Brasov, Romania +40 744 693 232, +40 770 919 909
Blog vacanțe și excursii
Europa

Portugalia este una din cele mai cunoscute țări europene. De aici au plecat caravelele lui Magellan și Vasco da Gama căutând noi teritorii și căi comerciale. Aici a luat naștere fastuosul stil arhitectural Manuelin, aici este patria muzicii Fado și aici avem punctul cel mai vestic al continentului european cât și unul din cele mai mari locuri de pelerianaj creștin din lume, Fatima.

Highlights

Fatima, Sintra, Obidos, Lisabona, Alfama, Turnul Belem, Mănăstirea Ieronimilor, Cabo da Roca, Estoril, Porto, Algarve

Atracții turistice

Fatima, Sintra, Obidos, Lisabona, Alfama, Turnul Belem, Mănăstirea Ieronimilor, Cabo da Roca, Estoril

Geografia

Teritoriul Portugaliei include o zonă din Peninsula Iberică (denumită de majoritatea portughezilor continentul) și două arhipelaguri din Oceanul Atlantic: Insulele Madeira și Azore. Se întinde între paralelele de 32°⁠(d) și 43° latitudine nordică⁠(d), și între meridianele de 32°⁠(d) și 6° longitudine vestică⁠.

Portugalia continentală este divizată de râul său principal, Tagus, care curge din Spania și se varsă în Atlantic prin Estuarul Tagus, la Lisabona. Peisajul nordic este muntos spre interior, cu mai multe platouri crestate de văi de râuri, în timp ce spre sud, inclusiv în regiunile Algarve și Alentejo, este caracterizat prin șesuri.

Cel mai înalt vârf al Portugaliei este Muntele Pico⁠ de pe Insula Pico din Azore. Acest vechi vulcan, cu o altitudine maximă de 2.351 m este un simbol reprezentativ al Azorelor, în timp ce Serra da Estrela⁠ de pe continent (cu vârful la 1.991 m peste nivelul mării) este o atracție sezonieră importantă pentru schiori și entuziaștii sporturilor de iarnă.

Arhipelagurile Madeira și Azore sunt împrăștiate în Oceanul Atlantic: Azorele sunt niște culmi ale dorsalei Atlantice la o triplă intersecție tectonică, iar Madeira sunt vârfurile unei creste submarine produsă de geologia unui punct fierbinte tectonic. Geologic, aceste insule sunt formate prin evenimente vulcanice și seismice. Ultima erupție vulcanică terestră a avut loc în 1957–58 (Capelinhos⁠ și sporadic au loc cutremure minore, de obicei de intensitate redusă.

Portugalia este definită ca având climă mediteraneană  în sud, în interior, și în regiunea Douro  în nord, centru și pe coastele Alentejo; climă oceanică mixtă de-a lungul jumătății nordice a coastei precum și climă semiaridă sau de stepă  în unele părți sudice ale regiunii Beja — conform to the clasificării climatice Köppen-Geiger), și este una din cele mai calde țări europene: media anuală a temperaturii în Portugalia continentală⁠(d) variază de la 8–12 °C în interiorul muntos până la 16–18 °C în sud și în bazinul râului Guadiana. 
Zăpezile cad regulat pe timp de iarnă în nordul și centrul zonei interioare a țării, în regiuni ca Guarda, Bragança, Viseu și Vila Real, mai ales la munte. 

Iarna, temperaturile pot scădea și sub −10 °C mai ales în Serra da Estrela⁠(d), Parcul Național Peneda-Gerês⁠(d), Serra do Marão⁠(d) și Serra de Montesinho⁠(d). În aceste zone, poate cădea zăpadă oricând din octombrie până în mai. În sudul țării, ninsorile sunt rare, dar apar totuși la altitudini mari. Deși temperatura minimă absolută înregistrată de IPMA⁠(d) este de −16 °C la Penhas da Saúde⁠(d) și Miranda do Douro, s-au efectuat și măsurători care au arătat temperaturi mai scăzute, cum ar fi -17,5 °C, măsurate de Institutul Politehnic Bragança la marginea orașului în 1983, și sub −20 °C în Serra da Estrela.

