Brasov, Romania +40 744 663 375, +40 744 693 232
Blog vacanțe și excursii

Marocul de poveste.

Excursii prin lumea largă

Postat 12-05-2020

O excursie în Maroc este șansa de a cunoaște o civilizație diferită de cea europeană. O excursie în Maroc vă va ajuta să-i cunoașteți și să-i înțelegeți pe arabii musulmani. O excursie în Maroc este ocazia potrivită de a vă lărgi orizontul și a vă îmbogăți viața.

Aterizare în Maroc

aeroport

Aterizarea pe pamantul Africii a fost extrem de lină. Am aterizat pe aeroportul din Casablanca. Ne-am coborât din micul nostru avion ducându-ne spre zona de verificare a pașapoartelor. Aici coadă și desigur arabii care erau în Ramadan nu se grăbeau foarte tare. Ne-am completat formele de intrare în țara gazdă, am primit viza pe pașaport și am pornit cu toții voioși spre banda de bagaje. Am stat ceva până le-am cules pe toate și am dat să plecăm, când o doamnă din grup vine și-mi spune că bagajul său nu a apărut. Oprește tot grupul , du-te la reclamații, completează formele, primește asigurările că vor trimite bagajul pe urma noastră imediat ce va apărea și ieșim din aroport. Ghidul ne aștepta, fiindcă vorbisem cu el deja pe telefon despre situația apărută. Ne-am salutat și ne-am îndreptat spre autocar, findcă urma să ne deplasăm spre rabat unde treuie să dormim în prima noapte. Era după amiaza târziu dar, când am ieșit din aeroport am simțit familiara de acum, gheară a căldurii care mă întâmpinase și la Lisabona, luându-mă de gât. L-am întrebat pe Mukhtar ghidul nostru dacă știe ce temperatură este afară. Mi-a răspuns că erau 42 de grade celsius. Dacă vă grăbeați cu o săptămână, a continuat el, a-ți fi prins 50 de grade. 

- Da cred că ar fi fost o experiență unică i-am răspuns zâmbinu-i cu buzele deja uscate.
Ne-am urcat cu toții în autocar unde ne așteptau șoferul și un ajutor. Au încărcat bagajele și am plecat. Pe drum, Mukhtar ne-a zis câteva vorbe despre Maroc și apoi ne-a lăsat în pace să ne adaptăm la temperatură fiindcă deși autocarul avea aer condiționat, făcea cu greu față cuptorului prin care se deplasa. 
Încă de la plecarea din aeroport, l-am întrebat pe ghidul local, în cât timp vom ajunge la hotel. Mi-a răspuns că, aproximativ in 90 de minute. Culmea e că după 30 de minute de mers, tot 90 de minute mai aveam. Eu înțelegeam că mă aflam în țara unor dreptcredincioși musulmani, dar chiar așa să se depărteze Rabat-ul de noi ca Mecca din poezia lui Macedonski, era prea mult pentru mine la ora aia.

Maroc ificial

Despre Maroc am aflat că: are o populație de aproape 33 de milioane de locuitori și o suprafață de 710,850 km² incluzând disputata Sahara de Vest, care este în principal sub administrație marocană. Marocul are o coasta la Oceanul Atlantic care ajunge dincolo de Strâmtoarea Gibraltar în Marea Mediterană. Are graniță cu Spania la nord (o graniță maritimă prin Strâmtoare și frontierele terestre cu trei mici enclave controlate de spanioli: Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera), Algeria la est și Mauritania la sud.  

Maroc este o monarhie constituțională de jure cu un parlament ales. Regele Marocului deține puteri vaste executive, inclusiv poate dizolva parlamentul când dorește. Puterea executivă este exercitată de către guvern și de rege, de asemenea. Puterea legislativă este învestită atât guvernului cât și celor două Camere ale Parlamentului, Adunarea Reprezentanților și Adunarea Consilierilor. Regele de asemenea poate emite decrete numite dahir, care au puterea unei legi. Alegerile parlamentare au avut loc în Maroc, la 7 septembrie 2007, și au fost considerate de unii observatori neutri ca fiind libere și corecte; deși prezența la vot a fost estimată la 37%, cea mai mică din ultimele decenii. Capitala politică este Rabat, iar cel mai mare oraș este Casablanca; alte mari orașe sunt: Marrakech, Tetouan, Tanger, Salé, Fes, Agadir, Meknes și Oujda. 
Istoria țării se întinde cunoscut civilizației umane peste 8000 de ani, și a fost fondată de berberi care sunt locuitori originali. Cel mai binecunoscut stat independent marocan a fost Regatul Berber de Mauretania condus de regele Bocchus I. Acest Regat Berber de Mauretania (acum nordul Marocului) datează cel puțin de la 110 î.Hr.  
Arabii omeiazi au cucerit această regiune în secolul VII, aducând limba lor, sistemul lor de guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au retras. În era islamică primul stat marocan musulman, independent de Imperiul Arab, a fost Regatul Nekor, un emirat în zona Rif. A fost fondat de un imigrant din Yemen Salih I ibn Mansur în anul 710. 
În sfârșit am ajuns la hotel. Ca toate locurile ude am fost cazați pe parcursul călătoriei noastre prin Maroc, avea clasificare de 5 stele. Răcoare, bine, elegant,și cel mai important masa ne aștepta pusă. Firește fără carne de porc. Pui, legume, fructe și în mod excepțional, pentru niște necredincioși ca noi, un aliment esențial : BERE !

despremaroc
drumprinmaroc
vegetatie

Rabat, Volubilis, Meknes

oile din maroc

Am mâncat și am aterizat direct în pat să mă odihnesc după atâtea peripeții de care avusesem parte în ziua aceea.
M-am trezit odihnit și gata de aventură. Am încărcat bagajele și am pornit prin Rabat. Văzând cum se circula și ce mașini erau pe șosea, comparând cu orașele de la noi mi   s-a părut că suntem o țară occidentală și extrem de civilizată. Nu prea aveam timp să admir peisajul, fiindcă eram acolo la muncă nu la huzur, așa că aveam de tradus din engleza ghidului local , în româna turiștilor, informațiile oferite.

