Brasov, Romania +40 744 663 375, +40 744 693 232
Blog vacanțe și excursii

Budapesta

Excursii prin lumea largă

Postat 19-05-2020

Budapesta. Un oraș pe care l-am văzut de două ori. Prima data pentru o dupăa amiază și o noapte plus dimineața plecării. A doua oară pentru 3 zile pline. Prima dată am decretat că e o mizerie de oraș, urât înghesuit și nașpa. A doua oară însă a fost un pic diferit. Citiți și veți vedea de ce.

Prima vizită la Budapesta.

budapesta

Capitala Ungariei, nu s-a numărat niciodată printre destinațiile mele de vacanță, dar am ajuns acolo din cauză că așa au vrut turiștii mei. 
Prima data a fost prin 2012. Trebuia să iau din acest oraș un cuplu de americani, care, după ce aterizase la Budapesta să viziteze, ceea ce mulți vestici consideră ultimul oraș civilizat al Europei, dorea să exploreze și estul sălbatic.

M-am urcat în noul meu Seat Altea XL și am plecat spre Budapesta. Am ajuns în 8 ore, și m-am dus direct la hotel. Hotelul undeva central, pe Karoly krt. , într-o clădire veche. Am parcat undeva lângă hotelul Arcadia unde aveam să stau peste doi ani. Dar să nu anticipez. La parcare era un nene, pe care, eu l-am luat drept paznic și taxator.  M-am dus cu el să-I plătesc parcarea la un aparat stradal, mi-a dat și bon, dar a uitat să menționeze că era doar pentru 2 ore.

Mi-am sunat clienții și am stabilit să mă întâlnesc cu ei în acea seară, ca să văd de unde urma să-i iau a doua zi de dimineață fiindcă stăteau la un alt hotel decât mine. Cum aveam ceva timp până la întâlnire, am decis să iau un metrou, să mă duc până la Dunăre să văd clădirea Parlamentului că doar de ea auzisem.  Zis și făcut: mă duc spre prima gură de metrou și cobor la liniile de cale ferată. A fost un prim șoc fiindcă mi s-a părut mic, înghesuit și mizerabil comparabil cu metroul din București. Dezgustat de ceea ce am văzut am ieșit la suprafață undeva lângă Dunăre și m-am dus să văd Parlamentul.

L-am văzut de undeva din lateral și mi-a plăcut. Nu am mai trecut Podul Elisabeta, fiindcă nu aveam timpul necesar și nici nu eram sufficient de odihnit pentru asta. M-am întors la hotel am căutat un restaurant să mănânc și apoi m-am dus să mă întâlnesc cu clienții mei. I-am întâlnit împreună cu ghidul lor, cu care am schimbat câteva vorbe, ocolind tangential și cu multă eleganță problemele istorice dintre noi. Am stabilit că ne vedem a doua zi și am plecat să ma odihnesc. 

Ajung la hotel, și merg la parcarea din apropiere unde-mi lăsasem mașina să văd dacă totul e în regulă cu ea. Da, mașina mea era ok, dar avea un bilet în geam, prin care eram anunțat că sunt amendat, pentru că depășisem termenul de parcare. Nu am înțeles pe moment faza, așa că m-am îngrijorat și m-am cam enervat pe parcangiul pe care desigur, ia-l de unde nu-i. M-am dus să caut pe altcineva care să mă ajute și am găsit un alt nene care a fost de acord să-mi deblocheze roata mașinii, în schimbul amenzii, eu urmând să-mi mut mașina de acolo cât mai repede posibil. Unde ? Asta era altă problemă. Mi-a arătat vag cu mâna zicând într-o engleză aproximativă „încolo”. 

No, acuma să te văd Marine cum îl găsești pe „încolo” ăsta până nu intri în belele cu autoritățile din țara vecină și prietenă. Cum mă uitam eu așa la oamenii care treceau pe lângă mine, îmi cad ochii pe două domnișoare blonde, subțirele, părul lung, drăguțe foc ce mai, și-mi vine o idee... Nu, nu aia. ! M-am gândit că ar trebui să vorbească engleză ca majoritatea tinerilor din lumea asta. Îmi compun o figură cât mai prietenoasă, pe care-mi lipesc un zâmbet ce l-ar fi făcut și pe Iliescu gelos, și mă duc spre le cu binecunoscutul „Hello, can you help me ?”