Temperatura suprafeței mării⁠(d) pe coasta de vest a Portugaliei continentale variază de la 13–15 °C iarna la 18–22 °C vara, în timp ce pe coasta de sud, ea se încrie între 15 °C iarna și 23 °C, atingând ocazional și 26 °C.

Arhipelagurile Azore și Madeira au climă subtropicală, deși există variații de la insulă la insulă, ceea ce face ca prognozarea vremii să fie foarte dificilă (din cauza reliefului accidentat). Madeira și Azorele au o gamă mai restrânsă de temperaturi, media anuală depășind 20 °C pe coastă (conform Institutului Meteorologic Portughez). Unele insulde din Azore au luni mai uscate vara. Ca urmare, unele insule din Azore au fost identificate ca având climă mediteraneană (atât de tip Csa cât și de tip Csb), în timp ce altele cum ar fi Flores⁠  sau Corvo  sunt clasificate ca temperat-maritime   și, respectiv, subtropicale umede   conform clasificării Köppen-Geiger.
 
Deși oamenii ocupă teritoriul Portugaliei de mii de ani, încă mai rămân părți din vegetația inițială. În Gerês se găsesc păduri mature atât de foioase, cât și de conifere, din pădurea mediteraneană de dimensiuni mondiale mai rămân câteva părți extrem de rare în munții Arrábida, și o pădure subtropicală de laurissilva, datând din perioada terțiară, acoperă cea mai mare arie continuă a sa din lume pe insula principală a arhipelagului Madeira. Datorită scăderii populației umane și datorită exodului rural, stejarul de Pirinei și alți arbori indigeni au început să reocupe multe zone abandonate.

Mistrețul, capra roșcată iberiacă, cerbul și căprioara iberică și-au extins mult arealul în ultimele decenii. S-au găsit recent mistreți umblând noaptea în interiorul unor arii urbane mari, ca Setubal. Ariile protejate ale Portugaliei⁠ cuprind un parc național (în portugheză Parque Nacional), 12 parcuri naturale (în portugheză Parque Natural), nouă rezervații naturale (în portugheză Reserva Natural), cinci monumente ale naturii (în portugheză Monumento Natural), și șapte peisaje protejate (în portugheză Paisagem Protegida); între acestea, Parcul Național Peneda-Gerês, Parcul Natural Serra da Estrela⁠ și Paul d'Arzila.

Majoritatea speciilor de păsări se adună în Peninsula Iberică deoarece este cea mai apropiată porțiune mare de uscat între Europa de Nord și Africa. Șase sute de specii de păsări sunt prezente în Portugalia (fie pentru cuibărit, fie periodic în timpul migrației), și în fiecare an se identifică noi specii care cuibăresc. Arhipelagurile Azore și Madeira sunt și ele zone de oprire pentru păsări americane, europene și africane, în timp ce în Portugalia continentală se întâlnesc mai ales specii europene și africane.

Sunt peste 100 de specii de pește de apă dulce, de la uriașul somn european (în Parcul Natural Internațional Tagus) până la specii endemice mici care trăiesc doar în lacuri mici (de exemplu, în partea vestică a țării). Unele din aceste specii rare și localizate sunt amenințate de pierderea habitatului, de poluare și secetă. Up-wellingul de-a lungul coastei vestice a Portugaliei face ca marea să fie extrem de bogată în nutrienți și în diverse specii de pește de mare; apele maritime portugheze sunt unele din cele mai bogate din lume. Sunt prezente mii de specii de pește de mare, cum ar fi sardina⁠ (Sardina pilchardus), tonul și macroul de Atlantic. Speciile bioluminiscente sunt și ele bine reprezentate.

Sunt multe specii endemice de insecte, majoritatea găsite în anumite părți ale Portugaliei, în vreme ce unele sunt răspândite în toată țara, ca rădașca⁠ (Lucanus cervus) și cicada. Insule Macaroneziene (Azore și Madeira) au multe specii endemice (de păsări, reptile, lilieci, insecte, melci) care au evoluat independent de alte regiuni ale Portugaliei. În Madeira, de exemplu, se pot observa peste 250 de specii de gastropode de uscat. 

