Ecuador

Geografia

Republica Ecuador este o țară situată în partea de nord-vest a Americii de Sud, care se învecinează cu Columbia la nord, Peru la est și sud, respectiv cu Oceanul Pacific la vest. Ecuador și Chile sunt singurele țări din America de Sud care nu au graniță cu Brazilia. Aparținând de Ecuador, la aproximativ 965 km spre vest, în Oceanul Pacific, este arhipelagul Insulelor Galápagos (cunoscut și sub numele de Archipelago de Colón). Numită Ecuador după denumirea ecuatorului în limba spaniolă, țara este străbătută într-adevăr de ecuatorul Pământului, având o suprafață totală de 283.560 km2, dintre care 272.045 km2 reprezintă partea continentală. Capitala țării este orașul Quito.
Țara are trei regiuni geografice principale, plus o regiune insulară în Oceanul Pacific:

    La Costa cuprinde terenurile joase din partea de vest a țării, inclusiv a țărmului Pacificului.
    La Sierra este centura de mare altitudine de la nord la sud, de-a lungul centrului țării, terenul său fiind dominat de lanțul muntos Anzi.
    La Amazonia, cunoscut și sub numele de El Oriente, cuprinde zonele din jungla amazoniană, reprezentând o mică parte din suprafața țării și având doar 5% din populația totală.
    La Region Insular este regiunea care cuprinde Insulele Galápagos, care se află la o distanță aproximativă de 1000 kilometri față de continent.

Ecuadorul este una dintre cele 17 țări recunoscute pentru biodiversitate din lume, conform Conservation International. În afara de partea continentală, statul administrează și Insulele Galapagos, pentru care țara este cel mai bine cunoscută. În Ecuador viețuiesc 1.600 de specii de păsări (15% din speciile de păsări cunoscute în lume), în zona continentală, și alte 38 în Galapagos. Tot aici trăiesc 16.000 de specii de plante, 106 specii de reptile, 138 de specii de amfibieni, și 6.000 de specii de fluturi. Insulele Galapagos sunt cunoscute ca o regiune cu faună distinctă, fiind locul de naștere al teoriei evoluției darwiniste. Arhipelagul este inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO.

În ciuda faptului că se afla pe lista UNESCO, Insulele Galapagos se degradează constant din cauza unei serii de efecte negative asupra mediului, care amenință existența acestui ecosistem exotic. În plus, exploatarea de petrol din pădurea tropicală amazoniană a dus la eliberarea a miliarde de galoane netratate, deșeuri, gaz și țiței în mediu, contaminând ecosistemele, cu efecte dăunătoare pentru sănătatea popoarelor indigene.

Istoria

ISTORIA
Prima mențiune documentară a acestei țări o avem dintr-o publicație numită Note secrete din America de Sud unde erau trecute toate studiile realizate în sec al XVIII incluzând aici misiunea geodezică franceză. În această publicație apare pentru prima dată numele de Ecuador cu referire clară la linia Ecuatorului care traveresează această țară de la este la vest.
Numele a fost adoptat de către primul guvern care a condus teritoriile ce făceau parte din zona de sud a Columbiei Mari până la separarea din 13 mai 1830 când, în noua Constituție s-a folisit numele de Republica Ecuador.
Cele mai vechi dovezi ale așezării oamenilor pe aceste locuri le avem de acum 13500 de ani când culturile El Inga, Las Vegas, Chobshi, Cubilan au existat aici. Epoca precolumbiană cuprinde 4 perioade: Paleoindică, Formativă, de Dezvoltare Regională, și de Integrare sau Perioada Incașă. Pe perioada formativă s-a dezvoltat o cultura ceramică deosebită în zonă. Oamenii au adomesticit plante pe care au început să le cultive pentru folosul propriu. Au dezvoltat agricultura zonei făcând lucrări de irigație acolo unde se impunea.
Cultura Mantena, așezată în partea centrală a litoralului ecuatorian controla o importantă rută comercială maritimă, care pornea din actualul Chile spre Mexic. S-a dezvoltat astfel o importantă activitate de navigație a plutelor cu vele care, navigau în largul coastelor făcând comerț. Pe litoralul nordic, cultura La Tolita, producea o metalurgie ornamentală de un nivel foarte ridicat, în special din aur, argint și aliaje de platină. Ceramica produsă în culturile Bahia și Jama - Coaque este plină de detalii ornamentale, și amintește mult de decorațiunile ceramicii asiatice, ceea ce a permis dezvoltarea teoriilor despre schimburile culturale transoceanice, teorii care nu s-au putut proba. Satele din lanțul muntos nordic au construit complexe funerare și astronomice cum este Cochasqui.
Până la cuerirea spaniolă, teritoriul Ecuadorului făcea parte din Imperiul Incaș de Nord. În anul 1534, căpitanul spaniol Sebastian de Benalcazar, a cucerit teritoriile ecuatoriene. Astfel , după cucerirea orașului Quito, Sebastien de Benalcazar , l-a reorganizat ca oraș spaniol, denumindu-l San Francisco de Quito în onoarea lui Francisco Pizzaro, orașul devenind sediu al conducerii spaniole pentru multe secole. Acest obicei de a folosi infrastructura indigenilor ca vază a dezvoltării noilor orașe spaniole a fost folosit peste tot în Peru. Cucerirea zonei de către spaniol a fost posibiliă datorită superiorității lor  militare fiindcă, deși indigenii incași erau net superior ca număr armele spaniolilor au făcut diferența. Astfel incașii credeau că spaniolii călare erau ființe cu patru picioare, și comparau bubuitul tunurilor cu cel al tunetului.