Am oprit direct la Mausoleul lui Mahomed al V-lea locul în care este înmormântat conducătorul Egiptului cu fii săi. Lângă mausoleu se găsește Turnul Hassan un minaret istoric neterminat situat în Rabat. Această clădire trebuind să fie nu numai cea mai mare moschee din lume, dar și cel mai mare monument religios din lume, în secolul al XII-lea. 

Plecăm de aici către Volubilis, un fost oraș roman. Între anii 40-280 Volubilis (reședința administrativă a provinciei romane Mauretania-Tingitana) a fost o localitate de cca 20.000 locuitori (în perioada de maximă înflorire), dotată cu atributele unei așezări romane dezvoltate (Capitol, Forum, Basilică, Arc de Triumf, terme, mozaicuri etc). Plecând din Volubilis ne-am oprit într-un mic orășel înainte de Fes ca să mâncăm prânzul. 

Prânz marocan în Meknes.

restaurant

Plecând din Volubilis ne-am oprit într-un mic orășel înainte de Fes ca să mâncăm prânzul. Se numește Meknes.

Meknes este unul din cele patru orașe imperiale ale Marocului fostă capitală și al șaselea oraș ca populație.

Am oprit autocarul, și fiindcă ajunsesem prea repede pentru ora la care era stabilită masa am pornit cu ghidul într-o mica plimbare prin oraș. Cartierul în care eram ne amintea foarte tare de Alfama cartierul arăbesc din Lisabona. Străduțele înguste, casele vopsite în albastru, poarta Bab Mansour tot atâtea locuri superbe pe unde ne-am plimbat. Poarta Bab Mansour a fost finalizată în 1732 și este considerate cea mai frumoasă poartă din Maroc. Sultanul Moulay Ismail a creat aici un oraș medieval superb unde zidurile încă stau în picioare redând superba atmosferă de odinioară.

Când s-a apropiat ora mesei ne-am dus spre restaurant. Ei bine drumul spre restaurant nu mi-a plăcut foarte tare. Străzile înguste și nu foarte îngrijite pe care ne deplasam, marocanii în gealabii lungi able,  nu mi-au dat o senzație de siguranță foarte ridicată așa încât începusem să-mi fac griji pentru cum va fi restaurantul. Când ne-am oprit în fața unei clădiri cu o fațadă nu foarte îngrijită am zis că s-a terminat cu liniștea mea. Am intrat în restaurant și, ca în poveștile Șeherezadei, totul s-a schimbat brusc: aer condiționat, marmură sculptată cu dantelării, mozaic, policandre lucitoare, chelneri îmbrăcați regulamentar, totul absolut normal. Am luat loc la mese și chelnerii au apărut plutind ușor cu tăvile încărcate de mâncare turnând ceai de mentă, în cascade lungi de cate 30 de cm, totul absolut minunat. Probabil vă întrebați ce am mîncat. Îmi amintesc cu certitudine de Tajine. 

Tajine este un fel de mancare marocan usor de gatit, aparent nepretentios si care da frau liber imaginatiei in ce priveste combinatiile de ingrediente. 
O tocana exotica, cu care sigur va veti impresiona familia si prietenii.
Tajine sau tagine se gaseste in bucatariile din Africa de Nord, Algeria, Maroc si Tunisia. Numele felului de mancare vine de la oala speciala din lut in care se gateste mancarea. 
In bucataria marocana, tajine este o tocana gatita la foc mic, din care rezulta o carne frageda cu legume aromate si sos. 
Tocana aceasta trebuie neaparat fiarta la foc mic intr-un vas de lut acoperit.
Carnea folosita pentru tagine nu trebuie sa fie prea pretentioasa, pot fi bucatele de carne de miel, pui, porc sau vita, se poate folosi si peste sau carne tocata (chiftele). Marocanii folosesc foarte mult carnea de miel sau de pui si o combina cu o varietate de ingrediente: masline, gutui, mere, pere, caise, stafide, prune, curmale, nuci, alaturi de lamai proaspete, cu sau fara miere, cu sau fara mirodenii. 

Condimentele traditionale folosite pentru tajine sunt: scortisoara, sofranul, ghimbirul, turmericul, chimion, paprika, piperul. Alte ingrediente mai pot fi: legume, radacinoase, se poate da si o aroma mediteraneana, frantuzeasca, exista suficienta libertate in combinatii, astfel incat sa multumeasca toate gusturile. Tajine se poate prepara si doar din legume, nu este o reteta tipica, dar pentru vegetarieni sau pentru cei care tin post poate fi o alegere buna.
A fost o mâncare foarte bună și atmosfera deasemenea a fost deosebită. Am discutat cu turiștii cu care stăteam la masa cum se face în astfel de ocazii ca să te apropii și să stabilești relațiile necesare unui climat favorabil excursiei.