Istoria

Istoria timpurie a Portugaliei este una comună cu restul Peninsulei Iberice situată în sud-vestul Europei. Numele de Portugalia derivă din alăturarea denumirilor romano-celtice Portus Cale⁠. Regiunea a fost colonizată de precelți și celți, care au dat naștere popoarelor antice ale gallaecilor, lusitanilor, celticilor⁠ și cyneților⁠, și a fost vizitată de fenicieni și cartaginezi⁠, încorporată în dominioanele Republicii Romane ca provincia Lusitania și parțial Gallaecia, după 45 î.e.n. până la 298 e.n., recolonizată de suebi, buri⁠, și vizigoți, și cucerită de mauri. 

Portugalia continentală de astăzi, împreună cu mare parte din Spania, a făcut parte din Califatul Umayyad între 711 e.n. – 1249 e.n., în urma cuceririi de către Califatul Umayyad a Peninsulei Iberice în 711 e.n. Această ocupație a durat de la câteva zeci de ani în nord, până la circa cinci secole, în sud. 
Un nobil vizigot asturian pe nume Pelagius de Asturia a fost ales în 718 e.n. conducător de mulți dintre nobilii vizigoți izgoniți. Pelagius a cerut ridicarea a tuturor armatelor vizigote creștine rămase la luptă împotriva maurilor și să se regrupeze teritoriile montane necucerite din Asturii, zonă cunoscută astăzi ca Munți Cantabrici, în ceea ce este astăzi mica regiune muntoasă din nord-vestul Spaniei, adiacentă Golfului Biscaya.În acest proces, după ce i-a învins pe mauri în Bătălia de la Covadonga în 722 e.n., Pelagius a fost proclamat rege, fondând astfel Regatul creștin al Asturiilor și începând războiul de recucerirea creștină cunoscut în portugheză ca Reconquista Cristã
La sfârșitul secolului al IX-lea, regiunea Portugaliei dintre râurile Minho și Douro, a fost eliberată sau recucerită de la Mauri de către Vimara Peres,⁠ la ordinele regelui Alfonso al III-lea al Asturiilor. Găsind că regiunea avea anterior două mari orașe—Portus Cale, în zona de coastă, și Braga în interior, multe alte orașe fiind acum pustii—a hotărât să o repopuleze și să le reconstruiască cu refugiați portughezi galicieni și cu alți creștini.

Vimara Peres a organizat regiunea eliberată de la mauri, și a ridicat-o la statutul de comitat, numind-o comitatul Portugalia⁠ după marele oraș-port al regiunii—Portus Cale' sau Porto de astăzi.
La 24 iunie 1128, a avut loc bătălia de São Mamede în apropiere de Guimarães. Afonso Henriques, contele de Portugalia, a învins-o pe mama lui, contesa Teresa⁠ și pe iubitul acesteia, Fernando Perez de Traba, impunându-se astfel ca unic conducător. Afonso a trimis apoi armatele împotriva maurilor, înspre sud.
Campaniile lui Afonso au fost încununate de succes și, la 25 iulie 1139, a obținut o victorie zdrobitoare în bătălia de la Ourique⁠ și, imediat după aceea, a fost în unanimitate proclamat rege al Portugaliei de către soldații săi. Aceasta este în mod tradițional considerată a fi ocazia cu care comitatul Portugalia, ca fief al Regatului León, a fost transformat în Regatul Portugaliei independent. În 1383, Ioan I al Castiliei, soțul lui Beatrice a Portugaliei și ginerele lui Ferdinand I al Portugaliei, a revendicat tronul țării. O facțiune de mici nobili și oameni de rând, în frunte cu Ioan de Aviz (care avea mai târziu să devină regele Ioan I al Portugaliei) și comandată de generalul Nuno Alvares Pereira⁠(d) i-a învins pe castilieni în bătălia de la Aljubarrota⁠(d). Cu această luptă, casa de Aviz a devenit dinastie domnitoare în Portugalia.