Fetele s-au oprit, s-au uitat la mine, au constatat că nu sunt periculos și una din ele m-a întrebat ce poate face pentru mine. I-am spus pe scurt în ce rahat eram și am rugat-o să mă ajute să-l identific pe „încolo” ăla ca să găsesc parcarea. 
Fata se mai uită odată la mine și mă întreabă de unde sunt. Prompt răspund că din „Transylvania / Erdely”.  Zâmbește și-mi zice:
- Eu merge anual cu părinții mei în Transilvania, în pelerinaj religios.
Mă prind repede despre ce e vorba și caut să punctez la impresia generală ca să obțin ajutorul sperat așa că-i spun:
- Unde, la Czickszereda, la icoana Maicii Domnului ?
- Da, îmi răspunde surprinsă că știu numele unguresc al Miercurea Ciuc-ului.
- Păi eu locuiesc la Brasso , o uimesc iarăși, la 90 de km depărtare. It„s a small world îi mai spun.
- Da așa se pare. Ce faci aici mă întreabă. 

Îi explic și catadicsește într-un final să-mi spună că „încolo” era după colțul hotelului Arcadia și consta într-o parcare pe termen lung. Spun frumos „saru`mâna” și mă duc la ale mele, să-mi parchez mașina încă furios pe parcangiul care mă prostise dar și pe mine că nu fusesem atent.
A doua zi am ieșit din Budapesta relativ ușor dar nu am avut timp să-mi completez părerea despre oraș, fiindcă preocupat să găsesc drumul spre România și să-mi întrețin clienții, nu m-am uitat la detalii. Ideea e că am ieșit din Budapesta cu părerea următoare: un gunoi de oraș, murdar, împuțit și supraevaluat ca destinație turistică. 

...știu, deja v-ați revoltat în sinea voastră, spunând că nu e nici pe departe adevărat ceea ce susțin. Asta mi-au spus-o toți prietenii la întoarcerea acasă. Nu i-am contrazis fiindcă știam că nu apucasem să cerctez totul cu atenție și mi-am propus să-i mai dau o șansă Budapestei cu altă ocazie. 

budapesta2
budapestaq
budapesta 34

A doua vizită la Budapesta - ungurii despre români-

castelul

Ocazia a venit peste 2 ani, când am ajuns la Budapesta cu un grup de 16 brazilience… de peste 60 de ani. Am făcut completarea fiindcă deja am văzut zâmbetele bărbaților. Oricum am stat cu doamnele acelea cam 20 de zile. Le-am luat din Bulgaria, le-am dus prin Bucovina, Maramureș, Transilvania, am ajuns la Budapesta apoi la Bratislava și înapoi la Budapesta de unde au luat avionul și au plecat spre casă. 

Doamnele foarte prietenoase și puse pe chef, culte, umblate, o plăcere să le fii ghid. Eram cu un microbuz de 20 de locuri și șofer/proprietar era prietenul nostru Atti din Săcele. Atunci am tras cu Atti un chef grozav la Botiza unde ne-am ocupat amândoi de o sticla de 1 litru de horincă până la miezul nopții vorbind tot felul de chestii. Oricum, idea e că, în ultima parte a excursiei, ne-am îndreptat spre Budapesta trecând frontiera pe la Satu Mare. Am ajuns bine la Budapesta, și ne-am cazat la hotelul Arcadia. Da, ăla de acum doi ani. Am parcat microbuzul lui Atti în parcarea de la „încolo” și ne-am dus în cameră. După amiaza acelei zile era liberă ca să ne odihnim după drumul lung din România. Doamnele au plecat în treaba lor, eu m-am dus la recepție să finalizez ultimele detalii privind cazarea și să-l las pe prietenul Atti să-și revină fiindcă condusese aproape 2 săptămâni cu aerul condiționat bătându-I în ceafă iar chestia asta avea să-l țină 3 zile bolind în cameră. Ajunsesem la Budapesta marți 20 mai. Pe 25 mai erau alegeri pentru parlamentul European la care urma să votez la ambasadă. Așa ca să o încerc și pe asta.

În seara aceea m-am dus la recepție să mă conversez cu recepționerul, un băiat tare simpatic cu care m-am întins la discuții despre relațiile româno-maghiare desigur, fiindcă nu poți evita să vorbești despre asta atunci când stai la taclare cu un maghiar. Printre altele omul, mi-a spus niște chestii pe care le mai auzisem de la o turistă americancă cu tată maghiar și de la o recepționeră de la un hotel din Cluj Napoca. Era vorba despre ideea maghiarilor din Ungaria că românii sunt niște demni urmași ai lui Dracula care, mănâncă carne de ungur la cină. Am zâmbit și l-am informat foarte serios că noi suntem mai puțini carnivori decât maghiarii și în nici un caz canibali.