Fez în Ramadan

ramadan

Spre seară am ajuns la Fez. Fez este al doilea oraș ca număr de locuitori din Maroc duoă Casablanca. Fez este situat la o intersecție de drumuri importante din Maroc și este înconjurat de dealuri iar prin oraș curge Râul Fez.

Hotelul era în vârful unui deal de unde panorama orașului se vedea exceptional mai ales că trecusem prin el până să ajungem sus. Ce să vă spun: orașul de la 1200 era încă acolo cu ziduri, cu turnuri cu case cu tot. Atmosfera aia din Aladin și lampa fermecată, de oraș oriental dezordonat  și plin de hoți, cu oamenii desculți în gealabiile lungi nu mi-a plăcut de nici un fel. Hotelul însă, era de 5 stele, super lux, o altă lume față de cea prin care trecusem ca să ajungem aici. Ce m-a înfiorat când a apus soarele au fost bubuiturile tunurilor pe care, la un moment dat le vazusem pe șosea în jurul orașelor și care, aflasem de la Mukhtar ghidul nostrum, se aflau acolo ca să tragă când apunea soarele să știe poporul musulman că poate mânca.

Erau în Ramadan oamenii. Vorbind de această sărbătoare trebuie să menționez faptul că, ei nu pot bea și nici mânca nimic de la răsărit la apusul soarelui. Iteresant că, prin unele hoteluri pe colțul noptierei exista o inscripție în arăbește și o săgeată care arăta direcția săre Mecca să știe musulmanul încotro să se roage.

Dacă o fac trebuie să țină alte zile de post să le zic așa după încheierea Ramadan-ului. La toate astea, adaug cele 5 rugaciuni de peste zi din care parca vre-o două sunt la 2 noaptea și 5 dimineața iar ghidul și șoferul nostrum le respectau cu sfințenie. Atît de bine le respectau încât se rugau și pe drum în autocar. Neobișnuit cu obiceiurile lor, până m-am prins că Mukhtar se roagă lângă mine în autocar, fiindcă împărțeam aceeași banchetă, l-am deranjat de vreo câteva ori cu tot felul de întrebări. Când l-am întebat dacă se roagă mi-a zis că da. Mi-am cerut scuze că l-am deranjat din ugăciune și l-am întrebat dacă a continuat să se roage și mi-a zis că da, dar a trebuit să reia totul de la început ! Mi s-a făcut o rușine……. Altă data l-am întrebat cum se roagă șoferul fiindcă erau momente când trebuiau să se prosterneze iar el își încrucișa mâinile pe piept și se apleca ușor în față dar șoferul era la volan el cum se prosterna  ? Clipea, iar plecarea pleoapelor echivala cu prosternarea. Tare nu ?

fez modern
fez turnul
fezul vechi

Bazarul din Fes

Ziua următoare, a treia din tur a fost fabuloasă. Plimbare prin bazar, pe la universitate pe la meșterii mozaicari, pe la cei ce făceau covoare, pe la cei ce argăseau pieile, și înapoi la hotel.
Am început de dimineață, deplasându-ne cu autocarul prin oraș până la piață. Bazarul din Fes.

Ei bine, și-am intrat în bazar. No, acuma cum am intrat am văzut un negustor care vindea curmale și smochine, fructe care îmi plac în mod deosebit. Nu m-am atins însă de ele din cauza roiurilor de muște și alte insecte care băzâiau de zor pe deasupra grămezilor din sus numitele fructe. Am pășit în interiorul bazarului ca într-o altă lume. O alee strâmtă printre tarabe. Grupul nostru îl avea pe Mukhtar în față pe mine pe la mijloc și pe un alt ghid local la coada grupului. De ce la coadă ? Fiindcă puradeii trăfeau de tine din toate părțile ca să mergi la taraba părinților să cumperi și atâta ar fi trebuit că nu ne mai făceam programul în ziua respectivă niciodată. Admiram trecând printre tarabe, multele feluri de produse scoase la vânzare cît și modul inedit de așezare a lor. Astfel, într-un loc, un cap de cămilă așezat într-o țepușă, indica fără dubii felul de carne ce se vindea acolo. Mă tot minunan și filmam cele văzute însoțind grupul. Am ajuns astfel mergând, la Madrasa Attarine o școală fondată la 1325 cam pe vremea când la noi domnea Alexanru cel Bun în Moldova și în Țara Românească, Basarab I Întemeietorul mai avea 5 ani până să strivească sub bolovani la o posadă ( Bătălia de la Posada) armata trufașului rege maghiar Carol Robert de Anjou.
Nu te aștepți să găsești în acest adevărat bazar o școală. O școală decorată absolut senzațional în bunul stil arab. Cu dantelăria în piatră, cu mozaicuri, cu un simț desăvârșit al proporțiior. Ascunsă după tarabele bazarului ai fi trecut pe lângă ea extrem de ușor fără să o observi. 

covoare

De aici, am plecat spre atelierul de mozaic. Aveam să vedem cum se produce mozaicul, cum se produce ceramica acoperită cu smalț frumos colorat. Oamenii munceau extrem de concentrați exact ca acum 500 de ani folosind, nu mă îndoiesc, aceleași unelte. Meșteșugurile sunt peste tot în lume o artă iar meșterii care se îndeletnicesc cu ele fac lucrurile în felul vechi, bătrânesc, care este desigur și cel mai potrivit pentru a obține rezultate remarcabile ale muncii lor. Ideea e că, la final puteai să-ți cumperi orice din acel atelier, de la o farfurioară sau o ceșcuță de lut până la o masă rotundă cu diametru de 1 metru acoperită cu mozaic colorat pe care, o puteai primi acasă prin poștă. Oamenii erau extrem de bine organizați și făceau totul ca să vândă. Aveam să iau contact mai târziu, în acea zi, cu felul în care arabii negociază și vând.