Portugalia s-a aflat în avangarda explorării maritime a europenilor și a Epocii Marilor Descoperiri. Prințul Henric Navigatorul, fiul regelui Joao I, a devenit sponsorul principal și beneficiar al acestui demers. În această perioadă, Portugalia a explorat Oceanul Atlantic, descoperind mai multe arhipelaguri atlantice, cum ar fi Azore, Madeira, și Capul Verde⁠, a explorat coasta africană, a colonizat unele zone din Africa, a descoperit o rută spre India,⁠ pe la Capul Bunei Speranțe, a descoperit Brazilia⁠(d), a explorat Oceanul Indian, a stabilit rute comerciale în majoritatea Asiei de Sud, și a trimis primele misiuni comerciale și diplomatice directe din Europa în China⁠(d) și Japonia.
În 1415, Portugalia a obținut primele sale colonii de peste mări prin cucerirea Ceutei, primul târg musulman prosper din Africa de Nord. Au urmat primele descoperiri în Oceanul Atlantic: Madeira și Azore, care au condus la primele mișcări pentru colonizare. 
Suveranitatea Portugaliei a fost întreruptă între 1580 și 1640. Aceasta s-a întâmplat pentru că ultimii doi regi din casa de Aviz⁠(d) – regele Sebastian, care a murit în bătălia de la Alcácer Quibir⁠(d) în Maroc, și unchiul și urmașul său, Regele Henric al Portugaliei⁠ – au murit amândoi fără moștenitori, ceea ce a dus la criza succesiunii portugheze din 1580⁠.

Ulterior, Filip al II-lea al Spaniei a revendicat tronul și astfel a devenit Filip I al Portugaliei. Deși Portugalia nu și-a pierdut independența formală, ea a fost guvernată de același monarh care domnea și asupra Imperiului Spaniol, formând pentru scurt timp o uniune a celor două regate. În acest moment, Spania devenise un teritoriu geografic. Unirea celor două coroane a privat Portugalia de o politică externă independentă și a condus la implicarea sa în Războiul de Optzeci de Ani între Spania și Țările de Jos.
 În 1640, Ioan al IV-lea a condus o revoltă susținută de nobilii nemulțumiți și a fost proclamat rege. Războiul Restaurației Portugheze între Portugalia și Imperiul Spaniol, declanșat în urma revoltei din 1640, a pus capăt celor șaizeci de ani de Uniune Iberică⁠ sub Casa de Habsburg. Acesta a fost începutul Casei de Braganza, care a domnit în Portugalia până în anul 1910. 

La 1 februarie 1908, regele Dom Carlos I al Portugaliei și moștenitorul tronului, principele regal Dom Luís Filipe, duce de Braganza, au fost asasinați la Lisabona⁠. Sub domnia sa, Portugalia declarase de două ori falimentul – la 14 iunie 1892, și din nou la 10 mai 1902 – ceea ce a dus la agitații sociale, perturbarea economiei, proteste, revolte și critici ale monarhiei. Manuel al II-lea al Portugaliei a devenit noul rege, dar a fost în cele din urmă detronat de revoluția din 5 octombrie 1910, care a abolit regimul și a instaurat republica în Portugalia. 
Instabilitatea politică și slăbiciunile economice au fost teren fertil pentru haos și frământări în timpul Primei Republici Portugheze. Aceste condiții aveau să conducă la tentativa și eșecul Monarhiei Nordului, la lovitura de stat din 28 mai 1926⁠, și la instaurarea Dictaturii Naționale (Ditadura Nacional. Aceasta, la rândul ei, a dus la instaurarea dictaturii de dreapta Estado Novo sub António de Oliveira Salazar în 1933. 

După ce India și-a dobândit independența în 1947, locuitorii pro-indieni din Dadra și Nagar Haveli, cu susținerea guvernului indian și cu ajutorul organizațiilor pro-independență, au scos teritoriile Dadra și Nagar Haveli de sub dominație portugheză în 1954. În 1961, anexarea așezării Ouidah de către Republica Dahomey⁠  a fost începutul unui proces care a dus la disoluția finală a Imperiului Portughez. 
Guvernul și armata portugheze s-au opus decolonizării⁠ teritoriilor de peste mări până în aprilie 1974, când o lovitură de stat militară de stânga, fără vărsare de sânge, la Lisabona, denumită Revoluția Garoafelor, a deschis calea independenței teritoriilor de peste mări din Africa și Asia, precum și pe cea a restaurării democrației după doi ani de tranziție, denumiți PREC (Processo Revolucionário Em Curso⁠). Această perioadă a fost caracterizată de frământări sociale și de lupte pentru putere între forțele politice de stânga și cele de dreapta. Retragerea din teritoriile de peste mări și acceptarea declarațiilor de independență de către reprezentanții portughezi la negocierile cu acestea, care aveau să ducă la apariția de noi state independente în 1975, au condus la un exod masiv al cetățenilor portughezi din teritoriile africane ale Portugaliei.

