Brasov, Romania +40 744 693 232, +40 770 919 909
Blog vacanțe și excursii
Europa

Marea Britanie, sau Anglia cum îi spunem noi este una din marile puteri ale continentului european. Țară cu renume mondial și o contribușie importantă la istoria, și cultura continentului este un pol economic și social de prim rang care atrage ca un magnet atât oameni din fostele sale colonii asiatice cât și europeni dornici să viziteze sau să muncească în țara a cărei limbă oficială a devenit acum ceea ce era franceza în sec XVIII și XIX.

Highlights

Londra, Liverpool, Manchester, Bristol, Dover, Stonehenge, Gastronomia.

Atracții turistice

Muzeul figurilor de ceară, Big Ben, catedrala Westminster, Parlamentul Britanic, Tamisa,

Geografia

Anglia se întinde pe două treimi din centrul și sudul insulei Marea Britanie, plus insulele dinspre coastă din larg, dintre care cea mai mare este Insula Wight.
Anglia se învecinează la nord cu Scoția și la vest cu Țara Galilor. Este mai aproape de Europa continentală decât oricare altă parte a Britaniei, separată de Franța de 52 km de mare (22 mile nautice). Tunelul Canalului, lângă Folkstone, leagă direct Anglia de Europa continentală. Granița anglo-franceză este la jumătatea drumului de-a lungul tunelului.

Mare parte din Anglia este deluroasă, în general muntoasă în nord cu un lanț de munți nu prea înalți, Munții Penini (Pennines), care despart estul de vest. Alte zone deluroase în nord și Midlands sunt Ținutul Lacurilor (The Lake District), the North York Moors (Mlaștinile din North York) și Districtul Peak. Linia aproximativă de demarcație dintre tipurile de teren este adesea indicata de linia Tees-Exe. La sud de această linie sunt suprafețe întinse de teren plat, incluzând East Anglia și the Fens, zonele deluroase incluzând the Cotswolds, the Chilterns și the North și South Downs.

Cel mai mare port natural din Anglia este Poole, pe coasta sud-centrală. Unii îl consideră al doilea cel mai mare port din lume, după Sydney, Australia, deși lucrul acesta este discutabil. 

Anglia are o climă temperată, cu multă ploaie în timpul anului, deși anotimpurile sunt foarte variate în temperatură. Oricum, temperaturile rar scad sub -5 grade C sau se ridică peste 30 grade C. Vântul predominant suflă din sud-vest aducând o vreme blândă și umedă dinspre oceanul Atlantic. Este cel mai uscat în est și cel mai cald în sud, care este și cel mai apropiat de continental European. Zăpada poate cădea în timpul iernii și primăverii timpurii. 

Istorie

Colonizarea de către oamenii moderni din punct de vedere anatomic a ceea ce avea să devină Regatul Unit a avut loc în valuri începând cu aproximativ acum 30.000 de ani⁠. Pe la sfârșitul preistoriei regiunii⁠ populația aparținea, în principal, unei culturi numite celtică insulară⁠ care cuprinde Britania britonă și Irlanda galică⁠. Cucerirea romană, începută în 43 e.n., și dominația romană de 400 ani a sudului Marii Britanii, a fost urmată de o invazie de coloniști germanici, anglo-saxoni, care împreună au redus zona britonă la ceea ce avea apoi să devină în principal Țara Galilor și Regatul istoric Strathclyde⁠. Cele mai multe dintre regiunile colonizate de anglo-saxoni s-au unit formând Regatul Angliei în secolul al X-lea. Între timp, vorbitorii de galică din nord-vestul Marii Britanii (cu legături cu nord-estul Irlandei, de unde se consideră că au migrat în secolul al V-lea) s-au unit cu picții pentru a forma Regatul Scoției în secolul al IX-lea.

În 1066, Normanzii au invadat Anglia din Franța și, după ce au cucerit-o, au anexat și mari părți din Țara Galilor⁠, au cucerit și o mare parte din Irlanda⁠ și au fost invitați să colonizeze Scoția, aducând în fiecare țară feudalismul pe model nord-francez și cultura franco-normandă. Elitele normande au avut o influență puternică asupra culturilor locale, dar în cele din urmă au fost asimilate de acestea. Regii englezi medievali au finalizat apoi cucerirea țării Galilor⁠ și au făcut o primă încercare de a anexa Scoția⁠. În urma Declarației de la Arbroath, Scoția și-a păstrat independența, deși s-a aflat aproape constant în conflict cu Anglia⁠. Monarhii englezi, prin moștenirea unor substanțiale teritorii din Franța⁠ și în virtutea pretențiilor la coroana franceză, au fost puternic implicați și în conflictele din Franța, mai ales în Războiul de 100 de Ani, în timp ce regii Scoției erau aliați cu francezii⁠.

Perioada modernă timpurie⁠ a adus conflicte religioase cauzate de Reformă și de introducerea bisericii naționale protestante⁠ în fiecare țară. Țara Galilor a fost pe deplin încorporată în Regatul Angliei⁠, în timp ce Irlanda s-a constituit ca regat în uniune personală cu coroana engleză. În ceea ce avea să devină Irlanda de Nord, terenurile nobilimii independente, gaelică și catolică, au fost confiscate și date coloniștilor protestanți din Anglia și Scoția.

În 1603, regatele Angliei, Scoției și Irlandei au fost aduse într-o uniune personală, atunci când Iacob al VI-lea, rege al Scoției, a moștenit coroanele Angliei și Irlandei și și-a mutat curtea de la Edinburgh la Londra; cu toate acestea, fiecare țară a rămas o entitate politică separată, și și-a păstrat propriile instituții politice, juridice și religioase.