De la atelierul de ceramică și mozaic am plecat spre atelierul de covoare care arăta absolut fabulos și aparținea unei familii care , de cel puțin 150 de ani se ocupa cu acest negoț. Deasemenea, țși puteau trimite covoarele acasă. Covoare moi, în care ți se afunda piciorul pînă la gleznă exact ca în poveștile arăbești. Nu am zăbovit mult aici, fiindcă, deși covoarele erau foarte frumoase, nimeni nu-și putea permite să cumpere ceva de acolo fiindcă prețurile erau pe măsura calității și a faimei covoarelor. Adică mari.

Am mai fost în acea zi la un atelier de produse din metal. Oamenii confecționau farfurii decorative, căni, cupe și tot felul de lucruri din metal. Desigur, prelucrat, răsucit, îndoit, bătut și decorat într-un fel extraordinar de frumos. De aici s-a mai cumpărat câte ceva și, în final ajungem la faimosul atelier de pielărie și când zic faimosul mă refer la acea curte plină cu niște bazine de piatră nu mai late de 2,5 metri, rotunde, având în ele culorile în care muncitorii introduceau pieile de animale, spre a fi vopsite înanintea prelucrării. În România această imagine a ajuns în special prin initermediul serialului de televiziune numit, Clona. Un serial, o telenovelă braziliană extrem de celebră și urmărită în Romania prin 2001-2003, care se filmase în Fes. Ei bine, când am intrat în atelier, am fost conduși prima oară la o terasă de unde se vedea foarte bine curtea vopsitorilor. La intrare ni s-au dat frunze de mentă cu indicația, ca la nevoie, sa le zdrobim între degete și să le mirosim. Asta fiindcă mirosul răspândit de substanțele evident naturale folosite la vopsit era unul extrem de urât. Bazinele de piatră aveau culori diferite: unele albe altele, maron, roșii, albastre, verzi, portocalii și galbene.

Acum, că am aflat cum se întâmplă colorarea pieilor am intrat în magazinul atelierului ca să plecăm cu o amintire de acolo. Contra cost desigur. Ei bine, cu această ocazie am luat contact cu ceea ce înseamnă negocierea la arabi. Eu mi-am cumpărat rapid un portofel de piele, pe care-l am încă, dar am reținut la un moment dat următorul dialog între negustor care negocia o poșetă cu soțul uneia din doamnele din grup:

- Doamnă, poșeta aceasta e pentru dumneavoastră ?
- Da domnule, i-a răspuns aceasta.
- Aveți bani ? a întrebat atunci negustorul
- Da am.
- Bine, atunci veniți cu mine să discutăm prețul acestei poșete fiindcă nu mă înțeleg deloc cu soțul dumneavoastră  !!!
Nu știu cum s-a terminat negocierea, ca preț, fiindcă doamna a plecat cu poșeta de acolo asta e clar !

De la magazin, când să plecăm spre autocar, unul din turiști nu are ce face și-mi zice: 
- Nicu întreabă-l te rog pe ghid dacă știe unde e casa în care s-a filmat Clona ! 
Ideea e preluată rapid de cei din jurul lui care m-au îndemnat să pun întrebarea. Mă duc la Mukhtar și-l întreb:
- Turiștii mă roagă să te întreb dacă știi unde se află casa în care s-a filmat filmul Clona. Omul se uită la mine lung, se gîndește și-mi spune că știe. Mă întorc spre grup, cer puțină atenție și spun:
- Câțiva dintre colegii noaștri de grup ar dori să vizităm casa unde s-a filmat serialul Clona. Sunteți de acord să mergem sa vedem locul ?
- Da, sigur, hai să mergem, că am terminat vizitele pentru astăzi nu ?
- Da , le-am terminat am răspuns eu.
- Atunci hai să mergem, ziseră ei într-un glas și iată-ne pe drum spre casa din Clona. 

pielaria

Așadar se pun pieile de animale în aceste tancuri albe  cu vopsea, conținând, apă, var și găinaț de porumbel. Varul elimină părul rămas pe piei, iar găinațul de porumbel fiind acid, înmoaie pielea. De aici,după câteva zile,  pieile sunt luate și spălate pentru a fi pregătite să fie transferate în bazinele cu culoare descrise mai sus. Culorile sunt în întregime naturale după cum urmează: pentru culoarea maron se folosește lemn de cedru, pentru roșu floare de mac, albastru din Floarea de Indigo sau Indigofera ( Planta Indigofera servește la extragerea pigmentului de culoare albastru închis spre violet-indigo. Pigmentul se extrage din florile recoltate ale plantei. Acestea sunt puse în apă cu glucoză și lăsate să fermenteze, la acest amestec adăugându-se pentru alcalinizare hidroxid de calciu sau amoniac. Printr-o ventilare cu aer bogat în oxigen se separă indigoul sub formă de pulbere insolubilă. Florile uscate și măcinate de indigo se mai folosesc la colorarea părului.), verde se obține din mentă, portocaliul din Henna ( Henna este un arbust tropical spinos din familia litraceelor (Lythraceae), originar din regiunile tropicale și subtropicale din nordul Africii, Asia și Australia, cu frunze mici, dispuse față în față, și flori frumos mirositoare, a căror culoare variază de la alb la roșu. Este cultivată pentru colorantul obținut din frunzele uscate și zdrobite și ca plantă ornamentată și medicinală. Henna a fost utilizată pe scară largă pentru vopsirea mătasei, lânii și într-o măsură mai mică a bumbacului, fără mordansare sau după o baie cu mordant, scufundând fibrele textile într-o baie de henna fierbinte și acidulând cu oțet sau, suc de lămâie. Diverse culori portocalii și roșii pot fi obținute prin adăugarea altor ingrediente.