Portugalia a pendulat între socialism și neoliberalism. S-au înfăptuit o reformă agrară⁠(d) și unele naționalizări; Constituția Portugheză (aprobată în 1976) a fost rescrisă pentru a face loc unor principii socialiste și comuniste. Până la revizuirile constituționale din 1982 și 1989, constituția a fost astfel un document cu mare încărcătură ideologică și cu numeroase referiri la socialism, la drepturile muncitorilor și la o dorită economie socialistă.
În 1986, Portugalia a aderat la Comunitatea Economică Europeană, care ulterior avea să devină Uniunea Europeană (UE). În anii următori, economia Portugaliei a progresat considerabil ca urmare a fondurilor structurale și de coeziune ale CEE/UE și datorită deschiderii unor piețe externe pentru companiile portugheze. 

 

Economia

Portugalia este o țară dezvoltată și cu venit mare⁠, al cărui PIB pe cap de locuitor era în 2014 78% din media UE27 – în creștere față de 76% în 2012. La sfârșitul lui 2016, PIBul Portugaliei ajunsese la 30.612 de dolari pe cap de locuitori, conform raportului OCDE.[83] Moneda Portugaliei este euro, care a înlocuit escudoul portughez, iar țara a fost unul dintre membrii fondatori ai zonei euro. Banca centrală a Portugaliei este Banco de Portugal⁠, parte integrantă a Sistemului European de Bănci Centrale⁠. Majoritatea industriilor, afacerilor și instituțiilor financiare sunt concentrate în zonele metropolitane Lisabona și Porto⁠—districtele Setúbal, Aveiro, Braga, Coimbra și Leiria fiind cele mai mari centre economice din afara acestora. Conform World Travel Awards, Portugalia era principala destinație de practicare a golfului din Europa în 2012 și 2013.

Printre cele mai mari companii de stat se numără Águas de Portugal⁠ (apă), Caixa Geral de Depósitos⁠ (bancă), Comboios de Portugal (căi ferate), Companhia das Lezírias⁠ (agricultură) și RTP⁠ (media). Unele foste entități de stat sunt administrate de holdingul de stat Parpública, care este acționar al mai multor companii publice și private. Printre alte companii de stat privatizate recent se numără CTT (poșta), TAP Portugal (companie aeriană) și ANA⁠ (aeroporturile).

Companiile listate pe bursa de acțiuni Euronext Lisabona, cum ar fi EDP⁠, Galp⁠, Jerónimo Martins⁠, Mota-Engil⁠, Novabase, Semapa⁠, Portucel Soporcel, Altice Portugal⁠ și Sonae⁠, sunt printre cele mai mari corporații din Portugalia în materie de număr de angajați, venit net⁠ și cotă de piață internațională. Euronext Lisabona este principala bursă de acțiuni din Portugalia și face parte din NYSE Euronext, prima bursă globală de acțiuni. PSI-20⁠ este cel mai selectiv și celebru indice bursier portughez. 

Agricultura în Portugalia⁠  se bazează pe unități mici și mijlocii, împrăștiate și aflate în proprietatea unor familii. Sectorul include și o parte de agrobusinessuri⁠  mai mari, orientate pe export, care practică agricultura intensivă, între care companii ca Vitacress⁠  de la Grupo RAR , Sovena Group, Lactogal, Vale da Rosa⁠, Companhia das Lezírias⁠  și Valouro. Țara produce o gamă largă de produse agricole și animaliere, între care tomate, citrice, legume verzi, orez, porumb, grâu, orz, măsline, oleaginoase, fructe cu coajă de lemn, cireșe, afine, struguri de masă, ciuperci comestibile, lactate, carne de pasăre și de vită⁠.

Exploatarea forestieră⁠  a jucat și ea un important rol economic în comunitățile rurale și în industrie (anume industria hârtiei⁠  unde activează Portucel Soporcel⁠ , a prelucrării lemnului⁠ unde operează Sonae Indústria, și a mobilei care includes mai multe fabrici aflate mai ales în zona Paços de Ferreira, centrul operațiunilor industriale majore din Portugalia deținute de IKEA). În 2001, producția agricolă reprezenta 4 procente din PIB național.