La mijlocul secolului al XVII-lea, toate cele trei regate au fost implicate într-o serie de războaie legate între ele⁠ (inclusiv Războiul Civil Englez) care a condus la răsturnarea temporară a monarhiei și la instaurarea de unei vremelnice republici unitare a Commonwealth-ului Angliei, Scoției și Irlandei.[72] În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, marinari britanici au fost implicați în acte de piraterie (corsărie), atacuri și furturi împotriva navelor de pe coastele Europei și Caraibelor.

Deși monarhia a fost restaurată, Interregnul⁠ împreună cu Revoluția Glorioasă din 1688 și, ulterior, cu Declarația Drepturilor din 1689, și cu Legea Claim of Right din 1689, au făcut ca, spre deosebire de o mare parte a restului Europei, absolutismul regal să nu se impună, și ca niciun pretendent catolic să nu poată accede la tron. Constituția Britanică s-a dezvoltat pe baza monarhiei constituționale și sistemului parlamentar. Cu fondarea Societății Regale în 1660, știința a fost mult încurajată. În această perioadă, în special în Anglia, dezvoltarea puterii navale (și interesul în călătoriile de descoperire) a condus la dobândirea și colonizarea multor colonii de peste mări, în special în America de Nord.

Tratatul de Uniune a condus la un Regat Unit care a cuprins toată Marea Britanie
La 1 mai 1707, a luat ființă Regatul unit al Marii Britanii, în urma adoptării Legilor de Uniune, de către parlamentele Angliei și Scoției, prin care acestea au ratificat Tratatul de Uniune din 1706 și au unit cele două regate.

În secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat guvernul de cabinet sub organizarea lui Robert Walpole, practică primul prim-ministru (1721-1742). O serie de Revolte Iacobiteau încercat să înlăture dinastia protestantă de Hanovra de pe tronul britanic și să readucă dinastia catolică Stuart. Iacobiții au fost în cele din urmă înfrânți în bătălia de la Culloden⁠ din 1746, după care highlanderii scoțieni⁠ au fost reprimați brutal. Coloniile britanice din America de Nord, care s-au rupt de Marea Britanie în Războiul de Independență au devenit Statele Unite ale Americii, recunoscute de Marea Britanie în 1783. Ambițiile imperiale britanice s-au îndreptat în alte direcții, în special către India.

De-a lungul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie a fost implicată în comerțul atlantic cu sclavi. Navele britanice de sclavi au transportat aproximativ două milioane de oameni din Africa în Indiile de Vest, înainte de interzicerea comerțului în 1807, interzicerea sclaviei din 1833, și asumarea de către conducerea țării a unui rol de lider în mișcarea pentru abolirea sclaviei în întreaga lume prin presarea altor țări să-și încheie comerțul de sclavi printr-o serie de tratate, și apoi a format cea mai veche organizație internațională pentru drepturile omului, Anti-Slavery International⁠, cu sediul la Londra, în anul 1839.Termenul „Regatul Unit” a devenit oficial în 1801, când parlamentele Marii Britanii și Irlandei au adoptat fiecare o Lege a Uniunii⁠, unind cele două regate și formând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei.

Bătălia de la Waterloo, din 1815, a marcat sfârșitul Războaielor Napoleoniene și începutul Pax Britannica⁠

La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția Industrială, condusă de economia britanică, a început să transforme țara. Treptat, puterea politică s-a mutat de la vechile clase de moșieri Tory⁠ și Whig⁠ spre noii industriași. O alianță formată din negustori și industriași cu gruparea politică Whig⁠ a dus la apariția unui nou partid, Liberalii⁠, cu o ideologie de liber schimb și Laissez-faire. În 1832 Parlamentul a adoptat Legea Marii Reforme⁠, care a început transferul puterii politice de la aristocrație la clasele de mijloc. În mediul rural, comasările⁠ de terenuri au făcut ca micii fermieri să fie excluși din agricultură. Orașele au început să se populeze cu o nouă clasă muncitoare urbană. Foarte puțini muncitori de rând aveau drept de vot, și și-au creat propriile organizații sub formă de sindicate.

După înfrângerea Franței, la sfârșitul Războaielor Revoluționare și Napoleoniene (1792-1815), Marea Britanie a devenit principala putere navală și imperială a secolului al XIX-lea (Londra ajungând cel mai mare oraș din lume pe la 1830). Necontestată pe mare, dominația britanică a fost mai târziu descrisă ca Pax Britannica („Pacea Britanică”), o perioadă de relativă pace în Europa și în lume (1815-1914) în care Imperiul Britanic a devenit hegemon global și a adoptat rolul de jandarm mondial. La momentul Marii Expoziții din 1851, Regatul Unit era descris ca „atelierul lumii”. Imperiul Britanic a fost extins pentru a include India, mari părți din Africa și multe alte teritorii din întreaga lume. Alături de controlul formal pe care îl exercita asupra propriilor sale colonii, dominația britanică asupra unei mari părți din comerțul mondial a însemnat că ea controla efectiv economiile din multe regiuni⁠, precum Asia și America Latină. Pe plan intern, atitudinile politice au favorizat politicile de liber schimb și laissez-faire și lărgirea treptată a dreptului de vot. De-a lungul secolului, populația a crescut într-un ritm uluitor, creștere însoțită de urbanizarea rapidă, ceea ce a provocat presiuni sociale și economice semnificative. Pentru a căuta noi piețe și noi surse de materii prime, Partidul Conservator sub Disraeli a lansat o perioadă de expansiune imperialistă în Egipt, Africa de Sud, și în alte părți. Australia, Africa de Sud, Canada, și Noua Zeelandă au devenit dominioane autonome. După trecerea în secolul al XX-lea, dominația industrială britanică a început să fie contestată de Statele Unite și de Germania.