Acest colorant servește adesea drept culoare de fond pe care este aplicat apoi indigo pentru a se obține un negru profund și care nu iese la spălat. La marocani, pielea este încă vopsită cu henna.) iar galbenul din șofran.( Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Originile nu sunt certificate însă par a se situa în Orientul mijlociu. A fost introdus în Europa de mauri prin Spania, la ora actuală fiind cultivat în Spania (La Mancha) și Grecia, Franța (cea mai bună calitate), Italia, iar în restul lumii în Maroc, Cașmir, Iran (cel mai mare producător) sau China. Prețul său ridicat (30 000 -40 000 euro/kg) se datorează faptului că pentru 1 kg de condiment trebuie recoltate între 130 000 și 250 000 de flori din care se rețin numai stigmatele (partea superioară a pistilului ce este divizată în 3) ce se usucă până la pierderea a 4/5 din umiditatea lor, dar și de faptul că este o cultură manuală ce nu suportă mecanizare decât în mică parte (lucrările solului). Șofranul, numit și `aurul roșu` era considerat un simbol al luminii, folosit din cele mai vechi timpuri ca plantă tinctorială ce dădea o culoare `galben soare`, hainele conducătorilor fiind vopsite cu extractul stigmatelor de Crocus.)

Ca un mic detaliu, cele peste 40 de grade continuau să-și facă simțită prezența, dar, drumul până la destinație a fost grozav. Asta fiindcă am deviat de la traseul inițial, și am luat-o pe străzi lăturalnice, pe ulicioare strâmte, unde ne intersectam cu localnici care transportau lucruri folosindu-se de aceasta de catâri sau măgari. În pereții ce mărgineau aleile pe unde ne strecuram , se căscau din loc în loc niște borte cu titlu de uși probabil care duceau parcă în adâncul pământului unde, se pare, viețuiau oameni. Mi s-a părut destul de neobișnuită această călătorie dar mi-a și plăcut fiindcă am luat contact nemijlocit cu lumea orientului. Ei bine, într-un final am ajuns la Casa din Clona, dar paznicul nu ne-a lăsat să intrăm fiindca făceau curățenie. Dezamăgiși și topiți de căldură am început să ne deplasăm către locul unde, ghidul, spunea că ne așteaptă autocarul. Problema e că la arabi, chestia asta cu punctualitatea și cu aprecierea corectă a timpilor de deplasare e o reală problemă. Spun asta fiindcă, desigur, eu îl întrebam cât mai avem până la autocarul dotat cu aer condiționat, el îmi spunea un tip și când se împlinea timpul mai aflam că ar mai fi 10 minute.. și tot așa. Mă simțeam uscat ca un cactus și mi se părea ca pute a cămilă transpirată peste tot. Am ajuns într-un final la minunatul autocar și de acolo am pornit-o spre restaurant și să mai vizităm celelalte părți ale orașului.
Seara am ajuns iarăși la hotel de unde, a doua zi aveam să plecăm spre Marrakesh.

fezulmare
stradutele
catarii

Marrakech.

A 4-a zi a fost una foarte lungă, o zi de transfer între zone turistice. A durat 7 ore, 9 de fapt cu masa de prânz luată a Beni Mellal, ca săa ajungem de la Fes la Marrakech. Nu prea am ce povesti aici fiindcă același peisaj golaș, plin de măslini și iarbă uscată ne-a însoțit pe tot drumul. Am adormit la un moment dat fiindca căldura și monotonia drumului te adorm.
A doua zi, prin Marrakesh, urma să vizităm orașul. Pînă atunci, deși hotelul unde stăteam, unul care arăta fabulos, cu piscine interioare, cu balcoane superbe, ne oferea de toate, m-am dus cu câțiva dintre bărbați să găsim băuturi alcoolice că ne ardea buza cum se spune. Am găsit o alimentară la doi pași de hotel, dar alcool am cumpărat cu pașaportul fiindcă era Ramadan și fiindcă alcool nu pot cumpăra în această țară musulmană decât „ghiaurii cei necredincioși”. 
A doua zi, aveau să se întâmple multe lucruri minunate. Primul lucru cu adevărat minunat cre s-a înâmplat, a fost acela că a sosit bagajul pierdut la sosirea în Maroc. S-a întors însă deschis și fără sticlele de whisky, cognac și șampanie pe care le avea în el la plecarea noastră din Lisabona, și care ar fi trebuit să servească la stropirea zilei de naștere a domnului, să-i spunem, Alexandru.

Mulțumiți că, totuși am recuperat restul lucrurilor, ne-am pornit spre Bazar. Urma să vizităm în acea zi Moscheea Kashbas și să vedem pe dinafară întrucât nu era deschisă publicului în acea zi, Moscheea Al Kutubyiia. În Bazar, pe numele lui Djemaa Al Fnaa a fost foarte frumos. Se spune că e cel mai mare din Maroc. Nu am cumpărat multe lucruri de acolo, însă eu m-am ales cu un colier de jad după o târguială purtată după toate regulile artei despre care puteți citi mai jos.