A râs spunându-mi cum a aflat și el despre asta. Era ospătar pe o navă de croazieră pe Dunăre și avea în echipaj și colegi români. Acum, unul din colegii ăștia i-a devenit mai apropiat decât restul, astfel încât, acostând la Giurgiu pentru mai multe zile, a fost invitat la București la un chef cu prietenii amicului său român. A acceptat, însă abia după aia a realizat că s-ar putea ca cina de la chef să fie el, adică să-l mănânce românii de viu. Până să apuce să-I spună prietenului său să nu-l prezinte ca fiind ungur, ăsta deja o făcuse și el se aștepta doar la chestii nasoale.! În momentul ăsta, zâmbeam deja cu gura până la urechi așteptând restul poveștii, care desigur s-a terminat bine pentru recepționerul ungur, cu un chef grozav. Nu-i venea să creadă și de atunci și-a schimbat părerile despre români.

O chestie asemănătoare îmi spusese recepționera unguroaică din Cluj, care primind turiști din Ungaria s-a apucat să le vorbească în limba maternă spre groaza lor, fiindcă au întrebat-o cu teamă dacă nu-I e frică să vorbească ungurește în gura mare, în loc public, fiindcă ei au auzit că ungurii care fac asta sunt „tamponați de români” chestie care a făcut-o să înțepenească de uimire și să le spună să nu mai creadă toate basmele.

Consider, relativ la aceste întâmplări, că un program de turism intens, spre Harghita și Covasna al românilor trăitori în Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Moldova ar schimba opiniile unora și altora despre „ceilalți” și nu ne-ar face decât bine, așa că-I încurajez pe românii din aceste zone să se ducă în Harghita și Covasna să facă turism acolo să ridice zona economic așa cum au ridicat Bran-ul și sa-i cunoască pe unguri mai bine decât îi cunosc acum și vor vedea că sunt oameni la fel ca ei cu aceleași probleme și cu aceleași bucurii, care nu gândesc deloc ca politicienii de la Budapesta sau ca reprezentanții lor din Parlament.

cantareszt
budapestagenerala
budapesta345

La plimbare prin Budapesta (Séta Budapesten)

sf stefan

Revenind la excursia noastră la Budapesta, în acea seară prietenul meu Atti, mă scoate la o plimbare prin orașul unde trăise câțiva ani muncind la restaurante ca să mi-l arate. Am descoperit o Budapestă complet diferită despre ceea ce văzusem cu doi ani în urmă. De la Hotelul Arcadia unde stăteam până la Catedrala Sf Ștefan era cam 20 de minute de mers pe jos și trebuia să recunosc zona fiindcă a doua zi avea să merg cu doamnele mele să vizitam obiectivele de pe Dealul Gellert.

Până la catedrala Sf Ștefan am trecut pe trotuarele capitalei maghiare, înțesate de tineri cu sticle de șampanie în mână, așezați pe spațiul verde al parcurilor , vorbind, râzând fiind extrem de relaxați. Atmosfera, de petrecere, era completată de platformele echipate cu butoaie, dozatoare de bere , scaune , pedale și un ghidon cu care maximum 8 cheflii se puteau deplasa prin oraș, pedalând și band bere în același timp.

Căscam gura ca la iarmaroc spre bucuria și mândria lui Atti care-mi povestea tot felul de lucruri despre oraș, fiindu-mi de mare ajutor în seara aceea. Am ajuns cu el la catedrala Sf Ștefan care m-a lăsat praf prin dimensiuni și arhitectura neoclasică superbă. Este cea mai mare biserică din acest oraș și a treia cea mai mare din Ungaria, după catedralele din Esztergom și Eger. Bazilica poartă hramul Sfântului Ștefan, primul rege și patronul spiritual al Ungariei, brațul său drept aflându-se într-o raclă din bazilică. De aceea aceasta este cea mai importantă biserică din Ungaria. Această bazilică a fost finalizată în anul 1905, după 54 de ani de la primele schițe ale arhitectului Miklós Ybl. O mare parte din această întârziere poate fi atribuită prăbușirii cupolei bazilicii în anul 1868, fapt care a dus la demolarea construcției și reconstruirea ei de la zero. În prezent, Bazilica Sfântul Ștefan este un loc de pelerinaj, dar și o atracție culturală, aici ținându-se concerte de orgă. 