Reformele sociale și autonomia Irlandei erau cele mai importante probleme interne după 1900. Partidul Laburist a apărut dintr-o alianță a sindicatelor cu mici grupări socialiste în 1900, și sufragetele au militat pentru dreptul femeilor la vot înainte de 1914.
Fotografie alb-negru cu circa două duzini de bărbați în uniforme militare, cu căști metalice pe cap, stând așezați sau în picioare într-o tranșee cu noroi.
Infanteriști din Pușcașii Regali Irlandezi⁠ în timpul bătăliei de pe Somme (peste 885.000 de soldați britanici au murit pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial)

Regatul Unit a luptat alături de Franța, Rusia și (după 1917) Statele Unite ale Americii, împotriva Germaniei și aliaților săi în Primul Război Mondial (1914-1918). Forțele armate britanice au fost angajate într-o mare parte a Imperiului Britanic și în mai multe regiuni din Europa, în special pe frontul de vest. Numărul mare de decese al războiului de tranșee a cauzat pierderea a mai mult de o generație de oameni, cu efecte sociale de durată asupra țării și cu o mare perturbare în ordinea socială.[necesită citare]

După război, Regatul Unit a primit de la Liga Națiunilor mandatul pentru o serie de foste colonii germane și teritorii otomane. Imperiul Britanic a ajuns la cea mai mare întindere, acoperind o cincime din suprafața Pământului și un sfert din populația sa.[98] Cu toate acestea, Regatul Unit pierduse 2,5 milioane de oameni și a terminat războiul cu o mare datorie națională.

Ascensiunea naționalismului irlandez⁠, împreună cu conflictele din sânul Irlandei pe tema autonomiei Irlandei⁠, a condus în cele din urmă la divizarea insulei în 1921. Statul Liber Irlandez a devenit independent cu statut de dominion în 1922. Irlanda de Nord a rămas parte a Regatului Unit. Un val de greve la mijlocul anilor 1920 au culminat cu Greva Generală din 1926. Regatul Unit încă se mai refăcea după efectele războiului, când a izbucnit Marea Criză Economică (1929-1932). Aceasta a condus la un șomaj considerabil și la mari dificultăți în zonele industriale vechi, precum și la tulburările politice și sociale din anii 1930, la creșterea apartenenței la partidele comuniste și socialiste. Un guvern de coaliție a fost format în anul 1931.

Regatul Unit a intrat în al Doilea Război Mondial, declarând război Germaniei Naziste în 1939, după ce aceasta din urmă a invadat Polonia. Winston Churchill a devenit prim-ministru și șef al unui guvern de coaliție în 1940. În ciuda înfrângerii aliaților săi europeni în primul an de război, Regatul Unit cu Imperiul său a continuat lupta de unul singur împotriva Germaniei. În 1940, RAF a învins Luftwaffe german într-o luptă pentru controlul cerului în bătălia Angliei. Zonele urbane au suferit de pe urma bombardamentelor din timpul războiului. Au fost și victoriile greu obținute în bătălia Atlanticului, și în campaniile din Africa de Nord și Birmania. Forțele britanice au jucat un rol important în debarcarea din Normandia din 1944, realizată împreună cu aliatul american.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Regatul Unit a fost una dintre cele Patru Mari puteri (Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și China) care s-au întâlnit pentru a pune ordine în lumea postbelică;a fost unul dintre semnatarii fondatori ai Declarației Națiunilor Unite⁠. Regatul Unit a devenit unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, războiul a lăsat țara grav slăbită și dependentă financiar de Planul Marshall. În anii imediat de după război, guvernul laburist⁠ a inițiat un program radical de reforme, care a avut un efect semnificativ asupra societății britanice din următoarele decenii. Industrii majore și utilități publice au fost naționalizate, s-a format un sistem economic de stat asistențial, și s-a organizat un sistem sanitar cuprinzător finanțat din fonduri publice, National Health Service. creșterea naționalismului în colonii a coincis cu diminuarea puternică a poziției economice a Regatului Unit, astfel că politica de decolonizare a devenit inevitabilă. S-a acordat independență Indiei și Pakistanului în 1947. În următoarele trei decenii, cele mai multe colonii ale Imperiului Britanic au primit independența. Multe au devenit membre ale Commonwealth-ului Națiunilor.

Deși Regatul Unit a fost cea de-a treia țară care și-a dezvoltat un arsenal de arme nucleare⁠ (prima bombă atomică testată⁠ în 1952), noile limitări postbelice ale rolului internațional al Regatului Unit au fost ilustrate de Criza Suezului din 1956. Răspândirea internațională a limbii engleză a asigurat continuarea influenței internaționale a literaturii⁠ și culturii sale. Ca urmare a unui deficit de muncitori în 1950, guvernul a încurajat imigrația din țările Commonwealth-ului. În următoarele decenii, Regatul Unit a devenit o societate mai multietnică decât era înainte. În ciuda creșterii nivelului de trai la sfârșitul anilor 1950 și 1960, Regatul Unit a întârziat să se refacă corespunzător după război, și nu a existat un „miracol economic” ca în economiile de piață de pe continentul european. Astfel, performanța economică nu a fost la fel de bună ca a multora dintre celelalte țări, cum ar fi Germania de Vest și Japonia.