 

djemma al fna

În cea mai veche parte a sa – Medina – labirintul de străduțe ascunde vile bogate, palatele sultanilor și câteva dintre cele mai cunoscute bazaruri orientale. Sunt aici, de asemenea, vechi fortificații din secolul al XII-lea, întinse pe o lungime de circa 12 kilometri. În timpul merinzilor a fost construită moscheea Ben Youssef alături de care se află medresa (școala coranică), având același nume. Medresa a fost construită de Abun-Hassan în secolul al XIV-lea și extinsă apoi, în 1570, de sultanul Abdallah el Chalib din dinastia Saidiților. Este cunoscută drept cea mai mare școala islamică din nordul Africii, având 150 de camere care dau toate într-o curte interioară. 
Djemaa el Fna (Jamâa El Fna) este piața în jurul căreia se dezvoltă orașul vechi și ar putea fi considerat centrul vital al Marrakech-ului. Nu este cunoscută originea acestei piețe și nici, cu siguranță, originea numelui. Aspectul pieței se schimbă de-a lungul zilei: dimineața și la amiază este locul unui vast târg în aer liber, cu tarabe care vând diferite obiecte (de la stofe, la sucuri de portocale, ouă de struț etc). Spre seară, tarabele se retrag, locul lor este luat de mese cu mâncăruri făcute pe moment, iar mai târziu apar și cântăreți. 
Moscheile le-am văzut în special pe dinafară fiindcă fiind sărbătoarea Ramadanului , „necredincioșii” ca noi nu aveau voie înauntru așa că ne-am îndreptat spre Djemaa el Fna.
Am intrat în piață și ne-am pierdut pe aleile acesteia. Era mult mai modern, mai curate și mai organizată ca cea din Fes. Intrând în piață am zis că ăsta e locul de unde să-I cumpăr soției mele un colier de jad. Cererea ei fusese desigur, inspirată de urmărirea telenovelei Clona unde numele unuia din personajele principale era Jade ( jad). Zis și făcut. Cum ghidul ne lăsase liberi pe o secțiune mica a pieței să intrăm prin magazine la cumpărături, am profitat de ocazie intrând într-un magazine de bijuterii. Aici, negustorul îmbrăcat într-o gealabie lungă, alba, mă întâmpină binevoitor.
- Bine ați venit domnule. Cu ce pot să vă ajut ?
Mă uit absent, pe pereții magazinului, ca și cum nu l-aș fi auzit, la bijuteriile expuse, si catadicsesc să-I răspund după vreo 5 secunde:
- Bună ziua domnule mă uit momentan… 
Mă mai  învârt așa preț de 30 de secunde sub privirile atente ale negustorului, apoi, cu un aer dezinteresat îl întreb:
- Aveți cumva, din întâmplare, un colier de jad  ?
Se uită la mine ca un vulpoi la o găină grasă, se duce la unul din rafturi, ia 3 coliere frumoase din pietre verzi și le aliniază pe tejghea în fața mea, unul lângă altul, spunând:
- Iată domnule colierele de jad.
Iau unul în mână, îl cântăresc de parcă aș ști ce fac, și-mi aduc aminte de vorbele ghidului nostru Mukhtar, care îmi spusese în Fes: „ dacă vrei să cumperi ceva pentru tine, vii și-mi spui mie mai întâi” . Mă gândesc că o fi știut el ce spune așa că, pun colierul pe tejghea, îi zâmbesc negustorului și-I spun:
- Vă rog să mă scuzați o secundă. 
Ies apoi sub privirile lui mirate și mă duc să-l caut pe „Marrakech-anul” meu Mukhtar, că uitasem să vă spun, ghidul nostru era de loc din Marrakech.

Îl găsesc repede pe Mukhtar îi spun că vreau să cumpăr un colier pentru soția mea și el vine în magazin, vorbește cu negustorul , se uită la mine, zâmbește și-mi spune:
- Acuma poți cumpăra, și iese.
Mă uit la negustor, care se uită la mine și zice:
- Păi de ce nu zici că esti tour leader-ul grupului de români ? 
Apoi, pune mâna pe două din colierele de pe tejghea pe care mi le prezentase ca să-mi aleg și le dă la o parte spunând:
- Astea două nu sunt jad. Dsicutăm despre ăsta.
Șocat ridic ochii spre el, fiindcă nu-mi imaginam că mă putea înșela în halul ăsta, și-l întreb:
- Cât costă. ?
Omul se uită la mine și-mi răspunde fără să clipească:
- 250 de dolari.
Îi zâmbesc subțire și-i spun, bucurându-mă în sinea mea de ceea ce avea să urmeze:
- Cred că 150 de dolari ar fi un preț correct.
- Dragă domnule, priviți vă rog la pietrele astea, știți desigur cum au fost șlefuite și cât effort s-a depus de către meșteri pentru a arăta așa.
- Da, sunt convins, de asta, doar că, vedeți dumneavoastră, desi sunt frumoase, eu nu sunt nabab și nici calif. 
- Bine atunci, hai să zicem 200 de dolari și asta doar pentru că prietenul meu Mukhtar v-a adus aici. Înțeleg că vizitați Maroc-ul nu ?