Putere maritimă tradițională, Portugalia are o puternică tradiție în sectorul pescuitului și este una din țările cu cele mai mari niveluri ale consumului de pește pe cap de locuitor. Principalele porturi pescărești din Portugalia (inclusiv Azore și Madeira), după masa totală descărcată pe an, sunt porturile Matosinhos, Peniche, Olhão, Sesimbra⁠, Figueira da Foz, Sines, Portimão și Madeira. Produsele portugheze din pește sunt exportate prin mai multe companii, sub mai multe mărci diferite, cum ar fi Ramirez, cel mai vechi producător de conserve de pește încă activ.

Portugalia este un important producător european de minereu și se numără printre principalii producători europeni de cupru. Aici se produc cantități notabile de staniu, wolfram și uraniu. Țării însă îi lipsește potențialul de a efectua explorări de hidrocarburi și aluminiu, limitare care a frânat dezvoltarea sectoarelor minier⁠ și metalurgic în Portugalia. Deși are rezerve bogate de fier și cărbune—în special în nord—după revoluția din 1974 și globalizarea economică⁠ ce a urmat, competitivitatea scăzută a dus la scăderea activității de extracție a acestor minereuri. Printre cele mai cunoscute mine portugheze care încă mai funcționează se numără Panasqueira și Neves-Corvo⁠. 

La sfârșitul anilor 1970, creșterea economică rapidă⁠ a Portugaliei condusese la o creștere a consumului și la achiziția de noi automobile, ceea ce a stabilit transporturile ca destinație prioritară a investițiilor de stat. În anii 1990, din nou, după ce a aderat la Comunitatea Economică Europeană, țara a construit multe noi autostrăzi. Astăzi, țara are o rețea de drumuri de 68.732 km, dintre care aproape 3.000 km fac parte dintr-un sistem de 44 de autostrăzi. Deschisă în 1944, prima autostradă (de la Lisabona la Stadionul Național) a fost un proiect inovator prin care Portugalia a fost una din primele țări din lume care au deschis o autostradă (acest drum a devenit ulterior autostrada Lisabona-Cascais, sau A5). 

Teritoriul de 89.015 km2 al Portugaliei Continentale⁠(d) este deservit de patru aeroporturi internaționale aflate lângă principalele orașe, Lisabona, Porto, Faro și Beja. Poziția geografică face din Lisabona un punct de oprire al multor linii aeriene străine. Compania-fanion⁠ națională este TAP Portugal, deși și alte linii aeriene interne furnizează servicii de transport aerian. Guvernul a hotărât construirea unui nou aeroport lângă Lisabona, la Alcochete, în locul Aeroportului Lisabona Portela⁠, dar acest plan a fost amânat din cauza măsurilor de austeritate. Actualmente, cele mai importante aerporturi sunt la Lisabona, Porto⁠, Faro, Funchal⁠ (Madeira), și Ponta Delgada⁠ (Azore), gestionate de autoritatea națională aeroportuară ANA – Aeroportos de Portugal⁠. Un alt aeroport important este Aeroporto Internacional das Lajes de pe insula Terceira din Azore. Acesta servește drept unul din cele două aeroporturi care deservesc conexiuni cu țări din afara Uniunii Europene pentru nouă insule din Azore. El servește și drept bază militară aeriană a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. Baza continuă să rămână în uz și astăzi.

Sistemul feroviar național se extinde în toată țara și este conectat cu Spania, fiind susținut și administrat de Comboios de Portugal. Transportul feroviar de pasageri și mărfuri se face pe cei 2.791 km de cale ferată, dintre care 1.430 km sunt electrificați și circa 900 km permit viteze de peste 120 km/h. Rețeaua de cale ferată este una cu ecartament foarte larg (iberic) și este gestionată de REFER⁠ în timp ce transportul de călători și marfă sunt responsabilitatea Comboios de Portugal (CP), ambele companii publice. În 2006, CP a transportat 133 milioane de pasageri și 9.750.000 t de mărfuri.

Principalele porturi maritime sunt la Sines, Lisabona, Leixões⁠, Setúbal, Aveiro, Figueira da Foz, și Faro. 