Colonizarea de către oamenii moderni din punct de vedere anatomic a ceea ce avea să devină Regatul Unit a avut loc în valuri începând cu aproximativ acum 30.000 de ani⁠. Pe la sfârșitul preistoriei regiunii⁠ populația aparținea, în principal, unei culturi numite celtică insulară⁠ care cuprinde Britania britonă și Irlanda galică⁠. Cucerirea romană, începută în 43 e.n., și dominația romană de 400 ani a sudului Marii Britanii, a fost urmată de o invazie de coloniști germanici, anglo-saxoni, care împreună au redus zona britonă la ceea ce avea apoi să devină în principal Țara Galilor și Regatul istoric Strathclyde⁠. Cele mai multe dintre regiunile colonizate de anglo-saxoni s-au unit formând Regatul Angliei în secolul al X-lea. Între timp, vorbitorii de galică din nord-vestul Marii Britanii (cu legături cu nord-estul Irlandei, de unde se consideră că au migrat în secolul al V-lea) s-au unit cu picții pentru a forma Regatul Scoției în secolul al IX-lea.

În 1066, Normanzii au invadat Anglia din Franța și, după ce au cucerit-o, au anexat și mari părți din Țara Galilor⁠, au cucerit și o mare parte din Irlanda⁠ și au fost invitați să colonizeze Scoția, aducând în fiecare țară feudalismul pe model nord-francez și cultura franco-normandă. Elitele normande au avut o influență puternică asupra culturilor locale, dar în cele din urmă au fost asimilate de acestea. Regii englezi medievali au finalizat apoi cucerirea țării Galilor⁠ și au făcut o primă încercare de a anexa Scoția⁠. În urma Declarației de la Arbroath, Scoția și-a păstrat independența, deși s-a aflat aproape constant în conflict cu Anglia⁠. Monarhii englezi, prin moștenirea unor substanțiale teritorii din Franța⁠ și în virtutea pretențiilor la coroana franceză, au fost puternic implicați și în conflictele din Franța, mai ales în Războiul de 100 de Ani, în timp ce regii Scoției erau aliați cu francezii⁠.

Perioada modernă timpurie⁠ a adus conflicte religioase cauzate de Reformă și de introducerea bisericii naționale protestante⁠ în fiecare țară. Țara Galilor a fost pe deplin încorporată în Regatul Angliei⁠, în timp ce Irlanda s-a constituit ca regat în uniune personală cu coroana engleză. În ceea ce avea să devină Irlanda de Nord, terenurile nobilimii independente, gaelică și catolică, au fost confiscate și date coloniștilor protestanți din Anglia și Scoția.

În 1603, regatele Angliei, Scoției și Irlandei au fost aduse într-o uniune personală, atunci când Iacob al VI-lea, rege al Scoției, a moștenit coroanele Angliei și Irlandei și și-a mutat curtea de la Edinburgh la Londra; cu toate acestea, fiecare țară a rămas o entitate politică separată, și și-a păstrat propriile instituții politice, juridice și religioase.

La mijlocul secolului al XVII-lea, toate cele trei regate au fost implicate într-o serie de războaie legate între ele⁠ (inclusiv Războiul Civil Englez) care a condus la răsturnarea temporară a monarhiei și la instaurarea de unei vremelnice republici unitare a Commonwealth-ului Angliei, Scoției și Irlandei.[72] În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, marinari britanici au fost implicați în acte de piraterie (corsărie), atacuri și furturi împotriva navelor de pe coastele Europei și Caraibelor.

Deși monarhia a fost restaurată, Interregnul⁠ împreună cu Revoluția Glorioasă din 1688 și, ulterior, cu Declarația Drepturilor din 1689, și cu Legea Claim of Right din 1689, au făcut ca, spre deosebire de o mare parte a restului Europei, absolutismul regal să nu se impună, și ca niciun pretendent catolic să nu poată accede la tron. Constituția Britanică s-a dezvoltat pe baza monarhiei constituționale și sistemului parlamentar. Cu fondarea Societății Regale în 1660, știința a fost mult încurajată. În această perioadă, în special în Anglia, dezvoltarea puterii navale (și interesul în călătoriile de descoperire) a condus la dobândirea și colonizarea multor colonii de peste mări, în special în America de Nord.

Tratatul de Uniune a condus la un Regat Unit care a cuprins toată Marea Britanie
La 1 mai 1707, a luat ființă Regatul unit al Marii Britanii, în urma adoptării Legilor de Uniune, de către parlamentele Angliei și Scoției, prin care acestea au ratificat Tratatul de Uniune din 1706 și au unit cele două regate.

În secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat guvernul de cabinet sub organizarea lui Robert Walpole, practică primul prim-ministru (1721-1742). O serie de Revolte Iacobiteau încercat să înlăture dinastia protestantă de Hanovra de pe tronul britanic și să readucă dinastia catolică Stuart. Iacobiții au fost în cele din urmă înfrânți în bătălia de la Culloden⁠ din 1746, după care highlanderii scoțieni⁠ au fost reprimați brutal. Coloniile britanice din America de Nord, care s-au rupt de Marea Britanie în Războiul de Independență au devenit Statele Unite ale Americii, recunoscute de Marea Britanie în 1783. Ambițiile imperiale britanice s-au îndreptat în alte direcții, în special către India.

De-a lungul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie a fost implicată în comerțul atlantic cu sclavi. Navele britanice de sclavi au transportat aproximativ două milioane de oameni din Africa în Indiile de Vest, înainte de interzicerea comerțului în 1807, interzicerea sclaviei din 1833, și asumarea de către conducerea țării a unui rol de lider în mișcarea pentru abolirea sclaviei în întreaga lume prin presarea altor țări să-și încheie comerțul de sclavi printr-o serie de tratate, și apoi a format cea mai veche organizație internațională pentru drepturile omului, Anti-Slavery International⁠, cu sediul la Londra, în anul 1839.Termenul „Regatul Unit” a devenit oficial în 1801, când parlamentele Marii Britanii și Irlandei au adoptat fiecare o Lege a Uniunii⁠, unind cele două regate și formând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei.