- Sigur că da . Suntem de 4 zile în frumoasa dumneavoastră țară și mă gândesc deja cum să fac să revin. Am văzut atâtea locuri frumoase și am învățat atîtea lucruri interesante că mi-ar fi greu să vă spun care mi-a plăcut mai tare.
- Cred, pentru că Maroc e o țară cu adevărat frumoasă. Totuși spune-ți-mi ceva ce a-ți reținut în mod aparte, insistă el, uitându-se foarte interesat la mine, care mă jucam aparent absent cu colierul de jad ce făcea obiectul negocierii.
- Ah, păi primul lucru care-mi vine în minte e ceva ce mi-a spus Mukhtar acum câteva zile.
- Da ? Ce v-a spus ?
- Allah, Al Ouatta, Al Malik ( Dumnezeu, Patria și Regele ) adică deviza regatului marocan
Privirea neguțătorului marocan s-a luminat și mi-a răspuns:
 - Dacă ați ținut minte asta, uite, eu vă las prețul la 150 de dolari cât ați dorit dumneavoastră. M-a descumpănit cumva oferta lui așa că i-am spus, zâmbind șerpește, prefăcându-mă că nu am auzit ce a spus:
- M-ați întrebat ce mi-a mai plăcut în Maroc. Ei bine, mărturisesc ca orașul de unde venim acum m-a lăsat cu gura căscată.
- De unde veniți a întrebat el.
- Din Fes…splendid oraș, vechi, frumos, cu un bazar exceptional și cu o marfă de excepție… Acum îmi amintesc, i-am spus lăsând din mână pe tejghea colierul de jad ca și cum m-aș fi lepădat de el, în timp ce, foarte încet, cu ochii pe pereți am făcut doi pași spre ieșire, că am văzut coliere mai frumoase ca acesta și la prețuri mult mai mici în bazarul din Fes…cred că ar fi trebuit să cumpăr de acolo. Spunând acestea, m-am întors zâmbind către el privindu-l drept în ochi. 
- Mai bine că nu l-ați cumpărat din Fes dragă domnule, cine știe peste ce înșelători ați fi dat și oricum se știe peste tot în Maroc, că bijuteriile cele mai frumoase sunt la noi în Marrakech. 
- Da , se poate, i-am spus, dar în Fes am găsit colier ca acesta la 80 de dolari dacă-mi amintesc eu bine….
- Nu se poate, a zis neguțătorul, cine știe ce falsuri v-au arătat la prețul ăla.
- Ei nu erau falsuri, i-am spus, arăta chiar foarte bine. Uitați cum facem: eu am la mine în portofel…și spunâand acestea scot portofelul din buzunar și mă uit în el foarte interesat ca și când mă așteptam să găsesc în el cine știe ce comori, suma de 50 de dolari. Vi-I dau dumneavoastră și hai să facem târgul  !
Negustorul se uită la mine, zâmbește cu gura până la urechi, îmi întinde mâna și-mi spune:
- Facem târgul  !
Ne strângem mâinile călduros și-n timp ce-I dau banii și-mi împachetează colierul îmi spune:
- Mi-a făcut plăcere să negociez cu dumneavoastră, vă pricepeți destul de bine pentru un European. !
- Mulțumesc domnule, i-am răspuns, vă doresc o zi bună și cât mai mulți mușterii !
Am ieșit din magazine, măgulit de felicitările neguțătorului și bucuros că obținusem colierul de jad la prețul dorit.
Am ajuns la grupul care se cam pregătea să-și continue drumul prin bazar și desigur că, văzându-mă cu punga în mână s-au arătat dornici să vadă ce târguisem. Le-am arătat colierul și mi-au zis că am obținut un preț bun pentru el, l-au admirat și ne-am continuat drumul. 

Final neașteptat de zi

petrecere

Următoarea oprire a fost la un magazine de gealabii și stofe, care, din câte spunea ghidul era furnizor al casei regale marocane. Firește că și de aici am plecat cu lucruri. Pentru soția mea o bluză frumoasă și pentru fiica mea, am primit o gealabie gratis, fiindcă, a zis patronal data viitoare când mai vin cu grup de turiști să merg la el să fac cumpărături. Felul ăsta de a trata oamenii de la care ar avea ceva de câștigat pe termen lung funcționa peste tot în Maroc iar ultima mostră am avut-o la sfârșitul vizitei din bazar cand am oprit la o farmacie de produse naturiste unde vindeau faimosul ulei de Argan cât și produse derivate din el. După o scurtă prezentare s-a trecut la târguială. Eu pe vremea aia habar nu aveam ce e uleiul de Argan și de ce e așa de prețios, dar aflând că doamnele îl prețuiesc în mod deosebit pentru că dă calitate produselor cosmetice mă duc la ghid ca să-i spun, după obicei, că trebuie să cumpăr pentru mine câte ceva. Moment în care, patronal farmaciei, aflat alături de Mukhtar, îmi întinde o pungă plină cu sticluțe conținând atât prețiosul ulei de argan în stare pură cât și mici cutiuțe cu cremă și altele de acest fel și-mi spune să le iau din partea casei că cine știe când mai trec pe acolo cu turiști. 

Ei bine, înaninte să părăsim piața am văzut pe viu, pentru prima data în viață cum iese cobra din coș la sunetele fluierului si apoi ne-am dus să luăm o mica gustare în cafeneaua așezată la marginea pieței. De la etajul cafenelei ce domina zona, am dorbit o băutură răcoritoare și am plecat spre hotel. Două săptămâni mai târziu aflam de la jurnalele de seară ale telviziunilor de știri din România, că respective cafenea sărise în aer cu tot cu turiștii prezenți acolo, că de, teroriștii începeau să-și facă de cap.