Fiind seară nu am putut intra dar, ne-am dus până la Podul Elisabeta să-mi arate pe unde aveam să mă sui a doua zi pe Gellert.
Ne-am întors la hotel am mâncat, am cinstit o palincă, și ne-am băgat la nani. A doua zi am luat-o pe jos cu doamnele prin Budapesta. Am urcat pe Gellert cu un lift și ne-am trezit în plin oraș medieval maghiar. Dealul Gellert era spectaculos în acea primăvară, și ne bucuram cu toții de cele ce le vedeam. 

Am ajuns astfel, la Biserica Matei Corvin. Catedrala este o superbitate și poți ține în fața ei lecție de stil gotic, ceea ce am și făcut pentru turistele mele lucru care le-a plăcut foarte tare. În interior, pereții sunt decorați cu fresce, lucru pe care până aici nu-l mai văzusem la o catedrală gotică. Totul era foarte frumos, chiar și micul muzeu din interiorul catedralei, unde piesa principal era o copie a coroanei Ungariei, era foarte bine pus la punct. 

În spatele său se află Bastionul Pescarilor (Halászbástya) din Piața Sf. Treimi (Szentháromság) - un sistem de bastioane cu șapte turnuri în stil neoromanic. Bastionul pescarilor (în maghiară Halászbástya, pronunțat /ˈhɒlaːsbaːʃtjɒ/) este o terasă în stil neogotic și neoromanic, situată la marginea cartierului Várkerület (vechea Cetate a Budei) din Budapesta, pe malul drept al Dunării. El a fost construit în apropiere de Biserica Mátyás.

După vizitarea catedralei am ieșit pe la tarabele cu souvenir-uri și apoi ne-am îndreptat spre Castel Buda. Aici s-a petrecut ceva care avea să anunțe seara ce urma să vie cu o petrecere tematică maghiară, la un restaurant pe același Deal Gellert.

S-a întâmplat că fiind pe una din terasele fostului Castel Buda, una dintre doamnele mele brazilience îmi dă aparatul foto și mă roagă să-i fac o fotografie, dialogul curgând astfel: 
- Nicu, fă-mi te rog o fotografie, dar vezi să nu mă scoți grasă că te omor !

Cum era de așteptat indicația doamnei a stîârnit zâmbetele și chiar râsetele uora din prietenele ei, iar pe mine m-a făcut să-i răspund că:
- Atunci mai bine mă duc să-mi cumpăr un sicriu !

Hohotele de râs care au izbucnit, sunt de nedescris ! Câteva dintre cucoane chiar au zis că dacă știau că pot fi așa amuzant și se pot distra cu mine așa mă provocau mai demult. 
Bun. Am plecat spre hotel să ne odihnim pentru a doua zi iar eu am profitat de ocazie ca să mă odihnesc și să mai văd orașul. 

Seara ne-am dus la chef. Microbuzul agenției partenere din Budapesta a venit să ne ia la ora fixată ca să mergem să luăm cina la restaurantul Vadaspark Étterem, cu program folkloric de pe Dealul Gellert. Am ajuns, am intrat, ne-am așezat la masa, le-am explicat un pic despre ce era vorba în farfurii și ne-am apucat de vin si de palincă. Palincă pe care o știau de la Botiza. 

După 25 de minute au venit dansatorii și au început programul folkloric. Le explic că muzica seamănă mult cu cea din Transilvania, că și costumele sunt înrudite cu ce avem noi și când strigam mai cu foc, că la ce volum avea muzica nu puteam vorbi normal, orchestra anunță că vin domnișoarele să invite turiștii din sală la dans. Nu apuc să digger informația că, mă și trezesc , spre deliciul turistelor mele, invitat la dans de o fată din ansamblu.