Bătălia de la Waterloo, din 1815, a marcat sfârșitul Războaielor Napoleoniene și începutul Pax Britannica⁠

La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția Industrială, condusă de economia britanică, a început să transforme țara. Treptat, puterea politică s-a mutat de la vechile clase de moșieri Tory⁠ și Whig⁠ spre noii industriași. O alianță formată din negustori și industriași cu gruparea politică Whig⁠ a dus la apariția unui nou partid, Liberalii⁠, cu o ideologie de liber schimb și Laissez-faire. În 1832 Parlamentul a adoptat Legea Marii Reforme⁠, care a început transferul puterii politice de la aristocrație la clasele de mijloc. În mediul rural, comasările⁠ de terenuri au făcut ca micii fermieri să fie excluși din agricultură. Orașele au început să se populeze cu o nouă clasă muncitoare urbană. Foarte puțini muncitori de rând aveau drept de vot, și și-au creat propriile organizații sub formă de sindicate.

După înfrângerea Franței, la sfârșitul Războaielor Revoluționare și Napoleoniene (1792-1815), Marea Britanie a devenit principala putere navală și imperială a secolului al XIX-lea (Londra ajungând cel mai mare oraș din lume pe la 1830). Necontestată pe mare, dominația britanică a fost mai târziu descrisă ca Pax Britannica („Pacea Britanică”), o perioadă de relativă pace în Europa și în lume (1815-1914) în care Imperiul Britanic a devenit hegemon global și a adoptat rolul de jandarm mondial. La momentul Marii Expoziții din 1851, Regatul Unit era descris ca „atelierul lumii”. Imperiul Britanic a fost extins pentru a include India, mari părți din Africa și multe alte teritorii din întreaga lume. Alături de controlul formal pe care îl exercita asupra propriilor sale colonii, dominația britanică asupra unei mari părți din comerțul mondial a însemnat că ea controla efectiv economiile din multe regiuni⁠, precum Asia și America Latină. Pe plan intern, atitudinile politice au favorizat politicile de liber schimb și laissez-faire și lărgirea treptată a dreptului de vot. De-a lungul secolului, populația a crescut într-un ritm uluitor, creștere însoțită de urbanizarea rapidă, ceea ce a provocat presiuni sociale și economice semnificative. Pentru a căuta noi piețe și noi surse de materii prime, Partidul Conservator sub Disraeli a lansat o perioadă de expansiune imperialistă în Egipt, Africa de Sud, și în alte părți. Australia, Africa de Sud, Canada, și Noua Zeelandă au devenit dominioane autonome. După trecerea în secolul al XX-lea, dominația industrială britanică a început să fie contestată de Statele Unite și de Germania.

Reformele sociale și autonomia Irlandei erau cele mai importante probleme interne după 1900. Partidul Laburist a apărut dintr-o alianță a sindicatelor cu mici grupări socialiste în 1900, și sufragetele au militat pentru dreptul femeilor la vot înainte de 1914.
Fotografie alb-negru cu circa două duzini de bărbați în uniforme militare, cu căști metalice pe cap, stând așezați sau în picioare într-o tranșee cu noroi.
Infanteriști din Pușcașii Regali Irlandezi⁠ în timpul bătăliei de pe Somme (peste 885.000 de soldați britanici au murit pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial)

Regatul Unit a luptat alături de Franța, Rusia și (după 1917) Statele Unite ale Americii, împotriva Germaniei și aliaților săi în Primul Război Mondial (1914-1918). Forțele armate britanice au fost angajate într-o mare parte a Imperiului Britanic și în mai multe regiuni din Europa, în special pe frontul de vest. Numărul mare de decese al războiului de tranșee a cauzat pierderea a mai mult de o generație de oameni, cu efecte sociale de durată asupra țării și cu o mare perturbare în ordinea socială.[necesită citare]

După război, Regatul Unit a primit de la Liga Națiunilor mandatul pentru o serie de foste colonii germane și teritorii otomane. Imperiul Britanic a ajuns la cea mai mare întindere, acoperind o cincime din suprafața Pământului și un sfert din populația sa.[98] Cu toate acestea, Regatul Unit pierduse 2,5 milioane de oameni și a terminat războiul cu o mare datorie națională.

Ascensiunea naționalismului irlandez⁠, împreună cu conflictele din sânul Irlandei pe tema autonomiei Irlandei⁠, a condus în cele din urmă la divizarea insulei în 1921. Statul Liber Irlandez a devenit independent cu statut de dominion în 1922. Irlanda de Nord a rămas parte a Regatului Unit. Un val de greve la mijlocul anilor 1920 au culminat cu Greva Generală din 1926. Regatul Unit încă se mai refăcea după efectele războiului, când a izbucnit Marea Criză Economică (1929-1932). Aceasta a condus la un șomaj considerabil și la mari dificultăți în zonele industriale vechi, precum și la tulburările politice și sociale din anii 1930, la creșterea apartenenței la partidele comuniste și socialiste. Un guvern de coaliție a fost format în anul 1931.

