru persoanele de 16 ani), și există dreptul la un concediu parental plătit de 46 de săptămâni. Veniturile obținute de stat din resurse naturale includ o contribuție semnificativă a producției de petrol. Norvegia are o rată a șomajului foarte scăzută, în prezent de 2,6%. 69% din populația în vârstă de 15-74 este angajată. Forța de muncă este fie ocupată, fie în căutare de lucru. 9,5% din populația în vârstă de 18-66 primește pensie de invaliditate și 30% din forța de muncă este angajată de către guvern, cel mai mare procent din OCDE. Productivitatea orară a muncii și salariul orar mediu din Norvegia sunt printre cele mai ridicate din lume.

Sfaturi călătorie

De ce să călătorești în această țară?

Vacanțe în Norvegia