Mocănița

O călătorie cu Mocănița

Nu pot sa nu mă refer în acest ghid al destinațiilor românești la Mocanita.

Pentru monitorizarea activităţii de transport a materialului lemnos pe calea ferată îngustă din localitatea Vişeu de Sus a fost construită gara C.F.F. Aceasta a fost ridicată în incinta Fabricii de cherestea Valea Râului – Vişeu de Sus, dată în folosinţă în anul 1930. În acestă clădire au funcţionat birourile personalului C.F.F. care deservea linia ferată forestieră. În anul 1931 a fost dat în folosinţă primul tronson de linie ferată normală, montată şi pentru linie îngustă, ce a legat fabrica de cherestea de gara C.F.R. din Vişeu de Sus.

Am fost de 2 ori cu acest ultim tren forestier cu aburi din Europa. Prima data prin 2009, cu niste turiste din Hong-Kong, si a doua ora cu prietenii mei. Nu vă pot descrie îndeajuns peisajele de pe traseul Mocăniței. Trebuie să mergeți să le vedeți, sa simțiți mirosul fumului de lemn brad, ce se ridică din coșul locomotivei să vă umpleți de măreția locului. Cum nu pot să vă las „nepovestiți” am să vă povestesc lucruri pe care le-am trăit eu la a doua călătorie cu Mocănița. Era chiar dupa nunta prietenilor mei , si impreuna cu parintii miresei am plecat 5 zile in Maramures si Moldova. Unul din punctele excursiei a fost Mocanita. Am plecat de la tanti Dorina din Botiza pe la 6:00 dimineata, cu cosul de pick-nick pregatit si cu berea pusa la rece.

Am ajuns, am cumparat bilete, si ne-am urcat in tren. Ca sa va faceti o idee cat de cat, trebuie sa mergeti sa-l vedeti. Cand a aparut, mergand cu spatele sa intre in micuta gara din Viseu de Sus, invaluit in fum si aburi, zici ca ne intorseseram brusc inapoi in timp, pe la 1890. Niste vagoane mici, pitoresti, alternau cu platforme deschise, ingradite cu bare de metal, care in cateva minute aveau sa fie pline de turisti. Ne-am urcat si noi, alegand un vagon inchis, cu banci de lemn in care incapeau, sa zicem, 30 de persoane. Trenul suiera de cateva ori si se urneste incet, incet din gara de munte. Timpul trece si incepe sa mi se faca sete. Ma uit discret la ceas, 8:15. Mda, imi zic, cum naiba sa ma apuc de baut bere rece la ora asta ? Ce-or sa zica parintii prietenei mele, ai finei ca să fiu mai exact, ca sunt un betivan ? Ma uit la David si la Cristian care pareau relaxati asa... Mai ma invart, mai scot capul pe geam, imi era din ce in ce mai sete. Pana la urma, ma indrept decis spre lada cu bere, rece scot o cutie, duc mana s-o desfac si.... “ia uite-l si pe Nicu – zice nu stiu cine, moare de sete !” ; “Cat e ceasul , aoleu, nici 9 nu e, si te-ai si apucat de baut - continua vocea !” Eu, intre timp, stam cu berea in mana si zambeam ca muntele din Brasov, adica Tâmp(a), ca ce era sa mai fi zis, odata ce fusesem prins smantanind berea de spuma, precum Nica oalele cu lapte ? Asa ca baietii s-au gandit ca, dat fiind raritatea evenimentului, Nicu band bere la aproape 9:00 dimineata, mi-au si facut o fotografie cu un ceas ce arata 8:55, ca sa fie marturie nepotilor.

Trenul si-a continuat parcursul molcom, cu iuteala maxima de 30 de km/ora, pana ce soseaua ce exista pe malul celalalt al raului Vaser, ca uitai sa va spun, traseul Mocanitei merge paralel cu raul pana sus in munte si, la un moment dat, este singura cale de acces in afara raului.  Peisajele sunt indescriptibile. O mare de verde ce cade peste tine, peste tot curbele dulci ale muntilor acoperiti de padure si mirosul inconfundabil al lemnului de brad ars. Ars in cuptorul locomotivei pe post de combustibil.

Tot drumul dureaza pana in jur de ora 11, cand trenul opreste intr-un loc unde pune apa in tender, schimba locomotiva in celalalt capat al trenului si, in timpul asta, (cam o ora) noi, turistii, ne asezam la mesele de lemn, asezate anume pe malul raului, ca sa ne mancam, si sa bem, din  merindele aduse de acasa. Pe la 12:00 urcam iar in vagoane si, de data asta, inapoi la Viseu, unde ajungem pe la 15:00, nu inainte ca roata unui vagon sa sara de pe sine de doua ori, motiv pentru noi ceilalti sa ne uitam si sa dam cu presupusul, despre cum se rezolva problema.
Ce sa zic ? Este o experienta de neuitat, fiindca peisajele iti taie respiratia, trenul in sine si leganatul vagoanelor sale, pana si mirosul de brad ars iti vor ramane in suflet definitiv si orice s-ar spune, berea aia bauta la 8:55 dimineata a fost cea mai faina din viata mea.