Regatul Unit a intrat în al Doilea Război Mondial, declarând război Germaniei Naziste în 1939, după ce aceasta din urmă a invadat Polonia. Winston Churchill a devenit prim-ministru și șef al unui guvern de coaliție în 1940. În ciuda înfrângerii aliaților săi europeni în primul an de război, Regatul Unit cu Imperiul său a continuat lupta de unul singur împotriva Germaniei. În 1940, RAF a învins Luftwaffe german într-o luptă pentru controlul cerului în bătălia Angliei. Zonele urbane au suferit de pe urma bombardamentelor din timpul războiului. Au fost și victoriile greu obținute în bătălia Atlanticului, și în campaniile din Africa de Nord și Birmania. Forțele britanice au jucat un rol important în debarcarea din Normandia din 1944, realizată împreună cu aliatul american.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Regatul Unit a fost una dintre cele Patru Mari puteri (Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și China) care s-au întâlnit pentru a pune ordine în lumea postbelică;a fost unul dintre semnatarii fondatori ai Declarației Națiunilor Unite⁠. Regatul Unit a devenit unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, războiul a lăsat țara grav slăbită și dependentă financiar de Planul Marshall. În anii imediat de după război, guvernul laburist⁠ a inițiat un program radical de reforme, care a avut un efect semnificativ asupra societății britanice din următoarele decenii. Industrii majore și utilități publice au fost naționalizate, s-a format un sistem economic de stat asistențial, și s-a organizat un sistem sanitar cuprinzător finanțat din fonduri publice, National Health Service. creșterea naționalismului în colonii a coincis cu diminuarea puternică a poziției economice a Regatului Unit, astfel că politica de decolonizare a devenit inevitabilă. S-a acordat independență Indiei și Pakistanului în 1947. În următoarele trei decenii, cele mai multe colonii ale Imperiului Britanic au primit independența. Multe au devenit membre ale Commonwealth-ului Națiunilor.

Deși Regatul Unit a fost cea de-a treia țară care și-a dezvoltat un arsenal de arme nucleare⁠ (prima bombă atomică testată⁠ în 1952), noile limitări postbelice ale rolului internațional al Regatului Unit au fost ilustrate de Criza Suezului din 1956. Răspândirea internațională a limbii engleză a asigurat continuarea influenței internaționale a literaturii⁠ și culturii sale. Ca urmare a unui deficit de muncitori în 1950, guvernul a încurajat imigrația din țările Commonwealth-ului. În următoarele decenii, Regatul Unit a devenit o societate mai multietnică decât era înainte. În ciuda creșterii nivelului de trai la sfârșitul anilor 1950 și 1960, Regatul Unit a întârziat să se refacă corespunzător după război, și nu a existat un „miracol economic” ca în economiile de piață de pe continentul european. Astfel, performanța economică nu a fost la fel de bună ca a multora dintre celelalte țări, cum ar fi Germania de Vest și Japonia.

Economie și altele

Regatul Unit este un stat unitar guvernat ca monarhie constituțională. Regina Elisabeta a II-a este monarh⁠ și șef de stat al Regatului Unit, dar și regină a cincisprezece alte țări independente ale Commonwealth-ului. Monarhul are „dreptul de a fi consultat, dreptul de a încuraja, și dreptul de a avertiza”. Constituția Regatului Unit este necodificată și constă mai ales dintr-o colecție de izvoare de drept scrise disparate, între care legile, jurisprudență juridică⁠ și tratate internaționale, împreună cu convenții constituționale. Neexistând nicio diferență tehnică între statutele ordinare și „dreptul constituțional”, Parlamentul Regatului Unit poate efectua „reforme constituționale” doar adoptând legi (acte ale Parlamentului⁠), și are astfel puterea politică de a schimba sau aboli aproape orice element scris sau nescris din constituție. Niciun Parlament nu poate însă adopta legi pe care alte Parlamente viitoare să nu le poată modifica.

Guvernul
Regatul Unit are un guvern parlamentar bazat pe sistemul Westminster care a fost emulat prin toată lumea: o moștenire a Imperiului Britanic. Parlamentul Regatului Unit se întrunește în Palatul Westminster și are două camere: Camera Comunelor, aleasă prin vot popular, și Camera Lorzilor, care sunt numiți în funcție. Pentru a deveni lege, un act adoptat de Parlament are nevoie de consimțământ regal⁠.

Postul de prim-ministru, șeful guvernului britanic, este atribuit persoanei care are cele mai mari șanse să obțină încrederea⁠ Camerei Comunelor; această persoană este de regulă liderul partidului sau coaliției cu cel mai mare număr de locuri în Cameră. Prim-ministrul alege un cabinet și membrii săi sunt oficial numiți de monarh pentru a forma Guvernul Majestății Sale⁠. Prin convenție, monarhul respectă hotărârile prim-ministrului privind numirile.
Clădire mare, în stil gotic, de culoarea nisipului, aflată lângă un pod rutier. Clădirea are mai multe turnuri mari, inclusiv unul, cel mai mare, cu ceas.
Palatul Westminster, sediul ambelor camere ale Parlamentului Regatului Unit.

Cabinetul⁠ este format, de regulă, din membri ai partidului sau coaliției prim-ministrului și mai ales din membri Camerei Comunelor, dar întotdeauna cu membri din ambele camere, cabinetul fiind responsabil⁠ în fața ambelor. Puterea executivă este exercitată de prim-ministru și de cabinetul său, ai cărui membri depun toți jurământul de membri ai Consiliului de Coroană al Regatului Unit⁠, și devin miniștri ai Coroanei⁠. Actualul prim-ministru este Theresa May, care deține funcția de la 13 iulie 2016. May este și lidera Partidului Conservator. Pentru alegerea Camerei Comunelor, Regatul Unit este împărțit în 650 de colegii uninominale⁠ din care se alege câte un membru al parlamentului (MP) cu majoritate simplă. Alegerile generale sunt convocate de monarh la sugestia prim-ministrului. Înaintea Legii Mandatelor Parlamentare Fixe din 2011, Legile Parlamentului din 1911 și 1949⁠ impuneau ca alegerile să fie convocate la nu mai târziu de cinci ani de la alegerile generale anterioare.