No, acum să vedem cum se face ghidul de râs s-or fi gândit ele… Numai că spre ghinionul lor, în Transilvania, la nunți se mai pune și ceardaș așa că nu ai cum să nu știi să dansezi, deci am trecut proba cu foarte bine. Drăguț a fost că, ceardașul era faimosul „Az a szép, akinek a szeme kék” așa că m-am pomenit fredonând refrenul , cee ace a făcut-o pe partnera mea de ocazie, să mă întrebe în engleză cum de știu versurile. I-am răspuns că le știu fiindcă locuiesc în Erdely, chestier care a edificat-o pe deplin. Am plecat de la restaurant cu doamnele în formă maximă și ne-am pomenit în microbuzul ce ne ducea la hotel cântând de răsuna dealul, un cântec Brazilian de petrecere, Beber, Cair e Levantar, în traducere aproximativă, „bem până cădem sub masa, ne ridicăm și o luăm de la început”. 
A fost o seară grozavă doamnele distrându-se minunat.

matias corvin
sf stefan statuia
gellert

De la Budapesta la Bratislava și înapoi.

visegrad

A doua zi de dimineață ne îmbarcam spre Bratislava oraș despre care am scris în articolul meu cu excursia la Viena așa că nu voi mai insista asupra lui ci am să vă spun cum a fost drumul de întoarcere spre Budapesta și ce s-a mai întâmplat în capitala Ungariei fiindcă lucrurile faine abia acum urmau să se întâmple.
Plecând de la Bratislava, ne oprim pe drum la Esztergom, loc unde se află o imensă catedrală ce a servit mulți ani la încoronarea regilor Ungariei. Sunt convins că pentru maghiari, locul înseamnă la fel de mult cum înseamnă pentru noi, Putna spre exemplu. Pentru turiștii obișnuiți este doar o catedrală imensă și nimic mai mult.

Oricum, trebuie să recunosc că m-a impresionat clădirea prin dimensiuni și prin arhitectura neoclasică ca și prin decorațiunile interioare. Plecând de aici ne-am mai oprit la Vișegrad pe malul Dunării unde se afla castelul de reședință al regilor maghiari, loc în care a stat și Vlad Țepeș al nostru pentru 12 ani, ca prizonier din ordinul lui Matei Corvin. Castelul Vișegrad, a fost reședința personală a regelui Maghiar Matei Corvin.
Localitatea Vișegrad, a fost menționată prima dată în anul 1009 ca și oraș de reședință a arhidiocezei. După distrugătoarea invazie mongolă, din 1242 orașul a fost reconstruit în aproximativ aceeași locație dar pe deal. Castelul a fost așezat pe un plan triunghiular și avea trei turnuri la colțuri. În sec XIV, pe timpul dinastiei angevine, castelul devine reședință regală fiind lărgit cu noi ziduri și un palat.

După amiaza am ajuns la Budapesta unde ne-am dus să ne odihnim. A doua zi era duminică, 25 mai, ultima zi a excursiei noastre și zi de alegeri europarlamentare, iar eu nu voiam să ratez ocazia de a vota măcar odată în viață, la Ambasada României.  Înainte de vot, am zis că mă duc să vizitez Muzeul de Istorie Națională al Ungariei să văd și eu cum o fi.

Zis și făcut. Plecai – ajunsăi. Plătesc biletul și intru în clădirea imensă. Urc la etaj către prima sală și mă întâmpină o hartă a Ungariei Mari de parcă istoria ungurilor a început direct cu Ungaria Mare nu cu sosirea lor în Câmpia Panonică. Greșeala mea fu că nu vizitai și parterul unde se explica cum ajunseseră ei acolo. Asta aveam să o aflu ceva mai târziu. Am parcurs tot muzeul și mi-a plăcut cum era alcătuit, mai ales că la un moment dat am găsit sarcofagul lui Nicolae Apafi, boierul de la Mălâncrav, lângă Sighișoara și multe alte lucruri interesante.

De aici am plecat la vot, folosind în acest scop transportul în comun. Am rămas impresionat de clădirile, vechi, masive, baroce sau neoclasice care erau peste tot și care mi-au schimbat definitiv părerea cu care plecasem de la Budapesta cu doi ani în urmă. Fără îndoială este unul din cele mai frumoase orașe europene !.

Ajuns la hotel unde Atti al meu își revenise, ne-am dus undeva pe Dohany Utca lângă sinagoga budapestană să mâncăm o ciorba ungurească care se servea rece și era o bunătate !

Habar nu aveam noi atunci ce ne aștepta peste doar câteva ore !

esztergom
esztergom2
esztergom

Stan și Bran în aeroportul din Budapesta.

aeroport2

Buun. Acuma.