 În acea seară aveam o seară tradițională marocană cu dansuri orientale la care urma să mergem în trăsuri deschise. A doua zi de dimineață programul spunea că avem dimineața liberă în Marrakech urmând să plecăm după amiaza spre Casablanca. Ei bine, o parte însemnată a grupului, mai mult de jumătate din ei mi-au solicitat să plecăm a doua zi de dimineață direct la Casablanca pentru a avea mai mult timp să explorăm faimosul oraș, în loc să stăm degeaba în Marrakech. Faima orașului marocan, data de celebrul film cu Ingrid Bergman era mai mare decât dorința de a respecta programul. În atare situație, ghidul are posibilitatea să modifice programul dacă, grupul în unanimitate , decide aceasta. Ei bine, după ce am primit propunerea am profitat de masa de seară pentru a supune propunerea la votul întregului grup. Surpriza a venit de la unul dintre turiști care dorea să se respecte programul fiindcă el își făcuse programare la Hammam și avea de gând să beneficieze de beneficiile curative ale acestei băi orientale. În situația data le-am spus turiștilor că vom respecta programul. Nu aveam ce face altceva fiindcă nu puteam să plec la Casablanca lăsând om în urmă. Pentru că, unul dintre turiști era în relații prietenești cu patronatul agenției m-am trezit cu telefon de la București. Le-am explicat situația și i-am rugat să decidă ei ce să fac. Cum era de așteptat au lăsat lucrurile să continue confrm programului. Seara aia festivă a fost extrem de tensionată, nimeni nu a avut chef de nimic și se simțea adversitatea unora față de cel care le stricase socotelile

Când să plec din Maroc... bum, poc, zdrang !!!

În fine, a doua zi, am plecat spre Casablanca după amiază așa cum fusese programat. Contactul cu orașul marocan a fost extrem de dezamăgitor pentru mine fiindcă era extrem de modern și european iar eu doream să văd altceva.

Ne-am dus la hotel, ne-am cazat, ne-am dus să vedem Moscheea Hassan II, cea mai mare moschee din lumea musulmană, tot pe dinafară desigur și cam asta a fost ultima zi din Maroc.

A doua zi, înainte de plecarea spre București cu zbor direct, urmau să se mai întâmple câteva lucruri. Mai întâi m-am trezit că Mukhtar ghidul nostru, îmi oferă cadou o șapcă cu Raja Casablanca echipa de fotbal pentru colecția mea. M-a mișcat gestul lui și i-am dat la schimb una cu Benfica Lisabona. Buun. Am intrat în aeroport, și până să trecem pe la control, mă duc să cumpăr un magnet cu Casablanca. Intru în magazine purtând mândru foc noua mea șapcă, salut, cer un magnet și-l văd pe vânzător că se uită la mine cam ca cloșca la puii de rață și mă întreabă:
 - Ești fan a lui Raja ? Îmi dau seama că situația virează spre albastru , așa că-I zâmbesc frumos și-I spun:
 - Nu, e doar pentru colecția mea de șepci de fotbal.
 - Ah, înțeleg acum, întrebasem fiindcă eu țin cu rivalii lor cu Wydad…
I-am plătit l-am Salutat și m-am dus repede spre punctul de control gândindu-mă că evitasem o situație nu foarte plăcută. Ajung la punct , număr turiștii săe fie toți, mă asigur că au la ei biletele și tot ce trebuie și-I las să treacă înaintra mea prin control ca să nu las pe careva în urmă. Îmi vine rândul, trec prin detectorul de metale, și un ofițer mă invite deoparte într-un fel de birou să-mi verifice geanta de laptop și bagajul de mână. M-am emoționat că nu înțelegeam ce are cu mine. Intru degajat în birou și încep să le spun ce frumos a fost în Maroc câte lucruri am învățat, și atunci mă roagă să le zic ceva din Maroc. Ce puteam să le zic decât :
- Allah, Al Ouatta, Al Malik ( Dumnezeu, Patria și Regele ) adică deviza regatului marocan. Ofițerul face ochii mari de surpriză zâbește și spune
- Nu mă așteptam să știți asta. Bravo. Păi controlul dvs e aproape gata, mai rămâne să-mi arătați banii din portofel ca să nu plecați cumva cu dirhami din Maroc că nu e voie.
- Desigur, spun eu, vi-l arăt mai ales că nu am dirhami la mine. Deschid portofelul și-l arăt ofițerului. Acesta vine spre mine, se uită, și, nu știu cum vede o hârtie de 10 dirhami. 
- Se pare că nu știți ce aveți în portofel zice. Vă rog să-mi dați hârtia. O scot , absolut perplex gândindu-mă că mă rețin pe acolo, i-o dau. O ia și-mi spune:
- Gata, plecați vă rog că pierdeți avionul. Scăpasem iar ca prin urechile acului. Ce să vă mai spun ? Am ajuns la București după miezul nopții la începutul lunii septembrie 2010 și afară era destul de răcoare așa că vă imaginați ce față a făcut tata care mă aștepta să mergem acasă la Brașov când m-a văzut apărând în sandale, tricou și bermude  !
A fost o excursie extraordinară pentru mine, am învățat multe professional și sper să mă întorc într-o zi în Maroc. Ca turist.