Partidul Conservator, Partidul Laburist și Liberal-Democrații (grupare denumită în trecut Partidul Liberal⁠) sunt considerate actualmente cele trei mari partide politice ale Regatului,[168] reprezentând tradițiile politice britanice ale conservatorismului⁠, socialismului și, respectiv, liberalismului⁠. Atât la alegerile generale din 2015⁠, cât și la cele din 2017, însă, al treilea partid ca număr de locuri obținute a fost Partidul Național Scoțian, cu mai multe locuri decât Liberal-Democrații. Majoritatea locurilor rămase au fost obținute de partide ce participă la alegeri în doar o parte din Regatul Unit: Plaid Cymru (Țara Galilor); și Partidul Democrat Unionist⁠ și Sinn Féin (Irlanda de Nord). Conform politicii de partid, niciun parlamentar Sinn Féin ales nu a participat vreodată la Camera Comunelor pentru a vorbi în numele alegătorilor lor, deoarece pentru aceasta ar trebui să depună jurământ de credință monarhului.

Regatul Unit are o economie de piață parțial reglementată. După ratele de schimb ale piețelor, Regatul Unit are astăzi a cincea cea mai mare economie a lumi și a doua din Europa după Germania. HM Treasury, condusă de ministrul de finanțe⁠, este responsabilă cu dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de finanțe publice și politicii economice a guvernului. Banca Angliei este banca centrală a Regatului Unit și este responsabilă cu emisia de bancnote și monede ale monedei naționale, lira sterlină. Băncile din Scoția și Irlanda de Nord păstrează și ele dreptul de a emite propriile bancnote, cu condiția de a deține o rezervă de bancnote ale Băncii Angliei pentru a acoperi emisiunea. Lira sterlină este a treia valută⁠ din lume (după dolarul american și euro). Din 1997, Comisia de Politică Monetară⁠ a Băncii Angliei, condusă de guvernatorul Băncii Angliei⁠, are responsabilitatea de a stabili ratele dobânzilor⁠la nivelul necesar pentru a îndeplini ținta de inflație pentru economie stabilită de ministrul finanțelor în fiecare an.

Sectorul serviciilor⁠ formează circa 79% din PIB. Londra este unul dintre cele trei „centre de comandă” ale economiei globale (alături de New York City și Tokyo), este cel mai mare centru financiar al lumii alături de New York, și are cel mai mare PIB al unui oraș⁠ din Europa. Turismul⁠ este foarte important pentru economia britanică; cu peste 27 de milioane de turiști sosiți în 2004, Regatul Unit se afla pe locul al șaselea între destinațiile turistice din lume, iar Londra are cel mai mare număr de vizitatori internaționali din toate orașele lumii. Industriile creative reprezintă 7% GVA în 2005 și au crescut în medie cu 6% pe an între 1997 și 2005.

Revoluția Industrială a început în Regatul Unit cu o concentrare inițială pe industria textilă, urmată de alte industrii grele, cum ar fi cea navală, mineritul cărbunelui și siderurgia⁠. Negustorii, transportatorii și bancherii britanici și-au dezvoltat un avantaj uriaș față de cei din alte țări, ceea ce a permis Regatului Unit să domine comerțul internațional în secolul al XIX-lea. Pe măsură ce și alte țări se industrializau, proces cuplat cu declinul economic de după cele două războaie mondiale, Regatul Unit a început să-și piardă avantajul competitiv și industria grea a scăzut, treptat, de-a lungul secolului al XX-lea. Producția industrială rămâne o parte importantă a economiei, dar reprezenta numai 16,7% din produsul național în 2003.
Automobile Jaguar, inclusiv Jaguar XE⁠ ilustrat aici, se proiectează, se dezvoltă și se fabrică în Regatul Unit

Industria automobilistică⁠ este o parte importantă a sectorului de producție al Regatului Unit, în cadrul căreia lucrează circa 800.000 de oameni, producând în 2015 70 de miliarde de lire, cu o producție de 34,6 miliarde de lire exportată (11,8% din totalul exporturilor Regatului Unit). În 2015, Regatul Unit a produs circa 1,6 milioane de vehicule de pasageri și 94.500 de vehicule comerciale. Regatul Unit este un centru major al construcției de motoare: în 2015 s-au produs circa 2,4 milioane de motoare. Industria britanică a sporturilor cu motor are circa 41.000 de angajați, cuprinde 4.500 de companii și are o producție anuală de circa 6 miliarde de lire.[

Industria aerospațială⁠ este a doua sau a treia din lume, în funcție de metoda de calcul, și produce anual circa 30 de miliarde de lire. Aripile avioanelor Airbus A380 și Airbus A350 sunt proiectate și produse în unitatea de prim rang mondial a Airbus UK de la Broughton, în timp ce un sfert din valoarea avionului Boeing 787 provine de la fabricanți britanici, cum ar fi Eaton, Safran Landing Systems și Rolls-Royce.
Motoarele și aripile avioanelor Airbus A380 sunt fabricate în Regatul Unit

BAE Systems joacă un rol critic în unele din cele mai mari proiecte de apărare aerospațială din lume. În Regatul Unit, compania produce mari secțiuni din Eurofighter Typhoon și asamblează avioanele Forței Aeriene Regale. Este și principal subcontractor al Joint Strike Fighterului F35—cel mai mare proiect unic de apărare din lume—pentru care proiectează și produce o serie de componente. Tot ea se produce și Hawk⁠, cel mai reușit avion de antrenament cu reacție din lume. Airbus UK produce și aripile pentru avionul militar de transport A400 m. Rolls-Royce este al doilea producător din lume de motoare de avioane. Motoarele sale alimentează peste 30 de tipuri de avioane comerciale și are peste 30.000 de motoare în operare în sectoarele civil și de apărare.