A doua zi, luni, la 5 dimineața trebuia să le transferăm pe 6 dintre doamne la aeroport de unde urmau să plece acasă, celelalte din grup, având zborurile la ore mai normale. Așadar, la 4 dimineața ne trezim cu Atti, ne îmbarcăm în microbuz să le ducem pe doamne la aeroport și de acolo să plecăm acasă în România.
Le urcăm în mașină cu „arme și bagaje” cum se spune, hăbăuce de somn ca și noi și când plecăm una din doamne începe să ne piseze cu geanta ei de mână, că nu știa dacă o luase sau nu. I-am dat asigurări că e în remorca agățată după microbus dar tot ne-a bâzâit până la aeroport.

Am ajuns așadar, la aeroport și ne-am dus la bariera de intrare unde scria mare și clar că mașinile mai lungi de 5 metri nu aveau ce căuta înăuntru. Microbuzul de 20 de locuri avea aproximativ 5 metri iar cu remorca agățată după el clar depășea. Cu toate astea, fiind presați de timp și neștiind ce să facem, fiindcă până la terminal era ceva de mers pe jos, ca să nu ne lăsăm doamnele la depărtare, am intrat cu mașina. Ideea era că nu puteam sta foarte mult, fiindcă ne expira biletul de parcare, iar bani de plătit altul nu mai aveam suficienți, așa că ne-am luat la revedere și ne-am pupat la foc automat de le-am lăsat nedumerite pe braziliencele noastre care nu pricepeau de ce ne lepădăm așa rapid de ele după 20 de zile împreună. ( aveam să-I explic șefei de grup, pe facebook, câteva săptămâni mai târziu)

Bun. Dau să ies cu amicul Atti și ieși dacă poți ! Ieșirea se făcea astfel: mașina intra între două bariere, cea din spate închizându-se, băgai biletul, se deschidea cea din față și ieșeai. Inutil să vă mai spun că spațiul dintre bariere era de aproape 5 metri !

No, intră cu hardughia de peste 5 metri dacă poți ! Expira biletul și ca să poți ieși trebuia să cumperi altul că nu te mai lăsau să ieși cu cel ce expirase. Ei bine, atunci a început o scenă demnă de filmele cu Stan și Bran, la care, cred că ungurii care ne-au văzut live pe camerele de supraveghere râd și acum ! 

Văzând că nu putem ieși printre bariere, Atti a decuplat remorca, și a tras-o cu mâna, afară din parcare, ocolind bariera pe lângă un gard. Eu între timp am fugit la barierele de intrare ca să scot o nouă cartelă, dar nu o primeam fiindcă senzorul nu mă detecta ca fiind mașină, fiindcă nu aveam dimeinsiunile necesare. Să mă fi văzut cum țopăiam la 4 și ceva dimineața în fața barierei doar, doar s-o deschide și mi-o da tichet…o frumusețe. Văzând că nu am success așa, o rup la fugă, spre automatul de parcare să prelungesc biletul. Ajuns acolo, altă dandana ! Nu aveam suficienți forinți să plătesc, aparatul nu accepta card bancar, bancomat să scot nu știam unde găsesc, așa că eram cam disperat !

Ca prin minune, lângă mine parchează o mașină din care se coboară un cuplu, cu intenția de a se duce la aeroport. Îmi iau inima în dinți și-i rog, în engleză, să-mi schimbe euro să pot plăti parcarea. Oamenii amabili, îmi schimbă banii și eu alerg victorios la aparat, prelungesc tichetul și fug la Atti care mă aștepta în microbuz să ieșim. Urc în mașină se deschide bariera, dar după ce intrăm nu se mai putea închide fiindcă eram prea lungi. Dă-te jos Marine, și mergi la bariera din față ca să-l dirijez pe Atti să se apropie la un deget distanță în speranța că se închide bariera din spate. Crede-ți că se închidea ? Nici pomeneală.

Când eram mai disperați, bariera din față se deschide ca prin minune și Atti iese triumfător pe poarta ! Am legat remorca în spatele mașinii și direct spre casă. Cred că agenții de securitate și-au dat seama că suntem niște tolomaci și și-au făcut milă și pomană cu noi, dându-ne drumul, desi era clar că încălcasem recomandările lor.

De atunci vă imaginați că respect toate indicațiile autorităților aeroportuare. A rămas de poveste întâmplarea și râd de ea cu Atti ori de câte ori ne întâlnim și acum v-am istorisit-o și dumneavoastră.

aeroport2
aeroport3
papapabudapesta