Munca din Ecuador a fost făcută cu sclavi negri aduși din Africa ceea ce a constribuit la metisajul populației ecuadoriene. Cea mai mare parte a populației negre din Ecuador se găsește în zona Esmeralda unde se zice că ar fi naufragiat o corabie cu sclavi negri ce au rămas să trăiască acolo. Pe timpul epocii coloniale spaniole s-au dezvoltat artele, în special arhitectura, pictura și sculptura. Se evidențiază Școala Quitana ca un izvor de talente și de producții artistice deosebite unde au creat artiști binecunoscuți ca Miguel de Santiago, Caspicara sau Bernardo de Legarda.

Statul Ecuador se va forma în etape, astfel că, primele mișcări de eliberare de sub dominația spaniolă au început prin anul 1809 cu Rebeliunea Creolilor, cunoscută și ca „Primul Strigăt al Independenței Americane” care au format Guvernul provizioriu la 10 august 1809 în Quito alungând puterea spaniolă pentru a se autoguverna. Firește succesul lor nu a fost deplin ei fiind prinși și uciși pe data de 2 august 1810. Această mișcare revoluționară a fost luată ca model de multe alte rebeliuni din America Latină. 

Provincia Guayaquil începu răscoala pe 9 octombrie 1820 proclamându-se independentă de Spania. Această răscoală a impulsionat începutul războiului de independență din zona Quito ca și din alte provincii sud americane. Victoria decisivă a lui Antonio Jose de Sucre , locotenent al lui Simon Bolivar cu ajutorul Armatei Protectoare din Quito, formată din trupe independentiste însuflețite de poetul Jose Joaquin de Olmedo. Teritoriul din Guayaquil care s-a separat de Spania, formându-și guvern propriiu a acceptat să facă parte din Columbia Mare, sub numele de Districtul de Sud, împreună cu teritoriile Quito și Cuenca.
Căderea noii republici din cauza rivalității dintre Simon Bolivar și vicepreședintele său a făcut loc unei formațiuni noi de state suverane din Noua Granada actualmente Columbia și Panama, Venezuela și Ecuador. Din 1830 anul când Columbia Mare s-a rupt în state mai mici, și Juan Jose Flores a preluat frâiele puterii în noul stat, Ecuador, devenind primul său președinte.

Prin constituția din anul 1906 religia catolică nu a mai fost religie oficială și s-a introdus educația laică, separându-se biserica de stat, se recunoscu libertatea de conștiință în tpate formele sale de expresie, aprobându-se divorțul.
Prin 1972 după multe schmbări ale președinților la putere, Ecuador-ul era o țară scufundată în haos, cu un președinte care se purta ca un dictator. Într-un final forșele armate au decis să intervină ca să ia puterea și să întrerupă incipientul sistem constituțional. Noua putere se declară naționalistă și revoluționară trecând la o serie de naționalizări ale sistemelor productive și sociale din Ecuador.
La 1 septembrie 1975 s-a produs o încercare de lovitură de stat dirijată de generalul Raul Gonzalez Alvear care a făcut 22 de morți și numeroase daune la fațada clădirii guvernului. Guvernul a ajuns sub controlul unui triumvirat militar. După multe lupte s-a ajuns la o oarecare stabilitate politică cu Jaime Roldos ca independent. Acest președinte a fost nevoit să ducă un alt conflict militar de frontieră cu statul Peru care a amenințat pentru o vreme să se transforme într-un confict militar deschis ceea ce nu s-a întâmplat până la urmă. Prăbușirea în condiții misterioase a avionului în care călătorea președintele a făcut ca puterea să fie transmisă videpreședintelui Dr. Osvaldo Hurtado Larrea de orientare social -democrată căruia i-a urmat în 1984 social creștinul conservator leon Febres cordero. Măsurile sale de austeritate și politicile sale represive  au provocat nemulțumire socială care a dus în anul 1988 la victoria social democratului Rodrigo Borga Cevallos care a impulsionat alfabetizarea și educația ecuadorienilor.

Economia

Economia Ecuadorului a depins foarte mult pe exportul de resurse, cum ar fi petrolul, peștele, creveții, lemnul și aurul. În plus, agricultura produce o gamă largă de produse: banane, flori, cafea, cacao, zahăr, fructe tropicale, ulei de palmier, miez de palmier, orez, trandafiri și porumb. Fluctuațiile prețurilor de pe piața mondială pot avea un impact semnificativ pe piața internă. Industria este în mare măsură orientată spre deservirea pieței interne, ​​cu unele exporturi către Comunitatea Andină a Națiunilor.