Industria spațială britanică valora 9,1 miliarde de lire în 2011 și avea 29.000 de angajați. Este într-o creștere de 7,5% anual, conform organizației care o coordonează, UK Space Agency. În 2013, Guvernul Britanic a investit 60 de milioane de lire în proiectul Skylon⁠, care urmează să susțină o „etapă crucială” pentru un prototip complet al motorului SABRE⁠

Industria farmaceutică⁠ joacă un rol important în economia britanică, țara aflându-se pe locul al treilea în lume ca cheltuieli cu cercetarea farmaceutică.

Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standarde europene, producând circa 60% din necesarul de alimente cu mai puțin de 1,6% din forța de muncă (535.000 de persoane). Circa două treimi din producție este dedicată animalelor, și o treime culturii plantelor. Fermierii sunt subvenționați prin Politica Agricolă Comună a UE. Regatul Unit păstrează o industrie a pescuitului importantă, dar mult redusă. Este bogată și în mai multe resurse naturale, inclusiv cărbune, petrol, gaze naturale, staniu, calcar, minereu de fier, sare, argilă, cretă, gips, plumb, siliciu și mult teren arabil.

Top destinații turistice în Marea Britanie

acvariul

Sea Life. Acvariul din Londra.

Acvariul din Londra, Sea Life London este situat la parterul County Hall pe malul de sud al Râului Tamisa în Centrul Londrei lângă Roata din Londra sau London Eye. S-a deschis în anul 1997 și are cam un milion de vizitatori pe an.

big 3

Big Ben Tower

Big Ben este porecla clopotului cel mare din turnul de nord al Palatului Westminster. Numele este folosit pentru a denumi atât clopotul cât și turnul însuși. Turnul a fost desenat de Augustus Pugin în stil Neo-Gotic fiind terminat în anul 1859 iar ceasul său era la acel moment cel mai mare și mai precis din lume.

templec

Biserica templului.

BIserica Templului sau Temple Church este o biserică regală, cam ciudată, situată în City of Lodon între strada Fleet și Râul Tamisa, construită de Cavalerii Templieri ca centru de comandă în Anglia. S fost sfințită în anl 1185 de Patriarhul Heraclius de la Jerusalim.

brisithsn

British Museum

Muzeul Britanic sau British Museum cum mai este cunoscut se află în zona Bloomsbury din Londra și este o instituție publică dedicată istoriei umanității, artei și culturii. Colecția sa permanentă adună aproape 8 milioane de exponate colecționate mai ales în perioada Imperiului Britanic. Este primul muzeu național deschis publicului din lume.

stpaulcatedrala1

Catedrala St. Paul

Catedrala Saint Paul (în engleză Saint Paul Cathedral) este o biserică anglicană situată pe colina Ludgate Hill din Londra Marea Britanie. Aceasta este cea mai mare biserică din Londra și a doua cea mai mare din această țară, după Catedrala din Liverpool. Catedrala Sfântul Paul este totodată și lăcașul în care slujește episcopul anglican al Londrei.

hamleys

Hamleys

Hamleys este un magazin multinațional britanic de jucării, cu vânzare cu de-amănuntul, este cel mai vechi și cel mai mare din lume, deținut de compania indiană Reliance Retail. Bazele magazinului au fost puse în anul 1760 de William Hamley în High Holborn din Londra și era cunoscut ca „Arca lui Noe”.

Sfaturi călătorie

Vremea în Anglia este umedă, răcoroasă și ploioasă chiar și vara. Nu există anotimp în care un impermeabil și o umbrelă să nu vă fie de folos. Pentru orașe bărbații au nevoie de sacou și cravată ca să fie admiși în localurile pretențiose și cluburile de noapte dar luați-vă și îmbrăcăminte lejeră. Pentru femei, îmbrăcămintea obișnuită de stradă este acceptată peste tot. Pentru vizitarea obiectivelor turistice lua-ți-vă un binoclu ca să puteți admira tavanele pictate. Dacă plănuiși să stați în hoteluri mai ieftine luați-vă săpun findcă multe nu-l asigură. Când călătoriți în străinătate este bine să faceți două copii xeros ale paginii cu date personale. Una să rămână acasă în grija cuiva iar alta la dvs ținută separat de pașaport. Vă sfătuim să vă organizați bine călătoria și să vă gândiți că doar pentru a vizita Londra aveți nevoie de cel putin 4 zile. Calculați ce înseamnă restul țării. rețeaua de căi ferate e bine pusă la punct deci o puteți folosi așa că vă urăm drum bun.

De ce să călătorești în această țară?

Ca să călătorești în Anglia nu ai nevoie de prea multe îndemnuri. E țara care a dat Legenda Regelui Arthur, e țara unde se petrece acțiunea din Harry Potter. Aici au trăit, au creat și au murit, John Lennon, Freddie Mercury, Agatha Christie, Regina Victoria sau Arthur Conan Doyle. Londra este orașul unde se petrece acțiunea multor cărți și filme, pe ale cărui străzi a umblat William Shakespeare și Jack The Ripper. Anglia este clar o destinație dorită de orice om de pe lumea asta, așa că nu o puteți rata chiar dumneavoastră.

Vacanțe în Marea Britanie