Top destinații turistice în Portugalia

Lisabona

Lisabona

Lisabona (în portugheză Lisboa) este capitala Portugaliei și are 550.000 locuitori (2.900.000 în zona metropolitană) conform statisticilor din anul 2001. Este plasată pe coasta de vest a țării, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo (Tagus), se varsă în ocean. Cele mai importante industrii active în Lisabona sunt cele ale oțelului, textilă, chimică, ceramică, construcției de nave și a pescuitului.

castelul

Obidos

Obidos este o statiune de lux a aristocratiei portugheze, un fel de Sinaia noastra există și un castel medieval. Odinioară aceasta supraveghea marea înainte de colmatarea zonei. Castelul maur de aici a fost făcut cadou de nună lui Isabel de Aragon de sotul ei Regele Dinis I.

sintra palatul

Sintra

Sintra e un oraș verde cu un microclimat ce permite dezvoltarea unei flore diverse culminând cu copacii seqoia. Sintra este așezată pe dealurile de deasupra stațiunii de vară, Estoril. Sintra a devenit în timp reședința regilor, aristocraților și artiștilor.

cabo da roca

Cabo da Roca

Capul Roca constituie extremitatea vestică pentru lanțul muntos Sintra, pentru Portugalia continentală, pentru Europa continentală și pentru continentul Eurasia. Este situat în municipiul Sintra, în apropiere de Azóia, în sud-vestul districtului Lisabona.

fatima

Fatima

Fatima, locul in care pe la 1916 Fecioara Maria a aparut celor trei copii ce-si pasteau vitele pe un camp din zona. Ei bine, cand ajungi in preajma vechii biserici inaltata in memoria acestui eveniment si care adaposteste mormintele celor trei martori, ti se taie rasuflarea in primul rand fiindca platoul din fata bisericii este imens ! E cam cat doua terenuri de fotbal !

valul

Nazare

Nazare este una din cea mai populare stațiuni de mare, de pe Coasta Argintie ( Costa de Prata). Populatia este de aproximativ 15000 de locuitori pe 83 km pătrați. Sărbătoarea orașului are loc pe fdata de 8 septembrie. Orașul este împărțit administrativ în 3 cartiere: Praia ( de-a lungul plajei), Sitio ( un sat vechi pe vîrful stâncii) și Pederneira ( un alt sat pe deal ). Praia și Sitio sunt legate prin linie de teleferic.

Sfaturi călătorie

O să încercăm să vă sfătuim despre lucrurile de care să țineți cont când călătoriți în această țară. Încercați să evitați luniel Iulie și August deoarece atunci e cel mai cald, mai aglomerat și mai scump. Vă sfătuim să alegeți să călătoriți acolo în afara acestor luni. Despre vreme am vrea să vă spunem că, Mai, IUnie și Septembrie sunt, de obicei, călduroase dar nu de nesuportat. Din Octombrie în Aprilie avem ploi și e mult mai rece în special noaptea, e posibil să avem zile însorite. Un alt sfat, valabil oriunde în lume este acela de a nu vizita toată țara în 8 zile. Nu veți pricepe nimic. Alege-ți o zonă determinată unde să vedeți tot ce se poate vedea. Puteți reveni apoi pentru altă zonă de interes. Eu așa am făcut cu Italia și puteți citi despre asta la noi pe blog. https://www.vacante-excursii.ro/blog/bella-italia

De ce să călătorești în această țară?

Sa vizitezi Portugalia, nu doar împrejuriimile Lisabonei este o ocazie desebită în a lua contact cu civilizația iberică. Veți spune că Spania are mai multe vestigii ale acestei civilizații decât Portugalia, dar această mică țară din vestul peninsulei a conservat civilizația iberică în felul său propriu așa că e altceva decat Spania. hai să ne gândim că doar împrejuriimile Lisabonei, Sintra, Obidos, Cabo da Roca, Nazare, Estoril, Fatima sunt tot atâtea exenple de artă, arhitectură, istorie eruopeană, geografie a continentulu și gastronomie. Lisabona însăși reprezintă toate cele descrise mai sus la care putem adăuga componenta musulmană a cartierului Alfama, și Tunrul belem de unde au plecat multe expediții geografice ale sec XV și XVI.

Vacanțe în Portugalia