Spania

Geografie

Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte și de lanțuri muntoase ca și Pirineii și Sierra Nevada. Din acești munți izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana și Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia. Spania se învecinează la est cu Marea Mediterană (conținând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare.

Relieful Spaniei este unul muntos, având a doua altitudine medie în Europa (660 m), după Elveția.

Clima Spaniei este în principal temperată și mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiții moderate și înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate și reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate. Caracterul mediteranean predomină la aproape întreaga suprafață a țarii. Coastele de sud și cele mediteraneene și valea râului Guadalquivir au o climă denumită „mediteraneană a coastelor”: temperaturile sunt blânde, iar precipitațiile sunt abundente pe durata întregului an, în afara verii. 

Istorie

Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți în secolul V d. Hr. și atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziția spaniolă, instituție interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanțată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuși, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, și al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca și "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliția centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia și Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independență asistată de Franța, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică națiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi și costisitoare și revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat țara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune – important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupația din partea Franței în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, și a condus la o serie de conflicte armate și revolte între liberali și suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat și pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX inițial a adus puțină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol și a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca și un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creșterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenței neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forțelor sale naționaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o națiune epuizată politic și economic.

Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creștere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prințul Juan Carlos și-a asumat titlurile de rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naționalități istorice – Țara Bascilor, Catalonia și Galicia – li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole. 

Economie și altele

Economia capitalistă mixtă a Spaniei suportă un PIB care pe o bază per capita reprezintă 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul său de centru-dreapta a lucrat cu succes pentru a câștiga aderarea la primul grup de țări ce au lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Administrația lui Jose Maria Aznar a continuat să susțină liberalizarea, privatizarea, și deregularea economiei și a introdus unele reforme pentru taxe în final. Șomajul a scăzut vizibil sub administrația lui Aznar, dar rămâne una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%. Guvernul încearcă să facă progrese viitoare în schimbarea legilor de munca și reformare schemelor de pensie, care sunt cheia susținerii atât a avansării economiei interne a Spaniei, cât și a competitivității externe într-un mediu cu o monedă unică.

Spania este cea de-a doua destinație turistică din lume și are 105 de aeroporturi. Ocupă locul 3 în Europa și locul 7 în lume în ceea ce privește industria constructoare de mașini.

Peste 82% dintre vehiculele produse în Spania sunt exportate în peste 90 de țări

Spania este o monarhie constituțională, cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes Generales sau Adunarea Națională. Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Adunarea Națională după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de membri, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

În 2003, Spania discută cu Regatul Unit despre Gibraltar, o mică peninsulă care și-a schimbat posesorul în timpul Războiului Spaniol de Succesiune în 1714. Discuțiile se referă la împărțirea suveranității asupra peninsulei, subiect al unui referendum constituțional al gibraltarienilor, care și-au exprimat opoziția față de orice act de supunere față de Spania.

Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcționând ca o federație de Comunități Autonome, fiecare cu puteri și legi diferite. Există unele probleme cu acest sistem, de vreme ce unele guverne autonome (acelea conduse de partide naționaliste) încearcă un tip mai federal de relații cu Spania, în timp ce guvernul central încearcă să reprime ceea ce unii văd ca și o autonomie excesivă a unor comunități autonome (ex. Țara Bascilor și Catalonia).

Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea și Pământul Basc) încearcă să câștige independența bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor și a crimelor. Deși guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violență, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central și basc.